2,188 matches
-
și-n care un zâmbet te cutremură ca mâinile de mort din coșmaruri. A trăi nu-i o noblețe. Dar a te învălui în nimb de nimiciri... În zadar umbli după existență și adevăr. Nimic e totul, o horă de închipuiri lipsită de ritm. Ceea ce face ca un lucru să fie e starea noastră de febră, iar adevărurile se proiectează pe o lume de absențe prin vioiciunea căldurilor noastre. Suflul de substanță care transformă neființa lumii în realitate emană din intensitățile
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
De aici, nespusul dureros al dragostei. Întreaga poezie a vocilor lăuntrice se reduce la imposibilitatea de-a separa dorul de viață de dorul de moarte. Speranțele sânt cuiburi fragede de sfârșituri. A trăi și a muri: două semne pentru aceeași închipuire. Toate lacrimile neplânse mi s-au vărsat în sânge. Și eu nu m-am născut pentru atâtea mări și nici pentru atât amar. Nu găsesc cheia la acest fapt; în bucuria inspirată repetăm pe Dumnezeu, iar în tristețe rămânem cu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și a reflecției, când în realitate negația izvorăște din cea mai mare întristare. În acest moment, când neg întreg trecutul umanității, când nu mai vreau să iau parte la viața istorică, sânt apucat de o întristare mortală, dureroasă până dincolo de închipuire. S-ar putea foarte bine ca tristețea să fi fost latentă, iar aceste gânduri s-o fi actualizat și intensificat. Simt un gust amar de moarte și de neant în mine, care mă arde ca o otravă puternică. Sânt atât
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și vântul în urma lui. Oamenii căscau ironic gura când îl vedeau... Și-n asemene momente, în lungile și friguroasele nopți de iarnă, crede cineva cumcă el, redus până la culmea mizeriei, devenea trist? Așa era elementul său. O lume întreagă de închipuiri umoristice îi umpleau creierii, care mai de care mai bizară și mai cu neputință. El băga de samă că gândirile lui adesa se transformau în șiruri ritmice, în vorbe rimate, și atunci nu mai rezista de-a le scrie pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu ocheana prin coaja acelui mărgăritar și se miră cum de nu pleznește de mulțimea urei ce cuprindea. Îl luă și, întorcîndu - se, atârnă în salba iubitei sale albastrul mărgăritar. Și ce frumos făcuse el în lună! Înzestrat cu o închipuire urieșească, el a pus doi sori și trei luni în albastra adâncime a cerului și dintr-un șir de munți au zidit domenicul său palat. Colonade - stânci sure, streșine - un codru antic ce vine în nouri. Scări înalte coborau pintre
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
apa molcomă a lacului ce-nconjura dumbrava era poleită și, tremurând, își arunca din când în când undele sclipitoare spre țărmii adormiți. Și-n mijlocul acestei feerii a nopții lăsate asupra unui rai înconjurat de mare trecea Cezara ca o-nchipuire de zăpadă, cu {EminescuOpVII 133} părul ei lung de aur ce-i ajungea la călcâie... Ea mergea încet... Toate visele, toată încîntarea unei aromate nopți de vară îi cuprinsese sufletul ei virgin... ar fi plîns! Își aducea aminte de amantul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de arșiță. Când ajunse în dumbravă umbra mirositoare a arborilor nalți arunca un reflect albastru asupra pieliței ei, încît părea o statuă de marmură în lumină viorie... Deodată ea văzu prin arbori o figură de om... gândea că-i o închipuire a ei, proiectată pe mrejele de frunze... și acel chip luă din ce în ce conture mai clare... era el. "Ah! gândi ea zâmbind, ce nebună sânt pretutindenea el, în frumusetea nopții, în tăcerea dumbravelor"... El s-apropie... El credea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mrejele de frunze... și acel chip luă din ce în ce conture mai clare... era el. "Ah! gândi ea zâmbind, ce nebună sânt pretutindenea el, în frumusetea nopții, în tăcerea dumbravelor"... El s-apropie... El credea asemenea că are-o-nchipuire aievea înaintea lui... O privi lung, se priviră lung. Când îi luă mâna... ea țipă. - Cezara, strigă el, cuprinzînd-o-n brațele lui... Cezara! ești o închipuire, un vis, o umbră a nopții zugrăvită cu zapada luminei de lună? Sau ești tu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în frumusetea nopții, în tăcerea dumbravelor"... El s-apropie... El credea asemenea că are-o-nchipuire aievea înaintea lui... O privi lung, se priviră lung. Când îi luă mâna... ea țipă. - Cezara, strigă el, cuprinzînd-o-n brațele lui... Cezara! ești o închipuire, un vis, o umbră a nopții zugrăvită cu zapada luminei de lună? Sau ești tu? tu? Ea plângea... nu putea răspunde. Se credea nebună, credea că-i vis, ș-ar fi vrut numai ca vecinic să ție acel vis. - Tu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
n-ar da cineva pe ea? tot. Dacă e vo plăcere pe acest pământ pentru care ai sacrifica toate celelalte, apoi e prima sărutare, inocentă, copilăroasă, pedantă * chiar, dar, o! câtă dulceață e tocmai în această copilărie, în această falsă închipuire asupra valorii ei, în această abandonare mută a gurei de copilă. Timidă - pare cu toate astea o cutezanță, dulce - pare un act de violință, dăruită - pare răpită, și ah, cel ce răpește și cel păgubaș sunt în aceeași măsură fericiți
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
apa molcomă a lacului ce-ncunjura dumbrava era poleită și. tremurând bolnavă, își răzima * din când în când undele -sclipitoare de țărmii adormiți. Și-n mijlocul acestei feerii * a nopții lasată asupra unui rai încunjurat de mare trecea Oceana, ca o-nchipuire de zăpadă, cu părul ei lung de aur ce-i ajungea la călcâie... Ea mergea încet... Toate visele... toată încîntarea, toată beția unei aromate nopți de vară îi cuprinsese sufletul ei virgin... ar fi plâns... își aducea aminte de amantul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ajunse în dumbravă, umbra mirositoare a arborilor nalți aruncă un reflect albastru asupra pieliței albe, încît părea o statuă vie de marmură privită pin ochelari albaștri... Deodată ea văzu pin arbori o figură de om... ea gândi că e o închipuire a ei proiectată pe mrejele de frunze... și acel chip lua din ce în ce conture mai clare... era el... "Ah! gândi ea zâmbind... ce nebună sunt... pretutindenea el, în frumusețea nopții, în tăcerea dumbravelor, el! " El s-apropie... El
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de frunze... și acel chip lua din ce în ce conture mai clare... era el... "Ah! gândi ea zâmbind... ce nebună sunt... pretutindenea el, în frumusețea nopții, în tăcerea dumbravelor, el! " El s-apropie... El credea asemenea că are o-nchipuire aievea înaintea lui, căci o privi lung, se priviră lung... El cu îndoială, ea fără rușine... Când îi luă mâna... ea țipă... - Oceana, zise el încet, Oceana, ești tu o-nchipuire, un vis, o umbră a nopții zugrăvită în zăpada
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
El s-apropie... El credea asemenea că are o-nchipuire aievea înaintea lui, căci o privi lung, se priviră lung... El cu îndoială, ea fără rușine... Când îi luă mâna... ea țipă... - Oceana, zise el încet, Oceana, ești tu o-nchipuire, un vis, o umbră a nopții zugrăvită în zăpada luminei de lună sau ești aievea, ești tu...? Ea uitase tot... "Eu, eu", murmură ea-ncet, îi trase brațul lui de- puse împrejurul gâtului ei... și râdea, râdea fără sfârșit... Se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
este... zise ea - și-și iubește puii mai mult decât orice. Puii? Ah! Când voi avea și eu un pui, am să-l mănânc de drag ce mi-a fi. Ce ciudați suntem noi oamenii - barbați și femei - în câte închipuiri îmbrăcăm lucrul cel mai simplu din lume - puii noștri". Ea se aruncă pe pat. I se părea că are un copil la sân și-l mângâia, apoi îmbrobodi o perniță ș-o pălmui, o puiculi, ca și când ar fi copilul ei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
străluceau sub o pânză de neguri, apa molcomă a lacului ce-nconjura dumbrava era poleită și, tremurând, își arunca din când în când undele sclipitoare spre țărmii adormiți. In mijlocul acestei feerii lăsate asupra unui rai trecea Cezara ca o-nchipuire de zăpadă, cu părul ei lung de aur ce-i ajungea la călcâie... Ea mergea încet... Toate visele, toată încîntarea unei aromate nopți de vară îi cuprinsese sufletul... ar fi plîns! Își aducea aminte de amantul ei și-i părea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
unei sărutări, cugetarea ei era împătimită. Când ajunse în dumbravă, umbra arborilor arunca un reflect albastru asupra ei, încît părea o statuă de marmură în lumină viorie... Deodată ea văzu prin arbori o figură de om... gândea că-i o închipuire a ei, proiectată pe mrejele de frunze... și acel chip luă din ce în ce conture mai clare... era el. - Ah! gândi ea zâmbind - ce nebună sunt... pretutindenea el, în tăcerea dumbravelor, în frumuseța nopții. El se apropie... El credea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mrejele de frunze... și acel chip luă din ce în ce conture mai clare... era el. - Ah! gândi ea zâmbind - ce nebună sunt... pretutindenea el, în tăcerea dumbravelor, în frumuseța nopții. El se apropie... El credea asemenea că are o închipuire aievea înaintea lui... O privi lung, se priviră lung. Când îi luă mâna... ea țipă încet. - Cezara, strigă el, cuprinzînd-o-n brațe... Cezara! ești o închipuire, un vis, o umbră a nopții? Sau ești tu? tu? Ea plângea... nu putea răspunde
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în tăcerea dumbravelor, în frumuseța nopții. El se apropie... El credea asemenea că are o închipuire aievea înaintea lui... O privi lung, se priviră lung. Când îi luă mâna... ea țipă încet. - Cezara, strigă el, cuprinzînd-o-n brațe... Cezara! ești o închipuire, un vis, o umbră a nopții? Sau ești tu? tu? Ea plângea... nu putea răspunde, se credea nebună, credea că-i vis, ș-ar fi vrut numai ca vecinic să ție acel vis. - Tu ești? chiar tu? întrebă ea cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
apa molcomă, a lacului ce-nconjura dumbrava era poleită și, tremurând, își arunca din când în când undele sclipitoare spre țărmii adormiți. Și-n mijlocul acestei feerii a nopții lăsate asupra unui rai înconjurat de mare, trecea Cezara ca o-nchipuire de zăpadă, cu părul ei lung de aur ce-i ajungea la călcâie... Ea mergea încet... Toate visele, toată încîntarea unei aromate nopți de vară îi cuprinsese sufletul ei virgin... ar fi plîns! Își aducea aminte de amantul ei și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de arșiță. Când ajunse în dumbravă, umbra mirositoare a arborilor nalți arunca un reflect albastru asupra pieliței ei, încît părea o statuă de marmură în lumina viorie... Deodată ea văzu prin arbori o figură de om... gândea că-i o închipuire a ei, proiectată pe mrejele de frunze... și acel chip luă din ce în ce conture mai clare... era el. - Ah! gândi ea zâmbind - ce nebună sunt... pretutindenea el, în frumuseța nopții, în tăcerea dumbravelor [, în frumuseța nopții]... El s-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și acel chip luă din ce în ce conture mai clare... era el. - Ah! gândi ea zâmbind - ce nebună sunt... pretutindenea el, în frumuseța nopții, în tăcerea dumbravelor [, în frumuseța nopții]... El s-apropie... El credea asemenea că are - o-nchipuire aievea înaintea lui... O privi lung, se priviră lung. Când îi luă mâna... ea țipă [încet]. Cezara, strigă el, cuprinzînd-o-n brațele lui... Cezara! ești o închipuire, un vis, o umbră a nopții zugrăvită cu zapada luminei de lună? Sau ești
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
tăcerea dumbravelor [, în frumuseța nopții]... El s-apropie... El credea asemenea că are - o-nchipuire aievea înaintea lui... O privi lung, se priviră lung. Când îi luă mâna... ea țipă [încet]. Cezara, strigă el, cuprinzînd-o-n brațele lui... Cezara! ești o închipuire, un vis, o umbră a nopții zugrăvită cu zapada luminei de lună? Sau ești tu? tu? Ea plângea... nu putea răspunde. Se credea nebună, credea că-i vis, ș-ar fi vrut numai ca vecinic să ție acel vis. - Tu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
prisma privirei; prin adâncimea ei sufletească el capătă ochii ei mari și adânci și nu se oprește la aparințe esterioare, ci caută ideea lucrurilor; ea nu-l învață lucrurile înșile, ci-l învață a vedea. Poesis - fantastică, voluptuoasă, plină de închipuire și vis; capul ei [e] în eternă iregulară asociațiune de idei, nu-și poate fixa niciodată pr [i]virea asupra unui obiect, ci are în minte[a] ei totdeuna mai multe, adesea contradictorii, în eternă neliniște sufletească, un caos de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
măreț e pentru asta moment Memfis... Bolțile ferestrelor i se arcau înalt deasupra frunței... Bolta salei era scrisă de jur împrejur cu zodiile cerului... pe murii nalți erau chipurile zugrăvite a regilor Egipetului. El gândea... Ce umbre urieșești treceau în închipuirea sărmanului muritor care-ntr-o lume atât de măreață se simțea atât de mic, ca o furnică ce plutește pe o frunză tremurătoare pe suprafața Nilului... Deodată peste fereștile înalte căzură lungi perdele roze... și el rămase în sala întinsă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]