1,632 matches
-
cât mai contează literaturile naționale? Cine pierde, cine câștigă prin globalizare? E literatura română capabilă să facă față acestui "șoc al viitorului" care înseamnă globalizare sau, măcar, europenizare? "Globalizare", "integrare europeană"? Să nu ne pripim utilizând asemenea termeni într-o accepție excesiv de optimistă. Rădăcinile naționalităților sunt azi, în pofida unei retorici nivelatoare, mai viguroase decât oricând. Ce s-a petrecut cu două decenii în urmă, la prăbușirea comunismului în Europa? Ivirea unei pleiade de unități statale cu cheag etnic, în fosta Iugoslavie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
însemnătate, o însemnătate capitală, cititorul, acel "semen", "frate" al poetului, alter ego al său până-n pânzele albe? Ne-am putea imagina un spectacol fără niciun spectator? Un concert ce nu se adresează niciunui ascultător? "Creându-se pe sine", într-o accepție, să zicem, barthesiană, textul nu răspunde mai puțin unui comandament ontologic. E o plăsmuire a unei ființe ce se adresează altei ființe, oricât de distilate, de alambicate ar fi mesajele acesteia, oricât de răsucite ar fi traseele pe care se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
deferență pentru performanțele jucăușe ale tătânelui meu cajvanian, dar și pentru a-l cinsti pe Ion Creangă: ori menipeea "umplută" a Antichității tardive?), Domnia Mea comite, cu neregularitate, eseu în toate sensurile cuvântului eseu și ale vocabulului sens. Eseu... în accepție britanică, spaniolă (cu ocheade frecvente la Savater, Eugenio d'Ors, Ortega și chiar Unamuno), franceză mai puțin, neconsiderându-mă un "fanfan" deosebit al lui Michel de Montaigne, mai dragi rămânându-mi Jean Grenier, Camus sau Perros; eseu ou, eseu fragmentat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
mai noi, cu privire la identitatea noastră culturală. Vinul poate, evident, să devină un drog, atunci când omul își pierde măsura. Dar drogul nu poate deveni niciodată vin, în ciuda unei istorii la fel de îndelungate și a unui conținut spiritual la fel de bogat al drogului (în accepția comună a acestui termen, cea de substanță halucinogenă). Drogului fie el hașiș, opiu, heroină sau LSD îi lipsește dimensiunea Timpului, pe care vinul are în cel mai înalt grad. Vinul este "despre" eternitate, drogul este "despre" clipa care trece. Cartea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
momentul lui profund de poezie într-o viață. Aș fi vrut să mă fac dictator, măcar pentru o vreme... Ce mare om de știință (viață, acțiune) a ratat/ compromis poetul din tine? Aș fi vrut să fiu un politician, în accepție socratică bineînțeles. Sau poate un dictator? De ce nu? Aș fi introdus lecturi obligatorii în Parlament. Aș fi făcut legi versificate, ca să fie memorate mai ușor... Dar n-aș fi prea original, recunosc. Vasile Pârvan arată în Getica, citându-l pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
trăi altfel, în libertate nu-și găsesc cadența. Luneci ușor de la poezie la disconfortul/ confortul social... Dar și socialul dă buzna extrem de ușor peste poezie făcând-o una cu pământul. Noi nici nu avem viață socială, de altfel. Că în accepția termenilor viață socială înseamnă ceva ce se supune unor reguli, unei viziuni. La noi se trăiește la întâmplare, de azi pe mâine, după ifosele politicului. Noi părem o turmă cu păstorul beat, atunci când păstorul nu este și idiot. Uită-te
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
costume în culori austere, cămăși albe și lavalieră, oriunde apărea, Teodor Manea atrăgea atenția și le dădea celor din jur sentimentul că aveau de-a face cu un om important. Sau, altfel zicând, cu un stâlp al societății, nu în accepția ironică în care a folosit Ibsen această sintagmă, ci în aceea proprie: cineva pe care societatea se putea sprijini. Teodor Manea era un om care emana autoritate în chip natural, cam în felul în care-o făcea Zaharia Stancu, spre
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
în "infinita și nefasta luptă sistematică" din viața publică a țării, cei "fără o meserie hotărâtă, fără talent, fără avere, pentru pâinea de toate zilele ce le-o poate procura bugetul din socoteala tuturor claselor pozitive ale societății întregi"", această accepție fiind "acea de byronian, faustian; dar și sacrificiul înfăptuitorilor", Eminescu deosebind "naturile catilinare de straturile catilinare". Și, pentru a evita vreo confuzie posibilă, apelează la punctul inițial de definire al catilinarului: "Catilina a fost inițiatorul unei conspirații împotriva senatului, demascat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
aceleași teme, astfel încât demersul actual are alura unor elegante polemici, în care autoarea ține mereu să se confirme pe sine ("observația mea", "ideea mea", "unghiul meu de vedere", "demonstrația mea", "după părerea mea", "spuneam în altă parte","interpretarea mea", "după accepția mea", "am făcut și eu" etc., ceea ce poate echivala, într-un anume sens, cu un soi de narcisism exegetic, bine venit însă aici, atâta vreme cât autoarea însăși trebuie să se propună atenției publice, atenție în general puțin receptivă la noutățile ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
substanțial diferite") și Rosa del Conte ("interpretarea Rosei del Conte nu părăsește opoziția tradițională cer-pământ, deși, paradoxal, se întoarce la ea după ce descoperise o cale mai profundă de înțelegere a textului și mentalitatea creatoare a lui Eminescu, în care, după accepția mea, cosmicul nu este imaginea divinului /ci Părintele ceresc și Hyperion/"), de la Alain Guillermou ("ceea ce-i părea unui spirit european precum Alain Guillermou ca o discontinuitate de idei, nebuloasă descriere a dezgustului de viață /.../ din unghiul meu de vedere, strofe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
interior. "Școala organicistă" caută de aceea să cunoască și să respecte condițiile interne, organice ale sufletului elevului, acțiunea de formare păstrîndu-se în limitele acestor condiții. Potrivit principiului "școlii formativ-organiciste", sarcina școlii este, în primul rînd, de a "forma" elevii în accepția de a stimula dezvoltarea lor, și numai în al doilea rînd de a-i informa. Antonescu este deci un adept al culturii formative, al acelei orientări pedagogice care se opunea tendinței de a se acorda prioritate acumulării de cunoștințe (cultură
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
devenit, încă de la început, categorică. Uneori, făcîndu-se, cu un prilej sau altul, referiri la ideile emise în spiritul pedagogiei sociologice românești, s-a folosit termenul de pedagogie socială. După cum s-a văzut din capitolele anterioare, acest termen are mai multe accepții. Pentru P. Natorp, pedagogia socială înseamnă acea teorie care considera societatea ca factorul esențial al formării umane; pentru Hermann Nohl, pedagogia socială este o teorie asupra instituțiilor educative extrașcolare. Reprezentanții pedagogiei sociologice românești au apreciat educația ca fiind determinată, în
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
teoreticieni străini, o mai mare atenție copilului, cu particularitățile lui. Este aici încă un exemplu de echilibru în pedagogia românească. Pe de altă parte, abordînd problema școlilor țărănești pentru educația tinerilor și adulților ei au făcut pedagogie socială și în accepția lui H. Nohl. 11.2.3. Pedagogia psihologică și experimentală După cum s-a văzut într-unul din capitolele precedente, încă de la începutul secolului se conturase în România o mișcare pedagogică, cu oarecare ecou, ce își propunea întemeierea afirmațiilor sale pe
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
zusammenfassenden Darstellung der pädagogischen Ansichten J. Locke's, 1887). 17. C. NARLY, Opera pedagogică a profesorului Ion Găvănescul, Editura Cultura Românească, cf. și "Buletinul Seminarului pedagogic universitar din Iași", nr. 3, p. 9. Numai luînd termenul de "activism" într-o accepție foarte largă, I. C. Petrescu, în lucrarea sa Școala activă (1926), îl include și pe I. Găvănescul printre cei care utilizau "metoda activă" la seminariile pedagogice (I. C. PETRESCU, Școala activă, E.D.P., București, 1973, p. 265). 18. I. Slavici a fost nu
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
că are o detentă mai spectaculoasă: prostia, igno ranța, tupeul sau impostura? A.R. De curând l-am auzit pe domnul Andrei Pleșu, în tr-una dintre discuțiile televizate cu domnul Gabriel Liiceanu - plăcerea zilei din după-amiezile de duminică - , dând altă accepție sintagmei „cei săraci cu duhul“. Se pare că, în sens biblic, nu e vorba de puținătatea min ții. Și foarte bine că fericirea nu e recompensa proș tilor. Slavă Domnului, în societatea noastră, prostia și igno ranța se bucură de
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
se vor afirma din plin. Aș defini această eră ca o eră a ideii. În care conceptul de om de cultură îl implică și pe acela al moralității, pentru că finalitatea culturii este reprezentată de formarea unei personalități profund morale, în accepția conștiinței de sine și față de societate. [...] Formarea omului integral ancorat la nivelul progresului impetuos de azi al științei și culturii, pătruns de credința muncii, în veșnic neastâmpăr creator, acesta mi se pare a fi țelul noii ere a ideii pe
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
Criticul literar azi, la noi, trebuie să fie responsabil într-un grad mai înalt decât oricând. El are o funcție socială precisă, în cadrul construcției culturale a socialismului. El se integrează într-un front unitar ideologic și estetic. Și propangandistic, în accepția înaltă a cuvântului. În admiterea și respingerea unor tendințe, subiectivitatea sa liberă e subordonată conștient înțelegerii unei necesități obiective, care stabilește criterii și țeluri supreme. Misiunea de îndrumare a criticului nostru e o misiune partinică.“ (Gazeta literară, 13 martie 1958
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
vitalmente corecți, ca să zic așa : însemna a reconfigura modul de a vedea lumea, a redesena limitele realității și a insufla cadrelor acea poezie a realului în lipsa căreia filmul n-ar fi decât literatură filmată... Dar există, desigur, și o altă accepție a acestei posibile vitalități : vorbim despre acele filme care sunt atât de realiste, atât de adevărate (vezi carnația lui Tizian, forța musculară a lui Michelangelo...), încât ni se pare că au făcut un pact cu Viața însăși ; filmul pare, în
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
evreu etc.”. În Dicționarul comercial (1723) al lui Savary, cuvântul juif are următoarea definiție scurtă și clară, care ne scutește de orice comentariu : „Acest termen are diverse semnificații În comerț, dar aproape toate În sens negativ”. Peste un secol, aceleași accepții figurate și negative („cămătar”, „avid de câștig” etc.) definesc termenul juif și În Dicționarul Academiei Franceze <endnote id="(455, III, p. 369)"/>. În limba română - arhaică și populară -, verbul a iudi (de la Iuda, iudeu) Înseamnă „a păcăli, a Înșela” <endnote
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
făcuseră un tragic excurs asupra stării generale a județului Fălciu și orașului Huși insistând, desigur, asupra coreligionarilor aflați În mare suferință: „Orașul Huși și Întregul Județ Fălciu e bântuit de foamete (subl.În orig.) expresie ce trebuie luată În toată accepția cuvântului și pătura socială care suferă Îndeosebi de pe urma acestei calamități, e majoritatea populației israelite pauperizate ce nu Își poate reveni din tragedia ultimilor ani prin care a trecut și pe care această nouă nenorocire a adus’o la adevărata disperare
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
și agitație”. a.d. Nicolae Raineacenzurat! Numeroasa familie bârlădeană Rainea devenise celebră Încă din acei ani când cel mai reprezentativ membru al ei, Nicolae, Îmbinase meseria de metalurgist cu sportul de performanță. Ca fotbalist, nu a fost o stea În această accepție a cuvântului Însă din 1959, de când a devenit arbitru al acestui sport și până În 1984 când a agățat ghetele-n cui, a făcut faimă țării noastre participând la trei ediții ale Campionatului Mondial de fotbal, lucru neegalat de vreun alt
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
a păstra amintirea, urma, memoria. Pe această filieră avem mormântul, inscripția, statuia, pentru că din monere derivă și monumentum. Nu spunea Ranetti despre momentele caragialești că sunt monumente ? „Monstrul e un avertisment.” („Le monstre est un avertissment.”) spune Jean Clair, iar accepția pe care el o dă avertismentului este aceea de întoarcere a refulatului, a primitivului. Asupra a ce ne avertizează Caragiale ? Ce vede el și noi nu știm încă a vedea ? Și ce anume ne amenință cu întoarce- rea ? Refulatul este
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
din itinerariul nu doar al poncifelor, dar și cel al teoriilor rafinate. Ce înseamnă însă a fi „contemporan” ? Termenul nu o cunoscut în spațiul românesc o dezbatere teoretică în măsură să pună în circulație sensuri noi. Să pornim însă de la accepțiile vehiculate și acceptate ale cuvântului așa cum apar ele în DEX. Primul sens numaidecât actualizabil este cel al raportării directe la prezent, al situării în pre- zent, mai mult chiar, al unei identificări cu prezentul. Contemporanul este un actual. O deformare
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
noi suntem sau nu caragialești”. În reproiec- tarea contemporaneității prin raport cu opera lui Caragiale stă punctul de plecare al demersului meu. Dacă ideea de contemporaneitate nu a făcut obiectul unei reflecții în spațiul culturii românești, este extrem de profitabilă frecventarea accepțiilor pe care le dă termenu- lui Giorgio Agamben, în Qu’est‑ce que le contemporain ? Răspunsul filozofului italian vizează două dimensiuni, una care face parte structural din câmpul semantic al contem- poraneității și anume temporalitatea, iar cea de-a doua
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
străpunge scoarța pentru a intra în miezul lucru- rilor. Chiar și ieșind din raza de acțiune a acestor priviri, tortura se prelungește printr-o cefalee. Durerea de cap este consecința acestui asalt al privirii. Tezele lui Alexandru Dragomir oferă o accepție onto- logică deformării ca expresie a raportului dintre Centru și Periferie, interpretat după grila platoniciană a raportului dintre Idee ăeidosă și Imaginea ei ăeikônă. Reflecția se des- chide profitabil către o discuție asupra simulacrului. Perife ria ca provincie trăiește într-
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]