KorAP: Find »[drukola/base=accepție & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...55 56 57 ...66 >

1,639 matches

Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238

Interacționând în mod direct cu realitatea, o practică simulațională este amplasată, alterând pentru totdeauna condițiile în care identitatea eului este formată (Poster, 1995Ă. Preluând un punct de vedere poststructuralist (și/sau deconstructivistă, acești cercetători ai spațiului virtual teoretizează identitatea în accepția de construct social, deconstruind identitatea în înțelesul esențialist al unui dat. Intersectând teoriile postmoderniste cu privire la eul instabil și fracționat și teoriile cyberculturale ale identității imateriale și permutabile, studiile acestora culminează într-un idealism al vieții electronice. Acest idealism este echivalat

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
Sfintei Orlan” care mixează imaginea Sfintei Maria cu reprezentările mitologice ale amazoanelor, evenimentele artistice chirurgicale apelează la carnea corporală în vederea transformării ei în materie de modelat și în mediu de transmitere a ideilor și imaginilor estetice și sociale. Suportând deopotrivă accepții de artă și antiartă, de postmodernism și avangardism, „arta carnală” promovează atât implicarea corporală cât și distanța estetică, atât rescrierea istoriei artei cât și introducerea elementelor de șoc și bulversarea obișnuinței spectatorului. Deviere corporală de la norme și legi, acest tip

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
imaginat de om, în contextele extinderii la nesfârșit și a extenuării tuturor posibilităților: utopicul îndeplinit înseamnă pierderea oricărei utopii, a oricărei credințe sau speranțe, prelungirea vieții în dimensiunea fadă a supraviețuirii la limita existenței umane. Postumanul (mai-mult-decât-umanul sau hiperumanulă, în accepție baudrillardiană, se întoarce împotriva umanului și a umanității, este inuman, dar și antiuman, o palidă supraviețuire prin tehnică. Pornit în salvarea umanului de imixtiunea inumanului (fie ca obiect, animal, fie ca mașină sau artificiuă, gânditorul nesocotește beneficiile hibridării postumane. Vom

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
sunt definitorii pentru postumanitate, după cum se va putea observa în capitolul următor. Întrupări ale virtualității, ființele (postăumane sunt deopotrivă ilustrări ale fenomenologiei, cu corolarele experiențelor perceptive și senzoriale ale corpului situat în spațiu și exemplificări ale dimensiunilor tehnoculturale, cu noi accepții identitare, atât ontologice, cât și sociale. Deopotrivă concretizări ale biologiei și ale informaticii, entitățile virtuale contribuie la convergența fenomenologiei (a umanului integrat în spațiu în mod perceptiv și actanțială și a mașinismului (a conectivismului de tipul „mașinilor dezirante”Ă, a

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
care întrețin aroganța și iluzia superiorității umane asupra naturii, a altor specii sau a tehnologiei. Postumanul este un construct discursiv în cultura digitală, dar și o realitate contingentă, o identitate mediată tehnologic și o corporalitate concretă. Ne ocupăm de ambele accepții ale postumanului întrucât problematicile ontologiei virtuale devin cu atât mai acute la începutul mileniului al treilea cu cât, prin intermediul noilor tehnologii, nu doar se teoretizează sau imaginează ontologia postumană, ci există posibilitatea de a o practica sau de a o

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
în momentul de față, valorificând în același timp abilitățile umane. Cea de-a doua se referă la posibilitatea prin care oamenii creează ființe post-/transumane cu ajutorul tehnologiei genetice, al proceselor clonării sau prin dezvoltarea inteligenței artificiale. În oricare dintre aceste accepții, se păstrează perspectiva antropomorfizării, în timp ce alte voci, prezentând un grad mai mare de radicalitate, susțin emergența postumanului în alte dimensiuni, ontologice, sociale, politice, decât cele antropomorfe, pe care ființa umană nu le poate prevedea din cauza limitelor cognitive actuale. Totuși, aceste

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
dacă este ipostaziată ca model cyborgic, avataric sau transgenic (transmutat genetică. Am văzut deja că aceste întrebări ontologice și epistemologice sunt dublate de o serie de chestiuni antropologice care vizează condiția umană în proximitatea alterității sau a celuilalt în numeroase accepții: întrupările biotehnologice, interregnurile sau multietniile care se manifestă pe Internet. În acest context, ontologia postumanului virtual nu înseamnă o desprindere de materia viscerală și percepțională a corpului în favoarea primatului acordat minții sau spiritului ca localizări ale eului, ci înseamnă o

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
am remarcat deja, arta transgenică ridică nu doar probleme ale esteticului, ci și chestiuni ale culturii și ale științei, ale manipulării codului genetic, ale vieții artificiale, ale corporalității și identității umane în genere și a celei transumane în particular. În accepția Donnei Haraway (vezi capitolul al patruleaă, iepurele transgenic creat de Eduardo Kac este un cyborg, în ipostaza de fuziune om-animal-tehnologie, un exemplu al reconfigurării practice a relației dintre specia umană și alte specii, specii existente în mod natural sau create

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
metaforic și practic asupra condiției și speciei (transăumane. Artistul nu vede în această formă de transumanism o criză a omului, dimpotrivă, plin de optimism tehnoartistic, precum corifeii mișcării transumaniste, întrevede un început de drum pentru valorificarea potențialului uman, în noua accepție transgenică: „A fi om va însemna că genomul uman este, nu o limitare, ci punctul nostru de început” (Kac, 1998, onlineă. Prin crearea de organisme transgenice, artistul nu intenționează să găsească însuși misterul vieții, ci să retrezească dorința căutării acestuia

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
stăvili radicalitatea programului transumanist și îl poate redirecționa înspre un (postăumanism temperat și pragmatic. Astfel, prin influență fenomenologică, subliniem relevanța corporalității trăite în mod senzorial-motric și situate în spațiul virtual al cyborgului, al avatarului și al individului transgenic, atât în accepția de trup protezat sau alterat genetic, cât și de corp poziționat la interfața liminală a tehnologiilor comunicaționale. Conștiința cyborgică, cea avatarică sau cea transgenică nu este o conștiință purificată sau una transformată în obiect, ci este o conștiință întrupată a

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
natură, dintre destrupare și întrupare fizică sau dintre imaterializarea imaginii și materializarea imaginației, această aplicație virtuală oferă participantului posibilitatea imersiei corporale și perceptive în spațiul virtual. Precum însuși titlul instalației sugerează, artista urmărește să producă procesul de „osmoză”, atât în accepția concret-tehnologică a imersiei privitorului în spațiul creat, cât și la nivelul metaforic-artistic al disoluției granițelor dintre afară și înăuntru, dintre identitatea umană și lume ori dintre privitor și privit (în termenii fenomenologiei lui Merleau-Pontyă. În acest context digital-artistic, procesul de

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
cyborgice ca urmare a protezării tehnologice, în urma disipării cyberspațiale în rețeaua Internet sau ca efect al alterării genetice, aspectul negativ al acestor mutații nu trebuie într-adevăr neglijat, dar nu trebuie nici exagerat. În toate cazurile, identitatea este dislocată din accepția umanistă tradițională, însă acest lucru nu înseamnă că postumanismul vine în serviciul tehnologismului, a mecanologiei menite să „dezumanizeze” subiectul uman. Într-adevăr, în numeroase cazuri, identitatea și corporalitatea umane ajung să depindă de suportul tehnologic, de o proteză, de o

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
umană - tehnologie devine o încorporare complexă. Deși corpul uman ajunge să fie instrumentalizat ideologic de susținători ai transumanismului drept hardware al mașinii și software pentru mașină, furnizând computerului materie/organ și program/minte, același trup este revalorizat și recuperat în accepția sa visceral-informațională în cadrul unui postumanism moderat și circumspect. Adoptând o viziune fenomenologică, Paul Virilio se situează la un pol extrem în raportarea la utilizarea tehnologiilor computerului, la corpul virtual și la discursul postuman în genere, resuscitând, precum compatriotul său, Baudrillard

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
zonă de echilibru între ele. Această viziune conciliatoare a postumanului poate fundamenta postumanismul în latura sa precaută și temperată, împăcând umanismul cu transumanismul sau cyberfeminismul. Perspectiva ontologiei virtuale postumane pe care o propunem este una mediană, aflată între aceste două accepții filosofice asupra corpului. Prezentăm, astfel, spațialitatea corpului în lumea virtualității ca fuziune organic-tehnologică între mintea și materia fizică a subiectului postuman. Avem de-a face cu un fenomen de întrupare relațională la nivel ontologic, dar și epistemologic, antropologic sau sociologic

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
fie din partea distopiilor bioconservatorilor. Întrucât respingem orice formă de discurs radical, propunem o perspectivă situată între discursul optimist de promovare a postumanului (și a transumanuluiă și critica extremă a acestuia. Așadar, recurgem la o critică a entuziasmului tehnoștiințific în diverse accepții ale acestuia, de la viața și inteligența artificiale la postulatele tehnologiste cvasireligioase ale omniscienței și ale nemuririi, dar și la o temperare realistă și pragmatică a criticii speculative de tip Virilio sau Baudrillard. Acest tip de postumanism critic moderat recunoaște necesitatea

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
noilor tehnologii informațional-comnunicaționale și transgresarea constrângerilor umanismului. În același timp, propulsează axarea teoretică și practică pe natura corporală, feminină sau, dimpotrivă, cyborgică, ca singura modalitate de raportare alternativă la cultura și la existența dominante (masculineă. În cea de-a doua accepție, cyberfeminismul mixează știința ciberneticii cu politica prin încercarea de a desluși natura identității angajate informațional-comunicațional. Această problematică este, de asemenea, contradictorie întrucât, deși chestiunea „sinelui” este asumată ca o predilecție a feminismului digital, aceasta se constituie în obsesia culturii masculine

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
a victimizării (de la circumstanțele online ale ignorării la cele ale hărțuiriiă, ca urmare echivalării faptului de a fi neconectat/ă cu faptul de a fi iliterat/ă, cealaltă parte îmbibă practica în rețea cu o retorică a împuternicirii, inclusiv în accepția de separare a vieții online de problemele fizice și sociale ale lumii offline. În această ultimă situație, comunitățile virtuale create de femei sunt analizate fie în direcție etnografic-practică, fie în utopia eliberării identitare în mediul Internetului. O problematizare a acestei

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
de rezistență sau ca practici de energie și forță care generează la rândul lor „tehnologii opoziționale de putere”, atât psihice, cât și de comportament social. Sandoval își construiește întregul discurs ideologic în jurul afirmației lui Haraway, „we are the cyborgs”, reformulând accepția pronumelui personal „noi” în contextul conectării identitare și al pericolului imperializării unei (singureă figurații de identitate. Prin urmare, astfel de perspective care cuplează feminismul digital la postcolonialism urmăresc introducerea unei viziuni plurale, dialogice și democratice asupra identității (o metodă de

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
asemenea, factorul ficțional și imaginal important în elaborarea unor astfel de modele nu este pierdut din vedere. Corpuri și identități, sau mai bine zis aspecte ale acestora, relucrate și permutate, sunt conturate în contextele tehnologic-virtuale, astfel că tratarea lor în accepții singulare și unitare de corp sau de identitate nu se dovedește operativă. Ființa umană devine o mixtură a elementelor mașinale și organice, materiale și fictive, existențiale și ideologice, într-un moment în care este relaționată, corporal și identitar, tehnologiilor cibernetice

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
analizat de către diverși teoreticieni în operele lui Marx, iar pe de altă parte în lucrările lui Freud și ale lui Lacan, fiind echivalat cu asumarea condiției materialiste și, respectiv, a condiției inconștientului în cadrul existenței umane. Alte direcții semnalează conturarea diverselor accepții de postumanism începând cu Nietzsche și cu Heidegger și continuând cu avangardismul și cu postmodernismul, cu poststructuralismul lui Ihab Hassan, Jacques Derrida sau Michel Foucault. 3. Acest capitol nu este preocupat de aspectul postmodernist al modificării estetic-corporale prin chirurgie estetică

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
domeniu manifestă un interes pentru teoria și practica corporală, în același timp în care identitatea subiectului este denigrată ca „eu” integral, autonom și agențial. Eul devine un consumator al remodelărilor corporale în timp ce corpul devine un obiect supus restructurării. În aceste accepții, trupul uman nu este valorificat ca subiect organic, perceptiv și actanțial (în perspectivă fenomenologicăă, ci ca imagine pasivă, ca simulacru, ca obiect de consum. De fapt, aceste domenii sunt interesate mai degrabă de ideea abstractă de corp și de încorporarea

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
Hayles (1999Ă discută în legătură cu „materialitatea informaticii” o serie de dihotomii care corespund disocierii generale abstract-material, și anume: trup/întrupare (body/embodimentă, inscripție/încorporare (inscription/incorporationă. 21. O variantă la curentul transumanist este oferită de către Nicolescu (1999Ă, în „manifestul transdisciplinarității”. În accepția fizicianului român de la Université Pierre et Marie Curie din Paris, transumanismul trebuie să fie un „nou umanism”. Acesta consideră că în cyberspațiu-timpul definit ca o componentă a tehnonaturii există posibilitatea distrugerii materiale, biologice și spirituale a omului. În acest context

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642

a revenit Monica Gafița-Vasiliu aducînd ordine și stil n-am găsit cuvinte să-i mulțumesc îndeajuns, din nefericire. Prefața Autorului În dicționarul de față definesc, explic și ilustrez termeni care sînt specifici naratologiei (de ex., narem, extradiegetic), termeni a căror accepție naratologică diferă de alte accepții (de ex., voce, transformare) și termeni al căror înțeles tehnic sau "uzual" aparține unui domeniu semantic esențial pentru descrierea și argumentația naratologică (de ex., cod, regula rescrierii). Lista mea nu este exhaustivă. Am reținut numai

Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
ordine și stil n-am găsit cuvinte să-i mulțumesc îndeajuns, din nefericire. Prefața Autorului În dicționarul de față definesc, explic și ilustrez termeni care sînt specifici naratologiei (de ex., narem, extradiegetic), termeni a căror accepție naratologică diferă de alte accepții (de ex., voce, transformare) și termeni al căror înțeles tehnic sau "uzual" aparține unui domeniu semantic esențial pentru descrierea și argumentația naratologică (de ex., cod, regula rescrierii). Lista mea nu este exhaustivă. Am reținut numai acei termeni care se bucură

Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
Plato 1968 [1986].Vezi și DIEGETIC, MIMESIS. discurs [discourse/discours]. 1. Planul EXPRESIEI într-o NARAȚIUNE, în opoziție cu planul CONȚINUTULUI sau ISTORIA; "cum"-ul unei narațiuni în opoziție cu "ce"-ul ei; NARAREA opusă NARATULUI; NARAȚIA opusă FICȚIUNII (în accepția lui Ricardou). Discursul are o SUBSTANȚĂ (un mediu de MANIFESTARE: limbajul oral sau scris, imaginile imobile sau mobile, gesturile etc.) și o FORMĂ (el constă dintr-un set conexat de ASERȚIUNI NARATIVE care prezintă istoria și, mai exact, determină ORDINEA

Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]