1,523 matches
-
ei nu-mi place. Nu-mi place deloc. Fără îndoială pune ceva la cale. Te rog, Melania, fii cu ochii în patru." ― Ai să vezi, după câteva minute o să te simți cum nu se poate mai bine. Miga se uită îngrijorat la nevastă-sa. ― Mi-e teamă să nu fi răcit. Știi ce greu ți-ai revenit după gripa de anul trecut. Se adresă celorlalți: Umblă cu capul gol, iese transpirată pe balcon, nu vrea să pună un chilot mai gros
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
dea la o parte, dar gestul i se părea inutil, de-o inutilitate care o cutremura. I-o dăruise fiica unei prietene pentru că-i împrumutase o rochie de Revelion. Doamna Miga oftă până în adâncul inimii și Ioniță Dragii o privi îngrijorat. Se interesă în șoaptă: ― Ți-e rău? Florence nu-i răspunse... Fusese o rochie splendidă din catifea albastră încheiată sus la ceafă într-o agrafă cu strasuri. Purta deasupra un bolero de argint cu un buchet uriaș de pansele și
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
În realitate, omul acesta suferă în-gro-zi-tor și nu-mi dau scama cum I-aș putea ajuta. Abia ține arma în mână. Ceilalți cred că au pătruns în muzeu. E doar trecut de miezul nopții." Suspină încet. Ioniță Dragu o întrebă îngrijorat: ― Ai nevoie de ceva? Bătrâna îi mulțumi cu un surâs obosit. Profesorul își strecură mina sub haină. " Poate că ar fi fost bine să iau puțină valeriană. N-am stat niciodată grozav cu inima. Nici Florence nu se simte bine
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Rex cu colonelul. Cum a trecut timpul... Trebuie să împlinească 28 de ani. Florence l-a avut destul de târziu. Un tânăr drăguț și cumsecade... Nu înțeleg de ce băieții întîrzie să-i explice. Vor să-l fiarbă probabil..." Alexandru se uită îngrijorat la doamna Miga. Își drese glasul. ― Vreți să-mi spuneți în sfârșit despre ce e vorba? Cârnul îl studia rânjind tâmp. ― Ce-au zis șmecherii de la Miliție? Celălalt ridică din umeri, strîngîndu-și buzele. Scarlat îi șopti inginerului; ― Explică-i cum
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
minute să fiți gata! Melania Lupu răsuflă ușurată: " Te sărut, draga mea. Iar bomboana aceea, știi pe care n-ai meritat-o... acum ți-ai câștigat dreptul s-o savurezi." Scotoci în pungă și scoase două. * Alexandru Miga îl măsură îngrijorat. Clipea des, mărunt, tic nervos deprins peste noapte. Cristescu îl conduse până la ușă. ― În mod normal, vor cădea în capcană. Dumneavoastră vă cer un singur lucru: calm, calm și iar calm. ― Mi-e frică să nu se prindă. ― N-au
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
nedeslușit ca și cum o șoaptă i-ar fi trecut pe lângă ureche fără să-i prindă sensul. ― Și totuși ce s-a întîmplat cu biletul? Oamenii noștri au cercetat palmă cu palmă și canalul, și muzeul, pivnița, aici... Șerbănică se întoarse repede, îngrijorat să nu piardă o singură silabă. ― Degeaba! Trebuie înlocuit oberlihtul. Apoi fără tranziție: Biletul... E curios, într-adevăr! Scarlat l-a citit... ― L-a citit vezi bine, spuse doamna Miga, dar ce-a făcut cu el? ― Poate l-a înghițit
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
foaia cu instrucțiuni care-i fusese înmânată cu câteva zile înainte și unde se aflau, între alte indicații utile, numerele de telefon ale ministerului de interne. Convorbirea a fost scurtă, La telefon președintele prezidiului adunării electorale numărul paisprezece, sunt foarte îngrijorat, se întâmplă ceva cu adevărat ciudat aici, până în acest moment n-a apărut nici un singur alegător ca să voteze, e mai mult de o oră de când am deschis și nici un suflet, da, domnule, bineînțeles, furtuna nu ai cum s-o oprești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
făcu semn că se putea continua călătoria, Am pornit din nou la drum, informă prim-ministrul, Aici aproape n-am ajuns să ne oprim, răspunse șeful statului, Domnule președinte, o vorbă, Spuneți, Nu vă pot ascunde faptul că mă simt îngrijorat, acum mult mai mult decât în ziua primelor alegeri, De ce, Aceste lumini care s-au aprins la trecerea noastră și care, cu toată probabilitatea, vor continua să se aprindă pe timpul restului drumului, până ce vom ieși din oraș, absența absolut totală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
se întâlnește, adică, rutina unei investigații primare, recunoașterea terenului înainte să trecem la abordarea directă, Îl lăsăm să-și dea seama că e urmărit, întrebă primul adjutant, Nu în primele patru zile, dar după aceea, da, vreau să-l știu îngrijorat, neliniștit, Cum a scris acea scrisoare, trebuie să se aștepte să vină cineva să-l caute, Îl vom căuta noi când va sosi momentul, ceea ce doresc eu, iar voi să faceți în așa fel încât să se întâmple, este să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
comisarul înmânându-i plicul, Să ne așezăm, spuse directorul, și dați-mi două minute, vă rog. Lectura nu-l făcu să aplece atât de mult capul cum se întâmplase cu șeful redacției, dar era, fără îndoială, un om confuz și îngrijorat când își ridică ochii, Cine sunteți, întrebă el, fără să știe că șeful redacției pusese aceeași întrebare, Dacă ziarul dumneavoastră acceptă să facă public ce scrie acolo, veți afla cine sunt, dacă nu acceptă, voi recupera scrisoarea și voi pleca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
aprinsă, există indicația că sunt două apeluri, poate că una e a inspectorului cerându-i să aibă grijă, alta o fi a vreunui secretar al albatrosului, ori sunt amândouă ale directorului poliției, disperat de trădarea unui om de încredere și îngrijorat în privința propriului său viitor, deși responsabilitatea alegerii nu fusese a lui. Comisarul puse în fața lui hârtia cu numele și adresele grupului, la care adăugase numărul de telefon al medicului și formă numărul. Nu răspunse nimeni. Formă din nou. Formă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
am Întrebat. —Ăăă... făcu Milton. —Poftim? Asta ce Înseamnă? — Nici măcar nu l-am zărit. Candelabrul este minunat. — Dacă-l vezi, ai putea, poate... faza e că... Total pe neașteptate, am izbucnit În lacrimi. —Sylvie, ce s-a Întâmplat? Întrebă Milton, Îngrijorat. —Trebuie să vorbesc cu el. Dar nu dau de el, și deodată a devenit chiar stresantă... toată chestia asta... să fii căsătorită, adică. Păi, știu că mâine ne Întâlnim noi cu el. —Noi? —Sophia a aranjat Întâlnirea. Sophia. Tipa cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
și m-am trezit că mă văd În ochelarii de soare cu lentile din oglindă ai unui bărbat. Ochelarii Îi aparțineau lui Pierre, fostul iubit parizian al Sophiei. —Pierre, am oftat eu. —Vai de mine, Dumnezeule, ești teafără? mă Întrebă, Îngrijorat. Nu vrea să se ridice, spuse Hélène, cu un oftat de frustrare. —Te doare ceva? Da, și i-am promis lui Hunter că mă Întâlnesc cu el la P’tite Ravine, dar eu nici măcar nu mă mai pot mișca de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
sau nu. Am luat cutiuța roșie și am Început să o despachetez. Straturile de hârtie roșie fură date la o parte. Dedesubt era o cutie din piele neagră. —Ooo! Am făcut eu, ridicând privirea spre Hunter. El Înghiți În sec, Îngrijorat. Ți-era mai mare dragul să te uiți la el. Am ridicat capacul cutiei și am văzut mai multe straturi de hârtie albă, foarte fină. —Sunt așa de emoționată, iubitule... am spus În timp ce ridicam straturile de hârtie. Era ceva care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
ăsta, de ce nu mi-l dăruise Hunter de Crăciun? „Să-i spun ceva lui Hunter acum sau nu? Poate că Marci a făcut o greșeală... sau.. of, Doamne“. Nu știam ce să fac. —Nu-ți place? mă Întrebă Hunter, arătând Îngrijorat. —O, ba da, este... nemaipomenit, am spus. Absolut minunat. Intenționam să ți-l dau de Crăciun, dar clama de prindere nu era cum trebuie. Au trebuit să o refacă. Oare era adevărat? Îl purtase Sophia mai Întâi? Eram În ceață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
ș.a.m.d. ? Où sont les tzarani d’antan ? Ei bine, qu’on me faiblisse ! îmi tot venea în minte povestea bătrînului din Maramureș care, după ce unul dintre băieți îi plecase în Spania, iar un altul în Italia, se arăta îngrijorat de decizia celui de-al treilea de a pleca în Japonia : „Acolo nu e ca la noi, aici, în Europa !” - explica el. Nu mai poți înțelege viziunea despre lume a acestui bătrîn „țăran” fără această recentă geografie simbolică a sa
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
doua întâlnire, cu tonul lui tandru și obraznic, în același timp: „Vreau să fac să intre puțin rău în tine! Ferește-te de mine!“ Ce ciudat, cum te pot urmări niște cuvinte... Mă privise cu blândețe, cu un surâs cumva îngrijorat - are buze frumoase și o mică mustață castanie și un chip de parcă vorbește fără cuvinte -, și-n acel moment timpul s-a oprit, balul a-ncremenit, n-am mai auzit nimic în jur, deși era muzică, și zgomot, și mult râs
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
om, fiindcă uneori mi-era mai aproape decât părinții, puteam vorbi mai ușor cu el decât cu ei. Îmi amintesc că într-o vară, când am dat de-un gândac într-o carte și-am început să țip, a venit îngrijorat, a privit gângania și mi-a spus cu blândețe: „De ființa asta mică și iubitoare de carte te temi tu?“ Și i-a făcut vânt pe fereastră. Papa mi-a mai spus acum că pesemne vrea să-mi ceară niște
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
toate ungherele și care se lipea de organismul călătorilor odată cu transpirația. Probabil, un întrerupător ar fi fost suficient pentru a declanșa o descărcare electrică sau chiar o explozie în lanț. Din toți cei opt ocupanți ai compartimentului, cel mai puțin îngrijorat era tot Florin. Deși încă mic, se uita și el țintă spre fereastră, îngândurat ca un om mare și curios, să vadă ce se întâmplă afară. Florin, nu-i așa că ție nu ți-e frică de fulgere? îl întrebă Bidaru
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
cinci ani, nu mai mulți, de la dialogul amintit mai sus dintre soții Bidaru. Totul s-a petrecut într-o sâmbătă dimineață de februarie în care gerul, ce se instalase cu vreo săptămână în urmă, devenise mai aprig și mai cumplit. Îngrijorat, se trezise mai devreme ca de obicei. Nu vroia să întârzie la program. Privind la cerul senin, presărat cu stele, încă de cu seară prevăzuse ca va fi o noapte cumplită. Se stârnise și un vânt dinspre nord ce apleca
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
însă, contrar total tuturor acestor aparențe, care ar putea repede părea - nu-i așa? - plăcute și întru totul satisfăcătoare, iată că, în momentele din ce în ce mai greu de suportat, adică atunci când era în întregime lucid, tânărul băga tot mai atent și mai îngrijorat de seamă că parcă „ceva nu-i în ordine cu mine” și că „un lucru nu-i chiar bun aici”. El începuse a conștientiza destul de bine că ar putea exista posibilitatea de a avea de-a face chiar cu legea
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
nu se întoarse. Presimți, mai mult decât văzu, în depărtare, o turmă de antilope, și asta îl făcu să-și dea seama cât de foame îi era. în zilele anterioare mâncase doar câțiva pumni de făină de mei și curmale, îngrijorat de înfruntarea cu Mubarrak, dar acum, gândul la o bucată de carne prăjindu-se încet la un foc de cărbuni făcu să-i chiorăie mațele. Se apropie încetișor de marginea grarei ducându-și cămila de frâu, având grijă ca vântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ducându-și animalul de frâu. Se întoarse gânditor spre adjutantul său: — Unde s-o fi ducând? Ajamuk ridică din umeri: — Cine poate ști ce-i în mintea unui targuí? — Nu-mi place. — Nici mie. Locotenentul se gândi câteva clipe, vădit îngrijorat. Presupun că va încerca s-o șteargă în timpul nopții, spuse într-o doară. Dumneata o să te îndrepți spre nord cu trei oameni. Saud, spre sud... Eu o să acopăr zona asta, iar Malik e cu oamenii lui în est - dădu din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ascunde o armată întreagă, fără ca nimeni s-o poată găsi vreodată. Câtă benzină mai avem? întrebă într-un târziu. — Pentru două ore... Trei, maximum. Cu viteza asta și cu un asemenea teren se consumă mult... Făcu o pauză și adăugă îngrijorat: Nu cred că ajungem la puț. Gacel negă printr-un gest. — Nu mergem la puț, zise. — Dar ai spus... Targuí-ul încuviință: — Știu ce-am spus, recunoscu. Tu asta ai auzit, și oamenii tăi la fel... Și-or să le spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
e limpede ce e bun, rău, drept sau nedrept - termină de umplut gerba și verifică dacă ploștile soldaților erau și ele pline. Bidonul de apă rămăsese aproape gol și locotenentul observă: — Ai de gând să mă lași fără apă? întrebă îngrijorat. Lasă-mi măcar o ploscă. Refuză hotărât: — Un pic de sete o să te facă să înțelegi prin ce-am trecut în salină, răspunse. E bine să înveți să rabzi de sete în deșert. — Dar eu nu sunt targuí, protestă. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]