141,440 matches
-
până la însănătoșirea generalului Boeriu) funcția de președinte, preotul militar Gheorghe Oprean și-a asumat funcția de secretar, iar doctorul Epifan Munteanu pe cea de casier. Tot în cadrul aceleiași ședințe Iuliu Maniu a propus atât trimiterea unei delegații la Ministerul de Război pentru a solicita recunoașterea organizației și a cere sprijin, cât și trimiterea unei delegații la Praga cu scopul informării regimentelor românești aflate acolo despre constituirea organizației și pentru a le solicita acestora constituirea unui Senat similar. Deasemni, tot atunci s-
Senatul Militar Român Central al Ofițerilor și Soldaților din Viena () [Corola-website/Science/336086_a_337415]
-
în Viena, anume generalul de divizie Ioan Boeriu. Acesta aflat fiind pe moment în spital, căpitanul Traian Popa a girat așadar temporar funcția până pe 12 noiembrie, când generalul a preluat comanda trupelor. Ca efect al unei întâlniri cu Ministrul de Război Austro-Ungar - generalul Sträger-Steiner, a unei delegații prezidate de Iuliu Maniu - secondat de căpitanul Traian Popa și profesorul bucovinean Constantin Isopescu-Grecul, s-a putut lua contact cu noul ministru de resort din guvernul revoluționar vienez - căpitanul Mayer, care avea puterea reală
Senatul Militar Român Central al Ofițerilor și Soldaților din Viena () [Corola-website/Science/336086_a_337415]
-
Isopescu-Grecul, s-a putut lua contact cu noul ministru de resort din guvernul revoluționar vienez - căpitanul Mayer, care avea puterea reală de a recunoaște sau aproba ceva. Senatul a fost recunoscut astfel ca for național reprezentativ de către noul Minister de Război, a primit pentru cazarea soldaților cazarma Franz-Ferdinand, 5 camere mari în clădirea Ministerului pentru birouri și alocații în bani pentru solda militarilor. În clădirea Ministerului - transformată într-un fel de turn al Babilonului în care se stabiliseră în bună înțelegere
Senatul Militar Român Central al Ofițerilor și Soldaților din Viena () [Corola-website/Science/336086_a_337415]
-
jurământul depus față de împărat, preoții militari oficiind zilnic un serviciu religios ce semnifica sfârșitul loialismului față de dinastie. Dat fiind că în capitala Austriei în luna noiembrie izbucnise revoluția, la câteva zile după negocierile purtate de delegația Senatului cu Ministrul de Război, în oraș singura forță armată disciplinată și ordonată care a mai existat a fost reprezentată de cele câteva regimente românești, constituite ca urmare a acțiunii Senatului Militar Român Central. Într-un context în care atât suburbiile cât și centrul orașului
Senatul Militar Român Central al Ofițerilor și Soldaților din Viena () [Corola-website/Science/336086_a_337415]
-
și centrul orașului începuseră să fie prădate de răzvrătiți, respectând înțelegerea, Senatul Militar Român Central prin trupele sale românești a asigurat paza orașului, salvându-l de avansul ideilor promovate de revoluția rusă. Printre altele, la cererea expresă a Ministerului de Război militarii români au împrăștiat o demonstrație de tip bolșevic. Pe data de 7 noiembrie în timpul celei de-a șasea ședințe, a fost citită declarația prin care Legiunea Română din Praga s-a subordonat Senatului Militar Român, iar pe 12 noiembrie
Senatul Militar Român Central al Ofițerilor și Soldaților din Viena () [Corola-website/Science/336086_a_337415]
-
a constituit la 14/27 august 1916, prin mobilizarea unităților și subunităților existente la pace aparținând de "Regimentul Bacău No. 27". Regimentul a făcut parte din organica Brigăzii 13 Infanterie, fiind dislocat la pace în garnizoana Bacău. La intrarea în război, Regimentul 27 Infanterie a fost comandat de locotenent-colonelul Gabriel Niculescu. Regimentul 27 Infanterie a participat la acțiunile militare pe frontul românesc, pe toată perioada războiului, între 14/27 august 1916 - 28 ocotmbrie/11 noiembrie 1918.
Regimentul 27 Infanterie (1916-1918) () [Corola-website/Science/336096_a_337425]
-
din organica Brigăzii 13 Infanterie, fiind dislocat la pace în garnizoana Bacău. La intrarea în război, Regimentul 27 Infanterie a fost comandat de locotenent-colonelul Gabriel Niculescu. Regimentul 27 Infanterie a participat la acțiunile militare pe frontul românesc, pe toată perioada războiului, între 14/27 august 1916 - 28 ocotmbrie/11 noiembrie 1918.
Regimentul 27 Infanterie (1916-1918) () [Corola-website/Science/336096_a_337425]
-
contra britanicilor și din dorința de a salva pe evreii din Europa, doi reprezentanți ai acesteia au tatonat cu naivitate și fără nici un succes contactarea unor reprezentanți ai Italiei fasciste și ai Germaniei naziste. Germania se afla, este adevărat, în război cu puterea mandatară, Anglia, dar cristalizase de mult o politică de o represiune și ostilitate fără precedent, până la genocid, față de evrei și, alături de regimul Mussolini, a arătat mai degrabă simpatie și sprijin față de cauza naționalistă arabă (în Irak, Palestina, Egipt
Lehi () [Corola-website/Science/336100_a_337429]
-
a subliniat caracterul „antiimperialist” al organizației. În anii 1945-1946 s-a alăturat Lehi la mișcarea de revoltă antibritanică proclamată de organizațiile subterane Etzel (iulie 1945) și Hagana (noiembrie 1945), iar în anii 1947-1948 a participat împreună cu Hagana și Irgun la războiul pentru apărarea colectivității evreiești din Palestina și la Războiul de independență al Israelului. La 6 noiembrie 1944 doi membri ai Lehi au asasinat la Cairo pe Walter Guiness, lord Moyne, ministrul britanic pentru afacerile Orientului Mijlociu. Atentatorii, Eliyahu Beit-Tzuri și
Lehi () [Corola-website/Science/336100_a_337429]
-
s-a alăturat Lehi la mișcarea de revoltă antibritanică proclamată de organizațiile subterane Etzel (iulie 1945) și Hagana (noiembrie 1945), iar în anii 1947-1948 a participat împreună cu Hagana și Irgun la războiul pentru apărarea colectivității evreiești din Palestina și la Războiul de independență al Israelului. La 6 noiembrie 1944 doi membri ai Lehi au asasinat la Cairo pe Walter Guiness, lord Moyne, ministrul britanic pentru afacerile Orientului Mijlociu. Atentatorii, Eliyahu Beit-Tzuri și Eliyahu Hakim au fost capturați, judecați de un tribunal
Lehi () [Corola-website/Science/336100_a_337429]
-
1993, și a câștigat clasamentul general al Cupei Mondiale de Scrimă în 1989. S-a născut în Satu Mare într-o familie de etnie șvabă. Bunicii săi vorbeau încă dialectul șvăbesc, ci nu părintii, din cauza maghiarizării în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Tatăl său, László, era un tehnician într-o mare fabrică, în timp ce mama sa, Éva, era anestezistă într-un spital. Împreună cu sora sa mai mică Hedwig, s-a apucat de scrimă din copilărie, familia sa locuind pe lângă sala de scrimă
Zita Funkenhauser () [Corola-website/Science/336104_a_337433]
-
de piatră vechi și marmorat a ghidat nenumărați budiști, devotați sălașului lor spiritual. Cei doi copaci ginkgo vechi și luxurianți din interiorul templului au fost martorii vicisitudinilor prin care a trecut mănăstirea de mai bine de 1000 de ani. După războaiele haotice ale dinastiilor Liao (907-1125) și Jin (1115-1234) , a fost renovată în timpul Dianstiei Yuan (1271-1368) dar din nou a căzut într-o degradare treptată până la sfârșitul Dinastiei Ming (1368-1644). În ultimii ani ai domniei împăratului Qianlong (1735-1795) din Dinastia Qing
Mănăstirea Longquan () [Corola-website/Science/336113_a_337442]
-
târgurile templului. Un pelerin din Provincia Guangdong a donat material să se construiască Cameră de ceai a relațiilor virtuoase, oferind gratuit ceai și terci de ovăz la trecători; asta a ajutat la dezvoltarea unor afinități cu publicul (cu oamenii). În timpul războiului cu Japonia (1937-1945) când țara s-a confruntat cu tulburări sociale și invadare străină, Mănăstirea Longquan a căzut în uitare. În primele zile ale Republicii Populare Chineze mănăstirea a avut doar o duzină de camere, care au fost din nou
Mănăstirea Longquan () [Corola-website/Science/336113_a_337442]
-
fost ultimul supraviețuitor al echipei care a realizat "Casablanca", considerat de către critici ca fiind unul dintre cele mai bune filme ale secolului XX. După "Casablanca", Lebeau a mai apărut în alte două filme americane. Primul a fost în drama de război "Paris After Dark" (1943), în care a avut un rol important, jucând alături de fostul ei soț, Marcel Dalio. În anul următor, a avut un rol mai mic în filmul muzical "Music for Millions". După sfârșitul celui de-Al Doilea Război
Madeleine Lebeau () [Corola-website/Science/336114_a_337443]
-
război "Paris After Dark" (1943), în care a avut un rol important, jucând alături de fostul ei soț, Marcel Dalio. În anul următor, a avut un rol mai mic în filmul muzical "Music for Millions". După sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, Madeleine Lebeau întors în Franța, unde și-a continuat cariera de actriță de film. A apărut în "Les Chouans" (o adaptare după romanul omonim al lui Honoré de Balzac, realizată în 1947), A jucat apoi în filmul britanic "Cage
Madeleine Lebeau () [Corola-website/Science/336114_a_337443]
-
(31 iulie 1901 - 3 decembrie 1952) a fost un politician comunist din Cehoslovacia. Având funcția de secretar general al partidului după cel de-al Doilea Război Mondial, el a fost unul dintre provocatorii și organizatorii loviturii de stat ce a instaurat regimul comunist în Cehoslovacia. Slánský a fost un activist marxist-stalinist, care, în timpul scurtei sale perioade la conducerea partidului în perioada de după lovitura de stat din
Rudolf Slánský () [Corola-website/Science/336090_a_337419]
-
rămânând fără răspuns. În timp ce se afla în exil în Uniunea Sovietică, Slánský a organizat unitățile militare cehoslovace, cu care s-a întors în Cehoslovacia în 1944, pentru a participa la Revolta Națională Slovacă. În 1945, după cel de-al Doilea Război Mondial, conducătorii Cehoslovaciei s-au întors din exil de la Londra și Moscova, iar Slánský a avut întâlniri care au dus la formarea unui guvern al Frontului Național cu concursul președintelui Edvard Beneš. La cel de-al VIII-lea congres al
Rudolf Slánský () [Corola-website/Science/336090_a_337419]
-
Slánský ar fi fost spion și că ar fi participat la o conspirație capitalistă internațională pentru a submina socialismul, iar pedepsirea sa ar răzbuna uciderea de către naziști a comuniștilor cehi Jan Šverma și Julius Fučík în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Unii istorici susțin că Stalin ar fi dorit supunere completă și epurarea partidelor de „național-comuniști”. Conform acestei teorii, Gottwald, temându-se pentru siguranța lui, a decis să-l sacrifice pe vechiul colaborator si asociat Slánský. Alți istorici afirmă însă
Rudolf Slánský () [Corola-website/Science/336090_a_337419]
-
antimilitariste. După evenimente, clădirea a fost utilizată mai mult în scopuri de agrement, găzduite pe terenurile de expoziții, folosite anterior pentru curse de cai. A fost în mare parte, salvată de la devastare în urma asediului orașului din cel de-al Doilea Război Mondial și, după ce orașul a devenit parte a Republicii Populare Polone, potrivit Acordului de la Potsdam din 1945, sala a fost redenumită "Hala Ludowa" („Sala Poporului”) de către guvernul comunist. În 1948, o sculptură sub forma unui mare ac de metal înalt
Sala Centenarului () [Corola-website/Science/336134_a_337463]
-
primul care a cântat la orgă, piesa lui Max Reger "Introducere, Passacaglia și Fuga pentru Orgă" Op. 127, compus special pentru a sărbători această ocazie. Cele mai multe părți ale orgii au fost transferate la reconstruire Catedralei din Wrocław după al doilea Război Mondial. Sala Centenarului se află la est de centrul orașului, dar se poate ajunge ușor la ea cu tramvaiul sau cu autobuzul. Sala este deschisă zilnic pentru vizitatori, plătindu-se o mică taxă de intrare.
Sala Centenarului () [Corola-website/Science/336134_a_337463]
-
Germania a ocupat celelalte părți rămase ale provinciilor cehe Boemia și Moravia și a înființat un stat slovac marionetă în Slovacia. Odată cu constituirea în 1940 a guvernului cehoslovac în exil în Marea Britanie, Masaryk a fost numit ministru de externe. În timpul războiului a realizat în mod regulat emisiuni la radio BBC pentru Cehoslovacia ocupată. A avut un apartament în zona Westminster Gardens, Marsham Street din Londra, dar a stat adesea la reședința Cancelariei Cehoslovace din Wingrave sau cu președintele Beneš la Aston
Jan Masaryk () [Corola-website/Science/336101_a_337430]
-
1946, dar Masaryk a rămas ministru de externe. El a fost preocupat de păstrarea relațiilor de prietenie cu Uniunea Sovietică, dar a fost consternat de veto-ul față de participarea Cehoslovaciei la Planul Marshall. Cehoslovacia a vândut arme statului Israel în Războiul Arabo-Israelian din 1948. Livrările de armament din Cehoslovacia s-au dovedit importante pentru fondarea statului Israel. Primul contract a fost semnat pe 14 ianuarie 1948 de către , ministrul cehoslovac de externe. În februarie 1948, majoritatea membrilor necomuniști ai guvernului au demisionat
Jan Masaryk () [Corola-website/Science/336101_a_337430]
-
rudă pe nume Sylvia E. Crane și sora lui, Alice Masaryková — și-au afirmat convingerea că el s-ar fi sinucis, potrivit unei scrisori scrise de Sylvia E. Crane pentru "The New York Times", și au considerat posibilitatea crimei ca un „clișeu al Războiului Rece”. Un raport al poliției din Praga din 2004 a conchis în urma cercetării criminalistice că Masaryk a fost aruncat, într-adevăr, pe fereastră în scopul de a fi ucis. Acest raport a fost aparent confirmat în 2006, când un jurnalist
Jan Masaryk () [Corola-website/Science/336101_a_337430]
-
o placă de marmură pe zidul clădirii, amintind de faptul că Gabčík a studiat acolo. Jozef a lucrat la un moment dat la o uzină chimică din Žilina până în 1939. El a fugit din Cehoslovacia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în Marea Britanie, unde a fost antrenat ca parașutist. El a fost avansat la gradul de "rotmistr" (un grad similar cu cel de sergent în Armata Britanică). Cehoslovacii liberi, așa cum erau numiți el și ceilalți cehoslovaci auto-exilați, au locuit la
Jozef Gabčík () [Corola-website/Science/336117_a_337446]
-
a fost una dintre cele mai puternice dinastii din Europa Centrală. Regele Ottokar al II-lea, fiul lui Venceslau I, a câștigat porecla de "Regele de Fier și de Aur" din cauza puterii sale militare și a bogăției. După mai multe războaie victorioase cu Regatul Ungariei, el a dobândit Austria, Stiria, Carintia și Carniola, extinzând astfel teritoriul boem până la Marea Adriatică. Ei au fost atât de puternici, încât regele Ottokar al II-lea aspira la coroana imperială a Sfântului Imperiu Roman. Aceste aspirații
Dinastia Přemyslid () [Corola-website/Science/336125_a_337454]