6,950 matches
-
deschide-te”? Ei, cine ? Păi, vreo patru-cinci persoane, nu mai multe : Eveline, Roger, Zoran, băiatul de serviciu care Îmi adusese micul dejun În prima zi, Sonia Anderson și cam atât. Dacă excludeam posibilitatea ca vreunul dintre ei să fi pătruns Înăuntru În lipsa mea (și tocmai o exclusesem puțin mai Înainte), aria suspecților se reducea la doi : Roger și Eveline. Vizitele celorlalți - mai lungi ori mai scurte, nu contează - se consumaseră doar În prezența gazdei care eram. Vreau să spun că, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
transparenți, care-l separă pe șofer de restul mașinii. Am baftă: omul cu volanul nu e din categoria celor care te asasinează cu conversația lor incontinentă. Excelent. M-ar fi enervat să fie altfel. Afară e o dimineață frumoasă, iar Înăuntru, doar radioul se aude melancolic În surdină. Tipul e un sentimental. Stau tolănit pe bancheta din spate și mă simt bine. E cald, e plăcut, e liniștitor, În aer plutesc subtile arome florale. Mi se Închid ochii... NOTĂ După cum distinsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
suliță. Dedesubtul stemei stătea scris cu litere deșănțate un vechi dicton asiatic: „Inter arma silent musae”. — Eu nu întru - zise călugărul cu hotărâre. — Dacă tu nu întri, eu întru - făcu tătarul amenințător. — Atunci întru și eu, zise Metodiu. Și întrară. înăuntru, întuneric. îi izbi un miros dă ananas. Metodiu înainta cu băgare de seamă, când într-un colț se deschise încet o ușă pe care se strecură o rază languroasă de lumină. Metodiu șovăi o clipă, se apropie cu sfială de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Ximachi vistiernicul, căci el era. Aș vrea încă o dată să te cred, armaș Abăluță. Acuma du-te și deschide-le poarta. Apoi se aplecă peste parapet: Cuvioșiile voastre, Vodă, cu neostoita-i înțelepciune, doarme momentan, dar sunt treaz eu. Poftiți înăuntru. O, biată țară a Moldovei! Pe mulți venetici oploșita-i la sânu-ți, multe guri venite de-aiurea îndestulat-ai și mulți și-au lăsat ciolanele pe mănosul tău pământ! Unul din aceștia, și nu ăl de pe urmă, era Frederico Ximachi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
salutant! — Proșe pane - răspunse hangiul, ștergându-și lacrimile și ridicându-se. Vru să suie treptele spre intrare, dar un nou acces de plâns îi zgudui umerii și cei doi călugări trebuiră să-l sprijine și să-l ducă împleticindu-se înăuntru. îl așezară pe un scaun, iar Iovănuț merse iute după tejghea și-aduse un pahar cu apă. Hangiul îl bău pe nerăsuflate, apoi puse capul pe masă și începu să hohotească și mai sfâșietor, cutremurându-se tot. Văzând că omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de cea din stânga, dar nici cea din dreapta nu era de lepădat. Și-ntr-o noapte de iarnă, fiind cam băut și suflând vântul, le-am cumpărat palton. De bucurie, au aprins focul la ele în cameră și m-au chemat înăuntru. Dă-i cu bere, dă-i cu vin, vorbește cu aia din stânga, uită-te la aia din dreapta, știți cum e în ocazii din astea... Erau ca două flori dintr-o tulpină. Din vorbă-n vorbă, m-am făcut pulbere și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
își netezi surtucul, își îndreptă peruca și sui bătrânește treptele hanului. — ... îmi venea zăpada în ochi, de la copitele calului, dar tot m-am aplecat si l-am lovit cu sabia peste spinare, mai să-l rup în două - povestea Vasea înăuntru și toți, inclusiv cei doi călugări, îl ascultau neclintiți. Am descălecat, m-am apropiat de el: încă mai sufla. Atunci i-am înfipt sabia în burtă, i-am despicat-o și când i-am scos mațele, din ele s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nasturi înjumătățiți: nici o piatră prețioasă, nici un ban de aur. Clipa de acum e la fel: iată o cupă în care vin nu mai este, iată o coapsă tot mai rece, iată o fereastră pe care nu se poate privi decât înăuntru. Cât despre de-acum înainte, nici o știre: doar un vuiet vag, un foșnet neliniștitor de pădure simțind furtuna, ce vine spre el, făcându-l să se ghemuiască mai tare sub pătura zdrențuită și plină de pete. Nu credem a mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Urcară tot calabalâcul în barcă, o așezară pe Cosette în față pe vârful de înaintare, Broanteș și Barzovie-Vodă se puseră cam pe la mijloc, spătarul Vulture în spate, iar vajnicul Covaliov împinse barca de la mal și, sprinten ca un bizam, sări înăuntru, așezându-se la rame. Ieșiră în largul ghiolului. Priveliștea era într-adevăr minunată. Sub pânza moale, argintie a apei, mii de viețuitoare, într-un deplin consens cu legile naturii, se înfulecau unele pe altele. Știuci cinice, flexibile, numite în popor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dreaptă nici că se putea - încuviință pe dată spătarul - și prevăd, Măria-Ta, și ceea ce voiești a zice mai departe: că neputând îndura gândul ca tremurătoarea domniță Cosette să rabde răcoarea nopții și pișcăturile țânțarilor pe prispă, o vei chema înăuntru în colibă, iar domnia ta, ca om serios și trecut de mult de vârsta zburdălniciilor, vei ieși să dormi cu noi afară. Nu asta am vrut să sugerez! - zise nervos Barzovie-Vodă. Episodul 139 DOAMNA ȘTIUCÎ Deodată, conversația spătarului și a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cuvinte puține, dar simțite, Covaliov le sugeră că date fiind lucrarea insistentă și inclementă a țânțarilor, cât și temperatura îndeobște scăzută a nopții, el nu i-ar sfătui pe îngrijorații săi oaspeți să doarmă afară, ci îi rugă să vină înăuntru în. colibă, căci se va găsi un colțișor și pentru ostenitele lor ciolane, colțișor în care el amenajase deja un fel de așezământ din ceea ce li se spune popular „niște paie”. O satisfacție adâncă se putu imediat citi pe chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
se întreabă povestitorul. Alte poziții, aceleași virgule, alte discuții, aceleași linii de dialog. Nimic nou. Ce să facă el cu-această ușă întredeschisă prin fața căreia, urmând pe signora Maxima, trec acum Metodiu și Iovănuț? S-o deschidă și s-arunce înăuntru o privire? La ce bun? Ce mare brânză puteai descoperi deschizând o ușă în Veneția secolului al XVII-lea? Când îți dai seama că nu puteai da decât fie peste un mărunt compozitor de concerte pentru oboi, fie peste un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pilaf, așa, amestecat cu... să zicem... o bucățică de cum s-ar zice... puțină carne? Episodul 155 LA MASĂ Deodată, ușa sălii de mese se dădu în lături și un om de vreo 52 kg, adus de spate, se strecură iute înăuntru, repezindu-se să ocupe un loc în dreapta mustăciosului. Toate privirile se îndreptară întrebătoare spre el. — Ei? - făcu nerăbdător mustăciosul. Omul își trase sufletul, apoi spuse dintr-o suflare: — Lobodă! — Ce?! - făcu mustăciosul și Metodiu văzu că uimirea lui era împărtășiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mă interesau poveștile sau întâmplările celorlalți, ci numai ceea ce se petrecea cu mine, în mine. Țin minte că mă ascundeam de ai mei, care erau conți, în pod, și ore întregi îmi priveam stomacul. Voiam să cunosc ce se petrece înăuntru, să deslușesc zgomotele tainice de-acolo, să știu de ce câteodată, când mâncam din plin, e mai rotund, iar alteori, mai ales pe la 5 dimineața, când ai mei dormeau duși, pot să-l împing cu degetul până la refuz. Sau îmi plăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-n apropiere ar exista un copil de-o urâțenie nemaivăzută, se abătu pe la curtea lui Stoenescu, merse cu pas apăsat la pătuț, așteptă ca tatăl să ridice emoționat de cinstea ce i se făcea pânza de deasupra, aruncă o privire înăuntru, spuse cu vocea sa bărbătească: „Da, într-adevăr, este foarte urât” și-apoi, spre uimirea escortei care-l aștepta afară în ploaie, stătu la o dulceață în cerdac cu boierul, vorbind de una, de alta. Hotărât lucru, Răducu devenise, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
boier Radu - zise spătarul - câți știu până acum în Moldova cum se mănâncă barabulele astea? — Păi acum suntem trei - răspunse Radu Stoenescu Balcâzu. Eu, țiganul care le frige și - aici boierul roși ușor - o fată care mi le aduce mie înăuntru, seara, după ce s-au culcat toți. îi dau și ei câte una că e tânără și pofticioasă. Episodul 181 îN CARE POVESTITORII SUNT OBOSIȚI Da, există și asemenea cazuri: o dimineață mohorâtă, cețoasă, de noiembrie, o stare vizibilă de mahmureală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
stomac. Am primit o săgeată acu un an, la Kosovice, la un jaf, și pân-am smuls-o, până m-am legat, s-a făcu rană. Cum pun ceva în gură, cum m-apucă, știi, parc-aș avea un jungher înăuntru. Și au un vin în pașalâcu’ ăsta!... Atât au, vin, muzică și pretenții. De-aia i-am și bușit așa ușor. — Ați încercat cu ceai de izmă? - întrebă Metodiu. — E periculos - răspunse turcul. S-au mai dus câțiva de-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în șoaptă. El o va apăra. Mai frică îi era de fiecare dată când unul dintre băieți cobora în puț; și își făcea atâtea griji, încât își petrecea nopțile trează, așezată la gura fântânii, ascultând atentă tot ce se petrecea înăuntru. Înaintau foarte, foarte încet. Una câte una, verificară bucățile de piatră de pe pereții puțului, le proptiră mai bine cu lovituri de ciocan, însă amintirea accidentului ce costase deja o viață îi obligă să lucreze cu aceeași grijă ca și cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
urmă, își dădu seama că se apropia un elicopter nu prea mare, ce rămase în aer câteva minute, chiar deasupra puțului. După puțin timp, ateriză la vreo sută de metri, din el coborâră doi bărbați, iar un al treilea rămase înăuntru, pe locul pilotului. Cei ce coborâseră nu erau militari, nici polițiști, și se vedea clar că cel puțin unul din ei, blond și slab, era european. Celălalt, măsliniu și cu părul creț, putea fi foarte bine un nord-african. Le studie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
rafinată. Mă numesc Yves Clos și acești domni sunt Amed Habaja și Nené Dupré. Singurul lucru pe care-l dorim e să rezolvăm cât mai repede acest neplăcut incident. — În cazul ăsta, cel mai bine ar fi să luăm loc înăuntru. Aveți apă? — Desigur! Aduceți-o! Blondul, care din primul moment păru a fi șeful grupului, îi făcu un semn pilotului, iar acesta dădu fuga până la elicopter, dar când ajunse la el, se întoarse și strigă: — Să aduc și cafea? Gacel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
le vadă mai de aproape și chiar intră în una dintre ele, dar imediat se văzu obligat să iasă, deoarece nici măcar el, care era obișnuit de mic copil cu cele mai ridicate temperaturi, nu putu suporta căldura ce se acumulase înăuntru. Îl sperie nebunia celor care, fără să fie obligați s-o facă, sunt în stare să se închidă în habitacle atât de minuscule cu singurul scop de-a ajunge la o țintă unde nu-i aștepta decât o glorie efemeră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
știi cine e pasagerul meu. Am așteptat să-mi spui tu. — Continui să mă uimești. Gacel Sayah arătă spre jaima cea mare. — Mai am o surpriză... Uită-te acolo! Pilotul se ridică și se îndreptă spre locul indicat, se uită înăuntru, se aplecă să vadă starea celui ce dormea și, când se întoarse, pe față i se citea o mare îngrijorare. — Are temperatură mare - spuse. Și cred că rănile i se infectează. — Și eu cred, dar nu pot să fac nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
imohagul strâmbă din nas cu un gest de neplăcere. — Miroase a câine mort! spuse. — Nouă ne spui, care de ore întregi îl suportăm...! se stropși celălalt. Când și-a dat seama că veneam încoace, s-a căcat pe el. Aici înăuntru nu se poate sta! Și ce-ați vrea să fac cu el? — Să-i tai o mână. Tuaregul se gândi o clipă fără să-și ia ochii de la acea zdreanță umană murdară, rău mirositoare și cu ochii înroșiți de plâns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Zi de lucru. Lumina mahmură moțăie prin tramvaie În mirosul Sună la ușă. Trebuie să fie el. Iar și-a uitat medicamentele. Nu-mi place că În ultima vreme se Întoarce mereu din drum. — A, doamna Oprișan, dumneavoastră erați. Poftim Înăuntru. Nu vă mai scoateți pantofii că tot n-am măturat azi. Dă vecină repede două cești să nu să răcească. Venii cu ibricul. Mi-a adus nepoată-mea niște cafea din Austria. Ce zici, ce miros, ne mai aducem și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de tablă În care se țineau În timpul războiului măștile de gaze se umpluseră de monede mărunte de 1 leu și zornăiau pe umerii noștri terminasem colecta pentru Crucea Roșie pe ușa de lemn ieșeau aburi de țuică și de tutun Înăuntru era cald glasul lăutarului schelălăia Săbărelu-i cu dulceață trece iarna și nu-ngheață cîntecul preferat al bunicului ce chefuri trăgeau ei pe vremuri cu fudulii și momițe de berbec pe Griviții În dosul gării aveam nouă ani cînd am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]