18,350 matches
-
de senatori bătrâni? Se auzi, mai puternic decât celelalte, glasul unui tribunus: — Împăratul e ales de cei care-și pun viața-n joc ca să apere granițele, nu de senatorii tolăniți prin terme! Cuvântul “împărat“ trecu asemenea unui fulger prin mijlocul norilor negri și strigătele deveniră și mai puternice. De-a lungul unui veac de războaie civile, legiunile acelea străbătuseră în sens contrar străzile pe care Roma le construise pentru cucerirea teritoriilor de la miazănoapte și se îndreptaseră cu o viteză îngrijorătoare spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Acolo, dincolo de păduri și munți, se afla Roma, pe care Gajus n-o văzuse niciodată. Mintea lui fragedă, vrăjită de evocările preceptorului grec, visase că, după o lungă călătorie peste dealuri și câmpii, avea să i se înfățișeze, asemenea unui nor alb, o imensitate de marmură întinsă pe șapte coline ondulate, pe malul unui râu de aur. Mai apoi, misterioasa lui familie - din care, practic, nu cunoștea pe nimeni - se prefăcuse într-o învălmășeală de fantasme, iar Roma devenise un loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
sacre se iveau din noaptea timpurilor: Axiocersus, Cadmilus... Nume pe care celelalte insule grecești nu le cunoșteau. Zei care te ajutau în război și te salvau de la naufragiu, dar și puteri ascunse și oracole care vedeau - și, poate, influențau - viitorul. Nori joși veneau dinspre munte. Căpitanul zise: — Marea se ridică. Germanicus îi ceru să se îndrepte spre insulă. — Vreau să debarc acolo înainte să se lase întunericul. Zaleucos povesti că de pe muntele acela, în timpul asediului Troiei, zeul Poseidon privea furios atacurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Achilles și Hector. Marinarii deveniră neliniștiți, pentru că râsese atunci când vorbise despre zei. Încet-încet, deasupra apei se ridicau zidurile ciclopice ale singurei cetăți din Samothracia și se distingea edificiul masiv al templului. Vântul era din ce în ce mai puternic și aduna tot mai mulți nori pe cer. Gajus se întrebă ce căuta tatăl său pe insula aceea întunecată, și-și dădu seama că gândurile întunecate de la Roma îl însoțiseră pe tot timpul călătoriei. Căpitanul insista că marea se ridica și că navigarea spre Samothracia devenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe care creșteau stejari, chiparoși și tamarisce, un râu și un torent plin de pietre albe care se vărsa în el. — Simois și Scamandros, zise Zaleucos. Gajus privea, nemișcat, locurile ale căror nume fuseseră inventate de Homeros. Mai încolo, sub norii joși străbătuți de razele soarelui ca de niște lame, se întindeau în dezordine mai multe ziduri. Zaleucos le spuse, emoționat: — Aceea de acolo, de pe colină, este cetatea care s-a numit Troia. Pe câmpia pustie, în fața zidurilor cetății care fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
foaia jos, iar uimirea lui se transformă într-o puternică îngrijorare. „Omul ăsta n-a iertat niciodată pe nimeni.“ Tiberius voise să-i arate că nimic nu le scăpa informatorilor lui; însă, dincolo de vorbele mărinimoase, mânia imperială plutea ca un nor. Germanicus păstră scrisoarea și nu ieși din cameră, așa cum spera fiul său, fiindcă ofițerii veniră cu o mulțime de proteste: în lipsa lui, legatus-ul de Syria, dușmanul Calpurnius Piso, își depășise cu mult atribuțiile: schimbase strategia de a face pace cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
întoarse la Roma pe mare, împinsă de iubirea ei rănită, în plină iarnă - zilele de mare clausum, când navigarea era interzisă. III ROMA Debarcarea Coasta Pugliei se ivi într-o zi de ianuarie, pe vânt, sub un cer plin de nori. La puțin timp după aceea apăru Brundusium, Brindisi de azi, cel mai mare port al imperiului pentru rutele din Mediterana orientală. Pe măsură ce digul și intrarea portului se vedeau tot mai aproape, corăbiile își strânseră pânzele și își continuară trista întoarcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
tânărul Gajus își promise că nimeni, nicăieri nu-l va auzi rostind cuvinte imprudente. Dar nu prevăzu că nu avea să mai citească nimic în jurnalul lui Drusus. Mama lui Gajus A doua zi - în dimineața înghețată de ianuarie, cu nori albi diafani, cu muntele Soracte acoperit de zăpadă -, durerea neputincioasă provocată de moartea prietenului nevinovat se transformă în alarmă. Un senator strigase în Curie: „Tatius Sabinus și-a pregătit conspirația fiindcă a fost inspirat de trufia Agrippinei și de violența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
el să fie acela care să le înfăptuiască. Forma Imperii Bătrânul Iginus porunci: — Trebuie să știi asta. Și puse pe masă un volumen mare, un sul care, cu siguranță, zăcuse uitat ani de-a rândul, fiindcă, izbit de masă, ridică nori mari de praf. Îi scoase învelitoarea și întinse prima porțiune cu mâinile lui bătrâne, îndemânatice; în locul unei scrieri, Gajus văzu niște linii șerpuitoare de-a latul foii. De marginea laterală a acesteia era lipită alta și, pe măsură ce Iginus desfăcea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Nimeni nu intră în vorbă cu el, nimeni nu-l lămuri cum și de ce. Ajunse în camera lui și se închise acolo. Iarna Trecură vara și toamna. Într-o dimineață sesină, cu un cer limpede pe care se zăreau câțiva nori albi, un ofițer bătrân, care părăsise legiunea și răspundea de paza casei Liviei, îi spuse pe neașteptate: — Pe mama ta, Gajus, am văzut-o când era mai tânără decât îți poți tu închipui. El se întoarse brusc, și privi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Nimeni, în tot imperiul, nu trebuia să bănuiască nici măcar un cuvânt înainte să vină clipa potrivită pentru a-l auzi. Scrise discursul, frază cu frază, în masa cenușie a creierului său, fără martori, plimbându-se pe terasa cea albă când norii de ploaie se îndepărtau, lăsând deasupra mării petice de cer senin. La un moment dat, privind marea, râse. Simțea cum discursul i se imprima în minte. Singurătatea îndelungată dăduse rezultate extraordinare. Se gândea că, la urma urmei, creierul unui om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și nu se dusese în pragul camerei împăratului; contemplase doar lunga așteptare a lui Sertorius Macro, care stătea tot în picioare, în prag. Trăsese puțin draperia și privise afară; ziua nu se mai termina, se vedeau fâșii de lumină în spatele norilor mari de deasupra mării. Apoi văzu că sub porticul păzit de pretorienii veniți pe neașteptate la Misenum aștepta, ținut de hățuri, calul preferat al lui Sertorius Macro; era neliniștit, mușca zăbala și lovea din când în când în pământ cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
latinei somptuoase a lui Vergilius, strălucea cununa rostrelor smulse dușmanului. „Cui tempora navali fulgent rostrata corona.“ Din înaltul promontoriului de la Misenum, vila imperială domina portul imens; strigătul lung, neașteptat a mii de glasuri ajunse pe terasă ca un tunet printre nori. Gajus intră încet în sala pentru audiențe și așteptă. Macro reapăru triumfător, cu prefectul și grupul de ofițeri entuziaști, care se mărise pe drum. Intrară în sală și, laolaltă, îl aclamară imperator și îi adresară salutul pe care, în întregul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în vila păzită acum ca un castrum din ținuturile barbare, toți ochii erau ațintiți asupra lui. Dacă făcea un pas, mișcarea se repercuta asemenea unui val asupra escortei, funcționarilor, liberților și sclavilor. Îl privi pe Macro cum se îndepărta sub norii grei aducători de ploaie, cu steagul său de călăreți credincioși, și cum înghițea milele, căci la capătul acelui drum avea să pună mâna pe putere. Alegerea Macro ajunse în oraș în plină noapte, dădu pe gât o cupă cu vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și să-l felicite cu o lașitate spontană, tânărul Împărat dădu un al doilea ordin, cu totul neașteptat. Porunci să fie gata să ridice ancora marea navis triremis imperială, cu prova cu pinten de bronz. Pe cerul Romei se adunau nori; în acele zile, pe mare se dezlănțuiau furtunile echinocțiului. Vântul era puternic și rece, acel caurus care mătură marea Tyrrhenum dinspre apus. Însă plecă fără întârziere, împins de vâslitul continuu sau de pânze, după cum îi îngăduia vântul, cu flotila de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
din cauza uscăciunii verii, se ridica mons Vaticanus. „Roma mea“, se gândi Împăratul, „Roma mea, care va trăi peste secole, cu numele meu legat de ea. Din măruntaiele ei de piatră voi ridica monumente nemaivăzute“. Era ca o îmbrățisare, orașul divin, norul alb de marmură pe care-l văzuse când venise dinspre Rhenus, orașul întins ca o femeie pe șapte coline. — Manlius, noi nu construim edificii, strigă. Noi redesenăm Roma. Îi vom oferi spații noi: un pod se va arcui peste fluviu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
a tinereții, imposibilă și foarte periculoasă. În realitate, era o idee mult prea avansată pentru acea epocă, un fel de Uniune Mediteraneeană, opusul puterii romanocentrice construite de Augustus și Tiberius. Un ideal nobil și, poate, cu neputință de atins, precum norii de pe cer. „O asemenea idee se poate naște numai într-un suflet foarte înțelept, obosit să sufere inutil, sau într-o minte tânără, care crede că este posibil să schimbi lumea“, își spuse Împăratul. Zeii, care știau numărul zilelor îngăduite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îi zâmbi pentru a doua oară, și zâmbetul îi era blând. Îi promise: — Mâine. Toți înțeleseră că în viața Împăratului se întâmpla ceva nou. Ziua următoare era cea de-a douăzeci și una a lunii martie. Cerul nopții, în lipsa vântului și a norilor, se reflecta luminos în lac, printre coastele abrupte acoperite de păduri. Pe mal, Împăratul îi trimisese pe soldații germani, care vegheau stând într-un cerc tăcut. Comandantului lor, lacul nemișcat, înconjurat de păduri adânci, îi evoca ritualurile zeilor săi aflați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ajunge așa, hodoronc-tronc, la „raționamentul absurd“ al lui Camus. (marți) Am un vis Îngrozitor. Mă aflu la Slatina, copil. Mama a dus oglinda cea mare În curte și a așezat-o pe orizontală cu fața În sus: oglindește tot cerul, norii, copacii, dar nu știu de ce eu nu mă văd În ea. Intru În starea de alarmă teribilă și mă Întreb febril unde am dispărut. Până acum câteva clipe, când voiam să mă Încredințez că exist, dădeam fuga la oglinda cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
sparge: zbroocc! zbrooc! Apar mii de Încrețituri și din ea sar sute de cioburi Împroșcându-mă. Toată armonia peisajului s-a stricat. Unde este imaginea mea din oglindă? Dar eu unde sunt? Nu se mai vede nimic. Nici cerul, nici norii, nici copacii. „Ce-ai făcut, neghiobule?“ Primesc două palme: plici-plici! Copil prost, urlu fără oprire, crezând că se mai poate Îndrepta ceva. Se poate. „Lasă că-ți cumpără mama ție altă oglindă!“ Încetarea plânsului. Surâs infantil fericit. (vineri) Sunt amenințat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
care m-am ales cu deviația de sept. Nu pot să descriu exact ce s-a Întâmplat; cred că omul primar, bestia ce dormea În afundul conștiinței mele s-a trezit și a acoperit pentru o clipă rațiunea, așa cum un nor acoperă brusc lumina soarelui și o parte din jur se umbrește; În penumbra aceasta, am avut timp să-l dobor, luptând Însă loial: din față. Când mi-am recăpătat o parte din control, am observat un corp inform, care horcăia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
vor mișca aceste rânduri? Crezi că va putea ieși după atâtea conflicte, tăceri, ceva serios? Tu ce crezi? Răspunde-mi! Eu vezi, sunt nebună! Eleonora Jurnalul lui A. 3 noiembrie 1962 Da, trebuie să scriu. Pentru că fulgerul e aproape și norii Îi văd Învolburându-se, iar eu trebuie să trec prin ei. Trebuie să scriu pentru că viața mea scurtă, care Însumează doar 18 ani, se poate opri aici, acum, peste trei zile... Dar eu nu sunt vultur, să Înfrunt moartea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
iarbă de gheață, dar care uiți că este de gheață (ți se pare că este chiar o materie vegetală autentică) și observi cum te liniștești; ochiul tău se odihnește În culoarea presupusă odihnitoare; mai Încolo, În peisajul organizat agrest, un nor alb se conturează misterios, coborând lent dintr-un cer abstract; deschizătura peșterii dezvăluie brusc protuberanțe Întunecate și luminoase, zone infernale și paradisiace; În același timp, a o privi din mai multe unghiuri Înseamnă a străbate o infinitate de itinerarii posibile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
aurorală de reluare a școlii, plecam cu mult Înainte de acasă. Pe drum nici nu vedeam bine pe unde calc, de aceea, mă Împiedicam de foarte multe ori de tot ce Întâlneam În cale; eram efectiv un ins cu capul În nori. În acea zi, eu nu așteptam altceva decât să ajung la liceu și să mă văd cu prietenii mei. Îmi imaginam cum am să mă Întâlnesc cu ceilalți colegi, cum arată ei, frumoși și bronzați, și tot ce-o să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
noapte am avut un coșmar. Eram pe o plajă albă, Înconjurată de mare. Voiam să intrăm În apă, dar, deși la noi era soare, mai Încolo, cerul se colorase din albastru Într-un negru tulbure; se vedeau burțile umflate ale norilor, niște sădile imense din care, ca din ugerul gigantic al unei vaci cosmice, se deșertau puhoaie de apă, nu aveam frică, ne uitam cu mirare la căderea, surparea aceea de ape, admirând fenomenul natural ca pe ceva ce ni se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]