1,603 matches
-
să tragă de departe. Ajunseseră lângă baltă. Ochii brotanilor licăreau în apa moartă. În trestii se mișcau șobolanii, rodeau tulpinile tari și se fugăreau. Pe malurile sălbatice se iviră 360 copoii. Pungașii văzură uniformele și lucirea stinsă a armelor. Gloanțele șuierau alături. Se înfigeau, fâșâind, în mflul moale. Altele plescăiau în apă, ca niște muște negre. Focurile se încrucișau și se apropiau. Despicară frunzișul. Gheorghe căzu în genunchi. > - Ce-i, Treanță? se miră Paraschiv. El râse numai. Avea o privire limpede
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu compasiune. —Păi, eu nu eram acolo la momentul respectiv, spuse Hazel cu simplitate. Și nu mă șochez așa de ușor. Violet făcu ochii mari, cu empatia înăbușită în fașă. Hazel, chemată de Sophie pentru măsurători, traversă camera, iar Violet șuieră către noi: — Incredibilă fata asta! Până nu-o pui să spună cuvintele altcuiva, lemn. Extraordinar. Să știi, Hugo, că e nemaipomenit de bună. Va trebui să fiu la înălțime. —Să nu-ți vină rău, acolo sus, Vi, spuse Hugo. Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
când ea e jos, pe punte? întrebai eu. Deschide cârligul cu care e prinsă de ham și e trasă în sus, ca să nu se vadă. Cât ai clipi. Mimă trasul înapoi al unei corzi, smucind-o zdravăn cu ambele mâini, șuierând printre dinți pentru a reproduce sunetul unui cablu de oțel care își ia rapid zborul către grilaj. —Bun, zisei eu încet. Cred ca m-am prins cum vine treaba. —Mișto, zise Bez. Când trebuie să ajungă Marie? — În după amiaza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
el lângă deschizătură. —Marie! Ești bine? strigă el. Urmă o pauză lungă. Apoi o voce subțire, amplificată în mod ciudat de ecoul pietrei ude, zise: Plutește... plutește nu prea departe de mine.. —Unde ești? —Pe scară. Aproape la capăt... Oricum, șuierai eu către Lurch, ar trebui să fie doi aligatori care au scăpat de la zoo. Altfel cum să se înmulțească? Logic, nu? —Lurchie, vrei să aduci tu o lanternă? zise Bez. E întuneric beznă acolo jos. Îndreptă lanterna în jos. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
S-o pipăi când și când. Ar putea fi un băiețaș de-al meu, care a crescut un pic. Prea mare ca să mi se mai pară atractiv, dar care-mi trezește o plăcută nostalgie a vremurilor bune petrecute împreună. Bill șuieră ca aburul care iese dintr-un ibric înfierbântat. —Bill! Bine ai venit! N-am observat că ești aici, zise Hugo pe un ton suav, privindu-l cu răceală cu ochii săi gri. Își răsucea insistent unul dintre inele, gest care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
niște marionete. Nu era nimic de văzut; Janey se întoarse spre mine, perplexă. După care, capul Tabithei se ivi deasupra mobilului. — Și eu, zise ea, cu o ușoară urmă de disperare în voce. — Dumnezeule, zisei eu. S-a înțepenit. — Înțepenit? șuieră Janey. Din ce în ce mai îngrozită, mi-am dat seama că nici unul dintre duhuri nu poate practic s-o vadă pe Tabitha de jos, decât dacă se așezau exact sub mobil; era foarte bine ascunsă, astfel că numai publicul o putea vedea. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Steve mai deloc, pentru că el era extrem de dezlănțuit, cu mâinile în șolduri, așa cum stătea când era exasperat din cale afară. Burta lui cea mare îi atârna peste cureaua-suport pentru unelte ca un marsupiu de cangur. Ce dracu’ s-a întâmplat? șuieră Steve, de parcă și-ar fi ars gâtlejul și se forța să scoată cuvintele din cauza durerii extreme. Ce mama dracu’ s-a întâmplat? Căcat! Pentru un moment, am fost copleșită de admirație când l-am auzit. Mașinistul părea și el pierdut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Ce e asta, The Bill1? mormăi Helen. —Sam îi pune lui Violet niște întrebări foarte importante, sări Hugo, și cine nu vrea să audă răspunsurile, poate foarte bine să plece. E, nu mai spune! zise Helen, furioasă. —Helen, te rog, șuieră Janey. Violet nu dădu nici un moment atenție acestui schimb de replici. Cu fruntea încruntată, făcea eforturi de rememorare, recăpătându-și treptat culoarea. Cu siguranță nu-i făcea deloc rău să se afle în centrul atenției. De fapt, nu e nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
păr totul, nu vi se pare? —Vulpea și strugurii. Hugo îi tăie avântul. — Dacă ai fi fost distribuită în Casa păpușilor în locul lui Violet, n-ai încerca acum s-o subminezi. — Dacă mă culcam cu regizorul, rolul era al meu! șuieră Helen către el. Și nu e singura! Mai știu și alte lucruri. Vrei să spui că Philip mai era încurcat cu cineva? zisei eu, curioasă. Nu mai vreau să aud așa ceva, zise Hugo, împingându-și scaunul și ridicându-se brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
fi avut loc. Pentru a se consola, trase concluzia că avantajele maternității depășeau neplăcerile ei trecătoare. În chip de pedeapsă, Mohamed îi interzise cu strășnicie s-o mai primească iarăși în propria sa casă pe „otrăvitoarea aia de Sira“ - îi șuiera numele cu acel accent tipic din Granada pe care avea să-l păstreze toată viața și care-l făcea să rostească numele mamei Silma, pe al concubinei Wirda, să numească ușa „bib“ în loc de „bab“, orașul „Ghirnata“, iar palatul sultanului „Alhimra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
dimineață, când am făcut ochi, l-am văzut în odaia mea, stând așezat la picioarele dulapului-pat pe capacul căruia eram culcat. Am tresărit, temându-mă că am întârziat la școală și gândindu-mă deja la trestia dascălului care avea să șuiere căzându-mi peste pulpele picioarelor. Harum m-a liniștit cu un zâmbet. — Azi e vineri, școala e închisă, dar străzile sunt slobode, ca și grădinile. Ia-ți un codru de pâine și o banană și ne întâlnim apoi la capătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
că ea era de acum înainte tot ce mai posedam, și am numit-o „viața mea“, ceea ce nu era decât un lucru just, deoarece datorită ei mi-a îngăduit Dumnezeu să scap de la moarte. Două zile și două nopți vântul șuieră necontenit, iar zăpada se îngrămădi, astupând foarte curând intrarea grotei și făcându-ne prizonieri. În a treia zi, niște păstori veniră să degajeze deschizătura, nu cu gând să ne salveze, ci pentru a se adăposti în grotă cât stăteau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
vineri, 1.44 p.m. Camera îi căzu din mână și se izbi de pământ. Uri se năpusti spre ea, aplecându-se peste trupul ei să vadă unde fusese lovită. La mai puțin de o secundă mai târziu auzi un glonț șuierând pe lângă urechea lui. Se aruncă și el la pământ, încercând să stea deasupra lui Maggie, să-i protejeze trupul de focurile trase. Privi în jur și îl văzu pe Mustafa, lipit și el de pământ. Cu o ușoară mișcare din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
aș fi vrut să trec prin sticla care despărțea cabina șoferului de restul mașinii și să-i cer socoteală. L-am simțit Încordându-se, cu toate fibrele În alertă. - Vă rog să vă păstrați calmul. E spre binele dumneavoastră, a șuierat individul, țintuindu-mă prin oglindă cu o privire Înghețată. Aproape că am strigat revoltat: - Mă ameninți? - Luați-o cum vreți, dar vă sugerez să nu-mi creați probleme. Răbdare, În maximum zece minute am ajuns... - Unde? - La destinație. Nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
pricina, nu? Să Încep cu primul numărând de la coridorul principal sau cu primul de lângă perete? De ce nu cu al doilea ori cu al optulea? Nu, nu mergea așa, la plesneală. Fii logic, urmează ideea de la care ai plecat, mi-am șuierat În sinea mea, tremurând de Încordare. Concentrează-te pe acest C de la Centru, aici e cheia. Să fie vorba de al treilea grup de rafturi? C este a treia literă din alfabet, deci... Totuși, nu: dacă bestia de enigmist ocazional
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
În formă de Z, la vreo douăzeci de bătăi de inimă distanță de patul meu și, zbuciumându-mă Între groaza Întoarcerii ei premature de la baie, În dormitorul ei luminat de lângă camera noastră, și invidia față de fratele meu care respira regulat, șuierând ușor În spatele paravanului care ne despărțea, nu reușeam niciodată cu adevărat să profit de acest răgaz suplimentar pentru a adormi repede, În timp ce o crăpătură În Întuneric Încă mai reținea o frântură din mine În neant. În cele din urmă, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
cu o pălărie decolorată și udă de sudoare; se Îndepărtă spre sud deasupra mării mugitoare și se Întoarse cu forța și viteza unei săgeți slobozite de un arc uriaș, cu ciocul drept și capul În piept, simțind cum vîntul Îi șuiera pe la urechi, văzînd cum se apropia peretele negru și umed de care mulți alții se zdrobiseră odinioară, pentru a trece la un metru și jumătate de vîrful lui, lăsînd În stînga cactusul solitar și ocolind piatra roșie care marca Începutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
sa victimă și se cățără cu agilitate pe culmea falezei, unde Își lăsase descoperite tunurile. Le Încărcă pînă la refuz, Își puse la Îndemînă alte muniții și așteptă răbdător zorii zilei. Echipajul și pasagerii Încă mai dormeau cînd un proiectil șuieră pe deasupra capetelor lor. Al doilea pătrunse prin tribord, foarte aproape de provă, iar al treilea și al patrulea transformară fragila goeletă Într-o grămadă de așchii fumegînde. Indienii andini nu știau să Înoate și se scufundară pe loc, odată cu nava, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
sară și simulînd lovituri de pumn pe care nu se hotărau să le dea, conștienți amîndoi de faptul că prima greșeală pe care ar fi făcut-o ar fi fost, fără Îndoială, și ultima. Tăișul de oțel străpunse șfichiuitor aerul, șuierînd, se Întoarse la fel, printr-o abilă și rapidă mișcare a Încheieturii mîinii, iar pilotul portughez făcu un pas În spate, ridicînd securea, pregătit să o azvîrle spre adversar cu toată puterea. Iguana făcu și el un pas În spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Florence se prăbuși în scaun cu mâna la inimă. Ioniță Dragu își înghiți greu saliva. ― Ce caută aici? Melania își strânse jacheta ofensată. ― Am avertizat-o pe Florence că e gutunărit. Nu puteam să-l las singur acasă. Doamna Miga șuieră: ― Știam că ești cretină, dar ca să vii cu animalul în poșetă și să te joci de-a stafiile cu el, la asta nu mă mai așteptam! ― În primul rând, Mirciulică nu e animal! Acolo unde se găsește loc pentru mine
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
amortizorul, întinse brațul și apăsă pe trăgaci. Glonțul se înfipse cu un pufăit ușor lângă bombeul profesorului. Ioniță Dragu sări ars în picioare. Șoferul mototoli spasmodic fața de masă. ― Ce faceți?! Nu vă dați seama? E cri... Alt proiectil îi șuieră pe lângă ureche retezîndu-i cuvintele. Scarlat încercă să intervină: ― Lasă-i în pace. Sânt proști! Nu știu nici un cântec. ― Ba da! Ba da! Trebuie să știe! Vreau să-i aud. Să înceapă ăla urîtu'! Ioniță Dragu abia se ținea pe picioare
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
cam îndrăzneț pentru noi și nu îndeajuns de distins. Am auzit că a deschis un bar la Paris. O îndeletnicire extrem de vulgară, nu crezi? Bandajul îi acoperea toată fața, i se vedeau un singur ochi și urechile. Cuvintele se strecurau șuierate printre benzile de tifon. Maiorul cunoștea însă trăsăturile dure, osoase și masculine pe care vârsta le accentuase. Studiase la arhivă dosarul lui Scarlat și un zâmbet îi înflorise pe buze. În absolut toate fotografiile ― și în cele de la 19 ani
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
brusc. Bătrânețea e plină de vicii. Proteze, ceaiuri menite să stimuleze un stomac leneș, bandaje călduroase pentru spinări ori genunchi care nu mai simt de mult căldura." Tinerii nu înțeleg lucrurile astea. Și e mai bine..." ― Dacă se întîmplă ceva, șuieră Valerica Scurtu, țipă! Clintește! Sparge borcanele! Matei rînji: ― O să am grijă să-i astup gura. În locul dumitale nu m-aș duce. Femeia își mușcă buzele. Chipul obosit, încadrat de lațe puține, era verzui. Herpesul se întinsese, semăna acum cu un
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
putea servi o dulceață de caise sau căpșuni. Vâlcu se năpusti spre bătrână. Rămase brusc țintuit locului. Cineva umbla la ușă. ― Ce-i asta?! Melania Lupu zâmbi obosită. Suflă moale: ― Abia acum am pierdut! Amîndoi! Dacă jucăm pe aceeași mână, șuieră Vâlcu, mai avem o șansă. Gîndește-te bine! Bătrâna îi aruncă o privire ștearsă. Ușa se deschise și expresia i se schimbă brusc. Redeveni amabilă, senină și zâmbitoare. Maiorul Cristescu salută distrat. În spatele lui se zărea silueta masivă a locotenentului Azimioară
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
venea vuind, Făt-Frumos o apucă de mijloc și o trânti cu toată puterea într-o piuă mare de piatră; peste piuă prăvăli o bucată de stâncă, pe care-o legă din toate părțile cu șepte lanțuri de fier. Înăuntru baba șuiera și se smulgea ca vântul închis dar nu-i folosea nimica. Veni iar la ospăț; când prin bolțile ferestelor, la lumina lunei, văzură două dealuri lungi de apă. Ce era? Mama pădurilor neputând să iasă, trecea peste ape cu piuă
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]