2,580 matches
-
un pronunțat caracter antisocial și, sub acoperirea practicării circumciziei - folosită în cadrul mozaic și mahomedan -, unele elemente ca P.I. și P.D. din jud. Mureș și G.I. din municipiul Tg. Jiu propagă ideea emigrării în Israel, unde pretind că Isus Christos este întruchipat în poporul evreu și a hotărât victoriile în luptele cu arabii. Prin măsuri informativ-operative s-a reușit să se creeze unele disensiuni între conducătorii acestei secte, pe tema unor practici și precepte cu caracter antisocial, au fost aplicate sancțiuni contravenționale
Cultele din România între prigonire și colaborare by -Carmen Chivu-Duță () [Corola-publishinghouse/Science/2229_a_3554]
-
noapte plină de toate capcanele născocite de zei, de toate momelile și amăgirile în care aceștia l-au atras. Alături de cele trei mari figuri tragice, victime ale acestor curse divine - Aiax, Heracles, Agave -, și spre deosebire de ele, o altă figură, Elena, întruchipează ea însăși momeala, devenind o veritabilă unealtă în mâna zeilor. Astfel, ambivalența eidolon-ului, cu indeterminabila sa valoare de adevăr sau de minciună, de prezență a unei realități efective sau a unei imagini inconsistente și înșelătoare, ambivalența aceasta, așadar, se transformă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Iar Sakagami „se mai întoarce o dată ca să-l vadă” și „se despart plângând, plângând”... Astfel, de la no „cu fantome” la no „din lumea reală”, reprezentația se cantonează constant în spațiile-frontieră, la limita de contact cu o alteritate pe care o întruchipează moartea și nebunia. Shite incarnează întotdeauna o formă apărută dintr-un altundeva devenit un aici, o prezență. Dar nu e mai puțin adevărat că piesele no „cu fantome” cristalizează, într-o mai mare măsură, definiția teatrului ca experiență a ultimelor
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cei morți, un spațiu mai ambiguu și mai bogat în interogații referitoare la statutul realității în teatru, interogații alimentate de un neîncetat joc al ambivalențelor. În centru se află o ambivalență esențială: granița greu de stabilit dintre vis și realitatea întruchipată de apariția fantomei, ambivalență căreia i se datorează fascinația invizibilului ce se lasă văzut. În teatrul no, totul se petrece ca și cum shite și waki s-ar alia pentru a sublinia extrema dificultate de a deosebi visul de realitate, năluca de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și petrece în voie și acel loc unde sângele se varsă din belșug. Până și eroul războinic capătă înfățișarea unei veritabile fiare sălbatice. Richard, „leul” neînfricat care își câștigase pe merit faima doborând un leu adevărat și smulgându-i inima, întruchipează luptătorul viteaz, eroul autentic; față de el, ducele de Austria, cu veșmântul lui croit dintr-o blană de leu, nu este decât o biată caricatură. În ultimul act, regelui i se cere să nu îndure umilința unor tratative cu trimisul Papei
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
crimă, o lașă vărsare de sânge. Dezmățatul Henric al V-lea, cel ce-și anunțase încă din Henric al IV-lea viitoarea convertire, cel ce rostise atunci cuvintele ispășirii („Voi plăti o datorie pe care n-am contractat-o niciodată”), întruchipează în dramaturgia shakespeariană una dintre rarele figuri ale răscumpărării păcatelor, răscumpărarea unei duble datorii, a sa și a tatălui său. Căci viața voit destrăbălată a prințului („Vreau să păcătuiesc, dar numai pentru că așa o să fac din păcatele mele un merit
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cruzimii și al morții. Firește, „actorul amator” știe că nu e vorba decât despre un joc. Știe că nimeni nu va muri de-adevăratelea, știe că leul nu va fi nici el real și totuși, în cele din urmă, va întruchipa acea figură monstruoasă de groaza căreia ceilalți parteneri o vor lua la goană, dar pe care o va îndrăgi nespus Titania. Sigur, e doar o farsă răutăcioasă a zburdalnicului Puck, numai că din cauza ei oamenii își pierd mințile, se îndrăgostesc
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în Interior: „Lumea nu se sfârșește la poarta caselor”. Intrarea în locuință - sau, mai exact, toate acele obstacole în calea intrării reprezentate de uși și de ferestre - figurează fragila și imposibila separare de „dușmanul” nevăzut, de intrusa, de străina ce întruchipează o alteritate amenințătoare și ostilă, întotdeauna prezentă, întotdeauna secretă. Nici măcar un ritual al pragului - cum este, de pildă, acela din Pelléas și Mélisande - nu va putea schimba ceva. Intrusa poate lua uneori înfățișarea unei femei frumoase, așa cum îi apare lui
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
alterități a unui spațiu necunoscut și sălbatic, de unde s-ar putea ivi oricând „oaspetele primejdios” reprezintă una dintre cheile universului ibsenian. Aidoma fantomei ce revine dintre morți, străinul (sau, uneori, „înstrăinatul”) ori marinarul (care se înapoiază după ce a cutreierat mările) întruchipează un trecut crezut definitiv mort, dar gata să reînvie pe neașteptate. Astfel, tot în Stâlpii societății, neprevăzuta întoarcere din America după o lungă călătorie cu vaporul a lui Jöhan Tonnesen, „nebunul care fugise de acasă” în tinerețea-i zvăpăiată și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
tablou asupra privitorului. Astfel, energiile imaginilor onirice, ale celor încă vii în memorie și ale celor pictate par să se conjuge într-un efort comun de restituire cât mai exactă a realului. Cât de mare este credibilitatea acestei realități secunde, întruchipată de imaginea răsfrântă în oglinda amintirii ori de fantoma revenită printre oameni, ne-o arată, printre altele, spectacolul oferit lui Assir în Insula morților, spectacol ce poartă pecetea unui „déjà-vu” datorită căruia impresia de real devine extraordinar de intensă, iar
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
însuși, „Toți suntem niște călători incognito”. Toți suntem niște străini, față de ceilalți, dar și față de noi înșine. Vânătorul „călător în țara altora” va rămâne un străin până la capătul călătoriei, când va ajunge din nou acasă. Pe „drumul cel mare”, el întruchipează omul dornic să scape de povara trecutului, de amintiri, dar și omul pe care cei întâlniți în cale îl fac „să-și descopere și să-și recunoască înrudirea cu muritorii de rând, cu oamenii obișnuiți”. Aidoma fantomei rătăcitoare, și el
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
din vis”. În finalul piesei asistăm chiar la un dans în care se prind laolaltă manechine și actori. „Camera aparițiilor” se transformă, astfel, într-un spațiu-răspântie unde se amestecă, până la confuzie, actorii și manechinele, dar și sufletele detașate de corp, întruchipate de fantome și/sau de imagini din vis. În acest spațiu al coexistenței, al întrepătrunderii dintre corp și psyche, spațiu prin excelență al fantomei, „spiritul personajului” poate veni să însuflețească marioneta grație miracolului reprezentației, acel „adevărat miracol” pe care numai
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în plină magie”, e pentru că ea pune în discuție antiteza spirit-materie, iar personajul Ida Mortermart este cheia întregii construcții dramatice tocmai fiindcă „reprezintă această antiteză”. „Apariția ei constituie punctul culminant al spectacolului”, consideră Artaud. „Iată de ce Ida Mortermart trebuie să întruchipeze o fantomă, dar numai sub anumite aspecte, mai exact, sub un singur aspect: acela al izbitoarei sale realități șs. n.ț”. Ida este fără doar și poate o fantomă venită dintr-o altă lume, o lume superioară, căci femeia posedă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
În învățământul românesc, de circa un deceniu se tot vorbește despre necesitatea centrării acestuia pe competențe și performanțe. Nu cât știe elevul ne preocupă, ci ne interesează ce știe să facă, cum aplică știința, ce comportamente noi a învățat. Competența întruchipează dezirabilitatea și posibilitatea, conduita ce se așteaptă de la cei formați. Chiar dacă aceasta are mai mult un caracter teoretic, ea „forțează” ca aspectul practic să fie configurat conform „zării” proclamate de „înălțimea” valorii anunțate de competență. Are funcționalitatea unui model comportamental
Teoria și metodologia evaluării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
ea „forțează” ca aspectul practic să fie configurat conform „zării” proclamate de „înălțimea” valorii anunțate de competență. Are funcționalitatea unui model comportamental, care exprimă nu ceea ce este, ci ceea ce se speră a fi. Performanța, în schimb, este competența interiorizată, concretizată, întruchipată în acte expresive. Întotdeauna, competența se situează „mai sus” decât o performanță evidentă, ființând ca un reper al realizării ei. Competența este un indicator pentru ceea ce trebuie să facă un elev, pe când performanța este măsura realizării efective a unei competențe
Teoria și metodologia evaluării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
secrețiile iraționalului. Trebuie să observăm că temeiul este un produs al respectului bigot față de principiul excluderii căii de mijloc. În fapt, este vorba despre un reducționism metodologic captat de reducerea la absurd în probleme de calcul formal și care se întruchipează în Economie în parcimonia lui ceteris paribus, destinată să justifice performanța prin excludere de costuri. Randamentul economic, ca expresie a puterii extinse a efectelor, este o exagerare sub forma omisiunii altor costuri, dar și a unor efecte care nu pot
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
2004), se clasează ca lipsit de relevanță. Se impune ca necesar un alt principiu, cel care să redispute mereu simbolurile puterii sau ale consacrării și care să asigure fluența orizontului uman de așteptare. Acesta nu poate fi altul decât cel întruchipat de competiție, după exemplul jocurilor sportive colective, pe care-l vom analiza în partea a III-a a cărții. Este principiul ordonator care lansează lumea globală în care condiția umană depinde în mod esențial de forța naturii umane de a
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
sufletului, să nu pactizeze niciodată... Suferința ocupă un loc cardinal la Epicur: ea desemnează lipsa și cere plăcerea. Dispariția ei presupune mulțumire, restabilire și plăcerea de a-ți fi recuperat natura armonioasă. Nimeni nu se sustrage acestei evoluții firești - ea întruchipează legea. Epicur nu precupețește niciun efort pentru a evita neplăcerea și, cu aceeași ocazie, creează plăcere, tocmai în și prin această evitare. Zeii? Moartea? Frica? Boala? Suferința? Angoasa? Tot atâtea variațiuni pe tema unei negativități care trebuie nimicită. Locul acestor
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
masă, se ocupă de afacerile lui. În cazul acestor doi oameni, cotidianul și evenimentul excepțional, viața de toate zilele și construcția vilei, mobilierul, decorațiunile, biblioteca ei, toate constituie ocazii practice de prietenie epicuriană. Vila Papirusurilor, o operă de artă totală, întruchipează în piatră și în volumele arhitecturii proiectul unei comunități filosofice plasate sub semnul lui Epicur. Ea dovedește că, în Antichitate, filosofia este o problemă existențială, practică și vizibilă în toate sectoarele realității. Casa hedonistă - și comunitatea care o locuiește - merită
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
a accepta schimbarea. Dacă în universitate pasiunea față de profesie și activitățile academice este ridicată, în privința dorinței în acceptarea schimbării, care amenință siguranța psihologică, lucrurile stau cu totul diferit. De aceea suntem întotdeauna pregătiți pentru formele foarte diverse pe care le întruchipează rezistența la schimbare în universitate. Profesorul Neculau ne avertizează tranșant: „Câmpul universitar reprezintă un segment important al câmpului social. El preia, ca un seismograf, cutumele, stereotipurile, frica și mișcările câmpului social. La rândul său, livrează comunității standarde intelectuale, norme morale
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2159_a_3484]
-
fi străin de esența sa. Doi specialiști în istoria islamului consideră însă această teză complet eronată. Ei demonstrează că, de la începuturile sale, islamismul a fost însoțit de practica războinică sancționată divin și a dat lovituri mortale apostaților și infidelilor. Califatul întruchipa logica dublă a comunității religioase și a statului imperial. Această identitate dualistă explică de ce islamul poate fi simultan atât pașnic, cât și războinic. În timp ce prevede că „nu trebuie să existe constrângere în religie”, Coranul privește totodată ca o datorie sfântă
Secolul XXI. Viitorul Uniunii Europene. Războaiele în secolul XXI by Silviu Brucan () [Corola-publishinghouse/Science/2353_a_3678]
-
deplin justificată. Acest mit politic reunește de altfel toate semnificațiile puse În joc de complexul fondator care ia naștere În jurul momentului 4 martie 1977. Indiferent de model, că e vorba de Cincinnatus, de Alexandru, de Solon sau de Moise, chiar dacă Întruchipează puterea instituțională, sacerdotală, omul providențial apare Întotdeauna ca un luptător, ca un combatant. (ă) Pe de altă parte, fie că reinstaurează sau bulversează o ordine, fie că pune lucrurile În ordine sau anunță pe cel care va veni, personajul său
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
imagine falsă; imaginea; imposibil; a da impresia; incert; indiferent; inexact; interpretare; invizibil; ipoteză; ivește; a se ivi; ivire; ivită; iz; a închipui; închipui; încredere; îndoieli; îndrăgi; înfățișa; înfățișare; înger; îngîndurat; îngrijorat; însemna; însușiri; înșeală; a înșela; înșelat; înșelăciune; înșelătorie; întrezărește; întruchipa; înțelege; înțelepciune; judec; liniște; liniștită; lovea; lumină; luna; masca; mască; mea; mergea; minciunos; minți; mirare; a năluci; năzărea; nebunie; neclar; necunoaștere; nedumerit; nefericire; neîncredere; neînțelegere; neliniștit; neobișnuit; nervos; nu; oare; oarecum; obișnuit; obosit; observa; om bun; onest; oponență; opunere; ora
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
de criză sau de risc. Infectând și afectând tehnologia și implicit viața umană, „ființele” virale electronice reproduc în mod autonom programe de computer, încadrându-se în „ecologia” rețelei alături de alte forme de viață artificială care compun tehnobiodiversitatea. Virușii digitali pot întruchipa sentimentele ființelor vii, ilustrând seducția și promisiunea iubirii, ca în cazul virusului „Love Bug” din mai 2000, care s-a manifestat sub apariția unui e-mail cu titlul „I Love You”. Există însă și viruși ai computerului definiți drept „viruși ai
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
prin augmentarea intelectului, a memoriei, a puterilor și a percepțiilor fizice etc. Definit printr-o perspectivă filosofică speculativă și interdisciplinară, mixând tehnoștiința cu economia, istoria, științele naturii și studiile culturale, transumanismul își exprimă credința că specia umană, departe de a întruchipa faza finală a evoluției, reprezintă începutul unei noi etape evolutive, evoluția artificială, etapă denumită fie neodarwinism fie postdarwinism. Acest tip de tehnodarwinism (vezi Hill, 2000Ă se structurează în jurul sintagmei „selecție artificială” și denumește interfața hibridă a interacțiunii om-artificiu, învecinându-se
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]