14,795 matches
-
The Claredon Press, 1985). PARTEA A TREIA ETICĂ FILOSOFICA OCCIDENTALĂ: O SCURTĂ ISTORIE 10 Etică în Grecia antic] Christopher Rowe i. Scurt istoric Tradiția eticii filosofice occidentale - în cazul în care acest lucru este perceput drept c]utarea unei înțelegeri raționale a principiilor conduitei umane - a început odat] cu grecii antici. De la Socrate (469-399 î.Hr.) și succesorii s]i imediați, Platon (427-347 î.Hr.) și Aristotel (384-322 î.Hr.), se poate distinge o linie clar] de continuitate, pornind de la gândirea elenistic] (adic], măi
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
marcheaz] deja o arie mai mult sau mai putin definit] de cercetare efectuat] de c]tre „filosoful moral” - ins]și categoria moralei. Filosoful modern poate s] înceap] prin a cerceta natură relației dintre considerații morale și amorale, cea a gândirii raționale sau a cerceta chestiuni morale concrete. O asemenea categorie este greu de reperat în contextul grecesc. Subiectul investigației nu este morală, ci natură bunei vieți a omului; iar dac] putem accepta p]reri diferite cu privire la ceea ce înseamn] natură uman], atunci
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
este conștiința faptului c], de acum, aceasta i se subordoneaz].) O strategie asem]n]toare celei Socratice este adoptat] de majoritatea succesorilor s]i, desi doar cei din curentul stoic au fost tentați s] asocieze strict viața bun] cu procesele raționale. Pentru Platon și Aristotel, utilizarea rațiunii este necesar], dar nu suficient], pentru a tr]i viața dup] principiul arete. Într-adev]r, ei accentueaz] faptul c] nu toate acțiunile permit reflecția. S] presupunem c] v]d o doamn] în vârst] (oricare
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Socrate - chiar și Epicur, cel aflat în c]utarea pl]cerii - au fost dispuși s] accepte dou] dintre argumentele sale de bâz]. În primul rând, ei au admis c] diferitele comportamente umane pot și trebuie s] fie justificate prin mijloace raționale. În al doilea rând, au acceptat c] aceast] justificare trebuie s] fie f]cut] în interesul personal al individului. De asemenea, este acceptat] ideea c] virtuțile (aretai) socratice sunt indispensabile pentru a duce o viat] bun]. Cu exceptia momentului când el
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
m]sura în care aceasta exprimă obiceiul argument]rii și al dezbaterii, inclus] într-o form] de societate politic] care presupunea o implicare individual] rezonabil], cât și în cea în care aceasta reprezenta o reacție împotriva formelor persuasive mai puțin raționale, pe care teoreticienii retorici ai vremii o ridicaser] deja la nivel de art]. Doar hedoniștii și-au declarat retragerea din sfera politicului, ca fiind mult prea periculos; toți ceilalți v]d omul, pentru a folosi celebra expresie a lui Aristotel
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
politicului, ca fiind mult prea periculos; toți ceilalți v]d omul, pentru a folosi celebra expresie a lui Aristotel, ca pe un „animal politic” sau mai degrab] că pe o creatur] destinat], prin natura să, s] participe, într-un mod rațional, în viața unei comunit]ți mai mari. Niciunde, probabil, cu excepția stoicismului, nu este mai clar exprimat acest lucru, care urm]rește înf]ptuirea leg]turii noastre cu alți membri ai rasei umane, reprezentând o parte a evoluției noastre, în calitate de ființe
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
în viața unei comunit]ți mai mari. Niciunde, probabil, cu excepția stoicismului, nu este mai clar exprimat acest lucru, care urm]rește înf]ptuirea leg]turii noastre cu alți membri ai rasei umane, reprezentând o parte a evoluției noastre, în calitate de ființe raționale, înspre maturitate. Dar dac] acțiunile bune și corecte sunt cele care conteaz] pentru noi, cum putem ajunge s] știm care sunt acestea? Aceast] întrebare, care se suprapune cu întrebarea modern] legat] de sursele cunoașterii morale, a devenit, în mod inevitabil
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
o colecție de obiecte pe care le-am cunoscut în mod direct inc] dinainte de nastere („formele” sau „ideile”). Noi toți, în consecinț], avem o suspiciune în leg]tur] cu adev]rurile generale; ins] numai cei ale c]ror capacit]ți raționale sunt supradezvoltate - pe scurt, filosofii - pot s] își reactiveze amintirile. Urmărea const] în faptul c] arete ins]și este pe deplin accesibil] doar acestor persoane, în m]sura în care presupune exercițiul rațiunii și alegerea voluntar] (o persoan] nu poate
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
filosofia grec] care îi interesa pe P]rinți era cea a gândirii practice (rațio practică) sau a „gândirii corecte” (recta rațio în latin], orthos logos în greac]). Atât Platon, cât și Aristotel au susținut c] exist] o facultate a gândirii raționale care era preocupat] cu identificarea modului corect de a acționa. Excelentă în exercițiul acestei puteri o constituie virtutea intelectual] a gândirii practice - phronesis (în latin], prudentia) - si conduită în acord cu efectele sale reprezint] virtutea moral]. În general, nu s-
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
supremul Dumnezeu sau Creatorul (demiurge) are capacitatea de a-și dori s] creeze o lume care s] întruchipeze formele.) Luate în ansamblu, aceste idei au oferit o prezentare a dreptului natural ca model potrivit de activitate în concordant] cu ordinea rațional] a creației. Trebuie apreciat faptul c] în prezentarea precedent], rolul lui Dumnezeu în relație cu legea moral] este indirect. O acțiune este bun] deoarece „se cade”, ținând cont de natură lucrurilor - o natur] care se datoreaz] modelului și creației lui
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
înflorirea speciei umane. În acest caz, se vorbește despre o natur] uman] distinct] și esențial], asociat] cu o serie de valori care constituie excelentă într-o viat]. Așadar, virtuțile sunt acele obiceiuri de a acționa care duc la împlinirea naturii raționale a agentului. Deci, când vorbim despre „legea natural]” ne referim la acea parte din ordinea general] a lucrurilor care implic] omenirea și progresul s]u spre perfecțiune. Aceast] lege transpare în tendințele umane naturale, cum ar fi conservarea vieții, procrearea
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
sunt printre numeroșii gânditori ce s-au aplecat asupra acestor chestiunii. (Vezi, de exemplu, capitolul 40, „Prescriptivismul universal” scris de Hâre.) Toți acești autori cred c] scopul ultim al moralei este de a crește fericirea uman] prin oferirea de metode raționale de rezolvare a disputelor. Deși au fost elaborate și alte poziții, putem concluziona c] teoriile utilitariste au dominat etică anglo-american] în anii ’60. iii. Noi direcții În opoziție cu lungă tradiție a gândirii utilitariste, teorile kantiene au fost recent repuse
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
loc ca rezultat al acțiunii principiului natural interior al ființei. Că și alte ființe biologice, și oamenii cresc și se maturizeaz] în timp; mai important decât aceasta, ei sunt și ființe active care își pot ordona acțiunile pe baza înțelegerii raționale. Pentru Aristotel, aceast] tr]s]tur] suplimentar] îi distinge pe oameni de celelalte ființe; definiția omului că ființ] rațional] stabilește raționalitatea ca fiind tr]s]tură uman] cea mai caracteristic]. Astfel, dac] dorim s] determin]m în ce const] natură
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
tre toți. Cicero enumer] aceste tr]s]turi dup] cum urmeaz]: un caracter cinstit (necesar pentru o perspectiv] complex] și luminat] asupra lucrurilor), abilit]țile de comunicare, un sentiment natural de compasiune (pentru a sprijini viața social]) și bineînțeles, gândire rațional] (Legile I.vii-xiii). Universalitatea mai mic] sau mai mare a acestor tr]s]turi, precum și posesia lor egal] de c]tre ființele umane arăt] m]sura în care, pentru Cicero și moștenitorii s]i intelectuali, dreptul natural era înțeles ca
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Totuși, Cicero susține cu destul] claritate c] a crede în dreptul natural înseamn] a crede c], atât la nivel individual și social, comportamentul uman este guvernat de rațiune oferindu-se astfel soluții precise și conving]toare pentru organizarea vieții ființelor sociale raționale. În ciuda dezacordurilor asupra conținutului dreptului natural, formul]rile standard ale teoriei în Europa Evului Mediu se asem]nau cu cele propuse de c]tre Cicero. Teoria elaboart] de Toma din Aquino (care poate fi reg]sit] în opera să Summa
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
explic] mai degrab] atât caracterul natural și de drept al dreptului natural prin intermediul rațiunii. Pentru Toma din Aquino, dreptul natural este natural deoarece este în concordant] cu natura uman], iar aceast] natur] este una rațional]: Tot ceea ce este contrar ordinii raționale este contrar și naturii ființelor umane; iar ceea ce este rațional este în armonie cu natura uman]. Binele ființei umane este în armonie cu rațiunea, iar r]ul este dincolo de ordinea rațional]... Așadar, virtutea uman] care înnobileaz] omul și lucr]rile
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
natur] este una rațional]: Tot ceea ce este contrar ordinii raționale este contrar și naturii ființelor umane; iar ceea ce este rațional este în armonie cu natura uman]. Binele ființei umane este în armonie cu rațiunea, iar r]ul este dincolo de ordinea rațional]... Așadar, virtutea uman] care înnobileaz] omul și lucr]rile sale este în armonie cu natura uman] în m]sura în care se supune ordinii raționale; iar viciul este contrar naturii umane în m]sura în care este contrar ordinii raționale
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
uman]. Binele ființei umane este în armonie cu rațiunea, iar r]ul este dincolo de ordinea rațional]... Așadar, virtutea uman] care înnobileaz] omul și lucr]rile sale este în armonie cu natura uman] în m]sura în care se supune ordinii raționale; iar viciul este contrar naturii umane în m]sura în care este contrar ordinii raționale. (ST, I-II, q.7I, a.2c) În același fel, caracterul de drept al dreptului natural este o funcție a raționalit]ții sale. Dreptul, spune
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
rațional]... Așadar, virtutea uman] care înnobileaz] omul și lucr]rile sale este în armonie cu natura uman] în m]sura în care se supune ordinii raționale; iar viciul este contrar naturii umane în m]sura în care este contrar ordinii raționale. (ST, I-II, q.7I, a.2c) În același fel, caracterul de drept al dreptului natural este o funcție a raționalit]ții sale. Dreptul, spune el, „este o lege a rațiunii pentru binele comun”; este „regul] și m]sur] ale
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
de circumstanțe. Flexibilitatea astfel câștigat] nu reprezint] totuși în întregime un avantaj pentru c] evit] o problem] exagerând o alta. O problem] comun] a teoriilor dreptului natural este de a traduce întreb]ri abstracte cu privire la existența unor soluții naturale și raționale pentru reglementarea comportamentului uman în reguli sau maxime specifice și practice. Sporirea flexibilit]ții teoriei dreptului natural exacerbeaz] aceast] problem] și sl]bește leg]tură dintre principiile generale și maximele practice reale. Se împiedic] astfel formularea unui r]spuns direct
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
de caracteristic teoriilor moderne ale drepturilor: importantă moral] a individualit]ții. Succesul acestei concepții asupra relațiilor sociale poate fi evaluat prin importantă teoriilor care o includ: teoriile contractualiste ale legitimit]ții politice, teoriile morale consensualiste și, mai ales, teoriile alegerii raționale. Aceste teorii bazate pe drepturi au ins] un punct slab tocmai acolo unde secularismul lui Grotius se dovedea și el problematic: ele par incapabile s] ofere o noțiune adecvat] a obligației. Dac] îndatoririle mele morale depind tocmai de faptul c
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
mai bine relația dintre dreptul natural modern și principalul s]u rival, utilitarismul modern. El prezint] dou] metode de stabilire a ceea ce este în acord cu dreptul natural. Metodă a priori const] în „demonstrarea acordului sau dezacordului necesar cu natura rațional] și social]”, în timp ce metodă a posteriori urmeaz] cursul mai expus eșecului de a „conchide, dac] nu cu sigurant], cel putin cu un mare grad de probabilitate, c] acordul se face cu o lege natural] care exist] pentru toate națiunile sau
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
de diversitatea lor aparent], prezint] asem]n]ri care susțin ideea unor bunuri umane naturale. Aceasta este o afirmație pe care utilitarismul nu o respinge neap]rât. De fapt, orice form] de utilitarism care a încercat s] identifice o ordine rațional] în preferințele umane, măi degrab] decât s] accepte pur și simplu diversitatea acestora, propune o viziune pe care nici o teorie a dreptului natural nu o respinge („utilitarismul obiectiv” susținut de David Brink în lucrarea Moral Realism and the Foundation of
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
rol recunoscut raționalit]ții umane este rolul îngust de a descoperi și de a se conforma funcțiilor biologice. Lucru destul de ironic, având în vedere faptul c], inc] de la începuturile sale, teoria dreptului natural a sustinut c] are ca fundament natură rațional] a ființei umane. (Exist], bineînțeles, versiuni mai sofisticate care utilizeaz] o concepție mai adecvat] a rațiunii. Touși, chiar și aceste versiuni exagereaz] în preocuparea lor pentru funcțiile biologice deoarece concluziile lor nu s-ar susține altfel. Plecând de la aceast] premis
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
profunde între cerințele naturii și respectarea normelor de comportament. Concluzie Dreptul natural este o viziune moral] foarte general] care își propune, în primul rând, s] înving] scepticismul moral. Premisa să de bâz] este c] toate credințele morale au un fundament rațional exprimat prin intermediul unor principii generale de comportament care reflect] o natur] uman] rațional] și ferm]. Punctul slab al teoriei a fost dificultatea de a ar]ta felul în care aceste principii generale pot fi transpuse în maxime cu valoare practic
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]