1,416 matches
-
patimile mele! Cu rănile Tale tămăduiește rănile mele! Cu sângele Tău curățește sângele meu și amestecă în trupul meu mireasma trupului Tău cel de-viață- făcător! Fierea cu care vrăjmașii Te-au adăpat să îndulcească amărăciunea cu care potrivnicul m-a adăpat. Trupul Tău întins pe cruce să întindă către Tine mintea mea cea trasă în jos de draci. Capul Tău pe care l-ai aplecat pe cruce să înalțe capul meu pălmuit de potrivnici. Preasfintele Tale mâini pironite de necredincioși pe
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
le aduc viermii de mătase, albinele, pomii roditori și vița de vie. Se mai sublinia că societatea avea „un caracter absolut cultural" și se anunța că „are și o bibliotecă de unde oricineîn schimbul unei mici cotizații lunare, poate să-și adape sufletul din izvoarele nesecate ale cărților". Adresându-se gospodarilor satelor, învățătorul Gheorghe Arteni credea că astăzi „a te îngriji numai de nevoile tale personale, a vedea numai până în marginile intereselor ce le ai, e prea târziu" și voia „o viață
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
făcut? ai luat repede cartea să vezi cum se termină O mie și una de nopți? liniștit locul...cu mese pe pajiște, lânga piscină... acum, ce să zic, piscina era una așa, rudimentară... de semăna mai mult a loc de adăpat caii, dar n-are a face... și am văzut și cai. frumoși. mai ales cei de competiție. m-am împrietenit cu unul, după ce i-am dat mere și zahăr... și pe urmă m-a scuipat (mestecând mărul în semn de
[Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]
-
bipezi fără scrupule și caracter. Asemeni rozătoarelor mutante născute în preajma unui reactor atomic, ele s-au răspândit rapid în patru zări, ducând morbul pierzaniei peste tot. Nu, acești "mitici" nu au în mod necesar, toți, buletin de capitală, dar se adapă trainic de la iradianta nelegiure dâmbovițeană, nelăsându-i pe cei neasemeni lor să viețuiască decent, sporind, malefic, tumoral, răul pe care îl reprezintă și din care se hrănesc. Cu ei avem noi a ne lupta și în anii viitori. (Mă grăbesc
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
De ne-ai scos pe noi din foc. Și te-ai dat În chip de slugă De ne-ai scos pe noi din muncă. Doamne, İisuse Cristoase Că și fiarele-s setoase Cum coboară la izvoare Și din apă se adapă Și lui Dumnezeu se roagă Se roagă lui Duhul sfînt Să le ție pe pămînt. Pe pămînt pace să fie Tuturor spre bucurie Și de-acum pînă-n vecie Mila Domnului să fie. ” -// La nunta din Gana Galilei ,, La nunta ce
Monografia comunei Cătunele, județul Gorj by Păunescu Ovidiu () [Corola-publishinghouse/Science/1828_a_3163]
-
moarte l-au condamnat La Golgota l-a-nălțat Pe cruce l-a ridicat İ-au bătut piroane-n mîini İ-au pus cunună de spini Cunună de spini pe cap Fiere i-au dat de-a gustat Cu oțet l-au adăpat İ-au bătut piroane-n talpe Pentru păcatele noastre. CÎnd sufletul și l-a dat Munții s-au cutremurat Păduri mari s-au legănat Bisericile-au crăpat Soarele s-a-ntunecat Luna-n sînge s-a schimbat Îngerii-ncepură-a
Monografia comunei Cătunele, județul Gorj by Păunescu Ovidiu () [Corola-publishinghouse/Science/1828_a_3163]
-
într-o salcie pletoasă, cânta... Doamne, Dumnezeule!... De câte ori începea, făcea într-un fel nou." (I. Al. Brătescu-Voinești, Privighetoarea) (c) "Zi frățâne-tău, zise Făt-Frumos calului său, să-și arunce stăpânu-n nori, și l-oi hrăni cu jaratec și l-oi adăpa cu pară de foc." (Mihai Eminescu, Făt-Frumos din Lacrimă) (d) ,,Tânărul Goe poartă un frumos costum de marinar, pălărie de paie, cu inscripția pe pamblică: Le Formidable, și sub pamblică biletul de călătorie înfipt de tanti Mița, că "așa țin
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
lupului îi scăpărau ochii și-i sfârâia gâtlejul de flămând ce era." (Ion Creangă, Capra cu trei iezi) (e) "Zi frățâne-tău, zise Făt-Frumos calului său, să-și arunce stăpânu-n nori, și l-oi hrăni cu jaratec și l-oi adăpa cu pară de foc." (Mihai Eminescu, Făt-Frumos din Lacrimă) (f) " Apoi de! n-a învățat toată lumea carte ca d-ta! Zice mam'mare și iar sărută pe nepoțel și iar îi potrivește pălăria de mariner." (I. L.Caragiale, D-l Goe
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
de conjunctură sau de sudură matrimonială nu pot să spun, dar sigur erau din același neam arimin cum o dovedește istoria prin mulțimea izvoarelor care trebuie numai adunate într-o singură albie, și astfel nea-mul mioritic nu se va mai adăpa din otrava iudeo-satanistă și latrinist duhnitoare. În capitolul X, 61, Iordanes ne povestește despre vizita nepoftită a persanului Cirus (557-530 î.e.n.) - citîndu-l tot pe Pompeius Trogus - pe capul reginei geților Tomi-ris care nu l-a primit nici cu flori nici
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
și a împins granițele puterii sale pînă în India, fondînd imperiul macedonean pe care profesioniștii minciunii din epoca modernă l-au numit ,,elenistic.” Capitala regatu- lui macedonean se numea Pela(pel: a plimba, a fi întunecat, a murdări + a: a adăpa vitele, străbun, rădăcină, braț, armă, neam), cuvînt provenit din vechea limbă a mi-leniului lV î.e.n. adică baștina păstorilor sau rădăcina neamului păstorilor. Pe același teritoriu al munților din nordul Greciei cîteva secole mai tîrziu istoria îi menționează pe vlahii machidoni
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
ce ține patru zile. Pentru a pune iapa sfinției sale la adăpost de orice primejdie, o urcă în clopotniță. Uitând de ea, o lasă acolo până a treia zi când, alertați de dangătele clopotului stârnite de captivă, o hrănesc și o adapă cu alcool tare, îmbătând-o. Cele mai poetice istorisiri ale lui V. se cantonează într-o lume a eresurilor, cu tărâmuri de basm chiar. O țărancă bolnavă de cancer crede că a intrat în ea un șarpe (Șarpele Aliodor). Urcând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
Căci un francofon e cineva care a făcut o alegere aceea de a-și defini identitatea culturală optînd pentru franceză ca limbă de expre sie și de creație -, îndreptîndu-se astfel spre un metisaj cultural, avînd în vedere faptul că se adapă din cultura Celuilalt, continuînd să se raporteze însă la propria-i cultură. Fără a se deculturaliza, el își transpune în franceză emoțiile și ideile, gîndite inițial în limba sa maternă, apoi, progresiv, direct în franceză. Imaginarele care decurg de aici
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
însă asimilabile, în mare, celor doi poli menționați mai sus. Pe de o parte, avem jugul, supunerea, gîtuirea identitară care se traduce și prin limba cuceritorului și care înghite limba (limbile) dominată (e): Cum să scrii cînd imaginarul tău se adapă, din zori și pînă-n vise din imagini, gînduri, valori care nu sunt ale tale? Cum să scrii cînd ceea ce ești vegetează în afara elanurilor ce-ți determină viața? Cum să scrii cînd ești dominat? (Patrick Chamoiseau, 1997) De cealaltă parte, avem
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
vegetale, de la Paris la Sissinnghurst și de la Alcazar în China, învăluind în demnitate și legitimitate legen dare senzualitatea fierbinte și inventivă a amanților, i-au asigurat de la bun început o vastă paletă de cititori veniți din toate orizonturile să se adape din farmecele fabulei, cu o neostoită și reconfortantă nevoie de absolut și de transgresiune. Totuși, ceea ce i se întîmplă nu e mai puțin tulburător, nici mai puțin simptomatic pentru ciudata confuzie și suprapunere de planuri pe care o trăim actualmente
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
taină se cinstește ca o împărăteasă; aleasă este ca răvărsatul zorilor, pentru că ea a gonit noaptea și toată întunerecimea păcatului și au adus în lume ziua cea purtătoare de vieață; aleasă este că este izvor, care cu curgerile cereștilor bunătăți adapă sfânta biserică și tot sufletul creștinesc; aleasă este, că este chiparos, carele cu nălțime covârșește cerurile, și pentru mirosul cel din fire s-au arătat departe de toată stricăciunea; aleasă este, că este crin, că măcar de-au și născut
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
cvasieminesciene. Cât ți-s dator, o, stea mult priincioasă, Că-n primăvara a vieții mele, Tu m-ai ferit de strâmbe căi și rele Și m-ai condus pe calea virtuoasă. Tu-n sân mi-aprinzi făclia luminoasă, M-ai adăpat l-Astreei fântânele, Și când vieața-mi îndulcesc prin ele, Desprețuiesc chiar soarta fioroasă. Ca să doresc a vieții nemurire Mă-ndeamnă raza-ți care-n cer se vede, Cum statornică urmează-a ei rotire. De la țărmul fatal vasul purcede, Ș-amu plutind
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
sărutări aprinse" și se strâng "piept la piept", el sărutând "cu-mpătimire" umerii femeii, ea lăsîndu-se "adăpată" cu gura: Ei șoptesc, multe și-ar spune și nu știu de unde să-nceapă, Căci pe rând și-astupă gura, când cu gura se adapă; Unu-n brațele altuia tremurând ei se sărută, Numai ochiul e vorbareț, iară limba lor e mută. Lui Eminescu îi repugnă prefăcătoria. Adevărata femeie e ingenuă. Ea vine singură la pădure, locul foirilor și împerecherilor: Hai în codru cu verdeață
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
din pășune și în surâs o scamă din soarele-apune... Deodată după geamuri se aprindeau făclii; o umbră liniștită intra în prăvălii prin ușile-ncuiate și s-așeza la masă. Tăcerea de salină încremenea în casă și-n sloiul nopții jgheabul ogrăzii adăpa. Bunicul între flăcări de sfeșnic se ruga: "Să-mi cadă dreapta, limba să se usuce-n mine de te-oi lua vreodată-n deșert, Ierusalime!" Poetul a refăcut chiar, cu mare talent, pe Horațiu, în Lui Taliarh, cu o recepție
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
o altă lumină: „Ss! Clopotul s-aude! E ceasul după urmă? Îngerul pocăinții cu ast d-aramă glas Cheamă la rugăciune pe rătăcita turmă. Natura se deșteaptă, visurile mă las. Rusește răsăritul, muntele rubinează, Îngînat pîntre aburi dealurile verzesc; RÎul adapă cîmpul ce rouă Însmăltează, Răcoarea dă viață și stelile albesc. Turme, cai, dobitoace la apă se coboară, Clopote bat, se scutur, cu-al dimineții zvon; La vîjÎitul morii undele se-nfășoară, Deschis e ochiul zilei acum pe orizon.” Meditația Începe
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
asemănător petrece poetul, invitat de D.V.G.C., Într-o casă clădită pe muchea unui deal, dominînd cîmpul mănos: „Este un cîmp lat, ce are De vechi și firești hotare Un mal către răsărit, Iar către apus o apă, Ce saduri, grădini adapă, Ce udă țărmul setos, Și-n ramuri multe-Împărțită, Curge mîndră, liniștită, Pe patu-i cel năsipos. În vale se văd desișuri, Saduri, livezi, alunișuri, Pe urmă ochiul zărește Un deal ce se prelungește. Verde și Împestrițat. Coastele-i sînt Învălite De
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sau aceea a lui Melanchton, să se înalțe și să coboare în asemenea măsură, încît ochii să pară niște lacuri de munte limpezi și eterne, deasupra cărora să poți urmări, în ridurile adînci, gîndurile care vin ca cerbii să se adape din apa acelor lacuri, așa cum vînătorii din munții Scoției urmăresc semnele lăsate în zăpadă de ei. La marele cașalot însă acest caracter sublim și divin al frunții e sporit în așa măsură, încît, privind-o din față, ai sentimentul dumnezeirii
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
uimitor de transparent pînă la o mare adîncime; așa cum pruncii omului au, în timp ce sug, privirea ațintită în altă direcție decît sînul matern, ca și cum ar duce două existențe diferite, ca și cum, în vreme ce sorb hrana necesară ființei lor muritoare, cugetul lor s-ar adăpa din izvorul vreunei amintiri nepămîntene - la fel și acești pui de cașaloți păreau să privească în sus, dar nu chiar spre noi, căci noi apăream desigur, în ochii lor de nou-născuți, ca niște alge acvatice. Plutind alături, mamele lor păreau
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
cu biserica papală, se înființează școli românești - cea mai însemnată e seminariul din Blaj - și se naște pentru români putința de a-și trimite fiii distinși la învățătură la Viena și chiar la Roma, leagănul poporului român. Acolo aceștia se adapă, la izvor, la cultura latină - și apuseană - și ideea de latinitate se întărește în mintea lor până la puterea unei idei fixe. Curentul latinist, început în Moldova în veacul al XVII-lea, renaște acum în Transilvania, ajunge până unde poate să
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
Vinț, în Viața lumii a lui Miron Costin și în Divanul lui Cantemir: Precum doao răsădituri trupului și sufletului fiind dulceața și durearea, multe sunt odraslele acelora pentru carele pre fieștecarea cel atot lucrătoriu gând curățindu-le, privindu-le și adăpându-le și în tot chipul mai turnându-le, dumesteceaște cele ale năravurilor și ale patimilor materii. Pentru că gândul iaste povățuitoriu bunătăților, iară patemelor sângur țiitoriu, și caută oarece întâiu pentru el den celea opritoare fapte ale întregăciunii minții; că sângur
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
de la ei; ei sunt totul: și acuzatori și judecători și călăi”. (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXXXVII, I, în PSB, vol. 23, p. 974) „Dat-au spre mâncarea Mea fiere și spre setea Mea M-au adăpat cu oțet (Ps. 68, 25). Dar nici evanghelistul Ioan nu spune că a băut; că nu-i nici o deosebire între a gusta și a bea; amândouă cuvintele arată unul și același lucru. Și totuși nebunia lor nu s-a oprit
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]