141,440 matches
-
puterilor europene, să se elibereze de sub dominația otomană. Armenii au rămas, în mare parte, pasivi în cursul acestor ani, câștigând titlul de mei-am sadika sau „naționalitate loială”. În 1827-1828, țarul Nicolae I a solicitat ajutor din partea armenilor persani în Războiul Ruso-Persan din 1826-1828, promițând că, după război, viețile lor se vor îmbunătăți. În 1828 rușii au declanșat Războiul Ruso-Turc din 1828-1829. În același an, Rusia a anexat Hanatul Erevanului, Hanatul Nahicevan și teritoriile rurale înconjurătoare prin Tratatul de la Turkmenchay. După
Chestiunea armeană () [Corola-website/Science/336062_a_337391]
-
otomană. Armenii au rămas, în mare parte, pasivi în cursul acestor ani, câștigând titlul de mei-am sadika sau „naționalitate loială”. În 1827-1828, țarul Nicolae I a solicitat ajutor din partea armenilor persani în Războiul Ruso-Persan din 1826-1828, promițând că, după război, viețile lor se vor îmbunătăți. În 1828 rușii au declanșat Războiul Ruso-Turc din 1828-1829. În același an, Rusia a anexat Hanatul Erevanului, Hanatul Nahicevan și teritoriile rurale înconjurătoare prin Tratatul de la Turkmenchay. După Tratatul de la Turkmenchay, armenii care trăiau în
Chestiunea armeană () [Corola-website/Science/336062_a_337391]
-
ani, câștigând titlul de mei-am sadika sau „naționalitate loială”. În 1827-1828, țarul Nicolae I a solicitat ajutor din partea armenilor persani în Războiul Ruso-Persan din 1826-1828, promițând că, după război, viețile lor se vor îmbunătăți. În 1828 rușii au declanșat Războiul Ruso-Turc din 1828-1829. În același an, Rusia a anexat Hanatul Erevanului, Hanatul Nahicevan și teritoriile rurale înconjurătoare prin Tratatul de la Turkmenchay. După Tratatul de la Turkmenchay, armenii care trăiau în continuare sub dominație persană au fost încurajați să emigreze în Armenia
Chestiunea armeană () [Corola-website/Science/336062_a_337391]
-
a lor. În ianuarie 1878, patriarhul armean de la Constantinopol Nerses al II-lea Varzhapetian a abordat conducerea rusă pentru a primi asigurări că Rusia va introduce dispoziții pentru autoadministrarea armeană în noul tratat de pace. În martie 1878, după încheierea Războiului Ruso-Turc (1877-1878), patriarhul armean de la Constantinopol, Nerses al II-lea Varzhaptian (1874-1884), a transmis către Marile Puteri plângerile armenilor față de "confiscarea abuzivă a terenurilor... convertirea forțată a femeilor și a copiilor, incendieri, șantaj pentru plata unor taxe de protecție, viol
Chestiunea armeană () [Corola-website/Science/336062_a_337391]
-
celebrul său discurs patriotic “The Paper Ladle”, Mkrtich Khrimian i-a sfătuit pe armeni să ia Renaștere națională a bulgarilor (Eliberarea Bulgariei) ca un model pentru speranțele lor de auto-determinare. În istoriografia bulgară, Eliberarea Bulgariei se referă la evenimentele din Războiul Ruso-Turc din 1877-1878 , care a condus la restabilirea statului suverna bulgar prin Tratatul de la San Stefano. În 1880, armenii, încurajați mai ales de primul ministru Gladstone, au abordat problema armenească cu cuvintele, „A servi Armenia înseamnă a servi Civilizația”. Pe
Chestiunea armeană () [Corola-website/Science/336062_a_337391]
-
au reprezentat două de voluntari recrutați din rândul prizonierilor de război austro-ungari de naționalitate română, organizate pe teritoriul rus în timpul Primului Război Mondial. Sub această denumire se regăsesc 2 entități - separate temporal și geografic, precum și, în bună parte din punct de vedere al scopurilor: În raport cu ceea ce s-a petrecut cu prizonierii etnici români
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
unit într-un singur stat, independent și suveran. Regimul rezervat de autoritățile ruse prizonierilor etnici români a fost unul foarte greu și discriminatoriu și, deși inițiativa de organizare a prizonierilor români în unități de voluntari a premers intrarea României în război, cei care au susținut-o au fost tratați la început, fie cu indiferență și neîncredere în Regatul României, fie cu ostilitate în Rusia Imperială. De abia în luna septembrie 1916, după ce lagărul de prizonieri de război de la Darnița a fost
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
premers intrarea României în război, cei care au susținut-o au fost tratați la început, fie cu indiferență și neîncredere în Regatul României, fie cu ostilitate în Rusia Imperială. De abia în luna septembrie 1916, după ce lagărul de prizonieri de război de la Darnița a fost desemnat de STAVKA drept loc de concentrare a prizonierilor români, demersurile oficiale au căpătat consistență. Punerea în practică a acestora a întârziat însă până în luna februarie 1917, când a fost constituit oficial Corpul Voluntarilor Ardeleni-Bucovineni din
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
la misiuni de pază și de menținere a ordinii periclitate de trupele Armatei Ruse - aflate în debandadă, precum și de curățare de structuri militare bolșevice a Basarabiei, după proclamarea independenței acesteia. Succesiv Defecțiunii Ruse și înainte de ieșirea forțată a României din război, a existat o tentativă de transfer a Corpului de voluntari pe Frontul de Vest, contramandată însă după semnarea preliminariilor Păcii de la Buftea și succedată de demobilizarea voluntarilor și de integrarea dirijată a acestora în cadrul societății românești. În Rusia însă, ca
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
În Rusia însă, ca efect al ajungerii Partidului Bolșevic la cârma statului, situația prizonierilor români și a voluntarilor înrolați rămași pe teritoriul rusesc s-a înrăutățit semnificativ, cu atât mai mult cu cât Rusia bolșevică a ajuns în stare de război cu Regatul României. În marea lor majoritate, voluntarii care mai rămăseseră fie au trecut pe ascuns - dacă au putut, în România, fie au fost obligați să se retragă cât mai spre est din calea armatelor Puterilor Centrale, pentru a nu
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
retragă cât mai spre est din calea armatelor Puterilor Centrale, pentru a nu fi pedepsiți de către administrația austro-ungară ca „trădători”. Blocați pe teritoriul rus după Pacea de la Brest-Litovsk, în contextul campaniei Aliaților de susținere a partizanilor țarismului și a declanșării Războiului Civil, în perioada 1918-1921 aceștia din urmă au fost implicați, inevitabil, în problemele interne ale Rusiei. Românii au fost astfel siliți să se reorganizeze pe teritoriul rus situat la este de munții Urali sub forma unui al doilea corp de
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
spre baza din Vladivostok, întârziați doar de necesitățile aprovizionării sau de problemele legate de folosirea cu prioritate, a materialului rulant de către trupele uneia sau ale alteia dintre națiunile implicate în conflictul siberian. Repatrierea Legiunii, alături de cea a restului prizonierilor de război români din Siberia, a avut un caracter amplu și complex, implicând dificultăți de regrupare și deplasare a acestora, precum și de asigurare a finanțării operațiunilor. În acest scop, a fost trimisă de către Guvernul României o Comisie Militară, care a ajuns în
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
500 de militari ai Legiunii), au fost îmbarcate spre țară și au fost primite cu onoruri în România întregită. Până la încheierea sarcinii Misiunii, în august 1920, aceasta a reușit și conversia în bani a unei cantități semnificative de materiale de război ale unității și ale României, aflate în depozitele din Extremul Orient rus. După reintrarea României în război, odată cu remobilizarea Corpului Voluntarilor au fost chemați la arme și cei proveniți din prizonieratul rus care ajunseseră în țară. Parcursul tuturor în perioada
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
România întregită. Până la încheierea sarcinii Misiunii, în august 1920, aceasta a reușit și conversia în bani a unei cantități semnificative de materiale de război ale unității și ale României, aflate în depozitele din Extremul Orient rus. După reintrarea României în război, odată cu remobilizarea Corpului Voluntarilor au fost chemați la arme și cei proveniți din prizonieratul rus care ajunseseră în țară. Parcursul tuturor în perioada interbelică a fost marcat de recunoașterea meritelor acestora, dar după intrarea trupelor sovietice în România spre sfârșitul
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
au fost chemați la arme și cei proveniți din prizonieratul rus care ajunseseră în țară. Parcursul tuturor în perioada interbelică a fost marcat de recunoașterea meritelor acestora, dar după intrarea trupelor sovietice în România spre sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, foștii voluntari au avut de suferit, pierzându-și gradele militare și îngroșând rândurile celor încarcerați în penitenciarele României comuniste. În acea perioadă, fenomenul voluntariatului militar s-a regăsit în cadrul mai multor popoare, odată cu declanșarea războiului luând amploare formarea unor
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
celui de-Al Doilea Război Mondial, foștii voluntari au avut de suferit, pierzându-și gradele militare și îngroșând rândurile celor încarcerați în penitenciarele României comuniste. În acea perioadă, fenomenul voluntariatului militar s-a regăsit în cadrul mai multor popoare, odată cu declanșarea războiului luând amploare formarea unor corpuri de militari voluntari și participarea acestora la acțiunile de luptă. Pe acest fundal, voluntariatul românesc a fost asemănător celui prezent în cadrul altor națiuni. În fapt, acest tip de voluntariat a fost o expresie a voinței
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
aflate atât în partea europeană a Imperiului Rus, cât și în Siberia în regiunea Omsk și . Deoarece în proporție covârșitoare prizonierii etnici români erau la origine țărani, aceștia au fost repartizați mai ales în zonele agricole. Lagărele de prizonieri de război rusești au fost în mare parte, instalate în vechi , pe câmpuri de concentrare sau în tabere de exerciții ale Armatei Imperiale Ruse. Deoarece mulți dintre marii proprietari ruși care au folosit ca mână de lucru prizonieri au fost filogermani sau
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
internațional de autoritățile ruse, solde care abia dacă ajungeau pentru asigurarea existenței. Chiar și în condițiile deschiderii în luna octombrie 1917 a unei subscripții publice pentru constituirea unui fond de ajutorare al prizonierilor români din Rusia, bolnavi sau invalizi de război - inapți de a-și asigura traiul prin muncă, precum și a inițierii unor donații private în bani făcute de către persoane sau asociații filantropice, cerințele financiare au putut fi acoperite doar într-o foarte mică proporție. La declanșarea Marelui Război, mulți dintre
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
invalizi de război - inapți de a-și asigura traiul prin muncă, precum și a inițierii unor donații private în bani făcute de către persoane sau asociații filantropice, cerințele financiare au putut fi acoperite doar într-o foarte mică proporție. La declanșarea Marelui Război, mulți dintre politicienii, scriitorii, publiciștii și profesorii din Transilvania au mers pe drumul refugiului în Vechiul Regat, cu scopul de a organiza de aici lupta pentru eliberarea Transilvaniei. În fruntea lor s-au aflat vechiul memorandist Vasile Lucaciu și poetul
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
perioada neutralității, imigrația ardelenească din Regat nu s-a putut interesa de soarta prizonierilor transilvăneni, considerați de statul român drept o problemă internă a Austro-Ungariei. Inițiativa de organizare a prizonierilor români în unități de voluntari a premers intrarea României în război, apărând încă de la începutul conflictului mondial, deoarece mulți dintre prizonieri au dorit să se alăture efortului militar de distrugere a Imperiului Dualist. Cu predilecție, această inițiativă s-a datorat intelectualilor aflați printre captivi și refugiaților transilvăneni din Regat, cu susținerea
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
și refugiaților transilvăneni din Regat, cu susținerea grupărilor proantantiste din țară. În condițiile neutralității României această acțiune nu a avut sorți de reușită, dar a constituit un mesaj politic cu impact semnificativ pentru susținătorii participării Armatei Române la efortul de război. Conform celor scrise de ziarele rusești din epocă, simpla știre a intrării regatului României în război a făcut ca 40 000 dintre prizonieri să solicite înrolarea în trupele române, dar cererea acestora a fost respinsă de către autoritățile țariste. Mai mult
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
acțiune nu a avut sorți de reușită, dar a constituit un mesaj politic cu impact semnificativ pentru susținătorii participării Armatei Române la efortul de război. Conform celor scrise de ziarele rusești din epocă, simpla știre a intrării regatului României în război a făcut ca 40 000 dintre prizonieri să solicite înrolarea în trupele române, dar cererea acestora a fost respinsă de către autoritățile țariste. Mai mult, cei care au insistat în continuare cerând eliberarea și înrolarea în Armata Română, au avut de
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
ea s-a dovedit a fi demobilizatoare. Aceasta s-a întâmplat atât datorită ignorării de către conducătorii militari a faptului că, potențial voluntarii puteau completa rândurile Armatei Române cu câteva zeci de mii de soldați având experiența a 2-3 ani de război, cât și din cauza lipsei de înțelegere la adevărata valoare a semnificației politice a voluntariatului - care reprezenta însăși contestarea Dublei Monarhi de către cetățenii ei. Nu numai devotamentul ardelenilor și bucovinenilor față de România a fost contestat, ci a existat și suspiciunea unora
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
din 1916, odată cu declanșarea activității de refacere a Armatei Române. Conștienți de faptul că nu toți prizonierii vor putea fi primiți în rândurile Armatei Române, unii dintre aceștia și-au exprimat dorința de a contribui prin donații la efortul de război. Mulți alții dintre prizonieri au evitat până la urmă înrolarea, fie din cauza faptului că au împărtășit alte convingeri, fie temerii pentru familiile lor rămase acasă, fie incapacității fizice sau invalidității. Insuccesele trupelor române din anul 1916 au avut de asemenea, o
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
concluzia că numărul celor care ar fi putut fi aduși în țară pentru a fi încadrați în armată ar fi depășit 50.000, număr aproximativ echivalent cu efectivele a patru divizii de infanterie. În mod ciudat, după intrarea României în război granița de pe Prut cu Imperiul Țarist a fost închisă ermetic de ruși, astfel că voluntarii au pierdut contactul cu Regatul, contact care fusese stabilit în anii de neutralitate. Deoarece guvernul țarist avea nevoie de mână de lucru pe marile moșii
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]