KorAP: Find »[drukola/base=maică & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...558 559 560 ...607 >

15,170 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892

întră lumina veselă a soarelui. Au amestecat vopselele și s-au suit pe schelele pline de ciment, au întins cu bidinelele zugrăveala până și:au potrivit cum le plăcea culorile și s-au apucat să picteze pe domnul Isus, pe Maica Domnului, raiul și iadul, evangheliștii, apostolii și pe Iuda Is-carioteanul, Predica de pe munte, grădina Ghetsimani cu florile ei, șarpele, pe Adam și Eva, goi, în paradisul lui Dumnezeu, pe Pilat din Pont și judecata din urmă, îngerii răului și ai

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
a înmulțit. Numai să vii la Bunavestire, și la Schimbarea la față, și-ți dau dezlegare. - O să vin, părinte... Mai citea popa ce mai citea, iar o întreba: - Datinile le ții? - Le țin, sărut dreapta. Toate. Lăsata-secului, Rusaliile, înălțarea, Intrarea Maicii Domnului în biserică, Sfîntu Nicolaie, Sfîntu Dumitru, ca să nu mai vorbesc de Paști și de Crăciun... - Duminica lucrezi, coși? - Nu ridic un lemn. -Drăcui? - Câteodată. - Să nu mai drăcui, auzi? Și să faci douăzeci de mătănii în fiecare marți și

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
Se strecura zulitorul lxngă femeie, subțire ca trestia. Simțea tuta că nu mai este ăl bătrân. - Fugi d-acilea, muceo... O dată o răsturna ucenicul, că era vârlav, și-i mușca țâțele. Mielușică se făcea văduva. Paraschiv dărâma patul cu ea. - Maică Precistă! se închina femeia. În așternutul răposatului! Și-i mai da sfârcurile și-l aprindea. Spre ziuă o lăsa dezvelită, horăind. Îl scula pe Gheorghe. Se apucau să strângă cămășile, cearșafurile, plapuma și rufele din lada de zestre. Făceau două

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
că erau făcuți la dinți. Când s-a trezit sluga între muieri, o dată și-a adus aminte de fapta stăpânului și s-a pus pe plâns. Se uita baba Marghioala la el ca la moaștele sfântului Spiridon. - Da ce-ai, maică, ce ți s-a-ntîmplat? Mielu rupea pământul cu lacrimile. - Oliu, Doamne ferește! Și-a venit sluga în fire, a deschis ușa căruței cu pâine și-a început să strige: - Luați, mă, oameni buni! Luați toată pâinea asta, c-o dau de pomană

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
Nu știu nimic! Să-mi moară ce-am mai scump dacă știu ceva! - Caii, unde sânt caii? - Iartă-mă, dom' șef! Iartă-mă! se ruga caiafa. - Caii! Caii! striga presarul într-una. - Nu știu! Să crap dacă știu! Iartă-mă! Maică, mama mea, de m-ai făcut! - Dă lampa cu carbid încoa! ceru celălalt. - Dom' comisar, milă! Presarul apucă fierul, din gâtul căruia țâșneau flăcări albe. Îl apropie de fața hoțului. 243 -Caii! Focul îi pîflea barba. Plângea fără o vorbă

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
gândul meu Ca pe-o narcoză, Mi-amintește De-un parfum uitat, De-o roză, Carmencita... Parcă-i venea să plângă. Glasul femeii, răzbind din pâlnia de tablă, o întrista fără să știe de ce. 252 De alături, se auzea vocea maică-si: - Veto, pe unde ești, Veto? Hai acas', că vine Aristică și iar nu te găsește, și e vai de pielea ta! - O, că vin! Aici sînt! răspundea ea înfuriată. Tăcea și maică-sa, ascultând în prag vechiul cântec, care

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
de ce. 252 De alături, se auzea vocea maică-si: - Veto, pe unde ești, Veto? Hai acas', că vine Aristică și iar nu te găsește, și e vai de pielea ta! - O, că vin! Aici sînt! răspundea ea înfuriată. Tăcea și maică-sa, ascultând în prag vechiul cântec, care-i amintea de tinerețe. Pe pervazul casei vecine, suspina fata popii. Tocmai pe la zece, dacă era miezul verii, se închideau ferestrele. Atunci intra și Veta în odăi. Coana Marioara o privea înduioșată: - Ai

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
vadă când pleacă și când se întoarce de la treburile lui. Subțire băiat! Călca ușor și se ținea drept, ca ofițerii. Pleca flu-ierînd, venea fluierând cântece de-ale lui. I-a plăcut Vetii. Într-o seară, chiriașul a chemat-o pe maică-sa și-a rugat-o să-i spele și lui rufele și să-i mai dea din când în când câte o mătură prin odaie, că n-avea timp. Atunci a intrat fata lui Aristică pentru prima dată la el

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
pași. Pe masa scundă Veta a văzut un teanc de cărți groase, cu coperți de piele și câteva ramuri înverzite de salcie, care parcă înveseleau locul. Pe pereți, chiriașul așternuse preșuri colorate și tablouri. Nu mai cunoștea odaia lor rece. Maică-sa o chemase să-i ajute la strânsul rufelor, și ea n-ar mai fi terminat. - Atunci ai dumneata grijă, încheiase domnu Procopie înțelegerea, mai faci curat din când în când și pe-aici, c-așa-i la bărbatul singur

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
o poștă și a cal breaz. - Ce ți-e, fată? i-a zis într-o noapte când bărbatu-său sforăia în patul celălalt. - Cum ce mi-e, fa, mamă? Stăteau amândouă sub candela care pîlpua stins, aruncând umbre pe pereți. Maică-sa oftase lung, că o apucase un dor. - Să nu afle tat-tău, că ne rupe pe-amîndouă în bătaie. Pe tine te are și, decât să-i faci vreo rușine, mai bine să te duci pe pustii... - Da ce-ți

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
Îi puseră la pământ și-i grămădiră departe de gardul popii. În felul ăsta, dădeau focului hrană și-l potoleau. Femeile 265 aduseră un furtun de vin din prăvălie, și o muiere pompă apă din gura cișmelei Veta căra cu maică-sa căldări de apă și le dădeau bărbaților. Aceștia le zvârleau în calea pârjolului. Vâlvătaia se domoli. Trunchiurile duzilor erau umede și nu ardeau decât foarte încet. Oamenii răsuflară ușurați. Preotul făcea cruci mari, cu fața la biserică. Abia la vreun ceas

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
mai întreba! A luat foc pricopsită asta a noastră de mahala! Că la omu sărac nici boii nu trag! Împrejur mirosea a lemn ars și zarva nu încetase. Femeile se băteau cu pumnii în cap și strigau cât puteau: - Aooolică, maica mea, aooolică... unde mai punem noi capul, maicăăă, aooolică... Închiseră poarta. - Nu vrei să te speli? o întrebă studentul. - Ba da. Aduse o cană plină, din care-i turnă în căușul palmelor. Ea își răcori fața încinsă și rămase așa

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
în casă. - Da unde umbli, fată? o luă la zor coana Marioara cum o văzu. Veta nu răspunse. Se dezbrăcă tăcută, cuprinsă de o posomorâre mare. - O să te spun Iu Aristică, auzi tu? Ai început să-ți faci de cap.... Maică-sa mai bodogăni câtăva vreme, dar copila n-o mai auzea. Nu se gândea decât la sufletul său pierdut, la iubirea fierbinte care-i înecase inima. Prin noiembrie, într-o duminică, ai ei plecaseră la niște rude. Rămăsese toată casa

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
rudele. Altfel, n-am de ce să mă plâng. Mi-ai plătit chiria la timp, ba încă și înainte, dar sîntem la mare nevoie, înțelegi? - Înțeleg, răspunse Procopie cu inima ușoară. Studentul se mutase într-o luni. Pe Veta o trimisese maică-sa încă de dimineață în Obor, la niște cumetri, cu treabă. Procopie plecase pe la patru, încărcînd într-un camion cele câteva lucruri pe care le avea. Muierile încă vorbeau pe la porți: - Se duce. Se mută mai la centru, că a

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
frig. Ieși. Afară, soarele de noiembrie, tocit și șters, cădea peste case. Sub streașină se așternuse un strat de frunze roșii de viță sălbatică. Motanii se tăvăleau a dragoste în jarul lor. Câinii se scărpinau de pomi. Intră în casă. Maică-sa spăla, și mirosul de leșie, vechi și cunoscut, îi aduse aminte că are de făcut treabă. Nu întrebă nimic. Se închise într-o odaie și plânse mult, din toată inima, tristă ca de moarte. În cărțile pe care le

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
ar fi făcut... Chemă lăutarii la masă și-i puse să-i cânte la ureche. Se îmbătase. Zicea Zavaidoc: Păi, banii, banii i-aș blestema, Că nu-mi trebuie, oh, mama mea, Dar cine-i are, oh, Cine-i are, maica mea, Trăiește cu nepăsare, Griji n-are, oh, mama mea... Sandu a turnat în pahare, le-a dat și țiganilor: - Beți, mă, de sufletu nostru, că mâine-poimâine ne prăpădim! Guriștii sorbiră vinul și iar zdrăngăniră coardele. Piele și Paraschiv se

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
Strânseseră la repezeală țoalele de pe afară. Cârciumarul a tras obloanele și a aprins lămpile. Picături mari și grele, ca o grindină, se năpustiseră peste locul sălbatic. Se făcuse frig. Bolțile se despicaseră. Apa apăsa pe acoperișuri. Muierile aprinseseră candelele. - Doamne, Maica Domnului! Scapă-ne, Doamne! se rugau. Întâi s-au umflat șanțurile. Apele gâlgâiau sub geamuri. Drumul rampei era tot un nămol, o clisă neagră. Dinspre mahalaua ceferiștilor se scurgeau șerpi galbeni de gunoaie. Pânzele ploii măturau totul. Luaseră gardurile și

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
aruncat mahalagiilor, care le-au cules de prin noroi. Era ca acum, primăvară. Tot așa bătea vântul; lumea, mulțumită că ieșise din iarnă, ia să asculte de nebun. Unii de nu știau să citească țineau hârtiile pe dos. - Ce zice, maică? întrebase și baba Marghioala a lui Mială, și ea de față, pe unul mai tânăr, dus prin școli. - Stai și ascultă, mătușă, a sfătuit-o el, că o să vorbească românul ăsta acum... Baba Marghioala a stat. Lunganul, după ce i-a

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
margini să se apropie, a început să răcnească cu voce popească, dogită: 348 - Fraților, domnul primar Rigo a hotărât să vă paveze străzile, pentru că, fraților, nu se mai poate... Este? - Este! au zis câțiva, cam fără convingere. - Poate o da Maica Domnului să scăpăm și noi de noroiul ăsta, că eu una m-am săturat, a șoptit văduvei baba Mița, atunci picată și ea. Marghioala a îmboldit-o cu pumnul pe sub fustă: - Taci, s-auzim ce mai spune... - Căci, fraților, răcnea

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390

ochelari mari, de bogdaproste 2. Nu l-am auzit să scoată vreun cuvânt cât timp am lucrat la producția piesei. Cu excepția compozitorului, toți ceilalți îi vorbeau lui Melanie Marsh respectuos, aproape în șoaptă, ca și cum ar fi fost postulanții, iar ea maica stareță. Își avea chiar propriul acolit. Un puștiulică, care se maimuțărea pentru a-și ascunde vârsta, afișând un aer solemn, exagerat chiar și în cazul în care idolul său ar fi fost o maică stareță. Avea chiar și un clipboard

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
ar fi fost postulanții, iar ea maica stareță. Își avea chiar propriul acolit. Un puștiulică, care se maimuțărea pentru a-și ascunde vârsta, afișând un aer solemn, exagerat chiar și în cazul în care idolul său ar fi fost o maică stareță. Avea chiar și un clipboard, nătăflețul. Melanie Marsh îl trata cu un imens respect, lucru foarte frumos din partea ei. Ceilalți îl luau fără milă peste picior din cauza seriozității sale, dar, în afară de faptul că roșea, din când în când în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

mai putea rămâne jovial și binevoitor într-un oraș distrus de războiul civil și amenințat de necredincioși. Eu tocmai mă născusem, din voia de neocolit a Celui de Sus, în ultimelele zile din șaabana, chiar înainte de începutul lunii sfinte; Salma, maică-mea, era scutită de post în așteptarea întremării, iar taică-meu, Mohamed, nu mai avea acum de ce să bombăne, nici măcar când îi era foame sau când zăduful era în toi, căci nașterea unui fiu ce-i va duce numele mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
spre patio, curtea interioară, spunând chiar că o va trimite la Ismail egipteanul pentru a o învăța să cânte la lăută, să danseze și să scrie, la fel ca pe favoritele sultanului. — Eram liberă, iar ea era roabă, îmi spuse maică-mea, și lupta dintre noi era inegală. Ea se putea folosi după pofta inimii de toate armele seducției, putea ieși fără văl, putea să cânte, să danseze, să toarne vin, să clipească din gene și să se dezbrace, în vreme ce eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Când vorbea despre mine, mă numea cu respect „la Horra“, cea liberă, sau „Arabiya“, arăboaica; Warda însăși îmi arăta toată politețea respectuoasă pe care o slujnică o datorează stăpânei ei. Numai că noaptea, ea era stăpâna. — Într-o dimineață, continuă maică-mea cu o voce gâtuită, în ciuda anilor care trecuseră de atunci, veni să bată la ușa noastră Sara cea Bălțată. Cu buzele sulemenite cu suc de rădăcină de nuc, cu ochii încercuiți cu kohol, cu unghiile vopsite cu hena, împopoțonată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
în stare să urce scara până la iatacul ei, în vreme ce taică-meu o lua iarăși din loc spre tavernă, fără să aibă habar că fusese cât p-aci să-și piardă în același timp cei doi viitori copii, grăbit, desigur, zicea maică-mea, să culeagă urările pline de admirație ale prietenilor săi pentru nașterea celor doi flăcăi voinici și frumoși, și să-l provoace la o partidă de șah pe vecinul nostru, Hamza bărbierul. De îndată ce auziră poarta închizându-se cu cheia, cele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]