141,440 matches
-
15.000 de prizonieri germani și austrieci. În urma unor circulare date de comandamentul rus, ofițerilor, subofițerilor și intelectualilor cu grade inferioare aflați în lagăre (nu și simplilor soldați), li s-a permis încadrarea în Armata Română. Lagărul de prizonieri de război de la Darnița a fost desemnat de STAVKA la data de 1/13 septembrie 1916, ca loc de concentrare a prizonierilor care au dorit să se înroleze ca voluntari în Armata Română. În aceeași zi fruntașii ardeleni Vasile Lucaciu, Octavian Goga
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
Organizarea practică a respectivului corp a început pe 23 februarie, când locotenent-colonelul Pietraru a primit pentru a ușura recrutarea, împuternicire de la Marele Cartier General Român pentru a organiza un "Serviciu român de recrutare a voluntarilor". În aceeași zi, Ministerul de Război al României a emis ordinul nr. 1191, prin care s-a constituit "Corpul Voluntarilor Ardeleni-Bucovineni din Rusia". O luptă cu autoritățile rusești a început ulterior, acestea înțelegând să elibereze inițial numai 5.000 de prizonieri, față de cei 15.000 promiși
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
număr ce ar fi putut varia între 20.000 și 40.000 de români. În 5/18 aprilie 1917 la intervenția diplomatică a prim-ministrului român Ion I.C. Brătianu, locotenent-colonelul Pietraru a reușit să obțină acordul verbal al ministrului de război Gucicov de a fi recrutați un număr de 30.000 de voluntari. La aceasta s-a opus însă noul șef al Marelui Cartier General rus - generalul Romanovski, care a limitat recrutarea doar la 5.000 de prizonieri și aceștia numai
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
eșaloane de voluntari în țară, au făcut ca munca de propagandă să fie insuficientă. Deși până în luna septembrie s-au înregistrat unele succese, ulterior din cauza propagandei bolșevice și ideilor pacifiste, care i-au făcut pe unii ardeleni să creadă că războiul se va termina repede și ei vor pleca spre casă, tot mai puțini prizonieri s-au înscris ca voluntari. Alte greutăți au venit atât din partea celor fideli jurământului față de împărat, cât și din faptul că majoritatea prizonierilor nu au fost
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
dotării Armatei Române, pe terenuri de instrucție din Rusia. În contextul situației revoluționare de pe teritoriul rus și ca urmare a întârzierilor în procesul de recrutare și a faptului că trupele române au avut nevoie urgentă de completări, Ministerul român de Război a hotărât ca instrucția și repartizarea pe unități să se facă pe teritoriul românesc, în Rusia rămânând să fie realizate numai recrutarea și echiparea voluntarilor. Printre refugiații ardeleni de la Iași au fost unii care au solicitat ca voluntarii să fie
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
Iașului. Cu această ocazie, a avut loc o puternică manifestație în Piața Unirii din Iași, unde, în jurul monumentului lui Cuza s-a jucat Hora Unirii și s-au intonat cântece patriotice. Pe 9 iunie a fost constituită pe lângă Ministerul de Război o comisie consultativă a ardelenilor și bucovinenilor, formată din Octavian Goga, Ion Nistor și Leonte Moldovan. La 14 iunie 1917 pe lângă Marele Stat Major al Armatei Române s-a înființat, la sugestia acestei comisii , "Biroul A. B. (ardeleni bucovineni)". În
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
România a voluntarilor înrolați și și-a adaptat structura pentru a asigura, în același timp, atât activitatea de înrolare a voluntarilor, cât și ajutorarea sub multiple forme a prizonierilor de origine română. Noile structuri de comandă înființate de către Ministerul de Război, condus de către Vintilă Brătianu, au fost divizate fiecare în parte în câte două servicii specifice identice, denumite: central (la Kiev) și exterior (cu acțiune în teritoriul rus, prin intermediul comisiilor de recrutare și a celor care conferențiau cu scop de propagandă
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
de transilvăneni aflați în martie 1918 în Regat și care trebuiau demobilizați, peste 10.000 erau cei proveniți din prizonieratul rusesc, marea lor majoritate fiind țărani. Serviciul central al "Corpului Voluntarilor", înființat la 28 noiembrie 1917 și subordonat Ministerului de Război, a continuat să funcționeze, despărțindu-se, la 15 mai 1918, într-un departament militar transferat la Direcția Recrutării din Ministerul de Război și într-un departament civil subordonat Ministerului Agriculturii, sub denumirea de "„Serviciul muncilor agricole”". Acest ultim departament s-
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
lor majoritate fiind țărani. Serviciul central al "Corpului Voluntarilor", înființat la 28 noiembrie 1917 și subordonat Ministerului de Război, a continuat să funcționeze, despărțindu-se, la 15 mai 1918, într-un departament militar transferat la Direcția Recrutării din Ministerul de Război și într-un departament civil subordonat Ministerului Agriculturii, sub denumirea de "„Serviciul muncilor agricole”". Acest ultim departament s-a ocupat, în continuare, cu plasarea în muncă a voluntarilor demobilizați. Aceste servicii deconcentrate au început să funcționeze din 1 iunie, dar
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
teritoriul rusesc s-a înrăutățit vizibil, iar haosul instaurat a făcut imposibilă orice acțiune organizată. Ruperea legăturilor dintre guvernele bolșevic și român a pus într-o grea situație voluntarii, considerați acum periculoși pentru Rusia bolșevică - aflată într-o stare de război cu Regatul României. Aceștia nu se mai puteau întoarce nici pe teritoriul Imperiului Austro-Ungar, unde erau considerați sperjuri și trădători, iar România în urma semnării Păcii de la Buftea ajunsese sub dominația inamicului. În marea lor majoritate, voluntarii înrolați la Darnița - deghizați
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
Lăzărel-Lăzărescu din Belinț și a fost donat, inițial bisericii din satul natal, actualmente fiind conservat la Muzeul Banatului din Timișoara. După încheierea păcii dintre Puterile Centrale și Rusia, în contextul campaniei Aliaților de susținere a partizanilor țarismului și a declanșării Războiului Civil, în perioada 1918-1921 voluntarii de diverse naționalități din Imperiul Austro-Ungar au fost inevitabil blocați pe teritoriul rus și, ca efect au fost implicați în problemele interne ale Rusiei. La finalul Marii Conflagrații însă situația pe teritoriul Rusiei a devenit
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
atacuri bolșevice asupra localităților și gărilor, s-a format astfel în mod practic un al doilea front de-a lungul căii ferate. Activând atât în direcția vest cât și de-a lungul căii ferate, românii s-ai implicat astfel în Războiul Civil Rus. În 1919 tot acest amestec de trupe destinat inițial refacerii Frontului de est, a avut astfel misiunea de a lupta atât împotriva Armatei Roșii cât și pe acela de a menține siguranța Transsiberianului. Posibilitățile de reîntoarcere în țară
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
ale "Corpului". Acesta s-a achitat și de sarcina de de a transporta efectivul acestuia la Irkutsk la sfârșitul anului 1918, pentru a finaliza organizarea și formarea militară a trupelor. În drum spre est, românii s-au dezangajat de frontul Războiului Civil Rus și au avansat spre marea liberă. Sosiți însă în cantonament, voluntarii au intrat în conflict cu colonelul Kadlec. Într-un atare situație, conducătorul Misiunii Militare Franceze în Siberia a Consiliului Suprem Aliat, generalul i-a solicitat lui Nițescu
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
profitorii de situație, speculanții și jefuitorii, rămânând numai personal cu un înalt spirit combativ. Soldații au fost instruiți prin organizarea unor cursuri de specializare în lupta cu grenadele și mitralierele, pentru a face față noilor necesități ale frontului. Odată Marele Război încheiat, entuziasmul voluntarilor cehi și slovaci a scăzut, majoritatea dorind să se întoarcă în nou înființata Ceholovacie - aflată în pericol. Până la plecarea definitivă însă, Legiunea Cehoslovacă s-a implicat totuși în apărarea căii ferate dintre Novonikolaevsk și Irkutsk. În acest
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
plină iarnă spre nordul căii ferate, cu scopul de a împinge partizanii spre zonele mai puțin populate. Stabilirea însă la o distanță mare de calea ferată a unei garnizoane românești, a determinat declanșarea unor atacuri de hărțuire care au transformat războiul de manevră într-unul de uzură. Alături de oboseală, gerul siberian de peste - 40 de grade și lipsa echipamentului adecvat condițiilor existente au determinat retragerea garnizoanei românești din taiga, aceasta favorizând însă avansul a aproximativ 800 de partizani spre zona căii ferate
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
rezervoarele de apă din gări, minând pădurea de lângă șinele de cale ferată, doborând stâlpii de telegraf și tăind firele de comunicații. Ofertele de armistițiu au fost pe moment declinate de români, aceștia aflându-se parte integrantă a unui efort de război superior. Deși în iarna 1919-1920 luptele dintre voluntari și trupele comuniste s-au intensificat, atât datorită câștigării luptelor defensive de către trupele de ariergardă cât și a imposibilității soldaților Armatei Roșii de a obține un avantaj decisiv, s-a încheiat un
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
prin eforturile câtorva state și ca urmare a rezultatului unor negocieri desfășurate sub auspiciile Conferinței de Pace de la Paris, în septembrie 1919 Consiliul Suprem Aliat și-a asumarea organizarea, coordonarea și finalizarea repatrierii tuturor „legiunilor” naționale și a prizonierilor de război aflați pe teritoriul siberian. Deși vasele necesare repatrierii ar fi urmat să cadă în sarcina Consiliului, toate celelalte amănunte privind transportul și întreținerea ar fi urmat să cadă în sarcina guvernelor în cauză. Luând act la 1 octombrie 1919 printr-
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
China, cum s-a întâmplat cu câțiva tineri urcați în trenul consulului francez din Vladivostok, care s-au alăturat unuia dintre regimentele coloniale din Tien-Tsin ale Legiunii Străine. Misiunea a contribuit și la salvarea unei cantități semnificative de materiale de război depozitate la Vladivostok, comandate de România în Franța, Anglia și SUA și care nu ajunseseră la destinație din cauza izbucnirii revoluției. Materialele în cauză împreună cu o parte din materialul Legiunii au fost vândute, banii obținuți cu această ocazie fiind aduși de către
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
de către voluntari în țară. De asemenea, a acordat asistență materială unor deportați din Basarabia sau unor coloniști basarabeni din Extremul Orient. Pentru meritele lor, voluntarii români din Siberia au primit de la aliați: 30 de medalii franceze, 40 de cruci de război cehoslovace, 31 decorații rusești, 7 decorații engleze și italiene, iar de la Statul român medalii și ordine precum "„Steaua României”", "„Coroana României”", "„Virtutea Militară”", "„Bărbăție și Credință”". Tuturor românilor combatanți le-a fost conferită "„Bareta specială Siberia”". La Marea Adunare Națională
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
Serviciul Corpului Voluntarilor Ardeleni”", care a preluat de la Serviciul central din București arhiva și gestiunea "Corpului Voluntarilor". Pe fondul derulării rapide a evenimentelor, voluntarii au fost lăsați la vetrele lor temporar, pentru a-și regăsi familiile după patru ani de război și pentru a întări Gărzile Naționale Române. După 1 lună - prin Ordinul de chemare nr. 167/1919 au fost din nou rechemați pentru a sprijini din cadrul Armatei Române, preluarea teritoriului transilvănean. Pe măsură ce foști prizonieri din Rusia au sosit în țară
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
Voluntarilor a fost definitiv demobilizat, în cadrul unui eveniment festiv organizat la Sebeș. În perioada de existență a Consiliului Dirigent, prin intermediul administrației județelor foștii voluntari au primit ulterior din inițiativa lui Victor Deleu, sume de bani necesare acoperirii multor nevoi. Dupa război, voluntarii români (incluzându-i și pe cei proveniți din Franța sau Italia) s-au organizat în "„Uniunea foștilor voluntari din Războiul pentru Întregirea neamului”" și au editat "„Gazeta voluntarilor”", organ de presă care a apărut între anii 1923 și 1937
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
județelor foștii voluntari au primit ulterior din inițiativa lui Victor Deleu, sume de bani necesare acoperirii multor nevoi. Dupa război, voluntarii români (incluzându-i și pe cei proveniți din Franța sau Italia) s-au organizat în "„Uniunea foștilor voluntari din Războiul pentru Întregirea neamului”" și au editat "„Gazeta voluntarilor”", organ de presă care a apărut între anii 1923 și 1937. Președinte al "Uniunii foștilor voluntari" a fost ales comandantul de la Darnița - fostul sublocotenent Victor Deleu, funcție pe care a deținut-o
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
a Voluntarilor". În 1936 medalia "Ferdinand I" cu spade pe panglică a fost oferită în semne de recunoaștere militarilor din Corpul Voluntarilor Români Ardeleni-Bucovineni și celor din Legiuni. După intrarea trupelor sovietice în România spre sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, voluntarii ardeleni din Prima Conflagrație au avut de suferit. Aceștia și-au pierdut gradele militare și au îngroșat rândurile celor încarcerați în penitenciarele României comuniste. Într-un articol publicat în revista "Czech Military Review" nr. 3/2001, Zdeněk Vališ
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
acesteia. Subiectul voluntarilor români din Rusia a beneficiat de apariția unor memorii și însemnări (impregnate însă de de impresia autorilor provocată de cele trăite pe front), chiar din timpul desfășurării acțiunilor (într-o mică măsură însă). Lucrările apărute după Primul Război Mondial au beneficiat de un grad mai mare de obiectivitate, însă s-au rezumat în perioada interbelică - cu puține excepții, doar la memorialistica unor foști voluntari sau a unora dintre cei care au fost implicați în organizarea acestora. În România
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
mai mare de obiectivitate, însă s-au rezumat în perioada interbelică - cu puține excepții, doar la memorialistica unor foști voluntari sau a unora dintre cei care au fost implicați în organizarea acestora. În România comunistă fenomenul voluntariatului român în Marele Război - cu predilecție a celui din Rusia anilor 1917-1920, a fost în cea mai mare parte trecut sub tăcere. Puținele însemnări consemnate în această perioadă au încercat să scoată în evidență, în mod deosebit, adeziunea acestor voluntari la ideile Revoluției din
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]