2,826 matches
-
lemnul acesta o arde în foc, cu o parte fierbe carne, pregătește o friptură, și se satură, se și încălzește, și zice: "Ha! ha!" m-am încălzit, simt focul!" 17. Cu ce mai rămîne însă, face un dumnezeu, idolul lui. Îngenunche înaintea lui, i se închină, îl cheamă, și strigă: "Mîntuiește-mă, căci tu ești dumnezeul meu!" 18. Ei nu pricep și nu înțeleg, căci li s-au lipit ochii, ca să nu vadă și inima, ca să nu înțeleagă. 19. Nici unul nu intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
Mă veți pune alături, ca să Mă asemănați? Cu cine Mă veți asemăna și mă veți potrivi? 6. Ei varsă aurul din pungă, și cîntăresc argintul în cumpănă; tocmesc un argintar să facă un dumnezeu din ele, și se închină și îngenunche înaintea lui. 7. Îl poartă, îl iau pe umăr, îl pun la locul lui; acolo rămîne, și nu se mișcă din locul lui. Apoi strigă el, dar nu răspunde, nici nu-l scapă din nevoie. 8. Țineți minte aceste lucruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
aici doar de SIDA - boala care a ucis 25 de milioane de oameni, și vi s-ar zbârli părul pe spinare. Spuneam mai sus că maghiarii, ca popor mic de altfel, au în arsenalul lor tot felul de tertipuri ca să îngenuncheze adversarii. Cred că mulți români acum nu mai știu de cumplita epidemie de sifilis, printre militarii români, care în 1916 au trecut Carpații pentru eliberarea Transilvaniei. De abia mai apoi s-a aflat care este cauza. Focoșii militari români, nu
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
-i mai aparține: miracolul intervine exact atunci când totul pare pierdut. Iar cel care a dorit să-l înspăimânte de moarte, regele Babiloniei, va fi el însuși părăsit în mijlocul pustiului. Probabil își află acolo sfârșitul, fără să știe nimeni dacă a îngenuncheat sau nu. Cel de-al treilea, maurul înfricoșat de propria crimă, își ridică drept refugiu un labirint extrem de complicat. Se ascunde între zidurile sale și nu mai este văzut de nimeni. Or, intimitatea deplină a vieții cu moartea vorbește, în
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
și de o neliniștitoare luminozitate. În spatele nostru, asemeni unui mormânt deschis, se întindea golful Enno. Domnul vieții și al morții plutea peste ape în tăcuta lui măreție. l-am simțit așa cum îți simți propria mână. Bătrânul și cu mine am îngenuncheat în fața mormântului deschis și în fața Lui. Acest din urmă gest, insondabil într-o privință, infirmă ideea simplei absențe a sensului în cele petrecute. Cei doi, care au îngenuncheat atunci în chipul cel mai firesc, au resimțit sigur altceva decât puterea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
am simțit așa cum îți simți propria mână. Bătrânul și cu mine am îngenuncheat în fața mormântului deschis și în fața Lui. Acest din urmă gest, insondabil într-o privință, infirmă ideea simplei absențe a sensului în cele petrecute. Cei doi, care au îngenuncheat atunci în chipul cel mai firesc, au resimțit sigur altceva decât puterea oarbă a naturii în simpla ei dezlănțuire. 18. Dorința de a exprima absurdul ca atare Ca într-un fel de întrecere retorică, atemporală, s-au formulat propoziții absurde
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
ieșirea nui mai aparține: miracolul intervine exact atunci când totul pare pierdut. Iar cel care a dorit săl înspăimânte de moarte, regele Babiloniei, va fi el însuși părăsit în mijlocul pustiului. Probabil își află acolo sfârșitul, fără să știe nimeni dacă a îngenuncheat sau nu. Cel deal treilea, maurul înfricoșat de pro pria crimă, își ridică drept refugiu un labirint extrem de complicat. Se ascunde între zidurile sale și nu mai este văzut de nimeni. Or, intimitatea deplină a vieții cu moartea vorbește, în
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
verzui și de o neliniștitoare luminozitate. În spatele nostru, asemeni unui mormânt deschis, se întindea golful Enno. Domnul vieții și al morții plutea peste ape în tăcuta lui măreție. Lam simțit așa cum îți simți propria mână. Bătrânul și cu mine am îngenuncheat în fața mormântului deschis și în fața Lui. Acest din urmă gest, insondabil întro privință, infirmă ideea simplei absențe a sensului în cele petrecute. Cei doi, care au îngenuncheat atunci în chipul cel mai firesc, au resimțit sigur altceva decât puterea oarbă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
măreție. Lam simțit așa cum îți simți propria mână. Bătrânul și cu mine am îngenuncheat în fața mormântului deschis și în fața Lui. Acest din urmă gest, insondabil întro privință, infirmă ideea simplei absențe a sensului în cele petrecute. Cei doi, care au îngenuncheat atunci în chipul cel mai firesc, au resimțit sigur altceva decât puterea oarbă a naturii în simpla ei dezlănțuire. 18. Dorința de a exprima absurdul ca atare Ca întrun fel de întrecere retorică, atemporală, sau formulat propoziții absurde sub cele
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
în care se face trecerea de la lumea profană la lumea sacră. Pragul din locuințele omenești îndeplinește aceeași funcție rituală; așa se explică și considerația de care se bucură. Trecerea pragului casei este însoțită de numeroase rituri: oamenii se închină ori îngenunchează dinaintea lui, îl ating smerit cu mâna și așa mai departe. Pragul are "paznici": zei și spirite care apără intrarea atât de răutatea oamenilor, cât și de puterile diavolești ori de boli. Jertfele către "paznici" sânt făcute pe prag, și
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
miguelistă se manifestă în conformitate cu structura seculară a spiritualității portugheze: prin apoteoze și imnuri, prin procesiuni idolatre, printr-o devoțiune fără margini față de tânărul rege, considerat trimisul Arhanghelului Mihail în lume pentru mântuirea catolicismului. Când Don Miguel trece pe stradă, lumea îngenunchează, femeile plâng, preoții îl binecuvântează. Nu este numai un rege popular; este adorat, este divinizat. Parcă neamul ar fi simțit instinctiv că Don Miguel e ultimul său rege legitim și că domnia îi va fi tragică și de scurtă durată
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Regelui. Regina încearcă să-l lovească cu buchetul de flori care i se oferise câteva minute mai înainte. Principele moștenitor are timp să-și scoată revolverul, dar, în clipa următoare, un necunoscut cu barbă își face loc din mulțime și, îngenunchind, ochește cu carabina. Principele Luiz Filip cade, grav rănit. Se mai aud câteva împușcături, care rănesc pe al doilea Principe, Don Manuel. Landoul pornește în goana cailor către Arsenalul Marinei, Regina, încercînd zadarnic să susțină capul însîngerat al lui Don
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
săi îl urmară. 19 Coborând către Lemanus, oamenilor lui Geremar nu le trebui mult până să regăsească urmele celor doi frați. Pe o pantă acoperită cu iarbă, un războinic găsi iarba călcată și descoperi balegă de cal; descălecă imediat și îngenunche să vadă mai bine, apoi se grăbi să-i cheme pe ceilalți și le spuse că, după părerea lui, urmele erau foarte recente. Geremar îi aruncă atunci lui Balamber o privire triumfătoare. — Cum vezi, aveam dreptate! Coboară spre Lemanus. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și poruncitoare, acesta își mobiliza războinicii. — începe, îi spuse Mataurus, care, la adăpostul unui pin gros și strâmb, nu pierdea dușmanul din ochi. întinse apoi mâna și se întoarse către soldați, care deja își potriviseră săgețile în arc, iar acum, îngenuncheați între ferigi, ascunși printre copacii groși, așteptau cu fețele încordate și cu o privire încremenită, ce arăta cât erau de concentrați. — Fiți gata! La comanda capilor, infanteria hună porni să înainteze prin albia râului; tot atunci porni și cavaleria, însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ridică imediat după trecerea lor și nu-i trebui decât o ocheadă ca să constate că oamenii lui fuseseră împrăștiați; mulți fuseseră doborâți, alții se târau printre arbuști, gemând răniți. Printre aceștia îl descoperi pe Mataurus, care, rămas fără scut, stătea îngenuncheat în iarbă, cu fața încordată, apăsându-și pântecele cu mâinile. O vânătoare pe viață și pe moarte se desfășura între copaci. Arcașii fugeau, încercând să ajungă la caii lor, sau căutau să urce coasta pentru a ajunge în locuri mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un huruit sumbru ce îi cotropea mintea și, dintr-odată, în față nu mai era decât întuneric. 28 Kyrie eleison! Criste eleison! Kyrie eleison! Criste eleison! Sub nava centrală a micii biserici, cântecul călugărilor se ridica încet, curat și puternic. îngenuncheați înaintea abatelui, cu mâinile împreunate, se concentrau în rugăciune și dădeau glorie Mântuitorului. Prin mica fereastră - deschisă în absidă, doar puțin mai largă decât o ambrazură - o rază de soare străpungea penumbra cu o șuviță de lumină, în care pluteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Bărbatul scutură din cap: — E prea departe, iar hunii ne urlau în urechi, părinte sfânt. Știi bine, se mișcă iute ca fulgerul. O tânără femeie, ce strângea la piept un copilaș de câteva zile și stătea alături de omul care vorbise, îngenunche înlăcrimată în fața lui Canzianus: — Primește-ne, părinte sfânt, din iubire pentru copiii noștri! Din dragoste pentru Isus Cristos! Alte femei căzură în genunchi, alte glasuri se ridicară, cerând cu insistență același lucru. încet, Canzianus coborî cele câteva trepte și veni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în mijlocul mulțimii, trecând cu privirea, a cărei ascuțime nu-i slăbise cu vârsta, peste chipurile celor care îl înconjurau. îl urma fratele Gomerius, cu statura sa impunătoare, iar în spatele acestuia veneau Simplicius și toți ceilalți călugări. La trecerea abatelui, oamenii îngenuncheau, atingându-i cu degetele hainele, într-un sărut de devoțiune. Femeile își întindeau spre el copiii, invocând binecuvântarea sa, implorând protecția sa; de la toți venea aceeași rugăciune profund îndurerată. Părinții, cu privirea pierdută în gânduri străbătute de spaimă, își puseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cârlionțată; ochii mari și întunecați, înfrigurați, păreau ochii unui nebun. Cum învățase galoromana pe când era tânăr și luptase ca mercenar al lui Etius împotriva burgunzilor, Balamber îl întrebă pe limba sa: — Deci? Ce ai de spus? Unde sunt consătenii tăi? îngenuncheat lângă cal, cu mâinile pe coapsele ce se conturau descărnate pe sub rasă, omul îi zâmbi tâmp. — Consătenii... mei? — Da. Oamenii din sat. Unde sunt? Omul își roti privirea în jur, apoi spuse: — Sihăstria!... S-au dus la sihăstrie, da, azi-dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un timbru puțin aspru, îi păru a fi al unei femei nu foarte tinere. — Ți-e foame? Gura sa încleiată părea să se deschidă cu greu pentru răspuns. înghiți înainte de a vorbi. Nu... sete! Mi-e foarte sete. Femeia, care îngenunchease lângă el, puse pe jos un vas mic de pământ. — Așteaptă, îi spuse. Trebuie să încerci să te ridici puțin. întinse o mână spre o grămadă de blănuri, rogojini și țesături de lână din satele său și luă o manta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îi apăru un rânjet feroce; apoi, cu toată puterea, bărbatul repezi asupra sa un buzdugan țintuit cu cuie. Sebastianus pară, ridicând cu două mâini sulița, însă lovitura fu atât de teribilă încât aceasta se sfărâmă, iar el fu nevoit să îngenuncheze. Hunul îi smulse cu repeziciune o bucată din suliță cu mâna liberă și, smucindu-i astfel brațul, ridică dreapta pentru a-i aplica o nouă și cumplită lovitură de sus. Deodată, însă, încremeni, lăsă buzduganul să cadă și, clătinându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
iarbă și înșiruirile copacilor, mângâindu-și fiecare cu mâna gâtul sau botul calului, de teamă ca nu cumva, printr-un nechezat, sau chiar printr-o mișcare bruscă, să dezvăluie dușmanilor ambuscada ce li se pregătise. Cercetașii se apropiară, dar Balamber, îngenuncheat în spatele unui carpen rămuros și plin de frunze, privea dincolo de ei, observându-l pe războinicul ce părea să-i conducă pe burgunzi: constată că era încălecat pe un magnific roib și îl găsi foarte tânăr, puțin mai mare decât un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dar eram departe de casă și, oricum, dacă m-aș fi întors în situația aceea de om alungat, l-aș fi făcut cu siguranță să se simtă foarte stânjenit; și pe urmă, mă temeam că avea să mă oblige să îngenunchez înaintea acelui ucigaș și a stăpânului său, ca să nu mai vorbim, firește, de abatele acela nedemn. A fost într-adevăr un moment urât! în primele zilele, dacă n-aș fi avut credința, probabil că mi-aș fi luat zilele, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
inutile. Faptul că a venit aici să stea de vorbă cu noi, faptul - înțelegeți - că Etius l-a trimis la noi cu propuneri e mai important chiar decât propunerile lui: vrea să spună că romanii știu că nu ne-au îngenuncheat, știu că au nevoie de noi, recunosc că în regiunea asta suntem o forță. Tonul glasului său se ridică brusc. Ei bine, eu zic că și hunii trebuie să învețe ceva! Trebuie să învețe că în casa noastră noi comandăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în principal, atribuită vina de a fi purtat și a fi transmis acea infecție în familiile lor; nu mai știa câte femei de aceeași vârstă cu ea, prietene de-ale ei din copilărie, trăindu-și viața nepăsător, fuseseră foarte curând îngenuncheate de spiritul Testamentului, implacabil la austerele lor mame, superstițioasele doici și scheleticii diaconi însărcinați să vegheze la educația lor. Iar acum se gudurau cu urechile lăsate în jurul unor bătrâni oribili și băloși, care, trăgând cu ochiul la patrimoniul lor, împărțeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]