2,199 matches
-
-te ce lucru mare ar fi să vezi că se coboară soarele de pe cer, că aleargă pe pământ și că trimite razele sale tuturor celor de aici. Iar dacă s-ar întâmpla aceasta cu luminătorul acesta ceresc, toți s-ar înspăimânta văzând o astfel de minune. Gândește-te și socotește acum ce lucru mare este să vezi că Soarele dreptății sloboade din trupul nostru razele Sale și luminează sufletele noastre”. (Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvânt la ziua Nașterii Mântuitorului nostru
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
Domnul vom fi (I Tes. 4, 17). Iar faptul că ucenicii sunt loviți de spaimă, deși văd venind pe Domnul, și că ei se află în osteneală și priveghere arată că El va veni ca Judecător pentru toți și va înspăimânta pe toți, chiar și pe cel drept, fiind și el încercat, ca prin foc, deși vede mai înainte pe Cel ce va veni, și nu se va obosi în ostenelile pentru virtute, ci se va hrăni prin trezvie și bună
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
trăi bucuria succesului, bucurie care să-i mobilizeze la o activitate superioară. Notarea trebuie făcută în limitele unei exigențe normale, firești, în așa fel, încât să nu zdruncine încrederea elevilor în posibilitățile lor, să nu-i demobilizeze, să nu-i înspăimânte. Pe de altă parte, și indulgența excesivă este dăunătoare. Pentru ca nota să devină cu adevărat un mijloc pentru educarea dragostei, a interesului elevilor față de obiect, profesorul trebuie să fie un bun cunoscător al problemelor notării și să fie pătruns de
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
unei exteriorități seculare, dar pragmatice, șocogene. Se caută ce nu poate fi gîndit, raționat și nici exprimat cu ajutorul limbajului, se caută înafara umanului : forțe impersonale, morți, spirite, energii, ba am găsit și sintagma devenire-animal. În general, acestea sunt realități ce înspăimîntă, îmbolnăvesc, alienează. Sigur, unora le poate aduce și bucurie, așa ca proasta la fotograf, dar orice om lucid vede aici decadență, descompunere, miros de cavou. Ăsta să fie apogeul civilizației acesteia ? A fost chiar zadarnică o întreagă remarcabilă evoluție spirituală
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
de la ospețele copioase cu ambrozie, cruzii, aroganții și vanitoșii zei greco romani deveniseră dintr-o dată neputincioși. În pocalele din care sorbeau vinuri alese picurau stropi de sânge. Hlamidele lor albe erau murdărite de picuri roșii care prevesteau moartea. S-au înspăimântat, sărind de pe scaune în căutarea unui loc unde să se ascundă. S-au îmbulzit cu mic, cu mare pe sub mese, de unde priveau îngroziți spre amurgul lor. Banchetele extenuante, scufundate în beții și desfrânări pe acorduri de lire, luau forma unei
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
de una similară, în lungul Buzăului, unde existau numeroase lacuri (Balta Albă, Jirlău etc.). Izbânda ghiaură De cum a dat buzna în țara ghiaurilor, pașa se gândea că nici nu trebuia să ducă vreun răzbel. Numai văzându-l, necredincioșii se vor înspăimânta de el. Până și vârcolacii care bântuiau ținuturile se vor teme de puterea semilunii. Vor încerca să fugă cu toții din calea turcului. Dar pentru că nu aveau unde să se ascundă, i se vor înfățișa plini de umilință. I se vor
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
Ticăloșii visau să ascundă în peșteri, neștiute de nimeni, avuții închipuite. Tânjeau să fure trăsuri cu domnițe frumoase și fandosite chiar..., dar rătăcite în promenade prin poienițe. Străinul era nevoit să înainteze pe la umbra codrilor, în urlete de lupi flămânzi. Înspăimântați de haitele care îi adulmecau, armăsarii tresăreau și nechezau de spaimă. În ascunzișuri, bidivii purtau pe șeaua lor haiduci care așteptau, răbdători, caleștile de boieri, pentru a le jefui. Cântați în balade, doinite din fluier, ortomanii erau jurați să rupă
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
pe deasupra, putea să mai ducă în spate corvezi grele și ocări nemeritate. Nu se gândise vreodată că i-ar fi fost mai bine pe meleaguri străine. Fusese de câteva ori pe la talciocul și iarmarocul din târgul de peste deal. Dar se înspăimântase când văzuse gloata de precupeți, zarafi și slujbași vicleni. Năravurile dănțuiau în tot locul. Se temuse să mai treacă pe sub poarta orașului, pentru ca neomenia să nu îl ia sub stăpânire. Se culcase în fiecare seară, mulțumindu-i lui Dumnezeu că
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
lumina cunoașterii. El te reinterpretează în numele lui Dumnezeu. Sfîntul Duh este lumină, căci sălășluiește în tine, care ești lumină. El îți reamintește că locul tău cuvenit este în Dumnezeu. Aceasta este viața ta, eternitatea și Sinele Tău. 14. Această viziune înspăimîntă egoul, căci pacea e marele său dușman; fără conflict, el nu poate supraviețui. Eternitatea și pacea sunt la fel de strîns legate precum timpul și egoul. Sfîntul Duh este învățătorul perfect. El folosește ceea ce spiritul tău înțelege deja și îți descoperă unde
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
dar Menelau nu poate fi convins, el se îndoiește de propria percepție și se întreabă dacă nu cumva și-a pierdut mințile. Să fi căzut oare într-un delir halucinatoriu, sursă a unor năluciri amăgitoare? Pe Menelau îl înfioară, îl înspăimântă existența acestei duble Elene, a acestor două trupuri (soma) neînchipuit de asemănătoare. În ciuda încercărilor Elenei de a sublinia deosebirile dintre femeia reală și eidolon-ul ei, fantoma trimisă în Troia, forța acesteia din urmă este atât de mare, încât Menelau va
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de tenebre, învecinate cu împărăția morților. Purtând marca unui semn divin și, în același timp, a unei relații cu moartea, ca în cazul măștii de cult, masca eroului tragic sugerează totodată primejdia și teama. Oare spectatorul, aidoma corului, nu e înspăimântat de destinul eroului mascat, tot așa cum credinciosul trăiește, în fața măștii de cult, sentimentul terorii sacre inspirate de puterile supranaturale? „Ca figurare a forțelor supranaturale, spune Françoise Frontisi-Ducroux, masca de cult, ritualică, aparține zonelor primejdioase ale reprezentărilor umane”1, lucru adevărat
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
tot în acest spațiu al solitudinii și al excluziunii, mama își va regăsi copilul, persecutat de noua soție a tatălui său. Îl va recunoaște cu greu, căci nu l-am văzut decât în visul unei scurte nopți și m-am înspăimântat. E aici, în aceste rânduri, presentimentul acut că, încă de pe acum, copilul a devenit o fantomă, că a pătruns deja în teritoriile sumbre ale morții. O moarte în zăpadă, pe care el însuși o presimte când evocă vântul înghețat ce
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
zi când mersul cotidian al timpului se întrerupe. Lăptăreasa este și unica ființă de care se teme bătrânul Hummel. Aflând de existența ei, fostul director e cuprins de panică; mai apoi, când năluca tinerei fete îi trece prin fața ochilor, se înspăimântă de-a binelea. În personajul Lăptăresei, Strindberg reunește toate ambivalențele acestui invizibil care semnifică moartea, moartea înfricoșătoare, dar și „frumoasa moarte” săvârșită în plină lumină. Lăptăreasa din Sonata spectrelor împletește tinerețea cu moartea. În făptura ei se aliază albul hrănitor
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și remarca răutăcioasă a piticului Quaqueo: „Ca să vezi, dom’le! Ăștia au crezut pe bune că sunt la teatru! Și noi care o făceam pe fantomele!...”. Fantoma este egală cu teatrul, indiferent dacă e vorba despre apariția efectivă care te înspăimântă sau despre spectrul trucat care stârnește râsul 1... Inventarea aparițiilor înseamnă totodată o posibilitate de revelare a adevărului, a acelui adevăr ascuns în „cavernele instinctului”. În Uriașii munților, spectrul fabricat poate fi la fel de credibil ca fantoma, poate purta și transmite
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
vii. Al doilea scop urmărit de ele, mai perfid, este acela de a crea senzația de inerție și de moarte, care înlocuiește necontenit viața. Al treilea scop (inaccesibil): să mai înșele încă o dată publicul, să-l uluiască și să-l înspăimânte cu posibilitatea inumană de a trece de la starea de moarte la starea de viață. Așadar, aici se află, în viziunea lui Kantor, miezul secret al iluziei teatrale: în legătura intimă a actorului cu manechinul sau cu statuia care se însuflețește
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
amplifică. La aceste persoane hipersensibile și susceptibile, emoția domină inteligența, spiritul lor critic concentrându-se în mod exagerat asupra motivului intimidării, căruia îi exagerează importanța. Este știut astfel că pe omul foarte impresionabil și sugestibil, dialogul mut cu publicul îl înspăimântă, deoarece, indiferent de situația reală, el își reprezintă cu teamă o eventuală reacție negativă din partea acestuia. Introspectarea profundă și repetată creează, uneori, un „cerc vicios”, în care cauzele se transformă în efecte, iar efectele în împrejurare anume de viață (ex.
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
În noaptea asta? Fiindcă tu știi că șiragul pe care Îl port acum la gât e din perle autentice. Nu pentru că te-ai fi uitat la ele, ci pentru că mă cunoști pe mine. Înțelegi? Lumea asta mă sperie, Faulques. Mă Înspăimântă, fiindcă mă plictisește. Detest faptul că toți idioții se proclamă parte din Omenire, toții debilii se ascund În spatele Justiției, toți artiștii Îi zâmbesc ori Îl scuipă, ceea ce-i același lucru, pe negustorul de artă ori pe criticul care Îi inventează
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
care neliniștește. Uite măgarul care trece podul, scenele pierdute din fundal, femeia care pare să fugă pe furiș la dreapta, schivnicul din spate, la gura grotei de pe stâncă. Tot privindu-le, unele dintre figuri devin sinistre, nu-i așa? Te Înspăimântă că nu știi ce fac. Ce urzesc. Ce gândesc. Și uită-te la râu, Faulques. Arareori am văzut unul mai ciudat ca ăsta. În chip atât de eronat liniștit și negru. Teribil tablou, nu-i așa? Nimic din ce-i
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
nu era așa, că În salon erau și alte mobile și tablouri vechi, iar sus, În atelier, stătea un soi de automat ori manechin enorm, sinistru, ca aceia pictați de artist În primele lui timpuri și care În copilărie o Înspăimântau. Povestise dând afirmativ din cap și adăugase: serios, Faulques. Când tata mă aducea aici, seara, aici aproape - stăteam de obicei la Hassler - nu puteam dormi. Ori de câte ori Închideam ochii, vedeam acele manichini așa cum descoperi un zâmbet crud pe chipul unei păpuși
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
în orice clipă „în vizor”. Bănuiala planează asupra caselor de îndată ce pragurile încetează să mai fie o barieră ocrotitoare. Supravegherea își terorizează victimele cu spectrul pătrunderii, oricând posibile, dincolo de pragul casei, într-un interior neprotejat și neprotector. Lipsite de orice apărare, înspăimântate de orice eventuală intruziune în propria lor viață, victimele trăiesc într-o continuă stare de panică. Iată de ce, ca să reluăm titlul cărții lui Stelian Tănase ce analizează acest simptom, „acasă se vorbește în șoaptă”. Fiecare se gândește cum să inventeze
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
fără ajutorul unui partener, singurul partener posibil fiind propriul ei zbucium, care este și partenerul fiului ei avortat, Arhontele, cel care clădește pe fundul universului firmamentul și Începe să genereze Puteri, Îngeri, ceruri „și toate lucrurile pămîntești” (et terrena omnia). Înspăimîntată de activitatea frenetică a dezordonatului ei fiu, Sophia se refugiază În Ogdoadă. Oarecum diferit este scenariul În cadrul doctrinei pe care Irineu o atribuie ofiților (din grecescul ophis, „șarpe”) et alii. Sophia este o „putere de stînga”, a cărei existență decurge
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
ilustrând duritatea politicii de teroare Îndreptate de autoritățile comuniste contra celor care se Împotriveau regimului totalitar. Securitatea s-a conformat: nu o dată, violențele, diversele forme de tortură, după ce au fost cunoscute și În afara lagărelor și Închisorilor, i-au cutremurat și Înspăimântat atât pe cei ce fuseseră Închiși, cât și pe cei liberi. Securitatea a utilizat neomenia din Închisori și din lagăre, exersată În anii ’50, drept experiență pentru violența statală dezvoltată ulterior prin controlul și secretizarea societății. Arestările În miez de
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
Berechiu, Apateu, șepreuș, Țipar și Vărșand)50, Sălaj (zona Zalău)51, Brașov (comunele Drăguș, Ucea de Sus, Arpașu de Jos și Sebeș)52 și Târnava Mare (comunele Zorgheș și Chijapla)53. Țăranii au fost reprimați fără milă, autoritățile comuniste fiind Înspăimântate de pericolul extinderii răscoalelor, așa cum se mai Întâmplase În trecutul nu foarte Îndepărtat al țării (marea răscoală din 1907, care cuprinsese integral provinciile Moldova, Muntenia și Oltenia)54. În anul următor, 1950, s-au produs răscoale țărănești și În sudul
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
Armatei Roșii din România. Valul de arestări căruia i-au căzut victime intelectuali, studenți, clerici trebuia să arate Kremlinului că liderii PMR de la București nu au abandonat „vigilența revoluționară”. Un alt obiectiv al politicii de represiune era acela de a Înspăimânta populația, mai ales pe intelectuali, pentru a se evita orice revoltă comparabilă cu cea din Ungaria. Totuși, oficialitățile comuniste au identificat și câteva domenii În care puteau fi utilizați clericii ortodocși: „lupta pentru pace”, „ecumenismul” ortodox - așa cum era definit de
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
mai superficial și mai succint. Mărcile în limbă ale emoției sunt preponderent nonverbale și paraverbale. Există două structuri sintactice tipice pentru exprimarea emoției, în care experimentatorul nu apare ca subiect sintactic, ci în poziția de complement direct sau indirect: Mă înspăimântă, Mă enervează, Mă stresează, Mă plictisește, Mă bucură, Mă uimește și Mi-e dor, Mi-e urât, Mi-e frică, Mi-e teamă, Mi-e lene, Mi-e drag de/să (cu realizarea eliptică mi-e, Mi-e să nu
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]