2,732 matches
-
Iar în locul unde piere se iscă un vârtej și din adâncuri i se arată Quinctilius Varus însuși. Îl cheamă pe nume să vină la el: „Germanicus! Germanicus! Degeaba fugi, că tot îți e scris să mă urmezi.“ Și îi întinde întruna mâna, iar el i-o respinge... Deschide ochii, lac de sudoare. Fața Agrippinei e aplecată deasupra lui. Încearcă să-l calmeze cu vorbe liniștitoare, ca pe un copil speriat. — Ce-i cu tine? o aude șoptind încet. Te zbați ca
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pământ. Se apropie și sărută mâna întinsă. — Azi n-ai nevoie de mine? Nu mai tăiem barba un pic în jurul gurii, să nu te jeneze când mănânci? Germanicus își pipăie cu grijă barba. Atât Augustus, cât și Agrippina îl îndeamnă întruna să renunțe la barbă, dar un obraz chel e rușinos. Prea efeminat. Din contră, pilozitatea conservă înfățișării masculine demnitatea ce i se potrivește. Oricum, e și așa destul de scurtă, îmbracă doar bărbia. Și parcă îl face să semene mai mult
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
scandează corect, alege judicios termenii, are ceva cunoștințe de mitologie, pare familiarizat cu legile și variațiile versurilor. Cu toate acestea, o nemulțumire surdă mocnește în el. Constată cu mâhnire că băiatul mai degrabă expune ce-i vine la îndemână, turuie întruna, debitând cu un aer cutezător și vorbind fără nici o sfială. Nu spune mult, ci repede. Este fără dar și poate un copil inteligent, își zice, chiar precoce. Cunoștințele pe care le primește sunt însă găunoase. Se chinuie să arate că
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
briciul, o lamă de fier extrem de fragilă. Acesta e defectul ei cel mai mic, oftează nefericit Tiberius. Se simte aidoma unui animal pregătit pentru tăiere. Degeaba îl tot freacă Panthagathus de piatra zgrunțuroasă adusă tocmai din Spania și îl umezește întruna cu salivă, tăișul briciului rămâne pe cât de redutabil, pe atât de ineficient. De multe ori, bucăți întregi de piele cad jupuite odată cu barba. Fără îndoială, Panthagathus este un expert, crema elitei din profesia lui. Dar ceilalți... Oleacă mai pricepuți decât
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
dă-mi te rog rația și pentru Galla. Uite-o acolo! Se întoarce spre litieră: — Galla! Galla! Scoate-ți capul! Litiera, goală probabil, rămâne în continuare închisă. — Se rușinează sărmana să iasă afară, așa, cu burta la gură, se căinează întruna bărbatul, frângându-și mâinile. Trucul este grosolan. Scârbit, Tiberius zice către Lygdus: — Dă-i dublu! și trece mai departe. Printre nenumărații dominus din jurul lui, rostiți în șoaptă și cu umilință, răsună dintr-odată cu putere un: — Nero! Toate privirile se întorc
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cea mai aleasă societate din Cetate. De cine să fie vorba? — Trebuia să mă întâlnesc aseară cu el la sinagogă, mormăie încurcat Iulius Herodes. Trage aer în piept: — Și n-a venit... Termină cu un oftat: — De atunci îl caut întruna, dar parcă s-a evaporat... Germanicus își răsfrânge ușor disprețuitor buza de sus. Ah! Un evreu deci. Pe Iovis! Gălăgioasă și dificilă mai este comu nitatea asta la Roma, una dintre cele mai mari din imperiu. Peste opt mii de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Nu cunosc nici un mag malefic. Mintea lui Herodes Agrippa sesizează involuntar conotația negativă a cuvântului „malefic“. Enervarea pune din nou stăpânire pe el. Păgânismul vostru nu este deloc tolerant, așa cum pretindeți. Nici în cer, nici pe pământ. Încercați să inovați întruna, acceptați o mulțime de zeități străine în panteonul vostru, dar asta nu înseamnă că pentru voi religia n-are limite. Oftează. Roma nu va fi niciodată un loc unde domnește libertatea pentru toți. Mai bine nu se bagă. — E bun
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Paterculus i se destăinuie brusc: — O minune presupune întotdeauna o greșeală. Grozavă descoperire! se strâmbă Tiberius. Zâmbește în silă: — Numai că vinovatul nu se cunoaște. Velleius îl privește reprobator. Se căznește să-l înveselească: — Stai liniștit! O să le oferim zeilor întruna sacrificii, până le va trece supărarea. Întrebarea îl macină însă și pe el. Unde e greșeala? Unde e greșeala? Inspiră și expiră adânc. Nimeni nu se ostenește să cerceteze care este voia zeilor. Dacă or avea vreuna. Miracolele sunt implicit
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Jupiter să se atingă cumva de vreun mort ori să vadă trupe ostășești, cătușe sau lanțuri, în timp ce la ea rodia înseamnă fertilitate... — Cât de grațios îi flutură panglicile în jurul feței! îi scapă lui Paterculus. Furioasă și gesticulând violent, flaminica dă întruna din cap. Parcă mai degrabă aduc cu niște ciucuri, răspunde celălalt, sarcastic. Și el este subjugat nu atât de frumusețea, cât de vitalitatea Marciei Medullina. Femeia asta îți trezește pofta de viață, doar uitându-te la ea. Simte însă o
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
De fiecare dată, chestia asta li se pare tare amuzantă, și tot de fiecare dată, mie îmi vine să le plesnesc. Nu e că nu le plac, sunt pur și simplu lipsite de importanță, un cuplu de papagali care pălăvrăgesc întruna și mă surprind permanent cu stupiditatea lor. Și așa merg ele în Mortons, Tramp, Embargo: locuri anonime unde agață bărbați anonimi. Dacă au noroc, aceștia le invită la cină și le plimbă prin împrejurimi cu Ferrari-ul înainte să dispară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
prea era nevoie să pun întrebarea asta, pentru că până la urmă, cine n-ar dori-o de la prima vedere pe una dintre aceste frumuseți? ― O, da, spune Lisa. După ce și-a terminat treaba, a rămas la biroul recepției și am pălăvrăgit întruna. ― Cred că a pălăvrăgit cu Lisa, spune Sophie. ― Nu, zice Lisa. Nu fi ridicolă, dragă, era interesat de tine. Dar e al naibii de evident că nu crede ce spune, și chiar și eu îmi pot da seama că a fost fascinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
răsuflarea tăiată șuierul crivățului în nopțile lungi. Măcar de-ar fi vreun război! Dacă am mai avea vreo bătălie de luptat, ne-am dovedi destoinicia și atunci ar crește și răsplata. Frecându-și genunchii slabi cu putere, unchiul își spunea întruna oful lui. Vremurile când Stăpânul lupta zi și noapte trecuseră însă. Lăsând la o parte provinciile de vest, cele din est erau acum sub stăpânirea seniorului Tokugawa și nici chiar un daimyō ca Stăpânul, cel mai puternic din Michinoku, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
bine să te am alături. Samuraiul zâmbi, rușinat parcă de lașitatea sa. Yozō își feri privirea ca să-și stăpânească simțămintele ce-i inundau sufletul. Intră în grajd, adună tăcut paiele murdare într-un colț și întinse paie uscate. Se mișca întruna ca pentru a-și alunga neliniștea și teama de călătorie. Zece zile mai târziu, samuraiul îl luă cu el pe Yozō și se duse călare la castelul Stăpânului pentru că seniorul Shiraishi avea să le dea porunci tuturor celor aleși să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
nici nu le păsa. Galionul se legăna neîncetat, scârțâitul searbăd și istovit al parâmelor se auzea cât era ziua de lungă întrerupt când și când de bătăile de clopot care dădeau de știre orele. Chiar și cu ochii închiși aveau întruna senzația că sunt ridicați și lăsați în jos de o putere uriașă. Samuraiului îi era în același timp și greață, și rău și se simțea neputincios. În asemenea momente ba dormea, ba se gândea năuc la chipul lui Riku, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
rușine că, deși corabia urma să plece a doua zi după cum hotărâse Sfatul Bătrânilor, dintre toți solii, numai el rămăsese în vale fără a putea să se desprindă de trupul gol al soției sale. „Trebuie să mă duc”, repeta el întruna. Însă Riku se strânse la pieptul său asudată toată și își lipi fața de a lui. „Degeaba pleci”, murmură ea gâfâind, „tot n-o să primim înapoi pământurile din Kurokawa.” El se retrase de lângă Riku și o întrebă speriat: „Știe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
la ureche despre gokuraku, sau ceea ce numim noi Rai. Așa e obiceiul lor. Confrații lui Seihachi erau triști să-ți rupă inima. Cu lacrimi în ochi, stăpânul lor, Hasekura, i-a acoperit trupul mort cu un veșmânt numit „giulgiu” recitând întruna din sutrele budiste. Acest om, cel mai puțin semeț dintre toți solii, pare un stăpân blând față de supușii săi. Potrivit ordinelor căpitanului, cele două corpuri aveau să fie aruncate în apă. La fel ca în ziua cu pedeapsa, japonezii s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
în casă. Japonezii rămaseră uimiți de cele câteva animale negre cu păr lung pe care le mâna băiatul. Asemenea animale le erau necunoscute, după cum necunoscuți le erau și cactușii. Munții de granit păreau să nu se mai sfârșească. Soarele dogorea întruna. Legănat de cal, samuraiul își aduse aminte de valea sa. Și pământutile lui erau sărace, însă, sărăcia de aici era cu totul altfel. În vale era verdeață, erau ogoare și curgeau pâraie. Însă aici nu era pic de apă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
brâu începură să se arate de prin colibe. Unul dintre aceștia îi strigă. Era călugărul care se lepădase de Dumnezeu. Bine ați venit, bine ați venit! le zise el cu gura plină de salivă după ce alergă în întâmpinarea lor. Turuia întruna ca un om care primise în sfârșit îngăduința de a vorbi după ce vreme de ani de zile fusese osândit la tăcere. Le povesti dintr-o suflare că se născuse la Yokoseura, în provincia Hizen. În tinerețe își pierduse părinții în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
interes și nici o pasiune pentru omul acela numit Iisus. Credința asta îi era străină și avea să-i rămână astfel pentru restul zilelor sale. Omul isprăvi de povestit și își trecu degetele peste hainele lui Nishi. Apoi strigă, mângâindu-le întruna: Oh, miros a Japonia! Atunci nu vrei să te întorci? Samuraiului îi era milă de acest om pe care nu-l mai puteai socoti nici indian, nici japonez. — Negustorii care au venit cu noi se îmbarcă la sfârșitul anului pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
blândețe la stăpânul său. — Și eu, zise el cu un glas abia auzit, o să mă fac creștin... În timp ce episcopii chibzuiau asupra hotărârii într-o încăpere separată, Velasco se așeză pe un scaun tare, de lemn din camera de așteptare murmurând întruna: „Oh, Doamne, facă-se voia Ta.” „Oh, Doamne, facă-se voia Ta. Dacă nu-Ți vei întoarce fața de la Japonia și dacă Te-ai răstignit pe cruce și pentru Japonia, atunci facă-se voia Ta. Japonia. Japonia cea vicleană. Japonia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ochi. Dar dacă asta e porunca, trebuie să ne supunem. Fără îndoială că până la urmă or să ne înțeleagă. — Eu nu pot să pricep. De data asta Sfatul Bătrânilor s-a purtat jalnic cu noi. Până seara tânărul Nishi bombăni întruna plângându-se în van, căci n-avea ce să mai îndrepte. Se lăsă noaptea. După cină, Nishi rămase ghemuit pe podea ținându-se cu mâinile de genunchi. Lângă el, samuraiul scria în jurnalul său de călătorie la lumina sfeșnicului. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ajuns ajutor de sfetnic în Sfatul Bătrânilor. Mare pas înainte! Noi nu putem să trecem prin lume la fel de dibaci ca dumneata, senior Matsuki. — Nishi, măsoară-ți cuvintele! V-am vorbit despre asta de nu știu câte ori pe corabie. V-am spus întruna să luați seama că în Sfatul Bătrânilor părerile despre călătoria noastră erau împărțite și că seniorul Shiraishi și seniorul Ayugai nu se înțelegeau. Dar voi... nu m-ați ascultat! — Ce s-a întâmplat cu seniorul Shiraishi? interveni de alături samuraiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
își văzuseră mai departe de lunga lor călătorie. — Oare seniorul Ishida... murmură unchiul cu glas vlăguit, s-a lepădat și el de familia noastră? Odinioară unchiul său n-ar fi vorbit cu o voce atât de firavă. Acum se uita întruna în gol înspre flăcările din vatră care pâlpâiau sleite ca niște gâze în prag de iarnă. Cu vremea, se împuținase și la trup. Samuraiul îl alina pe bătrân rostind cuvinte pe care nici el nu le credea. Alături, Riku asculta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Toate poruncile de la castel nu veneau direct la ostași, ci erau transmise prin seniorii acestora. Unchiul, care zăcea bolnav încă de la sfârșitul toamnei, repeta ca de obicei că s-ar putea să fie vorba despre pământurile de la Kurokawa. Sau trimitea întruna supuși să întrebe dacă nu cumva Stăpânul voia să-i mulțumească samuraiului pentru strădaniile sale din timpul călătoriei. Totuși samuraiul presimțea că nu era vorba de o veste bună. Două zile mai târziu sosiră doi slujbași. Intrară în casa măturată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
stai la umbră? Chiar dumneata mi-ai zis asta, nu ții minte? — Da, aș putea s-o port, Îi răspunse Wilson. — Ai fața foarte roșie, domnule Wilson, Îi spuse ea, zâmbindu-i din nou. — Băutura. — N-aș crede. Francis bea Întruna, dar nu-i niciodată roșu la față. — Azi este, Încercă Macomber să glumească. — Ba nu, azi eu sunt cea care s-a Înroșit, dar domnul Wilson e mereu așa. — O fi o treabă legată de rasă, răspunse Wilson. Dar ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]