10,749 matches
-
bucuriei după ce ploaia s-a făcut nevăzută, cu mantia-i străvezie, din care mai picura, din când În când, câte un strop de apă, ca o boabă de mărgăritar. M-am apropiat cu grijă de lacul În care salcia Își admira pletele-i verzi, plete care fluturau leneșe, lăsându-se legănate cu vădită cochetărie, de vântul curtenitor. Într-o fulgerare de clipă, m-am zărit În apa limpede și argintată. M-am aplecat, chemată de un duh nevăzut al apei, Încercând
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
poate numai ea a avut-o. Și de aici... zbuciumul meu Întreg. Și iată cum sufletul meu Începe mărturisirea fără să mai analizeze până la sânge orice detaliu. Îți mărturisesc că simt nevoia să trăiesc În umbra celui pe care Îl admir. Nu m-am gândit nicio clipă ca prezența mea să-ți influiențeze drumul pe care ți l-ai ales demult și căruia te-ai dăruit cu pasiune. Îmi imaginam că pot umple acele clipe de evadare, stând Împreună la umbra
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
dragoste ar fi ca un intrus care e gata să fure din timpul tău prețios. Și tu ai avea vârsta mea, dacă inima ți-ar fi plină de iubire și strălucire, așa cum o simt eu acum. Te Îndrăgesc și te admir chiar dacă aceste trăiri ale mele nu vor fi Împărtășite niciodată. Îți MĂRTURISESC... chiar dacă ai să zâmbești! Și uite... acum când Îți scriu, a Început să plouă, ca o blândă eliberare. „Mai bine taci! Ascultă ploaia venind din depărtări Pe arșiță
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
poți lega o prietenie veșnică cu timpul. Cine a crezut că poate face un legământ cu această curgere universală, s-a Înșelat amarnic. Nu poți auzi cuiele, bătute În taină În copacul pe care chiar În clipa de față Îl admiri, șezând la umbra i deasă și răcoroasă - copac care Îți va deveni ultimul leagăn, În drumul spre eternitate. Neprețuitul meu prieten a plecat, pe neașteptate, spre acele zări despre care nu știm nimic... (Scrisoare inspirată după scrisoarea originală, regretatului maestru
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
meu bălai. Sper că le mai ai? Să nu-mi spui că nu le-ai păstrat?! Și ți-am mai scris două scrisori. Îți mărturiseam dorința-mi tainică: tot restul vieții să-mi trăiesc, la umbra celui ce-atât Îl admir și-ndrăgesc! Și-mi imaginam cum, citind ... În colțul buzelor, un zâmbet ți-a-nflorit! Ai zâmbit, nu-i așa? și inima Înflăcărată, timid a Început să-ți bată la gându-mi ce s-a „lăsat” mărturisit. Îți mărturisesc ... că
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
la viața mănăstirească. Cu pași repezi, se apropia și ziua când trebuia să mă Întorc acasă. Parcă aș fi dorit să mai rămân. „De ce-aș mai fi rămas”... cum spune Minulescu. Trandafirii Îmi cerșeau o ultimă privire. I-am admirat Îndelung, savurându-le superbele culori și parfumul divin. Șederea la bloc este, de cele mai multe ori, un adevărat supliciu, mai ales când ai ca vecini tot felul de creaturi care n-au ajuns la un grad de dezvoltare spirituală... Ce spun
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
făcea câte un șorțuleț, o față de pernă nouă, o perdeluță pe ici pe colo... Știa să îmbine bucățile de pânză între ele după culori și calitate în așa fel, încât cine vedea lucrurile făcute de ea nu putea să nu admire imaginația ei, lăudând-o. Chiar și nașa Varvara, când își vedea fina îmbrăcată în acele lucruri făcute de mâna mamei ei, nu putea să tacă și să nu zică ceva. - Ia te uită, ce rochiță ți-a mai cusut cumătra
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
până seara era încă mult de așteptat. Maică-sa știa că nu va fi chip să o oprească, îi zise să nu se ducă departe, să se întoarcă repede că avea nevoie de ajutorul ei. Ioana simți cum mama își admira cu privirea opera făcută de mâna ei, că îi plăcea și ei rochița. Îi zise iar: - Hai, du-te, dar vino repede, auzi? - Da, mamă, vin tot acum înapoi, spuse ea îndreptându-se spre poartă. Ieși în drum și ce
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
jocurile lor. Zâmbea, râdea și comenta câte ceva de felul: „Uite, ce îndrăzneață e Ana-Maria! Ce cumințică și drăguță e Kristina! Andrieș se vede că e mai mare decât ceilalți...”. Eu o priveam și mă miram de felul ei de a admira copiii. Sufletul ei era plin de dragoste, dar ochii lăsau să se vadă o tristețe ușoară. - Îți plac copiii, Aurica, așa-i? Chipul tău vorbește despre aceasta, o întrebasem eu. Ea nu se grăbi să-mi răspundă. Mai privi puțin
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
i se va deschide ușa la care bate. Iertarea De fiecare dată, când am ocazia să pot urmări cum se joacă un grup de copii, o fac. Nu pot să trec pe alături fără să-i privesc și să-i admir. Ce simple sunt toate la copii! Ce nevinovată este lumea lor! Tot ce fac ei, li se pare natural, iar mânia și supărarea nu-și găsesc loc pentru mult timp în inimile lor, pentru că sunt curate. Inima curată ușor iartă
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
aceeași oră. Se mai întâmpla, însă, ca el să întârzie și, atunci, trebuia să aștepte, cu alți copii din sat, uneori chiar ore întregi. Se așeza mai aproape de ușa magazinului, în așa fel ca să nu deranjeze pe nimeni, și o admira pe Liza. Era subțire și toată haina se aranja frumos pe corpul ei, avea mișcări iuți dar precise, pe spate purta un păr frumos, negru și bogat, pe care-l împletea într-o coadă lungă și groasă. Vocea ei blândă
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
putea uita casa părintească, unde m-am născut și unde am petrecut cea mai frumoasă și nevinovată parte din viața mea, copilăria, alături de cele mai scumpe ființe, mama și tata, frați și surori. Este locul unde, pentru prima dată, am admirat un răsărit și un asfințit de soare, am privit cu cercetare stelele cerului senin în nopțile de vară. Aici, în acest frumos loc pentru sufletul meu, am simțit pentru prima dată fiorul dragostei și am început să visez cu ochii
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
el se uită cumva galeș la mine și-mi spune: aș vrea să-mi vorbești despre tine, eu tac, îmi rămân vorbele în gât când mă uit la el, de aceea mă joc cu vârful piciorului în nisip, mi-l admir, proaspăt dichisit, unghiile de la picioare frumos ojate, glezna subțire, piciorul lung, schițez câțiva pași de dans, sunt singurele gesturi pe care le pot face, frumosul meu se uită uimit la mine, nu ai încercat să te faci actriță, mă întreabă
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
care m-am născut, E-un loc mirific, de poveste, Cu brazii ce creează scut, Veghind spre-ndepărtate creste. Din dor de munte sunt creat, Zburdalnic, iubitor de viață, De tril, de susur încântat, Și-alerg prin raiul de verdeață. Admir des turme de mioare, Ce tuturora ne sunt dragi, Zâmbesc la razele de soare Când se strecoară printre fagi. La stână totu-i pregătit, Privesc, îmi lasă gura apă, Sunt invitat, și-apoi servit Cu urdă, caș, dar și cu
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
100km/h. Contactul cu capitala Ardealului a fost surprinzător pentru un copil de grădiniță, pe care l-a furat peisajul de la prima plimbare. În mod special, vitrinele magazinelor viu colorate mă fascinau, de multe ori oprindu-mă din mers și admirând arta decorațiunilor. La un moment dat, neam întâlnit pe trotuar cu un cuplu comic și insolit, dar care m-a făcut să mă lipesc strâns de fusta mamei, și să strig în gura mare: Iga ursul! Țigani mascați mai văzusem
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
neveste, doborându-mă la pământ în hazul tuturor, dar am strâns din dinți și nu am plâns mai deloc. Atunci mi-am propus, cuprins de supărare și neputință, să ajung și eu cândva în situația de a fi privit și admirat de toți spectatorii gălăgioși din tribune, situație care îți asigura un statut de vedetă locală, cu implicații sociale de invidiat în comunitate. Sigur că am ajuns, dar cu ce sacrificii, pierzând, după bacalaureat, cinci ani bătuți, până la începerea studiilor superioare
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
voi o urbe-ntre coline Pulsând cultură-n ritmuri creatoare Din plasa vremii prea necruțătoare În care Domnul nu mai intervine ? Orașu-i un tezaur, o valoare, Păstrând mii de comori de taine pline Ce ies din legendarele ruine Spre-a admira tablouri uimitoare. Cu eleganță-și țin azi semeția Cei Trei Ierarhi, dar și Mitropolia Și Parcul din Copou cu vechiul tei, Bojdeuca ori Muzeul Dosoftei. Iar la Palat e Ștefan domnitorul Și Lui, dar și lui Cuza-i dăm onorul! Răul
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
Împrejmuită de salcâmi: „ding - dang... ding - dang...”. Mă balansez de pe un picior pe altul, asemenea unei corăbii. O senzație de fericire bântuie pereții somnului. Cu pleoapele crăpate alunec din așternuturi. Mă Îndrept spre camera cu oglindă mare. Vreau să-mi admir trupul alb, cu reflexe trandafirii. Găsesc oglinda acoperită de o pânză groasă, uriașă, de păianjen. „Să fiu al naibii” - Îmi spun - și trântesc un picior În materialul acela neobișnuit. Simt duritatea pânzei și ceva cleios care-mi atinge pielea. Piciorul
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Am privit-o din nou, interminabil, fără să mă mai satur. Totul la ea se afla Într-o armonie deplină de linii și ondulații, de trăsături fine și de curbe dulci. Un corp de zeiță, care te invita să Îl admiri la infinit, unic și desăvârșit. 119 Într-un târziu, cu sufletul apăsat, m-am Îndreptat șontâcăind spre bucătărie și, după ce mi-am desprins proteza, m-am Întins În patul meu improvizat. Inima Îmi zvâcnea cu putere. Pe fereastra Îngustă, dreptunghiulară
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
știa asta de la „șefu”. Tot el m-a informat că patronul o ținea acolo pentru „Înfrumusețarea decorului”. Că, cică, aducea un plus de farmec și de noroc. Că, de când apăruse ea, barul era mereu plin si lumea se simțea bine „admirând peisajul”. De fapt, nimeni nu prea știa de unde venea tipa asta și care era menirea ei În acel loc. Pleca fix când voia, revenea după chef și ... cam asta era tot. Era, Într-un fel, “protejata” patronului, deci... a Divinității
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
totuși să vă fac o propunere: nu ați vrea ca într-o zi să discutăm și altceva în afară de prețul și prospețimea legumelor? - Adică? - Să-mi acceptați propunerea de a sta la o masă, lângă o cafea, cu un om care admiră la dumneavoastră multe lucruri, dar în primul rând delicatețea, seriozitatea. - Ce anume am putea discuta? - Vom găsi. Sunt atâtea teme ce se pot găsi într-o ceașcă de cafea! - Nu cred că am să pot. - Observ că aveți un contract
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
în puzderia de lume de acolo. OCHELARII DOAMNEI OLGA Ne-am mutat de curând la etajul patru al unui bloc de pe strada Cuza Vodă. Cele trei camere au fost umplute până la refuz cu mobilă veche și grea ca de muzeu. Admiram în fiecare zi țevile proaspăt vopsite, pereții zugrăviți în culori vii, geamurile limpezi și trebuia să fim fericiți. Părinții mei își trăiau viața de la un spălat al vaselor la altul, eu îi priveam de la locul meu cu gura căscată. Sub
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
să ne fi iubit mult. Nu am spus nimic despre mărturisirea din seara aceea, preferaserăm să-l lăsăm acolo unde singur se instalase și păstram cu sfințenie tăcerea. Edi era secretul nostru și asta ne lega. Edi continua să fie admirat, de celălalt nu am aflat niciodată nimic, iar ție nu-ți puteam spune toate astea, că tu imediat începeai din nou să plângi. URME DE CIOCOLATĂ ÎN COLȚUL GURII Acum câteva zile i-am auzit șușotind, dar nu credeam că
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
am început să le mănânc. Porumbeii mișunau la picioare, iar eu am înghițit una câte una bomboanele albe și rotunde ca niște alune până le-am terminat. Pe vremuri coboram pe bulevard și mă plimbam prin fața vitrinelor. Multă lume se admira, ca și mine, în geamurile ca niște oglinzi în umbră. Acum mă țin departe de mașini și autobuze, ca să nu mi se întâmple ceva și să-i fac pe Mircea și Andreea să sufere. Banca se făcea din ce în ce mai tare și
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
de conferințe, un teren de tenis, o piscină și mult spațiu pentru promenadă. În fiecare seară se difuzau prin televiziunea cu circuit închis filme clasice și filme pentru adulți, iar programul animatorilor era atrăgător. Își petreceau mult timp pe punte, admirând valurile sau apusul soarelui, apoi dansau până târziu, adormind spre dimineață în ritmuri leneșe de jazz. De la un moment dat însă, începură să se plictisească, iar croaziera de vis devenise rutină. Aveau impresia că merg la plajă ca și cum ar fi
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]