2,365 matches
-
petrecere obișnuită, voi invita toată clasa, vom juca jocurile învățate la școală, eu mă molipsesc de entuziasmul ei, din câte se pare, acum se înțelege mai bine cu colegii, dar nu îndrăznesc să o întreb nimic, pentru a nu o întrista. Nici o problemă, Noghi, spun eu, mai este destul până atunci, dar timpul trece repede, uneori îmi amintesc surprinsă câte făceam înainte într-o singură zi, pentru că acum zilele trec atât de repede, ca niște anghile moi, alunecoase, care nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
apreciere. — Mulțumesc. Tema cântecului e „n-am nimic“. — Mi-am imaginat. — Știi, l-am compus când a murit mama, a zis, întorcându-se spre mine. — Ce vrei să spui cu asta? — Păi, nu ți se pare că nu m-a întristat deloc moartea ei? — Ba da. Nici când a dispărut tata n-am fost tristă. — Zău? — Îhî. Nu ți se pare că sunt groaznică? Ca un sloi de gheață... Ai avut și tu motivele tale. — Da, motivele mele... Lucrurile au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
eu de vină, continuă Midori. E adevărat că am și eu cusururile mele, recunosc, dar dacă indivizii - adică tata și mama - m-ar fi iubit un pic mai mult, poate aș fi gândit și eu altfel, poate m-ar fi întristat pierderea lor. Nu crezi că te-au iubit suficient? S-a întors și m-a privit țintă. Apoi a dat puternic din cap. — Undeva între insuficient și deloc. Am fost întotdeauna avidă după dragoste. Aș fi vrut să pot spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
din tot sufletul, fără să se lase copleșită de sentimentalism. Am scos și eu din buzunar o monedă de o sută de yeni și am aruncat-o în pușculiță. — Mulțumesc, a spus Reiko, zâmbindu-mi dulce. — Ciudat, dar uneori mă întristează foarte tare această melodie, a spus Naoko. Nu știu cum să spun, dar mă simt de parcă m-aș fi rătăcit prin pădurea adâncă. E frig și întuneric și nu vine nimeni să mă salveze. De aceea, Reiko nu o cântă decât atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
o frumusețe aleasă și eram uimit de faptul că o femeie se poate schimba atât de mult în doar o jum\tate de an. Mă atrăgea mai mult ca oricând, dar gândul la ceea ce pierduse ea între timp m-a întristat profund. Frumusețea aceea, caracteristică pubertății, care își urma acum cursul firesc de evoluție, nu se va mai întoarce niciodată. Naoko voia să știe cum îmi petreceam zilele și ce s-a mai întâmplat pe la facultate. I-am povestit despre grevă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
în următoarele secunde, în butoiul cu melancolie. Așa a fost de mic copil. A încercat el să se schimbe, dar... Naoko își schimb\ poziția pe canapea. — A încercat din răsputeri, dar n-a reușit și asta îl înfuria și-l întrista și mai mult. Avea și părți bune, era capabil de atâtea lucruri frumoase, dar n-a reușit niciodată să găsească încrederea de care avea atâta nevoie. Mereu zicea: „Trebuie să fac așa, trebuie să mă schimb aici...“ Până în ultimul moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
între timp aduna gunoiul, îl băga în saci și lega sacii la gură. Le-am ajutat să ducă uneltele și sacii cu grăunțe în magazie. Îmi plac grozav diminețile, spuse Naoko. Parcă totul este proaspăt și nou. Încep să mă întristez pe la prânz și nu pot să sufăr apusul soarelui. Trăiesc cu senzația aceasta zi de zi. — Da, și în timp ce gândești astfel, îmbătrânești ca și mine. Te gândești că acum e dimineață, acum e seară, iar când te trezești la realitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
-o o fracțiune de secundă și-ți spun: „Potolește-te! Nu vreau! Nu se poate să bagi în mine așa ceva... mare și tare.“ — Nu e mare, e normală. — Ei, nu contează, îmi fac și eu iluzii. Și apoi tu te întristezi și eu încerc să te consolez: „Vai, săracul de tine!“ — {i chiar asta ai vrea să faci acum? — Da. — O, Doamne! Am plecat de la bar după ce am băut, fiecare, câte cinci pahare de votcă și apă tonică. Când am încercat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
-mi pese că nu mă simt prea confortabil. La ora asta aș sta și pe un pat de cuie. Sunt înclinată să mă pedepsesc pentru faptul că nu sunt iubită și Patrick nu mă vrea în viața lui. M-a întristat foarte tare faptul că Lewis a adus New Yorkul în discuție. Din cauza lui Patrick, a despărțirii de el, n-am mai putut locui în vestita metropolă. Am adorat acest oraș. Mi-a plăcut să trăiesc acolo alături de el, când îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
mirosindu-l, așa cum fac câinii. Dormeam cu capul sub brațul lui și mă lăsam aproape sedusă de această mireasmă. Și lui i se întâmpla același lucru. Mi-a spus o dată că cearșafurile lui miroseau a mine și că s-a întristat că nu eram prezentă în carne și oase. Fir-ar să fie! Iar mă pierd în amintiri și m-am săturat de ele. Îmi vine în minte comparația cu efectul dezastruos al zahărului asupra sănătății: mesteci, mesteci, savurând dulceața trecătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
foarte mic și mesele foarte apropiate unele de altele. — Ne-ai cam neglijat, îmi reproșează. — Am vrut să treacă un timp... până se mai liniștesc apele, încerc eu să-i explic. Matt dă din cap aprobator. —Ce porcărie! M-a întristat despărțirea voastră. Ce poți să faci? Relațiile la distanță sunt mai dificile. Nu era nevoie să se transforme într-o relație la distanță, îmi spun în gând și mă apucă furia. Putea să mă fi luat cu el, nenorocit constipat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
nu să fugă de ele. Iar Daisy are o groază de probleme pe cap; nu-i mai trebuie și altele. În orice caz, nu-i trebuie să se prefacă a avea un prieten, când de fapt n-are. O s-o întristeze foarte tare contrastul dintre aparență și realitate. —Ei, zic eu veselă, poate că, prefăcându-se că sunt împreună, or să-și dea seama că se iubeau în secret de multă vreme și că au găsit astfel marea dragoste. Ca într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
poantele inteligente. Judecând după gesturile lui, trebuie să fi ajuns la subiectul de discuție numărul patru. Aș vrea să vorbesc cu Daisy, dar ea nu se dezlipește de Finn și continuă să-i facă ochi dulci. În mod paradoxal, mă întristează chiar și aparența aceasta de fericire. La astfel de petreceri, dacă nu ești deja cuplat, treci imediat la treabă. Chiar Vijay și Stewart flirtează cu Baby și cu vreo două dintre amicele ei - în afară de mine, desigur. Davey stă într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
acum încolo și știu că toți mă veți ajuta... Daisy pierde șirul într-un val de oftaturi și sughiță. Charlotte e acolo ca s-o sprijine și o lasă să plângă până se răcorește. —Ei, vă rog să nu vă-ntristați pentru mine, zice Daisy după câtva timp, reușind să surâdă. Ar trebui să fiți bucuroși. Astăzi am avut un mare succes. Voiam să discut în grup despre Jake, dar n-am avut ocazia. Toată treaba asta cu Finn și Daisy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
sânge își dădea duhul tras în țeapa antenei de pe Casa Presei Libere. O clipă mi-a sărit în minte ideea că presa nu poate fi liberă într-o clădire copiată după un model sovietic sau coreean. Însă Sabina a reluat, întristată de zbuciumul meu: - Normal că m-am dus. Adică ce mi se putea întâmpla? Doar că acolo am înțeles că el avea nevoie de o femeie de casă, o casalinga care să-i crească urmașii și să-l însoțească la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
că nu te înțelege. Ce vrei - dacă nu vii și tu cu o propunere concretă? Se teme că ai să mă transformi prea mult și nu o să mă mai ia nimeni. O să rămân fată bătrână. Punct ochit, punct lovit. Mă întristez groaznic, mă frâng de mijloc: - Ce vrei să fac? Nu avem casă, tu nu ai încă serviciu, cum vrei să fac propuneri concrete? Hălăduim încă două ore prin bezna cartierului, apoi ne întoarcem frânți. Bag cheia în broască, răsucesc ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Belmonte este fiul unui mare dușman al său. Belmonte se învinovățește că din cauza lui va muri Constanța. „Eu te duc în mormânt, din cauza mea mori”. Constanța, de asemenea, se consideră vinovată, dar în același timp acceptă senină moartea: „Nu te-ntrista, iubitule! Ce este moartea? O cale către pace.” Ultima scenă redă mărinimia pașei Selim care, impresionat de puterea dragostei lor, îi iartă lăsându-i să ia corabia și să plece. Se apreciază noblețea pașei și opera se încheie cu: „Fii
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
pudrate cu mătreață și etalate cu dichis precar, sinistru, fără să fi fost și ele măcar odată curățate ori spălate, după dobândire, ci numai îmbrăcate și dezbrăcate periodic, într-o ordine hotărât oțioasă, după un anume algoritm obscur. Și se întristă de moarte... Am impresia, ba nu, sunt sigur, că mă trece și pe mine. Feedback. Conexiune inversă, glăsuiește el tern, către Dănuț. Până una alta, să-l lăsăm pe troglodit în plata Domnului. Când revine Marco al nostru, luăm pițulele
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
dric? se bagă peste ei Apostatul. Și-acilea vă găsirăți ca să vă beșteliți și să vă circăriți? Hai! Nu fiți nasoli, că mă supăr! Sărmanu', cum se duse el, în floarea-florilor, la nici cincizeci de ani... se screme Buletin, apoftegmatic, întristându-se la comandă. Al doilea infarct, nu l-a mai iertat! Sărmanu' om! Și nici măcar copii n-a avut. Păi, cin' l-a pus să se scarpine-ntre craci și se-nsoare, os bătrân, cu vipera de Luluța? Luluța, care
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
În vreme ce trăsura alerga pe cuburile de granit, Grigore Iuga, ca totdeauna când sosea de la țară în București, privea furnicarul de oameni de pe străzile zgomotoase cu un simțământ de sfială. După viața molcomă de la moșie, forfoteala aceasta îl obosea și-l întrista, cel puțin în primele momente, până se reobișnuia cu ea. Pe bulevardul Colței, aproape de întretăierea cu strada Argintari, unul din caii trăsurii alunecă și căzu. Birjarul se repezi întîi cu sudălmi, apoi cu biciul. Degeaba. Trebui să sară de pe capră
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
natural era un cadou de ziua lui din partea ei. Atunci, cu trei ani în urmă și numai un an după cununie, a mințit că-l bucură cadoul ei, i-a mulțumit și a îmbrățișat-o, dar în sineși a fost întristat și decepționat. Avea pretenția, nemărturisită, să-i aparție exclusiv lui măcar goliciunea ei trupească. Îl indigna închipuirea că soția lui, dragostea lui cea mare, s-a putut arăta astfel unui bărbat străin, fie el chiar fotograful. Sosise în București plin
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
astea pe boierul Miron, că doar îl știți cum se supără de tare și ce pătimim pe urmă cu toții... Arendașul încercă să ia lucrurile în glumă, dar când află ce poruncă strașnică i-a dat boierul cel bătrân primarului, se întristă rău. Uite, domnule, ce încurcătură iese dintr-o vorbă aruncată. Îi venea să-și muște limba că s-a apucat de-a trăncănit, încît acuma o să prindă țăranii ură pe dânsul să nu mai aibă trai cu moșia. Dar cine
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
creației. Când află doamna Mariuca Constantinescu că, în sfârșit, divorțul a pornit, lăsă la o parte discreția și se apucă să-i povestească nepotului câte a știut despre Nadina și nu i le-a spus până acuma, ca să nu-l întristeze sau să-și închipuie că vrea să-i strice casa. Ea l-a prevenit de cum a auzit că vrea să se însoare cu Nadina, firește delicat, fiindcă în cazuri d-astea orice povață negativă e rău venită. De fată s-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
totdeauna. Tocmai se gândea că se vor fi aranjat lucrurile când, a treia zi după-amiazi, doamna Alexandrescu îl strigă. O găsi singură și mîhnită: ― Vezi, domnu Titu, ce-mi făcuși?... Mi-a spus Jenică numai mie, că nu vrea să întristeze pe părinții lui, săracii. Se poate, domnu Titu? Să abuzezi de un îngeraș nevinovat?... Nu m-am așteptat, îți jur, la una ca asta! Eu credeam că ardelenii sunt oameni așezați, cuminți și când colo... Te-am introdus în casa
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
un geamantan în mână, asudat și zâmbitor. ― Mă mai cunoști, cucoane? întrebă dânsul, lăsând jos geamantanul și ștergîndu-și fața și chelia cu o batistă mare. Am auzit și-am citit ce-ați pătimit! urmă apoi cu alt glas și clătinând întristat din cap. Regretă în multe cuvinte moartea lui Miron Iuga și a Nadinei, întrebă dacă au avut altfel pagube mari, dacă au început să primească despăgubiri, dacă au fost uciși mulți țărani cu ocazia represiunii, întrerupîndu-se mereu cu aceeași observație
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]