9,974 matches
-
această „glajă” cu „pălincă”... ― Mare minuni! Iaca că am Învățat și eu ci Înseamnă sî aduci la viațî un om bolnav! Și... acolo În iadu’ războiului pi câți nu i-o scos doctorii din ghearele morții! Și tu rănitu’ nu Îndrăzneai sî li mulțămești măcar, că toți aveau galoani multe... Ti uitai doar În ochii lor când ti consultau și Îți spuneau: „De-amu’ mergi la comisii”. Și acolo nu știei ci ti așteaptă - a reflectat tata Toader a aducere aminte
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
consultau și Îți spuneau: „De-amu’ mergi la comisii”. Și acolo nu știei ci ti așteaptă - a reflectat tata Toader a aducere aminte. ― Eu cred că trebuie să lăsăm amintirile pentru sâmbătă seara, când au să curgă precum Dunărea - a Îndrăznit Gruia, ridicând paharul. ― Ei? Ci zâci, mamă Marandă, fata moșului? Am și eu voi’ să mă Înfrupt din pălinca aiasta? ― Voi ca de la vodă, tată Toadiri - a răspuns bucuroasă mama Maranda. Maria și Gruia se priveau din când În când
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
sunt la locul lor și bine așezate. Se purta taman ca un tată. ― Să aveți grijă de voi.. Vă aștept poimâine În zori... ― Să trăiți, domnule căpitan - am răspuns noi, cu pornire din inimă să-l Îmbrățișăm. Dar n-am Îndrăznit. A făcut-o el... privindu-ne cu geană umedă. Am pornit Înșirați ca mărgelele pe ață. Toader mergea În față. Eu Îl urmam la câțiva pași buni. Așa era regula. În caz că cel din avangardă simțea vreo mișcare, ridica brațul și
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
auzit glasul soției lui Petrică. Punându-i o mână pe umăr, acesta a continuat: „Or fi cercetași sau?”... - s-a Întrebat unul din cei trei militari de la divizie. „Cercetașul nu poartă raniță În spate, Încărcată la refuz, ca aiștia” - a Îndrăznit să vorbească Păpădie. „Cred că și ei caută podul. Să așteptăm” - am socotit eu. ― Doamne! - s-a auzit și glasul mamei Maranda. Petrică a mers mai departe: „Am rămas pe loc, urmărind mișcările „celovecilor”... Da. Ținta lor era podul. Toader
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Să trăiți, domn’ sergent” - s-a prezentat Păpădie cu ceilalți trei În urma lui. „Bine ați venit... Ia să vedem dacă În graba voastră nu veți fi uitat cevașilea”- i-a luat În primire Toader. ― Măi că strașnic mai erai - a Îndrăznit să spună mama Maranda. ― Trebuie să vă spun, dragilor, că meticulos - chiar chițibușar - ca Toader puțini oameni am Întâlnit În viața mea... Numai dacă pumnalul nu ședea cum trebuie Îți și făcea observație... „Da’ aista di ci șădi așă Într-
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
dau seama ce sporovăiau ei? Din câte am priceput, nu prea Îi interesau amănuntele din jur. Ar fi pus mâna pe „balalaică” doar dacă dădeau nas În nas cu inamicul. Altfel... ― Ce-i aceea balalaică? Ai mai pomenit o dată - a Îndrăznit să Întrebe Despina. ― Nici nu mi-am dat seama că am folosit numele dat de noi pistolului automat pe care Îl aveau rușii În dotare. Dacă acest pistol ar fi avut un Încărcător cu cinci sute de cartușe, le putea
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
ruși, cu spitalul lui cu tot... Imaginați-vă, scumpilor, cum așteptam eu aproape fără speranță Întoarcerea din Infern a acestui om... Dar bunul Dumnezeu l-a adus Între cei dragi ai lui... Treceam mereu pe la poarta Spiridoniei, dar parcă nu Îndrăzneam să tulbur liniștea neprețuitului meu salvator. Până la urmă, mi-am luat inima În dinți și m-am dus la spital. Când am aflat că este În clinică și că pot să merg la el, am simțit că Îmi crește inima
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
uliței Sărăriei. ― El este fratele meu - l-a prezentat vizitiul. ― Atunci să-i mulțumim pentru că ne-a Împrumutat căruța. ― Nu aveți pentru ce. Bine că ați reușit să vă faceți treburile - a vorbit omul, urcând În căruță... ― Rămânem Îndatorați - a Îndrăznit să spună tânărul. ― Atâta datorie să aveți și alta să nu vă stea În spate. Rămâneți sănătoși - a răspuns omul, Îndemnându și calul... După ce au terminat contravizita, profesorul s a retras În cabinetul său, nu Înainte de a-i spune lui
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
cum spuneam, mecanicul a venit și a trecut fără nici un pericol pentru noi. La o vreme, un fluier de locomotivă ne-a pus inima la loc... Cei din jur Îl ascultau pe bătrân, care povestea cu mare Însuflețire. Nimeni nu Îndrăznea să-l Întrerupă, atât erau de prinși de poveste!... ― O să mă Întrebați de ce nu am lăsat marfarul și noi s-o luăm la picior. Apoi, din câte vedeam noi, trenul ne ducea În direcția cea bună și cu viteză... Iarăși
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
mâine. ― Noapte bună, domnule profesor. Noapte bună, Despina... Nene Mitrule, te rog să aduci niște apă proaspătă la mine În cabinet. Am musafiri. ― Acuma, noaptea - domnule profesor? ― Păi, ziua nu am vreme de stat la taclale. ― Mă iertați că am Îndrăznit să vă Întreb. Cât despre apă, o voi aduce Îndată. ― Nu-i nici o supărare, nene Mitrule. După acest dialog cu brancardierul, profesorul a rămas În așteptare... O bătaie discretă În ușă l-a făcut atent că primii musafiri au sosit
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
desfăcut pansamentul cu grijă și a așteptat ca profesorul să-și spună părerea. ― Plaga arată bine. Pansați-o și pentru durere faceți-i un antialgic. Stăncuțo, ai să te simți bine și peste câteva zile vei pleca acasă. Țigăncușa nu Îndrăznea să spună nimic. Își purta doar privirea de la profesor la Gruia și Înapoi. După ce au fost văzute și celelalte paciente, s-au retras În cabinetul profesorului. ― Acum, să ne ocupăm și de oile noastre. Altfel Înțarcă și... ― Adio caș și
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
rugat Gruia. „Îți promit, vecine”... Pe fondul acestui dialog „mut”, Gruia a ajuns În clinică. Primul drum l-a făcut la cabinetul profesorului. ― Să trăiți, domnule profesor - a dat binețe Gruia, cu glas moale. ― Bine ai venit. Gruia parcă nu Îndrăznea să se așeze. În cele din urmă, la privirea Întrebătoare a profesorului, a răspuns: ― Nu știu cum să trec peste timpul până ce va Începe examenul. ― Mă Însoțești la vizita bolnavilor, pe care astăzi o vom face puțin mai devreme, ca să avem timpul
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Dorei o senzație de fâlfâit de aripi pe când doamna în alb rostește cu ton cântat de mezosoprană : Vă rog să fiți cât mai liniștită, să nu vă lăsați rațiunea invadată de teamă. Da, somnul rațiunii naște, naște... se bâlbâie Dora neîndrăznind să spună nici că naște "monștri" nici "pui vii" cum se amuzau cândva între prieteni. Ceea ce se va naște mâine din colaborarea noastră pusă în slujba perfecțiunii mâinilor profesorului nu poate fi decât pozitiv. Vă va aștepta probabil o vindecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
lor. Nara stângă, mereu mai sensibilă ca dreapta, este jenată de o gâdilătură. Cu coada ochiului drept înregistrează defilarea negrăbită a unor picături care cad din înălțimi spre ființa ei de parcă ar fi o scurgere lentă din streașina cerului. Nu îndrăznește să încerce să își miște membrele, de altfel intuiește că brațul drept este în legătură cu traiectoria picăturilor care alunecă din cer. Îi trece prin minte imaginea tinerei care a plecat din salonul de spital în fotoliul cu rotile. Un gând fugar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
puteți ajuta doar mângâind-o și șoptindu-i vorbe frumoase, mai spune femeia după care se retrage cu discreție. Victor se apropie cu o neînțeleasă timiditate de micul cap bandajat care i se pare ca o adevărată încremenire a suferinței. Îndrăznește să mângâie ușor, cu un deget, bărbia Dorei, în timp ce o între-bare necontrolată se fofilează printre buzele întredeschise "Ce ți-au făcut, scumpa mea ? " Întâlnește privirea nemulțumită a Dorinei și își reproșează : Astea sunt cuvintele frumoase pe care ești în stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
se afișează, în afara unor curbe zigzagate a căror interpretare îi scapă, cifre care îi sunt accesibile. Tensiunea sistolică : normală. Diastolică : normală. Pulsul : normal... Totul pare normal. Gândurile se reîntorc fără șovăire la obligațiile pe care le are și la Alex... Îndrăznește : "Tată, eu o să plec... Nu te superi, nu ? Mâine dimineață trebuie să depun conceptul tezei la care mai am de lucru..." Victor realizează cu greu că Dorina i-a pus o întrebare, își întrerupe litania, îi zâmbește și îi răspunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
i-a pus o întrebare, își întrerupe litania, îi zâmbește și îi răspunde, în sfârșit : "Du-te, fetița mea ! Ai văzut-o, nu o poți ajuta cu nimic mai mult. Eu mai rămân până mă dau afară..." Degetul lui Victor îndrăznește să se strecoare sub elasticul verde care fixează masca de pe gura Dorei și simte șanțul săpat în carne. Deplasează ușor poziția strânsurii și masează brazda de pe obraz. Oare i se pare sau vede sub mască buzele Dorei care se mișcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
adormit. Este scufundată într-un binefăcător somn profund, fără vise atunci când Victor se apropie în vârful degetelor de singurul pat ocupat și, după sumedenie de ezitări, se așează pe scaunul care pare plantat din totdeauna, acolo, la căpătâiul suferinței. Nu îndrăznește să-și ridice pleoapele care s-au lăsat peste lumina ochilor. Îi este teamă de momentul reîntâlnirii cu Dora, de care simte că începe să îl despartă un secret, secretul vinovăției. Teama de necunoscut, așteptarea angoasantă, oboseala, reproșul ce și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Dragoș. Pe drumul din centrul satului este bătătorită o potecă care îngăduie în sfârșit ca cei doi să poată păși alături. Înainte de a intra pe ea, Dragoș se întoarce și o privește îndelung pe Dora. Într-un târziu și ea îndrăznește să își ridice privirea. Lumina orbitoare face să se poată citi mai bine ridurile care marchează vârsta lui Dragoș, dar Dora nu le ia în seamă. Ceea ce o fascinează este lumina din ochii lui, mai puternică, mai orbitoare decât lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
morții. Minodora continua să doarmă. Simion s-a apropiat cu sfială de ea și i-a mângâiat cu un deget un picior ieșit de sub învelitoare. În acest gest am recunoscut toate mângâierile gingașe cu care mă copleșise altădată. Nu a îndrăznit să mă privească și a murmurat : "Dora !" și apoi, parcă rușinat : "Mino-dora !" Am înțeles că în fetița adormită te regăsise mai întâi pe tine, pe tine Dora, primul lui copil, copilul legitim care îl așteptai și tu, și mai ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
că am înțeles și că îi voi da ascultare pe măsură ce boabele de vâsc vor ajunge la maturitate. S-au pornit amândoi pe râs când au auzit de boabe "ajunse la maturitate" și șeful a mai spus odată : "Harașo ! Harașo !"Am îndrăznit atunci să le spun că nu aveam destul seu pentru pomadă, că nu știm cum vom face față recoltei de varză și nici unde o vom depozita și proteja de ger. Mi-a răspuns cu multă bunăvoință că treaba mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
să o ajuți trecând prin suferințe să vadă lumina zilei. Mi-a mai spus că femeia este cea care poate decide ca să aducă pe lume doar fructul iubirii adevărate cu bărbatul care va deveni tată... Aici s-a oprit... Nu îndrăzneam să o întreb cine este tatăl meu și dacă s-au iubit. Mi-a venit în minte scena groaznică la care am fost martoră când eram mică, atunci când militarii ne-au prins la graniță și ne-au trimis în Siberia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
fie ea chiar și de caise sau de pere pergamate, toate animalele și grânele întâlnite în cale se confiscă pentru hrana armiei noastre pospolite. Dar, Măria Ta, să ai în vedere că în fața noastră totul este numai un pârjol, a îndrăznit să-i atragă atenția generalul Potoțki. Călăreții trimiși în față spun că fânurile și paiele au dispărut mistuite de flăcări, adăposturile așijderi, grânele au fost dosite în gropane de negăsit, animalele și-au pierdut urma prin păduri, fântânile sunt pline
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
vine, răspunzându-le pe scurtătură: Cu coadă fără coadă, bine că trage! Și dădea bice calului. În schimb, la moara cumătrului Gheorghieș de la Mănăstioara, îi plăcea de minune. Acolo se simțea Cazanciuc în largul lui, că acolo nimeni nu mai îndrăznea să-l întrebe de coada calului. Dimpotrivă, oamenii îl îndemnau să le povestească el din cele multe știute de prin satele vecine. Iar el nu se lăsa prea mult rugat, că avea plăcerea și știința povestirii unor întâmplări auzite sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
povești gazetărești! Răspunde scurt, scurt de tot! Și la obiect! De ce a fost deportat fratele tatălui tău în Siberia?! Nu cunosc și nici nu știu dacă tata a avut un frate... deportat. Da! Îți spun eu! Unchiul tău, Ion, a îndrăznit să se echipeze în '40 în uniformă de general sovietic și să oprească cu sabia în mână înaintarea trupelor eliberatoare pe podul de peste Siret de la Storojineț, cu douăzeci de kilometri înainte de punctul stabilit prin dictat de la orașul Siret, încercând o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]