141,440 matches
-
apoi, ca rezultat a Războaielor Balcanice din 1912 și 1913 (războaie în care otomanii au pierdut toate cuceririle din Balcani), o frontieră comună cu Șerbia și cu Shkodër (care s-a alăturat, mai tarziu, Albaniei) a fost stabilită. În Primul Război Mondial în 1914, Muntenegru s-a aliat Șerbiei împotriva Puterilor Centrale, suferind o înfrângere la scara larga către Austro-Ungaria la începuturile anului 1916. În 1918, Aliații au eliberat Muntenegru, care mai apoi s-a unit cu Șerbia. În timpul Primului Război Mondial (1914-1918
Istoria Muntenegrului () [Corola-website/Science/336056_a_337385]
-
care a fost inclusă în Muntenegru, nu era în realitate controlată de guvern. Zona Golfului Kotor (Cattaro) a fost anexată provinciei dalmate a Italiei până în Septembrie 1943. După ce au plecat italienii, Muntenegru a rămas sub controlul trupelor germane, cu un război de gherilă teribil care a făcut ravagii în această zonă. În decembrie 1944 trupele germane au îndepărtat Partizanii iugoslavi a lui Josip Broz Tito. Muntenegru, ca și restul Iugoslaviei a fost eliberat de Partizanii iugoslavi în 1944. Prima răscoală în
Istoria Muntenegrului () [Corola-website/Science/336056_a_337385]
-
Dapčević, Veljko Vlahović, Blažo Jovanović, Pavle Kapičić and Ivan Milutinović. Muntenegru a devenit una din 6 republici socialiste ce alcătuiau Republică Socialistă Federativa Iugoslavia (RSFI), capitala să Podgorica schimbându-și numele în Titograd în onoarea lui Josip Broz Tito. După război, infrastructura Iugoslaviei a fost reconstruită, începuse industrializarea iar Universitatea Muntenegreană a fost fondată. Republicii Socialiste Muntenegru i s-a acordat o autonomie sporită după ratificarea unei noi constituții, în 1974. După dizolvarea RSFI, în 1992, Muntenegru a rămas parte din
Istoria Muntenegrului () [Corola-website/Science/336056_a_337385]
-
pentru federație. Nu există rapoarte care ar comunica corectitudinea și justețea acestui referendum, întrucât nu a fost monitorizat, în contrast cu referendumul cu aceeași temă din 2006, unde au fost prezenți observatorii Uniunii Europene. În anii 1991-1995, în care s-au desfășurat Războiul Bosniac și cel croat, poliția și forțele militare din Muntenegru s-au alăturat celor sârbești în perioada atacurilor din Dubrovnik, Croația. Aceste acte de agresiune, cu scopul de a dobândi mai mult teritoriu, au fost caracterizate de grave încălcări ale
Istoria Muntenegrului () [Corola-website/Science/336056_a_337385]
-
este unul dintre festivalurile de film din Europa. El a fost înființat la Sarajevo în 1995, în timpul asediului de la Sarajevo din Războiul Bosniac de Independență, și aduce în fiecare an celebrități locale și internaționale la Sarajevo. Are loc în luna august și prezintă o mare varietate de filme și filme de scurt metraj din întreaga lume. Actualul director al festivalului este Mirsad
Festivalul de Film de la Sarajevo () [Corola-website/Science/336059_a_337388]
-
orașul viking Hedeby, până în Iutlanda, insulele daneze și sudul Suediei de astăzi; posibil că mai cuprindea Scania, Halland și Blekinge. Mai mult, pietrele de la Jelling atestă că Harald „câștigase” și Norvegia. Fiul lui Harald, Sweyn Forkbeard, a dus mai multe războaie de cucerire a Angliei, care au fost completate de fiul său, Knut cel Mare, spre mijlocul secolului al XI-lea. Domnia lui Knut cel Mare a reprezentat apogeul epocii vikingilor danezi. Imperiul nordic al lui Knut includea Danemarca (1018), Norvegia
Istoria Danemarcei () [Corola-website/Science/336055_a_337384]
-
opere cu caracter istoric, precum „"Gesta Danorum"” ("Faptele danezilor"). Influența politică și religioasă germană a luat sfârșit la finalul secolului al XII-lea, pe timpul domniei regelui Valdemar cel Mare, și a arhiepiscopului de Lund; s-au purtat atunci cu succes războaie împotriva Imperiului German. S-a ajuns la un apogeu pe durata domniei lui Valdemar al II-lea, care a pus bazele unui „Imperiu la Marea Baltică” danez, care în 1221 și-a extins controlul din Estonia la est până în Norvegia la
Istoria Danemarcei () [Corola-website/Science/336055_a_337384]
-
vedeau scăderea influenței și averilor Bisericii ca un lucru bun, dar influența lor proprie nu avea să dureze. La moartea lui Frederic I, doi pretendenți la tron, unul susținut de protestantul Lũbeck, și celălalt de nobili catolici, au provocat un război civil cunoscut drept „"Vrajba contelui"”. Masacrul împotriva armatei de țărani a lui Skipper Clement, la Aalborg, a însemnat sfârșitul războiului, cu victoria celor care susțineau cauza protestantă. Mânăstiri de călugări și maici, precum și alte proprietăți ale Bisericii Catolice au fost
Istoria Danemarcei () [Corola-website/Science/336055_a_337384]
-
lui Frederic I, doi pretendenți la tron, unul susținut de protestantul Lũbeck, și celălalt de nobili catolici, au provocat un război civil cunoscut drept „"Vrajba contelui"”. Masacrul împotriva armatei de țărani a lui Skipper Clement, la Aalborg, a însemnat sfârșitul războiului, cu victoria celor care susțineau cauza protestantă. Mânăstiri de călugări și maici, precum și alte proprietăți ale Bisericii Catolice au fost confiscate de nobilii locali și de rege. Călugări, călugărițe sau preoți și-au pierdut astfel mijloacele prin care își asigurau
Istoria Danemarcei () [Corola-website/Science/336055_a_337384]
-
ale Bisericii ca și proprietăți personale. Influența catolică a durat cel mai mult în Viborg și în nordul Iutlandei, unde schimbările au progresat lent, cu toate că reforma protestantă daneză începuse tocmai acolo. Regele Christian al IV-lea a atacat Suedia în cadrul Războiului de la Kalmar (1611-1613), dar nu a reușit să își atingă obiectivul principal, acela de a obliga Suedia să revină în uniunea cu Danemarca. Acest război nu a dus la vreo schimbare de frontiere, dar Suedia a fost obligată să plătească
Istoria Danemarcei () [Corola-website/Science/336055_a_337384]
-
reforma protestantă daneză începuse tocmai acolo. Regele Christian al IV-lea a atacat Suedia în cadrul Războiului de la Kalmar (1611-1613), dar nu a reușit să își atingă obiectivul principal, acela de a obliga Suedia să revină în uniunea cu Danemarca. Acest război nu a dus la vreo schimbare de frontiere, dar Suedia a fost obligată să plătească Danemarcei o indemnizație de război în valoare de 1 milion de "riksdaler" de argint, această sumă fiind cunoscută ca "răscumpărarea Älvsborg". Regele Christian a folosit
Istoria Danemarcei () [Corola-website/Science/336055_a_337384]
-
nu a reușit să își atingă obiectivul principal, acela de a obliga Suedia să revină în uniunea cu Danemarca. Acest război nu a dus la vreo schimbare de frontiere, dar Suedia a fost obligată să plătească Danemarcei o indemnizație de război în valoare de 1 milion de "riksdaler" de argint, această sumă fiind cunoscută ca "răscumpărarea Älvsborg". Regele Christian a folosit acești bani pentru a fonda mai multe orașe și fortărețe, printre care Glückstadt (care trebuia să rivalizeze cu Hamburg), Christiania
Istoria Danemarcei () [Corola-website/Science/336055_a_337384]
-
moară de cupru. Inspirat de Dutch East India Company, a fondat o companie daneză similară, și și-a dorit să transforme Sri Lanka in colonie daneză. Cu toate acestea, compania nu a reușit decat să incorporeze Tranqueber, pe coasta Indiei. În cadrul războiului de treizeci de ani, Christian a încercat să devină liderul statelor luterane în Germania, dar a suferit o înfrângere clară la Bătălia de la Lutter, această înfrângere având drept consecință ocuparea și jefuirea Iutlandei de către o armată catolică, sub conducerea lui
Istoria Danemarcei () [Corola-website/Science/336055_a_337384]
-
1644 au invadat și Skåne. Prin Tratatul de la Brømsebro din 1645, Danemarca a renunțat la Halland, Gotland, la ce îi mai rămăsese din Estonia, și la mai multe provincii din Norvegia. In 1657, regele Frederick al III-lea a declarat război Suediei, si armata sa a început marșul spre Bremen-Verden. Aceasta a dus la o înfrângere importantă a danezilor, iar armatele lui Carol al X-lea al Suediei au cucerit Iutlanda, Funen, și mare parte din Zealand, înainte să se semneze
Istoria Danemarcei () [Corola-website/Science/336055_a_337384]
-
care a durat doi ani, dar a fost lipsit de succes. În urma noului tratat de pace, Danemarca a reușit să își mențină independența, și să recapete controlul asupra Trøndelag și Bornholm. Danemarca a încercat să recapete controlul asupra Skåne în cadrul războiului scanian (1675-1679), dar nu și-a atins obiectivul. În urma Marelui Război al Nordului (1700-21), Danemarca a reușit să recapete controlul asupra unor părți din Schleswig și Holstein, guvernate de casa de Holstein-Gottorp, în 1721 și 1773, respectiv. Danemarca a cunoscut
Istoria Danemarcei () [Corola-website/Science/336055_a_337384]
-
În urma noului tratat de pace, Danemarca a reușit să își mențină independența, și să recapete controlul asupra Trøndelag și Bornholm. Danemarca a încercat să recapete controlul asupra Skåne în cadrul războiului scanian (1675-1679), dar nu și-a atins obiectivul. În urma Marelui Război al Nordului (1700-21), Danemarca a reușit să recapete controlul asupra unor părți din Schleswig și Holstein, guvernate de casa de Holstein-Gottorp, în 1721 și 1773, respectiv. Danemarca a cunoscut o înflorire în ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, mulțumită
Istoria Danemarcei () [Corola-website/Science/336055_a_337384]
-
guvernate de casa de Holstein-Gottorp, în 1721 și 1773, respectiv. Danemarca a cunoscut o înflorire în ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, mulțumită statutului său neutru, care i-a permis să facă schimburi comerciale cu ambele tabere implicate în războaiele timpului. Pe timpul războaielor napoleoniene, Danemarca a încercat inițial să urmeze politica de neutralitate, pentru a putea continua comerțul cu Franța și Regatul Unit, și pentru aceasta s-a alăturat Ligii Neutralității Înarmate, care includea Imperiul Rus, Suedia și Regatul Prusiei
Istoria Danemarcei () [Corola-website/Science/336055_a_337384]
-
de Holstein-Gottorp, în 1721 și 1773, respectiv. Danemarca a cunoscut o înflorire în ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, mulțumită statutului său neutru, care i-a permis să facă schimburi comerciale cu ambele tabere implicate în războaiele timpului. Pe timpul războaielor napoleoniene, Danemarca a încercat inițial să urmeze politica de neutralitate, pentru a putea continua comerțul cu Franța și Regatul Unit, și pentru aceasta s-a alăturat Ligii Neutralității Înarmate, care includea Imperiul Rus, Suedia și Regatul Prusiei. Britanicii, cu toate
Istoria Danemarcei () [Corola-website/Science/336055_a_337384]
-
au atacat Copenhaga în 1801 și 1807, reușind la un moment dat să captureze flota daneză și să dea foc la mare parte din capitala daneză. Aceste evenimente au avut ca rezultat încheierea perioadei de înflorire pentru Danemarca, și începerea războiului naval danezo-britanic. Controlul britanic asupra drumurilor navale între Danemarca și Norvegia s-a dovedit a fi dezastruos pentru economia uniunii, iar în 1813, Danemarca-Norvegia a intrat în faliment. Congresul de la Viena a cerut destrămarea uniunii danezo-norvegiene, fapt confirmat de Tratatul
Istoria Danemarcei () [Corola-website/Science/336055_a_337384]
-
și în America (Insulele Virgine) între 1671 și 1917. Mișcarea liberală și națională daneză a luat amploare între 1830-1840, și, în urma revoluțiilor de la 1848, Danemarca a devenit, pe cale pașnică, o monarhie constituțională, pe 5 iunie 1849. În urma celui de-al doilea război din Schleswig, 1864, Danemarca a fost obligată să cedeze Schleswig și Holstein Prusiei, această înfrângere lăsând urme adânci asupra identității naționale daneze. În urma acestor evenimente, Danemarca s-a întors la politica ei tradițională de neutralitate, rămânând neutră și pe durata
Istoria Danemarcei () [Corola-website/Science/336055_a_337384]
-
Schleswig, 1864, Danemarca a fost obligată să cedeze Schleswig și Holstein Prusiei, această înfrângere lăsând urme adânci asupra identității naționale daneze. În urma acestor evenimente, Danemarca s-a întors la politica ei tradițională de neutralitate, rămânând neutră și pe durata primului război mondial. În urma înfrângerii Germaniei, Danemarcei i s-a oferit de către puterile de la Versailles returnarea provinciilor Schleswig-Holstein. Temându-de de atitudinea revanșardă germană, Danemarca a refuzat Holstein și a insistat asupra organizării unui plebiscit în ceea ce privește returnarea provinciei Schleswig. În 1920, în urma plebiscitului
Istoria Danemarcei () [Corola-website/Science/336055_a_337384]
-
În ciuda continuei neutralități, Danemarca a fost invadată de Germania ("Operațiunea Weserübung)," pe 9 aprilie, 1940. Deși i s-a acordat inițial autonomie (până în 1943 din cauza unei foarte active mișcări de rezistență), Danemarca a rămas ocupată militar de-a lungul întregului război. Danezii au avut o puternică simpatie pentru cauza aliată; 1900 de ofițeri de poliție danezi au fost arestați de către Gestapo și trimiși, sub pază, pentru a fi deținuți la Buchenwald. După război, Danemarca a devenit unul dintre membrii fondatori ai
Istoria Danemarcei () [Corola-website/Science/336055_a_337384]
-
a rămas ocupată militar de-a lungul întregului război. Danezii au avut o puternică simpatie pentru cauza aliată; 1900 de ofițeri de poliție danezi au fost arestați de către Gestapo și trimiși, sub pază, pentru a fi deținuți la Buchenwald. După război, Danemarca a devenit unul dintre membrii fondatori ai NATO și, în 1973, s-a alăturat Comunității Economice Europene (mai târziu, Uniunea Europeană).
Istoria Danemarcei () [Corola-website/Science/336055_a_337384]
-
pentru Caucazul de Sud. În septembrie 2006, în mesajul său de felicitare cu ocazia celei de a 15-a aniversări a Republicii Nagorno-Karabah, Kocharyan a spus "Oamenii din Karabah au făcut o alegere istorică, și-au apărat interesele naționale în războiul pe care au fost forțați să-l ducă. Astăzi, ei construiesc un stat liber și independent." Mesajul de însoțire susținea că datoria Republicii Armenia și a tuturor Armenilor este de a contribui la consolidarea și dezvoltarea statului Nagorno-Karabah, precum și la
Robert Kocharyan () [Corola-website/Science/336061_a_337390]
-
devenit un element de discuție obișnuit în cercurile diplomatice și în presa populară după Congresul de la Berlin. Într-un mod asemănător cu Chestiunea Orientală, el se referă la implicarea puterilor europene în problema supușilor armeni din Imperiul Otoman, începând cu Războiul Ruso-Turc din 1877-1878. În termeni specifici, se referă la protecția și libertăților fundamentale ale armenilor din comunitățile învecinate. „Chestiunea armeană” cuprinde o perioadă de 40 de ani a istoriei armeano-otomane, în contextul politicii engleze, germane și ruse între 1877-1914. Termenul
Chestiunea armeană () [Corola-website/Science/336062_a_337391]