15,064 matches
-
cu trenul pe rutele Iași Todireni; Botoșani - Dorohoi-Hlipiceni spre a cunoaște locuitorii acestor sate din comuna Hlipiceni. V-aș recomanda să faceți această mică escapadă mai ales prin luna mai, când natura-i în adevărata ei splendoare cu un colorit minunat, iar începând din septembrie și octombrie, veți beneficia de o paletă de nuanțe magnifice care vă va răsplăti oboseala. Viața nu-i frumoasă, dacă nu știi să ți-o faci să fie frumoasă oriunde ai fi.
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
tinere. (Cele mai fericite neveste sunt urâtele care satisfac lipsa de pretenții estetice ale unui soț, mulțumit cu o gospodină bună). Va avea copii, probleme, va fi slujnică perfectă și, de tânără încă, bunică. Vor rămâne vii, până mai târziu, minunații ei ochi verzi, care te privesc în față. Multe frumoase au acest destin. Înainte de a pleca, odihnită, îmi spune că s-a hotărât. Peste un an va face un copil din flori, numai al ei... Pentru ea, pentru a fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
a fost o minune, lașul, care era un oraș plin de mizerie, mi se părea magnific, mi se părea că toată lumea se uită cu gura căscată la ceasul meu. Totul a fost o minune până când, în tren, am observat că minunatul meu ceas era fosforescent. Toată lumea dormea, se distingea câte un sforăit de ființe abandonate somnului, vagonul se zgâlțâia ritmic... Eu aveam însă o problemă care luase dimensiuni cosmice: de unde venea minunata lumină verde care indica cifrele și arătătoarele și unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
fost o minune până când, în tren, am observat că minunatul meu ceas era fosforescent. Toată lumea dormea, se distingea câte un sforăit de ființe abandonate somnului, vagonul se zgâlțâia ritmic... Eu aveam însă o problemă care luase dimensiuni cosmice: de unde venea minunata lumină verde care indica cifrele și arătătoarele și unde dispărea când se ivea câte un fascicol de lumină de pe culoar?... Acest mister mă înfiora de parcă l-aș fi văzut în persoană pe Dumnezeu, pe care îl pândisem, la slujbe, duminica
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
mintea mea, prin un accident stupid. Ajunși "la gazdă" (un fel de vilă, închiriată în fiecare vară, la Vera Ivanova, o rusoaică refugiată de la Odesa), Buntea, care avea mania curățeniei, a scuturat, de la etaj, hăinuța mea din care a sărit minunatul Roskop Patent; chiar în fața mea s-a transformat într-o grămadă de rotițe, arcuri și fragmente metalice. Nu am plâns, cum s-au așteptat bunica mea și Vera Ivanovna (părtașă directă la asasinat), am rămas mut, împietrit de nenorocirea de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
este utopic să deturnăm înțelesul supremului cuvânt, tiranul cuvânt care este averea. Numai unul ca Zorba, deschizându-și brațele să cuprindă muntele, măslinii și portocalii și marea albastră a Greciei, își permitea să exclame: ,Avere... bogăție... uite la lumea asta minunată... este a mea, a noastră... Ce oameni sunt mai bogați decât noi?" Zorba era serios în neseriozitatea lui, dar cine are geniul sfidării, al nepăsării, geniul libertății, cum le avea dânsul? La urma urmei, Zorba rămâne o ficțiune. Să mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
nu se poate reconstitui o istorie fără a i se transmite ceva din "reveriile" autorului. O istorie este, mi se pare, o operă de "autor". La "prezent" reveria acționează cu toată forța. Totul este vis și armonie, totul este un minunat teatru suprarealist, la terasa de la mare, la mănăstiri, la podul rupt de la Buzău, este o jubilație de suprarealism. Ce Dali?... Avem maeștri care îl întrec. La "viitor"? Dar viitorul este suprarealist prin excelență, prin definiție. * Ultima găseliniță suprarealistă stă chiar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
cărbunoși, Nicolae Iorga, alături de Alexandru Philippide, ascultând o expunere a unui rector care nu apare în fotografie...; destul o unică fotografie pentru a declanșa reveria generațiilor care au urmat acestor oameni, străbătând aceleași culoare, ocupând aceleași bănci... Iată o fotografie minunată, doi mari profesori, într-o caleașcă (aproape în mărime naturală), Ioan Cantacuzino și Alexandru Slătineanu. Și multe altele, din vremuri duse... Nostalgia unor timpuri despre care am citit și am auzit că au fost frumoase atenuează, pe moment, mizantropia intelectualului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
seamă, în vârful picioarelor. Regina dormea. Nu îndrăzneam încă să o deranjez, îi ascultam respirația, urmăream mișcările umărului care se ghicea sub plapuma ușoară. Nu mă vedea, eram în spatele ei. Știam că o să plece două luni și mă gândeam la minunata ei viață. îmi plăcea să fiu în preajma ei... La cap, pe noptieră, era sticluța ei de parfum cu miros de mere. Dar, în plină liniște sufletească, am fost lovit, năucit de ceea ce era alături, într-o farfurioară; era dantura dânsei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
bombardamentele zguduiau Capitala și se apropiau de locurile în care eram refugiați noi, moldovenii; dar eram un împărat. Trenurile treceau rar... erau mărfare, se călătorea clandestin, te urcai fără bilet. întins la soare, visam la o fată, o nemțoaică, o minunată Etith, pe care eram hotărât să o cuceresc. Deocamdată, închideam ochii să o văd și mă simțeam cam "de veghe-n lanul de secară". Așteptam trenul; hotărâsem să mă agăț de primul tren, indiferent de direcție; peste două zile, întors
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
la dânsul ce frumos s-a făcut!..." Și mi-a dat un ceai cu gust scârbos, din farmacia portativă, fiind trimis "la aer". Eram "la aer" pe o cărare cu pietriș, în jurul casei unde ne găzduisem, meditând la ceasul meu minunat pe care îl ascunsesem cu grijă într-un buzunar secret al hăinuței mele, să nu i se întâmple ceva, să nu-l fure cineva. Era, într-adevăr, extraordinară comunicarea secretă cu lumea nevăzută, prin semnele luminoase, fosforescente, prin care îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
se tot "serveau" ceaiuri cu gust imposibil. Formula deochiului era suverană. Eu însă aveam altfel de trăiri, mai mistice decât deochiul. Descoperisem că în cadranul pe care îl salvasem, noaptea, când era întuneric total, se vedeau câteva cifre și marca, minunata marcă "Roskop Patent", strălucea. Cred că îmi închipuiam că în aceste două cuvinte sunt în fond un pseudonim al lui Dumnezeu, numele lui clandestin, dezvăluit numai mie. Ajunsesem convins definitiv că se organizase ceva ca un complot împotriva zeului suprem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
și de familia lor (o fată măritată, cu un copil ce plângea toată ziua și altul care sta să vină, alta, frumușică, încercând tot mereu să se mărite - ținta cea mai apropiată era un lipovean bogat, cu trăsură și cai minunați - a treia ceva mai mică, dar cu o gură spartă și neobosită, un băiat zănatec, toți aceștia împărțiți în două camere și o bucătărie), mai stăteau câțiva refugiați, chiar pe același coridor, ușile camerelor noastre fiind față în față: un
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
încât să arate elevilor că nu există nicio contrazicere de fond între descoperirile științifice și credința creștină, afară bine înțeles de bazaconiile pur iudaice ale vechiului testament. Nicio descoperire științifică și nicio explicație filosofică ateistă n-a putut contrazice încă minunatele cuvinte ale [208] Evangheliei: Ἐν ἀρχῇ ἦν ὁ λόγος, καὶ ὁ λόγος ἦν πρὸς τὸν θεόν, καὶ θεὸς ἦν ὁ λόγος („La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era cuvântul”). Deși nu mai sunt credincios, nu
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
de mii de legionari veniți din toate unghiurile țării îmbucătățite de politica dementă a lui Carol și de miopia celorlalți, cu răsunet adânc în rândurile sutelor de mii de privitori înghesuiți pe toate străzile pe unde treceau coloanele legionare. În minunate costume naționale, în cămăși verzi decolorate, ascunse prin cine știe ce unghere, călcând falnic în cadența marșurilor legionare cântate pentru întâia oară de muzicile militare, ceasuri după ceasuri s-au perindat în rânduri strânse unitățile legionare prin fața tribunei de la statuia lui Mihai
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
pornit spre Președinție, unde am aflat că generalul Antonescu ne invită la un ceai la... Predeal. Ne-am dus cu câteva mașini, rămânând câteva ceasuri în vila lui la Predeal, fiind serviți chiar de Doamna Maria Antonescu. Erau încântați de minunata manifestație, dar desigur în fond îngrijorați de forța Legiunii. Într-un târziu, când am plecat, înțelesese definitiv că nu va fi niciodată proclamat comandantul Mișcării Legionare și cred că de atunci a început să manevreze cu Ică și cu ceilalți
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
i-ar fi convins, dar eu mă îndoiesc că spuneau adevărul. După conferință au defilat prin zăpada înaltă și înghețată, scânteind în soarele cu dinți și scârțâind sub pașii apăsați, miile de legionari veniți din diferitele sate ale județului, în minunatele costume bucovinene, cu sarica aceea brună atât de dragă Căpitanului. Către seară am avut o consfătuire cu preoții legionari, dintre care unii erau foarte înverșunați împotriva Mitropolitului și mi-am dat toate silințele să i potolesc. Când am rămas singur
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
de simple mijloace pentru interesele tale și ale grupului tău! Iar cea de-a doua poruncă, derivată din prima este: Să nu faci promisiuni mincinoase! Promisiunea mincinoasă nu este tot una cu „minciuna albă”, cea flatantă, diplomatică de tipul „cetățenii minunați ai acestei țări merită tot ce e mai bun!” sau „viața mea aparține poporului român!”. Promisunea politică „va crește bugetul educației la 6%” determină oamenii să facă alegeri: să rămînă la studii în România, să dorească o carieră didactică fiindcă
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
specialitate, nu știu să folosească sursele de informații în format electronic și nu știu ce se petrece în domeniul pe care pretind că îl reprezintă. Nu de puține ori ei sunt cei care conduc opunându-se reformelor sub motivul: „Avem un învățământ minunat!”. Minunat pentru cine? În nici un caz pentru studenții păcăliți că învață în 2007 ca în Europa lui 2007, ca să poată intra în concurență profesională dincolo de spațiul „mioritic”. Există destule motive să credem că, odată declanșată lupta antiimpostură și antiincompetență (adică
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
Aceste standarde convin unora, mai ales celor care au prins pulsul ISI, vor să-și facă un loc legitim sub soare și, uneori, lucrează la delegitimarea intensă sau la obstrucționarea altor criterii. Părerea mea este că standardele actuale sunt o minunată probă de narcisism intelectual. Mă voi referi la domeniile noastre: umanioarele și științele sociale. Nu are importanță la ce efecte duce producția intelectuală în planul educației, profesionalizării, calificării, dezvoltării morale, civilizării, cultivării valorilor artistice, democratizării, cunoașterii sociale, dezvoltării culturii civice
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
dea copilul ca să-l înfieze deoarece, fără urmași de parte bărbătească, numele bătrânului se stingea. De la Dolhasca unde am cercetat, la Probota, mănăstirea lui Petru Rareș, am luat trenul spre Fălticeni. Pitrocisem ulița vestită a Rădășenilor cu amintiri literare, Dumbrava Minunată și Oprișenii Vechi, unde părintele Elisei ni se plângea că feciorul lui, Grigore, care termina liceul, nu putea să încapă la facultate din pricina „originii nesănătoase”. În cele din urmă ne-am oprit la monumentul viu al târgului, profesorul de naturale
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
întâmpini în Fălticeni case pe care o plăcuță memorială te înștiințează că pe aici se plimbă umbra unei celebrități. Nici nu știu dacă există în țară o densitate mai mare pe metru pătrat de amintiri pioase. Acolo se află Dumbrava Minunată și Nada Florilor. Târgul nu era ocolit de turneele teatrale și de conferențiarii vestiți. Spunând despre el că e o Florență a Moldovei, George Călinescu vorbise la Fălticeni despre psihologia provincialului. În toată această atmosferă Nicolae Labiș se pregătea pentru
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
vorbind limba română, iar restul, cei mai mulți dintre ei, vorbeau germană. La fel, o treime erau de confesiune greco- orientală, restul fiind romano-catolici, luterani și evrei, astfel încât mitropolitul Nectarie, a trăit și a copilărit printre străinii de credința creștină ortodoxă. Astăzi, minunata așezare a Stulpicanilor în „umbra codrilor seculari ce străjuiesc pintenii estici ai Răsăritului”, adăpostește 6.246 de suflete și se poate mândri cu faptul că toți locuitorii sunt ortodocși. Aceștia se ocupă cu mineritul, exploatarea forestieră, agricultura, apicultura, comerțul. Cei mai mulți
Nectarie Cotlarciuc, Arhiepiscop al Cernăuţilor şi Mitropolit al Bucovinei by Marius Vasile Ţibulcă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91906_a_107347]
-
numele rudeniei sale. El a venit și cu ideea salvatoare, aceea de a face un bust. În acest sens, Sorin Cotlarciuc a găsit fondurile necesare și a vorbit cu sculptorul ieșean Lucian Smău, „care a realizat opera artistică în condiții minunate”. Bustul a fost amplasat în curtea Bisericii „Sf. Toader” din Stulpicani și a fost dezvelit în data de 6 decembrie 2012, de Sfântul Nicolae, onomastica nefericitului mitropolit, în prezența unei mulțimi de stulpicăneni și autorități locale și județene. Ceremonia propriu-zisă
Nectarie Cotlarciuc, Arhiepiscop al Cernăuţilor şi Mitropolit al Bucovinei by Marius Vasile Ţibulcă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91906_a_107347]
-
personală nu sunt purtat să prelucrez fapte edificatoare sau miraculoase, neesențiale trasării profilului persoanei și al Operei sfântului Ioan Calabria. Cititorilor le recomand să nu privească forma, ambalajul, ci să puncteze asupra substanței, a esențialității. Atunci veți descoperi o creatură minunată a harului divin, o adevărată capodoperă a lui Dumnezeu, pe care nu putem să o păstrăm în beciurile istoriei unei Congregații religioase, ci trebuie să o expunem în galeria mărturisitorilor acestui secol al Bisericii catolice, ca exemplu de credință autentică
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]