14,935 matches
-
una din formele de viață călugărească deja existente. Francisc dorea cu toată puterea sa să se ferească de tot ceea ce ar fi putut să-i confere un privilegiu oarecare, iar haina clericală și cea călugărească erau în totală contradicție cu idealul său de a fi cel mai mic dintre cei mici. Reticența curiei, pe de altă parte, provenea din prudență, întrucât evoluțiile ne-ortodoxe (sau chiar eretice) a acestor mișcări pauperistice ale vremii erau reale și puternice. Din ascultare, Francisc a
Francisc de Assisi () [Corola-website/Science/299167_a_300496]
-
termenul "Iugoslavia" sau este Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei. Iugoslavia a fost un concept statal vehiculat în rândurile intelectualității slave de sud, apărut spre sfârșitul secolului al XVII-lea și accentuat în secolul al XIX-lea în cadrul Mișcării ilirice, care a culminat cu realizarea idealului, în 1918, odată cu dezintegrarea Imperiului Austro-Ungar multinațional, la sfârșitul Primului Război Mondial, și formarea Regatului sârbilor, croaților și slovenilor. Regatul a fost, însă, mai bine cunoscut, colocvial și chiar pe hărți, sub numele de "Iugoslavia" (sau Jugo-slavia în restul Europei); în 1929
Iugoslavia () [Corola-website/Science/299163_a_300492]
-
a dezvoltat ca reacție atât la trivializări, cât și la “romanțele” multi-volum. Povești precum "Nemaipomenitele peripeții ale neînfricatului cavaler Amadis de Gaula" "(Amadis de Gaula)" și-au condus cititorii în lumi de vise despre cavaleri și i-au hrănit cu idealuri despre trecut, pe care nimeni nu le mai putea însufleți, după cum se plângeau critici. Autorii italieni, cum ar fi Machavelli, au fost printre cei care au adus romanul la un nou format: deși rămânea o poveste cu intrigă ce se
Istoria romanului european () [Corola-website/Science/299178_a_300507]
-
că replica satirică la vechea poveste eroică abia putea să ofere vreo învățătură: "Don Quijote" nu oferea nici un erou cu care să merite să se rivelizeze, nici nu aducea satisfcația unor discursuri frumoase; tot ceea ce putea face era să râdă de idealuri mărețe. "Nuvelele exemplare" au oferit o alternativă între modul eroic și satiric, deși criticii erau foarte nesiguri de ceea ce ar trebui să facă cu această lucrare. Cervantes a spus povești despre adulter, gelozie și crimă. Dacă aceste povești ar fi
Istoria romanului european () [Corola-website/Science/299178_a_300507]
-
1989. 1980 - Corneliu Vadim Tudor a fost prima personalitate culturală care a reînviat mitul lui Iuliu Maniu, în timpul regimului comunist, fapt remarcat de liderii supraviețuitori ai partidului. La 5 septembrie 1980, el scria pe pagina întâi a revistei "Săptămâna" editorialul "Idealuri", în care cerea publicarea discursurilor lui Iuliu Maniu. A urmat un scandal uriaș. August 1980 - Plecarea din țară a lui Ion Caraion, poet, fost deținut politic. August 1980 - Lucian Pintilie îi scrie lui Ilie Rădulescu, demnitar înalt al PCR, o
Cronologia disidenței anticomuniste în România () [Corola-website/Science/299203_a_300532]
-
doilea fiu, care - asemenea fratelui său mai mare - va deveni și el pictor, fiind cunoscut sub numele de Lo Scheggia. Masaccio sosește la Florența în perioada de înflorire economică și culturală a orașului, în zorii Renașterii. În toate domeniile artei idealul clasic devine izvorul de inspirație. Nu știm de la cine a învățat să picteze, dar evoluția personalității sale creatoare a fost influențată incontestabil de mediul artistic florentin, în mod deosebit de doi artiști de seamă, arhitectul Filippo Brunelleschi și sculptorul Donatello, de
Masaccio () [Corola-website/Science/299204_a_300533]
-
formă epigonală a celei grecești, izomorfă, totuși, în anumite aspecte, se formează între limitele aceleiași opoziții: cultură „literară”, oratorică, versus cultura filosofică. După ce Socrate luptase împotriva sofiștilor iar Platon împotriva lui Isocrate, îi regăsim pe latini grupați în jurul acestor două idealuri: Seneca (reprezentând o cultură filosofică totuși incomplet degajată de oratorie) se distanțează de tatăl său, Seneca Retorul; Marc Aureliu se opune maestrului său Fronto, retor; Augustin se opune lui Symmachus și lui Praetextatus . Boethius, prin Consolarea filosofiei, părăsește delectările Muzelor
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
sa ca strateg este neîndoielnică. De altfel, timp de cincisprezece ani, poporul va reînnoi votul de încredere acordat celui care avea să-l conducă pe culmile gloriei. De acum înainte Pericle pune în concordanță felul său de a trăi cu idealul său, precum și cu funcțiile sale: grav, cam trufaș, este stăpân pe el în toate ocaziile, nu izbucnește în hohote de râs și plânge rareori. El nu-și irosește timpul cu vorbăria fără rost sau cu hoinăreli: om de stat, muncind
Pericle () [Corola-website/Science/299785_a_301114]
-
pregătirii marilor unități și unităților din subordine pentru o eventuală intrare în război, cu temeinicie dar cu discreție și fără să pară provocatoare. Planul de campanie pentru anul 1916, „"Ipoteza Z"” definea obiectivul politic major al războiului ca fiind „"realizarea idealului nostru național, adică întregirea neamului, prin eliberarea teritoriilor locuite de români, care se găsesc astăzi înglobate în monarhia austro‑ungară"”. În conformitate cu prevederile aceluiași plan, în momentul declarării mobilizării se înființau patru armate: Armata 1, Armata 2, Armata 3 și Armata
Constantin Prezan () [Corola-website/Science/299807_a_301136]
-
Dreyfus diminuează din calitatea romanului. "Dreptate", ultimul roman al seriei "celor patru Evanghelii" nu a fost niciodată început. Știm că eroul cărții ar fi fost Jean Froment, militar antimilitarist, conștient de necesitatea dezarmării mondiale pentru asigurarea păcii și bunăstării oamenilor. Idealul lui este crearea unei republici universale prin victoria contra naționalismului și a militarismului. În încercarea de a-și ameliora situația materială, Émile Zola a încercat să își adapteze teatral romanele. La sfârșitul secolului al XIX-lea, un succes pe scena
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
Partidul politic reprezintă o grupare de oameni constituită pe baza liberului consimțământ, ce acționează programatic, conștient și organizat pentru a servi intereselor unor clase, grupuri sociale, comunități umane, pentru dobândirea și menținerea puterii politice, în vederea organizării și conducerii societății, conform cu idealurile proclamate în platforma program. Un partid politic este o organizație care încearcă sa obțină putere politică în cadrul unui guvern, de obicei prin participare în campanii electorale. Unele partide nu încearcă să câștige putere prin alegeri deoarece nu au dreptul sau
Partid politic () [Corola-website/Science/299886_a_301215]
-
date din stadiul matriarhatului până prin secolul al VIII-lea î.Hr. și chiar începutul secolului al VII-lea. Acestea cuprind o materie epică bogată, centrată în principal pe legenda războiului troian. Sunt inserate diverse mituri și legende. Personajul principal, Odiseu, întruchipează idealul uman al eroului și echilibrul între înțelepciune și forța fizică. Este remarcabil simțul compoziției, vizibil în tehnica închegării subiectului în jurul evenimentului unic sau în folosirea planurilor paralele. Sunt utilizate mijloace de încetinire a acțiunii în vederea obținerii efectului emoțional. Sistemul epic
Homer () [Corola-website/Science/299888_a_301217]
-
vremurile în schimbare, chiar și-au eliberat robii. În secolul al XVIII-lea, opinia progresistă din Europa s-a întors împotriva sclaviei, însă aceasta era apărată de puternice interese constituționale. Mișcările aboliționiste au apărut din două principii fundamentale: răspândirea noilor idealuri filozofice și politice, dezvoltate din principiile Iluminismului, care culminează în Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului (1789) din cadrul Revoluției franceze, și extinderea unui nou model economic apărut în urma Revoluției industriale engleze, care a făcut ca sistemul sclavagist să fie mai
Sclavie () [Corola-website/Science/299891_a_301220]
-
colonia Saint Domingue, lucru care a condus la abolirea sclaviei prin 1793. În 1794, Convenția Națională Franceză confirmă abolirea sclaviei, lucru care se aplică pentru toate coloniile. Napoleon I reinstaurează sclavia în 1802, reprimând brutal toate încercările de rezistență. Când idealurile Revoluției Franceze s-au făcut simțite în Caraibe, sclavii conduși de Toussaint L'Ouverture, "Napoleon cel Negru", au înființat o republică independentă în 1803 care avea să devină Haiti. Sclavia este abolită pentru totdeauna de A Doua Republică Franceză în
Sclavie () [Corola-website/Science/299891_a_301220]
-
un curent literar-artistic - având centrul de iradiere în Franța, ale cărui principii au orientat creația artistică europeană între secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. Pornind de la modelele artistice (arhitectură, sculptură, literatură) ale Antichității, considerate ca întruchipări perfecte ale idealului de frumusețe și armonie, clasicismul aspiră să reflecte realitatea în opere de artă desăvârșite ca realizare artistică, opere care să-l ajute pe om să atingă idealul frumuseții morale. Urmărind crearea unor opere ale căror personaje să fie animate de
Clasicism () [Corola-website/Science/299932_a_301261]
-
de la modelele artistice (arhitectură, sculptură, literatură) ale Antichității, considerate ca întruchipări perfecte ale idealului de frumusețe și armonie, clasicismul aspiră să reflecte realitatea în opere de artă desăvârșite ca realizare artistică, opere care să-l ajute pe om să atingă idealul frumuseții morale. Urmărind crearea unor opere ale căror personaje să fie animate de înalte idealuri eroice și principii morale ferme, scriitorii clasici s-au preocupat în mod special de crearea unor eroi ideali, legați indisolubil de soarta statului, înzestrați cu
Clasicism () [Corola-website/Science/299932_a_301261]
-
frumusețe și armonie, clasicismul aspiră să reflecte realitatea în opere de artă desăvârșite ca realizare artistică, opere care să-l ajute pe om să atingă idealul frumuseții morale. Urmărind crearea unor opere ale căror personaje să fie animate de înalte idealuri eroice și principii morale ferme, scriitorii clasici s-au preocupat în mod special de crearea unor eroi ideali, legați indisolubil de soarta statului, înzestrați cu cele mai înalte virtuți morale și capabili de fapte eroice. Aceste personaje, de regulă regi
Clasicism () [Corola-website/Science/299932_a_301261]
-
special de înfierarea anumitor vicii (comedia era văzută de Aristotel ca "înfierare” a viciilor), de prezentarea unor aspecte negative care trebuie îndreptate. ul înseamnă în primul rând ordine (pe toate planurile), echilibru, rigoare, normă, canon, ierarhie și credință într-un ideal permanent de frumusețe. Înseamnă ordine obiectivă, perfecțiune formală (care va fi găsită în acele modele de frumusețe perfecte - modelele clasice), înseamnă superioritate a rațiunii asupra fanteziei și pasiunii. Printre reprezentanții de marcă amintim pe Nicolas Boileau (Arta poetică, tratat de
Clasicism () [Corola-website/Science/299932_a_301261]
-
clerului, nobilimii și burghezimii. În perioada Renașterii, satiră în proza devine prevalența față de cea în versuri. Maeștrii acestei forme sunt Sebastian Branț, care ia peste picior întregul spectru al slăbiciunilor omenești ("Das Narrenschiff", 1494 - "Corabia nebunilor"), François Rabelais, apărător al idealurilor umaniste cu mijloace comice și jocuri originale de cuvinte ("Pantagruel", 1532 și "Gargantua", 1534), Erasmus din Rotterdam ("Encomium moriae" sau "Laus stultitiae" 1509 - "Elogiul nebuniei"), Miguel de Cervantes, critic al maniei romanelor "cavalerești" ("Don Quijote"), 1605-1615. De mare circulație s-au
Satiră () [Corola-website/Science/299948_a_301277]
-
actorul german Jesko Friedrich, opina într-un interviu că: „Satiră este îndreptată, în primul rând, împotriva a ceva, si anume împotriva unei realități resimțite că incorectă și defectuoasă, reprezentată de persoane, instituții și mentalități. Acestea sunt comparate critic cu un ideal, căruia nu-i corespund. Umorul ironic nu este decât un vehicul al satirei”.
Satiră () [Corola-website/Science/299948_a_301277]
-
femeie nobilă, Cleopatra, nepoata generalului Attalus și care și-a schimbat numele în Eurydice. Căsătoria a cauzat tensiuni mari între Filip, Olimpia și Alexander. Olimpia a plecat în exil în Epir, fiind considerată o „soție necredincioasă și barbară”, crezând în idealurile divine ale fiului ei ca fiind fiul lui Zeus. Aceasta a plecat împreună cu fiul ei, Alexandru, la fratele ei, Alexandru I al Epirului, care și el, la rândul lui, se certase cu tatăl său. Filip, care îl renegase pe Alexandru
Alexandru cel Mare () [Corola-website/Science/299226_a_300555]
-
trebuie să ai o rezistență spirituală permanentă și putere de negare, astfel încât să nu capitulezi, să nu te lași pradă impulsului de a te închina în fața obiectului, de a-l idolatriza pe Baal, adică să nu îl accepți ca pe idealul tău. » Dostoievski mai călătorește cu Nikolai Strahov în Elveția și vizitează orașele din nordul Italiei: Torino, Livorno și Florența. În 1863 își publică impresiile într-un jurnal de călătorie, "Însemnări de iarnă despre impresii de vară", ce îndeplinește și rolul
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
august 1867, Anna și Dostoievski se stabilesc în Geneva. Dostoievski corespondează cu Apollon Maikov, exprimându-și adesea dorul de casă și disprețul față de unii atei aroganți ca Turgheniev, care nu reușesc să descifreze în Hristos « reprezentarea sublimă a omului » și « idealul omenirii în vecii vecilor ». Scriitorul începe să lucreze, din septembrie 1867, la un nou roman, dar procesul de creație este foarte anevoios și dezordonat, din cauza tot mai frecventelor crize de epilepsie și a dificultăților financiare. După numeroase răzgândiri asupra subiectului
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
cu « maladii apocaliptice » precum nihilismul și materialismul. Berdiaev consideră că, pentru Dostoievski, « orașul este destinul tragic al omului [...] Totul este concentrat, înnodat în jurul omului, care a fost rupt de temeiul divin. » . La fel ca Tolstoi, Dostoievski se va raporta la idealurile Rusiei rurale, dar nu pe baza principiilor etice, ca autorul "Annei Karenina", ci din pură iubire creștină. Opera târzie a scriitorului respinge cultura vestică și afirmă valorile ortodoxiei ruse și ale țarismului. Așa cum observă Berdiaev, în centrul operei lui Dostoievski
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
care fac posibilă orice formă de abuz împotriva copiilor. Polenka Marmeladova din "Crimă și pedeapsă", Iliușa din "Frații Karamazov" și Kolea din "Idiotul" sunt exemple elocvente de copii înzestrați cu spirit de sacrificiu și o remarcabilă putere de înțelegere a idealurilor creștine. Un copil de cinci-șase ani știe câteodată despre Dumnezeu, despre bine și rău lucruri atât de uimitoare și de o profunzime atât de surprinzătoare, încât nu poți decât să ajungi la concluzia că natura i-a dat acelui copil
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]