1,662 matches
-
de mărfuri și trepădușii fiscali, care încingeau ruguri din ambalaje și chitanțierele cu regim special ale Trezoreriei. Pe țepușele smulse de la îngrădirile dintre blocuri, frigeau adolescente, din care se înfruptau delicat, începând cu sânii, șoldurile și fesele. Resturile de trup împachetându-le cu grijă în folii cauciucate și puse la păstrare în lăzile frigorifice cu păsări refrigerate și casolete cu carne pentru week-end. O călugăriță împietrită de săptămâni cu cartonașul atârnat pe piept pe care scria: Ajutați Ostașii Domnului își aruncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
zise Sindler. De obicei, femeile distrug mașina soțului, nu o fură. — Îți spun eu ... — OK, o să verific. Dar, pentru moment, sunt câteva lucruri pe care vreau să le discutăm. În legătură cu litigiul. În partea cealaltă a camerei, Lisa se dezbrăca. Își împacheta fiecare articol de îmbrăcăminte și îl așeza pe spătarul scaunului. Purta un sutien roz și chiloței roz, care-i conturau osul pubian. Fără dantelă, doar dintr-un material elastic, ce se mula frumos pe corpul ei neted. Întinse mâna la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Ce vrei să spui? — Mi-am găsit o slujbă nouă, răspunse Raza, zâmbind. La Hamilton Hospital, în San Francisco. Asistentul de laborator tocmai a avut un atac de cord. Încep de poimâine. Așa că asta e ultima mea zi aici, ca să împachetez și să strâng totul. Marty Roberts îl privi lung. — Bine, spuse el. Nu știa ce altceva putea să spună. Știu că ar fi trebuit să anunț înainte cu două săptămâni, zise Raza. Dar le-am spus celor de la spital că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
la sută grăsime corporală. Capul ras și ciocul negru tuns îl făceau să semene cu un diavol. Un diavol dat dracului. Intenția lui era să aibă un aspect intimidant și reușea asta. Se întoarse spre valiza de pe pat. În ea împachetase o salopetă cu emblema Con Ed pe piept, o jachetă de sport țipătoare, un costum italian negru elegant, o jachetă de motociclist pe spatele căreia scria MORI ÎN IAD“, un trening de velur, un ghips de picior detașabil, un Mossberg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
tatăl ei. Sau cu celulele lui. Vânătorii de recompense aduseseră o ambulanță, cu un doctor în spate, pentru că voiau să ia o mostră sau să execute vreo procedură chirurgicală. Ace lungi. Văzuse lumina soarelui reflectându-se pe niște ace lungi împachetate în plastic, când doctorul din ambulanță răscolea printre lucruri. Și atunci își dădu seama. Voiau celulele lor. Voiau celule de la ea sau de la fiul ei. Nu-și putea da seama de ce. Dar era clar că se simțeau îndreptățiți să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
masa din living, aducând castronul de borș de miel, leușteanul plutind deasupra își amestecă mirosul cu tăriile deja degustate, pe blatul din bucătărie, e pregătit cuptorul electric, rotund și rapid, stăpâna casei trebuia să pună la copt antricoatele de miel, împachetate în fân, apoi închise în folie de aluminiu, și pac!, la cuptor, îi ieșea teribil friptura asta, nu mai mirosea carnea a oaie deloc. Loredana e îmbrăcată domestic și fără nici o ostentație, pantaloni din stofă subțire și un tricou. Cezarina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
job, desigur <maya>: l-ai luat? <victor37>: l-am luat <maya>: și nu te bucuri? <victor37>: m-am bucurat. au trecut 10 zile de atunci <maya>: cînd începi? <victor37>: de la 1 nov. trebuie să mă mut. Am 2 săptămîni de împachetat, trimis lucrurile. Deși nu am multe <maya>: te duci cu avionul? <victor37>: nu, cu mașina. 2800km, pe Alaska Highway <victor37>: vreo 3 zile, 4. nu mă grăbesc. E poate cea mai frumoasă șosea din lume <maya>: nu te plictisești pe
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
la rubrica “Cea mai guralivă femeie de pe mapamond”. Popa(pentru sine):Să rețin cugetarea.După ce-mi dau cu părerea,îmi vine somnul”.(Adoarme) Tabloul 2 Scena 1 A trecut o săptămână.Camera în care locuiește Monica. Ea și Augusta împachetează lucrurile în două valize. Augusta:La început îl preferai pe Dorin,în defavoarea lui Alin.Acum îl preferi pe Americanu în defavoarea lui Dorin.Mâine? Monica:Alin are un minus față de Dorin.Americanu îi eclipsează pe amândoi. Are cu ce.Are o
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
teatru. (Un voce dincolo de ușă:”O ce bătrâni nebuni și plicticoși!”.Intră Dorin) Dorin(face o plecăciune):”...nimic decât o fată-ncântătoare pe care o iubea grozav de tare!”. Augusta(venindu-i în întâmpinare): ”Hamlet,taci!” Monica(se oprește din împachetat):Dragul meu,Dorin.Îți anunț lovitura de teatru.Plec.Mă mărit. Plec cu Americanu. Cred că vom rămâne prieteni.Nu? Dorin:” Dar vă prezic că Fortinbras va fi Alesul și murind eu îl votez”.(Cade pe pat). Augusta(se apleacă
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
de două ori numele meu. Numele meu mic. Și, înainte să plece din nou și definitiv, mi-a pus în mână o monedă de două coroane, nouă și lucioasă. îmi voi aminti asta cât voi trăi. în cealaltă valiză mama împachetase hainele mele. Cămăși, lenjerie, două perechi de pantaloni de golf și pantaloni lungi, cămășile de noapte din flanel, ciorapii. Și jacheta în carouri cu guler de blană, pe care să mi-o pun când vor veni frigul și zăpada. înfășurată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
că mă întristasem și nu voia să mă rănească fără rost. Dar la sfârșit a spus: Ei înșiși au luat hotărârea. Da, s-au dezis. Așa au ieșit valizele mele din pivniță. Nu se întâmplase nimic cu ele de când fuseseră împachetate. Nu mucegăiseră și nu se rupseseră, deși erau făcute din doc și din carton presat. Și am fost transportați împreună în camera goală, nepretențioasă, a infirmierei - valizele și cu mine. Pe masa de lângă pat l-am așezat pe Iisus, statueta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
fericit privindu-i culoarea. în contrast cu zăpada, e un pic cerească. Magazinul de automobile al lui Fjällström din Skellefteå nu mai avea negre, a zis tata. Și eu l-am întrebat dacă acum, că mă întorceam la Bostället, trebuia să-mi împachetez lucrurile. Nu, nu era cazul. Era vorba doar de o vizită ocazională. Ca să spună așa, o vizită de curtoazie. Eu trebuia să-mi continui educația în locul acesta. Mai am moneda de două coroane, i-am spus. Din când în când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
mesajele născocite pe care le arăta nemților înainte de a le expedia. El lasă să se înțeleagă că Tripp știa că germanii le citesc. Imediat ce părăsește Ambasada Germaniei, Tripp este arestat. Este însoțit până acasă unde i se permite să-și împacheteze câteva lucruri. Doamna Tripp nu este acasă. Cobb îi arată un mesaj decodificat, sosit de la Londra. „Renunțați la agentul XY.27 (soția lui Tripp). Din corespondența purtată cu o prietenă din anii de școală și interceptată de noi reiese că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
să le netezesc sau să le îndes. Deodată, simt nevoia copleșitoare să ies de-acolo. Rapid. Brad se întoarce în dormitor. ― Jenny a plecat, spune el încet. ― Și eu am să fac la fel, îl anunț cu răceală. Imediat ce am împachetat, am și plecat de aici. ― Nu trebuie să pleci, spune el. Ce? Am auzit oare ce cred eu că am auzit? ― Ai înnebunit complet? ― Vreau să spun că am camera de oaspeți. Ai putea sta acolo. ― Nu fi ridicol. ― Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
părul mai des, pielea mai fermă. Torn în apă jumătate de sticlă de spumant de baie cu aromă de migdale și mă dau pe spate, cu felii de castraveți pe ochi, un prosop umed și cald în caare mi-am împachetat părul, după ce l-am îmbibat de balsam. După ce m-am șters cu unul din imensele prosoape pufoase ale lui Lauren, merg în bucătărie și deschid ușa frigiderului. Ura! Pentru cineva atât de slabă ca Lauren, aici se găsește o imensă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
Trebuie să prind avionul. Mă ridic din pat, și atunci aud un ciocănit la ușă. ― Ben? Sunt Simon. Plecăm în zece minute. Ești gata? ― Aproape, strigă Ben, poticnindu-se în pantofi. Rahat! mormăie el, fugind prin dormitor. ― Te ajut să împachetezi, spun eu, dându-mă jos din pat fără ezitare, cu toate că sunt complet goală. Ben stă și se uită la mine, apoi își lasă hainele să cadă și-și pune brațele în jurul meu, oftând: ― Nu-mi vine să cred că tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
e ca „duhul cel rău”. E prezent oriunde și oricând. Și de această dată, când încă nu se dăduse comanda „rupeți rândurile”, individul - cu burta lui bombată ca un bostan - s-a proptit în fața lor: ― Atențiune! Fiecare dintre voi va împacheta după toate regulile învățate echipamentul militar avut în dotare și, pe plutoane, îl veți prezenta în cea mai desăvârșită ordine! Cei ce nu vor preda echipamentul până la ultima moletieră sau nasture vor fi buni de plată! Peste o oră aștept
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
fi stat mie! Am venit, ca și voi, să fac concentrarea și când colo mi-o petrec prin arest... ― Știți la ce mă gândesc eu? - a întrebat caporalul. ― Până nu ne-i spune, de unde să știm? - a întrebat Dumitru. ― Să împachetăm echipamentul în așa fel încât majurul să rămână cu gura căscată. ― Adică cum? ― Să fie totul perfect. Să-i dovedim că suntem oșteni adevărați! ― Voi ce spuneți? - i-a întrebat Dumitru pe ceilalți. ― Știu eu dacă merită o asemenea osteneală
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
manual de grădinărit. — Da. —Și ce loc ați obținut pe lista de best-seller-uri din New York Times? —Șaizeci și nouă. Și ce a trebuit tu să faci efectiv, dat fiind rolul cheie pe care l-ai jucat în promovarea cărții? — Am împachetat cărțile și le-am trimis la librării. —La revedere, Daryl. 43tc "43" Ei, n-a fost chiar așa. N-am spus atunci și acolo chiar cuvintele alea: „La revedere, Daryl“. Nu lui. Dar mi le-am spus mie. Mai ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
de ce ești rău? Mama, care dăduse de gustul cititului noaptea datorită prozatorilor latino, e mult mai înțelegătoare față de pretenția doamnelor-pensionare de a-și depăși condiția. De fapt și el filho, puțin după ora 21.00, se cuibărea în patul său, împachetat în plapuma la care renunță târziu primăvara, să-i treacă abureala de seară, și adormea cu lumina aprinsă și cartea deschisă. De cum o stingea, noaptea după douășpe, începeau să-l bântuie alt gen de femei decât cele pe care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
peste mai mulți sâni în teribilă erupție. Citind asta, prietenul meu T, devoratorul de reviste, a aruncat deoparte gazeta pe cearceaful alb, a stins lumina la 22.15, rostogolindu-se în pat pe burtă pân’ la butonul veilleusei, s-a împachetat pe urmă în plapuma la care trebuia să recurgă încă din octombrie și, cu tot cu pachetul, a început să salte pe un ax vertical - nu mai mult de un minut, dilatat ca în O mie și una de nopți, până la eliberarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
mai văzut vreodată cocotieri cu frunze albastre. Dar ăștia de la Paris sunt niște nebuni și poate că frate-tău o să poată să-l vândă pe cei două sute de franci pe care i-ai împrumutat tu lui Strickland.“ — Ei bine, am împachetat tabloul și l-am trimis fratelui meu. În cele din urmă am primit o scrisoare de la el. Și ce crezi că spunea? „Am primit tabloul tău și mărturisesc că am crezut că mi-ai făcut o farsă. N-aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Mihaela zăcea consumată până la inerție de arșița pasiunii, m-am îmbrăcat, am așternut lucid scrisoarea prin care consimțeam divorțul (pentru a-i servi la proces, după cum îi făgăduisem), apoi i-am spus Zamfirei: ― Conița pleacă după-amiază. Ajut-o să-și împacheteze lucrurile și să le ducă la noua ei locuință... ― De ce pleacă, Doamne, iartă-mă? făcu slujnica uluită, crucindu-se. ― Nu întreba, fă ce-ți spun. Eu iau masa în oraș și nu mă întorc decât noaptea târziu... Am coborât scările
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
lui, ca o placentă în care nu e nimeni, doar chipul schimonosit în oglinda globului al celui ce ar trebui să fie înăuntru. Și, după ce se desfăcea pomul, până la Crăciun, aș fi putut rămâne așa în cămară, în hârtie de împachetat. Iar doi-trei ani, cei ai casei nici n-ar fi bănuit că-și decorau pomii în onoarea nașterii micuțului Isus cu o placentă goală. Dar probabil numai doi-trei ani, până ce, în entuziasmul momentului, vreunul dintre copilași sau nepoței mi-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
vor urma aventuri, senzații. Povestioare revoluționare de groază. Dar în asemenea cazuri nu se întâmplă așa ceva. Tot ce se întâmplă e rușinos. Adél alerga. Mă înghiontea. Striga să mă grăbesc. Niciodată n-am văzut-o atât de agitată. Mi-am împachetat toată averea personală într-o valijoară și am alergat la gară ca să prind trenul de seară. Nu l-am prins. Se auzeau apropiindu-se mulțimile din zona fabricilor, acolo unde voia să mă trimită măicuța care venise după mine anul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]