2,725 matches
-
fiu al Vienei, determinarea a ceea ce este o propoziție avea o însemnătate covârșitoare. O asemenea determinare făcea posibilă delimitarea a ceea ce „poate fi spus“ de ceea ce „nu poate fi spus“, și anume considerând doar forma logică, adică făcând cu totul abstracție de ceea ce comunică o propoziție sau alta. Din această perspectivă vor putea fi citite bine considerațiile din ultima parte a Tractatus ului despre ceea ce este „mai înalt“, despre mistic, despre valori, ca și sentința finală: „Despre ceea ce nu se poate
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
că deși interpretarea Tractatus-ului este atât de controversată, temele și ideile acestei scrieri pot fi rezumate. Altfel stau lucrurile cu ceea ce a scris Wittgenstein după 1930, în particular cu Cercetările: „Direcția de atac și scopul lucrării sunt neclare - dacă facem abstracție de pasajele polemice -, iar forma ei se arată refractară față de orice încercare de a o rezuma, deoarece unele dintre cele mai importante puncte sunt doar prezentate și sugerate, în loc de a fi expuse.“31 Și modul cum a tratat Wittgenstein aceste
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
putere de atracție. Pe măsură ce se desprinde de supozițiile și ideile călăuzitoare ale Tractatus-ului, Wittgenstein înclină să considere viziunea „logicianului“ asupra limbajului, acea viziune pe care o acceptase în mod neproblematic, drept o perspectivă idealizantă, care ipostaziază anumite trăsături și face abstracție de altele, cele care nu pot fi integrate în scheme simple. În Tractatus este acceptată în mod tacit supoziția că termenii generali stau pentru „genuri“, adică pentru ceea ce este comun existențelor individuale. Propriu noțiunilor ar fi, cum arăta încă Socrate
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
fi înlocuită de slogane. Sloganele rămân însă utile în măsura în care prin ele este indicată o anumită orientare a gândirii. „Dacă folosirea sloganului pleacă, dar sloganul rămâne, el este ridicol.“59 6. Tranziția „Wittgenstein I și Wittgenstein II“ este o formulă retorică. Abstracție făcând de însușirea sau de respingerea ei, am încercat să arăt că trecerea de la Tractatus la Cercetări marchează nu o dezvoltare mai mult sau mai puțin continuă pe aceleași căi ale gândirii, ci o schimbare fundamentală a orientării ei. Nu
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
WITTGENSTEIN I ȘI UN WITTGENSTEIN II? 249 experiență, ea nu are voie să fie afectată de nici o neclaritate și nesiguranță proprie experienței. Ea trebuie, mai degrabă, să fie din cel mai pur cristal. Acest cristal nu apare însă drept o abstracție; ci drept ceva concret, chiar drept lucrul cel mai concret, oarecum cel mai dur. (Log. Phil. Abh., nr. 5.5563.) Suntem prizonierii iluziei că ceea ce este deosebit, profund, ceea ce este esențial în cercetarea noastră este că ea năzuiește să prindă
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
care îi citesc că numai una dintre ele ar fi legitimă, adică ar putea fi justificată rațional.14 Pentru Wittgenstein o asemenea pretenție se sprijină pe supoziția iluzorie că este posibilă și necesară o reglementare a folosirii cuvintelor, dacă facem abstracție de scopuri și contexte speciale, și că realizarea acestei reglementări ar intra în atribuțiile filozofilor. „Este așadar un nonsens să se încerce găsirea unei teorii a adevărului, căci în mod evident noi folosim cuvântul în viața cotidiană foarte clar și
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
îi va selecționa pentru o anumită misiune tocmai pe baza acestui răspuns. Imaginarea acestei situații ne arată cât de înșelătoare este impresia că am putea determina semnificația expresiilor limbajului numai prin raportarea lor la anumite realități sau procese mintale, făcând abstracție de acel context pe care îl reprezintă formele de viață specifice ale unei anumite comunități. „Au propozițiile « El a făcut asta și aia.» și «El poate să facă asta și aia.», în același limbaj, același sens, sau sensuri diferite? Dacă
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
care este mai departe analizată?“ 22 L. Wittgenstein, Însemnări postume, p. 41. 310 GÂNDITORUL SINGURATIC 23 Vezi, în această privință, Marie McGinn, Wittgenstein and the Philosophical Investigations, Routledge, London and New York, 1997. Autoarea avertizează: „Această reorientare a gândirii noastre de la abstracții și generalizări spre examinarea grijulie a ceea ce stă în fața ochilor noștri, în practica noastră concretă a utilizării limbajului, este marea lecție a remarcilor lui Wittgenstein și asta este ceva ce nu poate fi exprimat printr-o generalizare.“ (Ibid., p. 111
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
ale lumii, nu de limbaj. Este adevărat, pe de altă parte, susținea Russell, că dacă o propoziție este un simbol și dacă există o cercetare psihologică a simbolurilor, rezultă că logica însăși nu poate fi înțeleasă pe deplin dacă facem abstracție de aportul cercetărilor psihologice. Concluzia la care ajunsese era că cercetarea psihologică era chemată să aibă un aport important, atât la teoria simbolismului, cât și la teoria judecății. În anul 1918, când a ispășit o pedeapsă de șase luni cu
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
aspect al realității naturale sau sociale (deci și limba) și nu se limitează la anumite tipuri de probleme, cum fac științele, iar, pe de altă parte, lingvistica însăși trece deseori peste granițele unei științe umaniste pozitive către sferele teoriei și abstracției care sînt proprii filozofiei. În aceste condiții, este necesară o determinare de prin-cipiu a chestiunilor care trebuie avute în vedere de filozofia limbii, ținînd cont atît de statutul filozofiei, cît și de dialogul ei cu lingvistica. Eugen C o ș
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
din altele în cazul mai multor stări de limbă succesive și, în acest sens, ele constituie o tradiție lingvistică sau "limba diacronică"48. În aceste condiții, studiul sincronic al limbii (și, cu atît mai mult, cel diacronic) nu poate face abstracție de faptul că ea are o tradiție, un trecut, un șir de realizări terminate, are un prezent, determinat de actele de vorbire realizate la un moment dat, și are un viitor, o sumă de virtualități ce vor crea posibilitatea unor
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
a remarcat deseori faptul că elemente ale stilului științific și filozofic, cărora li se atribuie un astfel de prestigiu, sînt preluate de alte limbaje, îndeosebi de cele ale literaturii (acestea considerate cu un nivel mai scăzut al cultivării, prin nespecificitatea abstracției) și astfel pot primi o răspîndire socială mult mai mare decît cea pe care le-ar asigura-o limbajele de profil. Conținutul limbii Fiind mijlocul prin care se denumesc realitățile și se comunică despre ele, limba este în mod nemijlocit
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
o gîndire ce raportează în mod constant filozofia și știința una la alta137. El a luat act de impunerea științei limbii în secolul al XX-lea și a ajuns la ideea că filozofia limbii, deși este altceva, nu poate face abstracție de realizările ei. Cassirer definește omul ca ființă făuritoare de simboluri și extinde concepția neokantiană la analiza limbajului, a mitului, a religiei, a artei și a științei, în care vede structuri autonome în sistemul unitar al formelor culturii. Ca atare
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
altă parte însă, în vreme ce cosmosul cuprinde numai obiecte în ființă sau concrete (cu însușirile, stările, relațiile și manifestările lor, tot concrete), glosocos-mosul cuprinde și obiecte create de mintea omenească, lumea obiectelor gîndite. O mare parte dintre aceste obiecte create sînt abstracțiile (precum "dreptate", "adevăr", "dra-goste" etc.) care nu sînt totuși lipsite de o anumită realitate, în sensul că acestea nu sînt vide, ele întemeindu-se pe ceea ce gîndirea (ea însăși o realitate a cărei existență se întemeiază pe funcție, iar nu
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
nu trimit la ceva din sfera acesteia. (Inorogul, de exemplu, este un cal cu un corn în frunte, calul și cornul fiind elemente ale obiectivității, complexul realizat din însumarea lor însă nu mai este cuprins aici). Pe de altă parte, abstracțiile alcătuiesc, pentru rațiunea omului modern -cel puțin−, o categorie distinctă de cea a constructelor ce pornesc de la datele sensibilității, în vreme ce fanteziile se cer, de obicei, alăturate acestor constructe. Abstracția "dreptate", de exemplu, nu manifestă nici o afinitate de încadrare alături de noțiuni
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
lor însă nu mai este cuprins aici). Pe de altă parte, abstracțiile alcătuiesc, pentru rațiunea omului modern -cel puțin−, o categorie distinctă de cea a constructelor ce pornesc de la datele sensibilității, în vreme ce fanteziile se cer, de obicei, alăturate acestor constructe. Abstracția "dreptate", de exemplu, nu manifestă nici o afinitate de încadrare alături de noțiuni precum "casă", "pîrtie", "sintagmă" etc., în vreme ce fantezia "inorog" s-ar vrea adăugată grupului "cal", "mamifer" etc. De aceea, abstracțiile realizează trepte în cunoașterea rațională, iar fanteziile produc îmbogățiri în
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
sensibilității, în vreme ce fanteziile se cer, de obicei, alăturate acestor constructe. Abstracția "dreptate", de exemplu, nu manifestă nici o afinitate de încadrare alături de noțiuni precum "casă", "pîrtie", "sintagmă" etc., în vreme ce fantezia "inorog" s-ar vrea adăugată grupului "cal", "mamifer" etc. De aceea, abstracțiile realizează trepte în cunoașterea rațională, iar fanteziile produc îmbogățiri în cunoașterea intuitivă. Din punctul de vedere al desemnării, nu există totuși o diferențiere între entitățile lumii obiective și entitățile lumii create, tocmai fiindcă limba redă lumea obiectivă într-o formă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
rațională și depășire a egoismului, sentimentul obține prin poezie o impersonalizare, care îl face să acceadă la nivelul categorialului și să se înscrie în sfera general-umanului. Prin urmare, situația este diferită, în principiu, în cazul filozofului, care exersează cugetarea cu abstracții, fondul fiind dat de concepție, iar noutatea de invenția ideilor, filozofia fiind o tendință spre cunoașterea absolutului prin efortul individual al personalității. De aceea, creația filozofului constă în valențele conceptuale ale cuvîntului, prin redimensionări și sistematizări ale conținutului, în vreme ce poezia
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
strategy based on the competitive advantage ................................................ 273 Conclusions ................................................................................... 281 Bibliography ................................................................................... 291 Introducere În cadrul oricărei strategii naționale de dezvoltare comerțul exterior joacă un rol esențial, astfel încât în prezent este absolut imposibil pentru orice țară, indiferent de nivelul de dezvoltare, să facă abstracție de participarea sa în cadrul circuitului economic mondial. Schimburile economice cu exteriorul au fost accentuate într-un ritm fără precedent și de gradul extrem de înalt de complexitate specific economiilor contemporane, care se caracterizează printr-un nivel ridicat de diversificare și specializare
[Corola-publishinghouse/Science/1480_a_2778]
-
de dezavantajele absolute cele mai mici. Ricardo pune accent pe costurile comparative. Ele reprezintă cantitatea de muncă încorporată în marfa pentru export, măsurată prin intermediul cantității de muncă incluse în marfa de import, folosită ca mijloc de măsurare. Aparent, autorul face abstracție de nivelul absolut al productivității. Ideile de bază care se desprind din modelul ricardian de comerț internațional se pot structura după cum urmează: este posibil ca o țară să câștige prin schimb indiferent de treapta dezvoltării pe care se situează; nu
[Corola-publishinghouse/Science/1480_a_2778]
-
comerțului exterior în dezvoltarea economică a României privire retrospectivă 3.1. Importanța comerțului exterior ca ramură a economiei naționale Istoria postbelică a comerțului internațional a demonstrat faptul că nici o strategie națională viabilă de dezvoltare economică nu poate fi concepută făcând abstracție de participarea la circuitul economic mondial. Nivelul ridicat de complexitate a economiilor contemporane, caracterizate printr-un înalt grad de diversificare și specializare a activităților precum și prin ritmuri accelerate de promovare a progresului tehnic, a determinat o accentuare fără precedent a
[Corola-publishinghouse/Science/1480_a_2778]
-
metodă valabilă pentru analiza economică e cea mecanică. De asemenea, este și el obsedat de realizarea unui model coerent de variabile interdependente, fondat pe ipoteza că problemele din relațiile economice sunt determinate. Pareto se definește ca "economist literar", utilizînd metoda "abstracției izolatoare", fiind urmat de un alt italian, Enrico Barone. Acesta din urmă avea să definească economia matematică ca fiind o știință bazată pe două principii: stricta interdependență a tuturor mărimilor conținute în cadrul sistemului, și definirea relațiilor logice dintre aceste variabile
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
tranzacționat cu valoarea marginală a uneia dintre ele, metodă apreciată și de americanul J.B. Clarck, pe cînd Bohm-Bawerk, susținut de o serie de matematicieni, o calculează adunînd utilitățile specifice fiecărei unități, în ordinea în care ele produc satisfacerea nevoilor, făcînd abstracție de elementul timp. Austriecii utilizează noțiunea de "valoare de schimb subiectivă", ceea ce ne trimite la aprecierile fiecărui subiect economic. În analiza sa privind formarea prețurilor, Bohm-Bawerk pleacă de la o piață strict concurențială, pe care părțile își oferă bunurile pentru schimbul
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
a capitalului" ș. a. Ideile lui Clark seamănă cu cele ale primei școli austriece. Esența statisticii economice a lui Clark este teoria echilibrului. Statistica ar studia, de altfel, condițiile menținerii echilibrului economic. Pentru a putea cerceta economia trebuie să se facă abstracție de orice dinamică, pentru a putea izola și studia așa-numita "stare staționară", unde domnește un echilibru perfect. Aceasta s-ar realiza dacă munca și capitalul ar fi stabile din punct de vedere cantitativ, nu au loc investiții de capital
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
alte zone sudice ale Europei, respectiv Grecia și Italia. Dar spațiul românesc a fost atât un teritoriu unde omul s-a adăpostit în vremuri de restriște, cât unul dintre primele în care s-a stabilit în Europa. Nu putem face abstracție de faptul că, pe linie paternă, plaiurile noastre reprezintă locul de baștină a singurului haplogrup autohton. Totodată, se remarcă supraviețuirea în această regiune a unor genotipuri rare pe linie maternă care nu s-au difuzat prea mult în restul continentului
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]