8,846 matches
-
la Stinche. Dante tresări. Ce făcuseră idioții? El ordonase să fie căutat pentru a-l interoga, nu ca să fie târât În infernul acela. Trânti poarta și se avântă pe trepte, Îmbrâncindu-l cât colo pe străjerul năucit. Ajunse la poarta Îngustă și joasă a temniței de la Stinche, aflată undeva În zidul orb de lângă San Simone. Sus, dinspre ferestuicile din turn, atârnau, ca niște podoabe de la Întrecerea de Armindeni, sforile de care deținuții sperau că vreun suflet milostiv va agăța o bucată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fier. Se dojeni pentru propria-i nerăbdare. Ar fi trebuit să Își imagineze că miracolul era apărat de ceva mai zdravăn decât un simplu zăvor. Zidul exterior apărea ca o suprafață compactă, lipsită de orice punct de sprijin până la ferestrele Înguste de sus. Nici gând să fi putut fi escaladat până la rozeta de deasupra porții. Ar fi fost nevoie de un șiretlic demn de marele Ulise ca să se poată intra. Însă, oricât Își desfășura În minte toate cărțile, nu izbutea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Termopile și care provocase căderea Siracusei În mâinile romanilor. Trebuia să mai existe o intrare, pe unde vechii călugări să fi putut pătrunde fără să mai deschidă poarta principală. Parcurse fațada și dădu, spre dreapta, Într-o ulicioară și mai Îngustă, care trecea pe lângă flancul edificiului. Aici, la jumătatea zidurilor, descoperi o portiță Înconjurată de un cadru simplu din granit cenușiu. Probabil că aceea fusese intrarea inițială a construcției, Înainte ca, Într-o epocă mai târzie, dorința de fast să Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Înainte ca aceasta să Înceapă să se deformeze sub ochii lui. Uluit, Își dădu seama că smulsese și nobila frunte a omului, o mască din pergament vopsit. Eliberată din strânsoare, o claie de păr căzuse dintr-o dată, ascunzându-i fruntea, Îngustă și teșită, ca a unui plebeu. Brandan părea și el pierdut, Însă pe chipul lui Începuse un spectacol incredibil, așa cum poetul mai citise doar În Metamorfozele lui Ovidiu. Pe fața lui se succedau o serie de măști succesive, ca și când sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
grăbiți, a căror origine nu izbutea să o identifice. Nedumerit, Dante se uită În jur, căutând o explicație, dar era sigur că monahul nu dispăruse pe singura cale vizibilă, ușa din dreptul altarului. Pe fundalul absidei fusese ridicată o schelărie Îngustă, care ajungea aproape de ferestrele de sus. Două dintre acestea fuseseră Închise cu vitralii policrome, În timp ce a treia era Încă descoperită. Probabil că pungașul acela se cocoțase până sus, căutând să scape pe acoperiș. Reacționând cu o clipă de Întârziere la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de o parte și de alta a pavajului alcătuit din lespezi, răsărite pe anticele ruine precum mucegaiul pe trupul unui animal În descompunere, erau, cele mai multe, niște clădiri grosolane cu un singur nivel, lipsite de orice decorațiune, cu ferestre mici și Înguste, la nivelul străzii, abia acoperite cu câte o perdeluță simplă În loc de geam. Din ce În ce mai des, pe măsură ce se Îndepărta de centru, vedea printre case grădini, de flori și de zarzavat cel mai adesea preschimbate În mărăcinișuri arse de soare. Nu era nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mai revadă niciodată pe femeia aceea, care Îi scăpase pentru totdeauna. Într-acestea, zări un licăr dinspre pragul din fund, ce ducea către scara turnului Abației. Își simți inima În gât și o luă din nou la goană, devorând treptele Înguste ale scării ce se Înșuruba În Înalt. Ajuns Între ultimele două paliere, se opri gâfâind, sub arcul grosolan care dădea spre Încăperea clopotelor, luminată de o lumânare aprinsă Într-o nișă din zid. Atârnate de grinzile din tavan, mai erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Dante cu silă. - N-ai vrea o femeie adevărată, ca s-o uiți pe cealaltă? Nasul scurt și drept, puternic la rădăcină, și buzele subțiri Îi accentuau Înfățișarea felină. Purta o tunică ușoară care Îi Înfășura trupul uscățiv, cu șolduri Înguste și umeri largi, ca ale unui adolescent. Continua să se țină lângă perete, cu trupul arcuit, cu sânul ridicat, deasupra căruia țesătura hainei stătea ușor Întinsă. - Nu mă atinge, repetă ea cu mâna Întinsă, ca pentru a stabili un hotar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Dante apucă horoscopul. Apoi Își Încleștă degetele, ca și când ar fi vrut să Își strângă În pumn propriul destin. Noaptea Colțul din spate al baptisteriului era foarte aproape de vechile construcții Îngrămădite de jur Împrejur, de care Îl despărțea doar o ulicioară Îngustă. În acel punct, masa de piatră ascundea complet catedrala Santa Reparata și nici măcar un slab reflex al torțelor aprinse În piață nu ajungea până acolo. Dante aștepta de mai bine de un ceas. Un strigăt se repeta la intervale regulate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Îl apucă pe bargello de un umăr, trăgându-l sub o streașină de la ușa unei prăvălii. Căzură unul peste altul, În timp ce bucata imensă desprinsă din zid se prăbușea În fața lor și o ploaie de pietre izbea În jur. În piața Îngustă, nu toți asediatorii avuseseră posibilitatea de a se trage la adăpost. Strigăte și vaiete ieșeau din norul de praf și de moloz, ca dovadă că nu puțini fuseseră loviți. Poetul se ridică Îndurerat. - Eretici blestemați, o să vă omorâm pe toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
iar vântul Îl purta Într-un nor infernal de scântei. Dacă cineva se refugiase acolo sus, nu mai putea fi de acum decât cenușă spulberată de vânt. Ceva se mișcă În dreptul primul etaj, unde o ferestruică dădea către un balcon Îngust din zidărie. Doi bărbați apăruseră, atrăgându-le atenția celor de jos. Unul trăgea de păr o ființă omenească. - Uitați-vă pe cine am găsit! strigă el batjocoritor. Cu o smucitură violentă Împinse trupul peste balustradă, atârnându-l În gol. - Fecioara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pașii grăbiți ai soldaților. Aerul era din ce În ce mai cald, impregnat cu o duhoare puternică de ars, semn că fumul de la incendiu pătruns și acolo. Dante Înaintă stăpânit de greață și de o senzație mereu mai acută de amețeală. Coridorul devenea din ce În ce mai Îngust. Recunoscu sub degete asperitățile regulate ale unui perete de cărămidă: pesemne că se aflau sub fundațiile turnului. Urmat de Cecco, care continua să afurisească pe toți și toate, Începu să urce prin pasaj, atât de Îngust pe alocuri Încât Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
amețeală. Coridorul devenea din ce În ce mai Îngust. Recunoscu sub degete asperitățile regulate ale unui perete de cărămidă: pesemne că se aflau sub fundațiile turnului. Urmat de Cecco, care continua să afurisească pe toți și toate, Începu să urce prin pasaj, atât de Îngust pe alocuri Încât Îl Împiedica să tragă lada. Aerul se făcea tot mai greu de respirat și priorul simțea cum spaima Începe să-l domine. O apucase pe acel drum fără vreo certitudine a reușitei și o senzație de sufocare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lui gâfâind din greu. Era leoarcă de sudoare. Se uita În jur rătăcit, căutând să-și recapete suflarea. - Unde suntem? Întrebă el buimăcit. Dante recunoscuse balta de apă liniștită de la picioare. - În vechiul puț roman, zise el, arătând către rampa Îngustă de trepte care ducea la aer liber. Aici ar trebui să fim În siguranță. - Blestematul... - Cu cine te cerți, Cecco? - Călăul acela de bătrânul... Taică-meu. E vina lui că am ajuns În halul ăsta... Blestematul! Glasul lui Cecco devenise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Fabio dal Pozzo. Trebuie să le sechestrez. Dă-te la o parte, știu drumul. Apoi, fără să mai aștepte reacția omului Încă zăpăcit, Dante pătrunse În labirintul de rafturi din scânduri greoaie de stejar, călăuzind carul pentru morți pe culoarele Înguste, până În punctul unde era depozitat fetrul venețianului. În magazia ticsită până În tavan, aerul era aproape irespirabil din pricina căldurii. - Ajutați-mă să Încarc baloturile de jos. Cu cea mai mare atenție. Înăuntru e ceva fragil și prețios. Fiți atenți să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
treacă meșterii și muncitorii. Din spatele lor, cei doi călugări asistaseră la această Înfruntare de la Început până la sfârșit, În tăcere, cu expresia lor perplexă ascunsă sub gluga trasă peste chip. Grupul se strecură pe lângă peretele lateral al Baptisteriului, intrând pe străduța Îngustă care Îl despărțea de construcțiile cele mai apropiate, Îngrămădite pe lângă forma lui perfectă ca niște cerșetori zdrențăroși. - Împingeți carul și apoi lăsați-ne. O să am eu grijă să duc trupul neînsuflețit, ordonă poetul, deschizând drumul cu opaițul În biserică. Întoarceți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de quilles sau la o partidă de vânătoare. După aceea, i se făcu foame. Un moft, un capriciu: îi trebuiau ouă, „potrivit de moi, dar nu cleioase!“, a specificat, de îndată, în chiar locul unde se afla, pe malul canalului îngust, la -10 grade, lângă cadavrul lui Belle de jour: și asta i-a contrariat, de asemenea, pe oameni! Unul dintre jandarmi, care se întorsese după ce depusese cocheta cu galoane, porni din nou, în mare grabă, la ordine, să-i facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
culoarea lui amintește de cea a sângelui fiert. Pe malul celălalt, se văd ferestrele mari ale unei clădiri înalte, laboratorul Uzinei, unde inginerii se străduiesc să descopere cum să aducă mai mulți bani patronului lor. În dreapta parcului lenevește un râu îngust și sinuos, Guerlante, al cărui nume spune multe despre cursul său încetinit, cu vârtejuri și flori de nufăr. Apa inundă totul. Parcul Castelului e ca o mare țesătură îmbibată. Ierburile cresc fără încetare. Un loc făcut să atragă răul. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
alt drum și, în loc să coboare pe strada Pressoir, continuă să meargă pe ulița Mesiaux, trecând pe lângă biserică, urcând înapoi prin spatele primăriei și zorește spre cimitir până la cocioaba ei, preferă să o ia de-a lungul micului canal, deși cam îngust, chiar dacă cu căruța, și încă plină, știe că-i va fi greu. Chiar dacă acest ocol înseamnă mai bine de un kilometru. E frig. Gerul face ca totul să troznească. Lui Josăphine îi curge nasul, iar sticluța cu băutură e goală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cam ca un automat, în timp ce căpitanul încerca încă să domolească furia celor care nu se puteau întoarce acasă pentru a se-ncălzi în paturile lor. Nu era prima oară când statul major rechiziționa drumul. Trebuie spus că drumul era tare îngust și în stare jalnică, asta după ce trei ani fusese distrus de camioane și de potcoavele câtorva mii de bidivii. De asemenea, când se pregătea o ofensivă, drumul era interzis și rezervat convoaielor care, mergând câteodată toată ziua și toată noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
jur, e îmbrăcată într-o rochie roșie, lungă până-n tălpi, largă la poale, o rochie dintr-un material de bumbac foarte subțire, cu spatele gol, sânii sunt prinși într-o fâșie petrecută pe după gât, mai lată pe țâțe și mai îngustă spre ceafă, merele destul de mari, sânii foarte reușiți de Dumnezeu stau singuri în sus, e desculță, și asta îi dă farmec și senzualitate actriței, e o apariție dintr-o revistă de modă, se vede că are gust și că s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
cu femeia aia, cu Anita, de care ziceai?, îl topește cu mâinile ei frumoase, prelungi, se urcă deasupra lui și îl înfășoară în părul blond, care e cortină peste el, bărbatul nu se poate abține și îi mângâie iar coapsele înguste, dar mereu închide ochii, memoria lui știe ceva, dar nu îi spune nimic, fata transpiră iar. — Să-ți spun acuma?, n-am povestit despre ea la nimeni, povestea asta n-am vărsat-o, că nu-mi prea place să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ascuțiți, încât nici nu îndrăzneam să-i mângâi, când îi îndoia, mi se strângea inima, mă tot întrebam dacă nu se rup, Doamne, dacă se rup, dacă plesnesc genunchii ăia minunați, ce mă fac eu?, glezne rare, cu niște coapse înguste, puteai s-o selectezi la orice concurs de balerine. Deși trăiam împreună de trei ani, era o fată perpetuă, nu arăta a ceea ce noi numim „o femeie”, ea n-ar fi putut niciodată să se apropie de un bărbat, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
celelalte femei!, cât i-am căutat privirea aia rară! — Ce te-a cucerit la ea?, că mi-ai tot înșirat la calități... — Ce m-a cucerit? Ce mi-a plăcut mai mult și mai mult? Nu gleznele perfecte, nu coapsele înguste, nu sânii. Nici părul lung, blond. Nu ochii ei albaștri. Nu mâinile lungi, subțiri. — Nuuu? — Nu. (Pauză...) Mie mi-a plăcut privirea ei. Te privea ca un copil. Avea o inocență nimicitoare. Am tot căutat privirea aia la toate femeile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
iubești?”, răspundea invariabil: ca sarea-n bucate... Doar taică-meu mai spunea asta. * — Aaa, te-am prins, ce făceai aici? „Aici” însemnând garsoniera lui de vizavi de Copou, o singură cameră, foarte luminoasă, care avea vedere spre parc, o bucătărie îngustă și o baie ca pentru bebeluși. Era aproape goală camera, doar patul - o dormeză autentică a anului aceluia, 1973, îngustă, cu arcurile ieșind, hodorogind la fiecare mișcare -, un dulap, două scaune, o masă mică, făcută de Octavă când se mutase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]