1,473 matches
-
-o să fiarbă și să bolborosească. A fost prima zi În care m-a lăsat de capul meu mai multă vreme. S-a dus la ai ei, căci țineau sfat. Se strânseseră În mijlocul ghețarului și se tot uitau la cer, adulmecau văzduhul, Își spuneau ceva unii altora, păreau chiar că nu se Înțeleg și vorbeau mai tare, uitându-se cu ochi scăpărători unii la alții, de a trebuit să meșteșugesc un cuvânt pentru felul acesta de a vorbi - tot Încercând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
tăcut cu toții mâlc, doar-doar am auzi din nou acele glasuri. De auzit, Însă, nu se mai auzea decât clipocitul apei, amestecat cu pârâitul ghețurilor care se crăpau. Ne-am zgâit În larg, ne-am Încordat privirile și am prins să adulmecăm ori de câte ori prindeam o boare ce adia dinspre Mare. Spre dimineață, unii dintre vânătorii lui Tek ne chemară la ei și ne puseră să adulmecăm un firicel mărunt de vânt care abia se târa pe deasupra gheții. Nu-l simțeai nici dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
care se crăpau. Ne-am zgâit În larg, ne-am Încordat privirile și am prins să adulmecăm ori de câte ori prindeam o boare ce adia dinspre Mare. Spre dimineață, unii dintre vânătorii lui Tek ne chemară la ei și ne puseră să adulmecăm un firicel mărunt de vânt care abia se târa pe deasupra gheții. Nu-l simțeai nici dacă stăteai În picioare și nici dacă stăteai Întins. Ne puserăm În genunchi și traserăm cu nesaț aer În piept, căscând nările, plimbând aerul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
fi meritat să visez, dar Tatăl, drăguțul, nu m-a lăsat. Dădea să se crape de ziuă când, m-a trezit un zgrepțănit ușor care venea dindărătul casei. Am ciulit urechile. Am auzit același zgrepțănit, dar parcă mai slab. Am adulmecat aerul. Mirosul plin al lui Nunatuk. Mirosul ca de lapte al celor doi prunci. Mirosul uscat al pământului roșu din sat. Și, dincolo de toate astea, mirosul de om care se ascunde. Dupna, mi-am spus. Blestemata de Hadat mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și nu izbuteam să aflăm de ce. Ne-au pus să pornim pe cât puteam de repede și, mai mult am alergat peste gheață și zăpezi, doar ca să ajungem Într-un loc plin de vetre de foc de-ale voastre. Pândarii au adulmecat de jur-Împrejur, iar cele aflate i-au scos din minți pe cei doi: cu numai jumătate de zi mai devreme, o luaserăți peste Marea cea mare. N-a trecut mult și au venit niște oameni cu luntre multe-multe. Am trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
noduros. Mi-am Înghițit scuipatul. Frumosul ăsta de Logon... Omul care mă privise cu ochi de femeie... Sfătuitorul meu din nopțile grele de pe puntea de gheață... - Bună ziua, Logon... M-a privit, micșorând ochii. Nările i se căscară și păru să adulmece. După o vreme Însă, se lăsă păgubaș și se apucă să mă scotocească din priviri. - Ce vrei? - Curând o să dăm lupta de sânge. - Trebuia să vină și asta. Nu se mai putu abține și mă sorbi din ochi. Of, of.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
alergau de la Dupna la Logon, că erau atât de murdari și de slabi Încât abia mai puteai să-i deosebești. Până la urmă, Îl recunoscu pe vechiul său tovarăș și rămase cu ochii țintă la el. I se căscară nările și adulmecă de câteva ori, de parcă ar fi dorit să aleagă mirosul lui Logon dintre mirosurile de sudoare ale miilor de oameni adunați pe câmpie. - Te știu mai bine decât crezi, Krog... reluă Scept, privind la mine cu ochi sclipitori. Știu ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
după ceafa autorului. Deși acum era o bătrânică sfrijită, în pozele vechi de șaizeci de ani tanti Clemanza apărea ca un zdrahon purtător de ochelari cu lentile-fund-de-sticlă. Cu ceafa zdrobită de scatoalce, nea Miluță se hotărâse să treacă la teatru. Adulmeca mai cu seamă piese istorice cu voievozi eroici, înconjurați de o ciurdă de puradei bastarzi. Totul în versuri, neapărat în versuri. Când nevasta i le aproba, înșfăca două gâște din ogradă și alerga la cursa de ora 6 spre Botoșani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
gardul de tablă verde. În curte nici țipenie. La WC cartonul era întors cu Gică Petrescu în afară - liber. Am intrat în casă și șoarecii au zbughit-o în toate părțile. Unul singur s-a încăpățânat pe aragaz, concentrat să adulmece nu știu ce. Sabina a rămas nemișcată într-un picior. Eu m-am apropiat tiptil de aragaz cu un papuc în mână și zbanggg! Degeaba, lighioana sărise la timp. În timp ce despachetam, am primit un telefon. Era mătușă-mea, tanti Cucu. Mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Oprește-i dezlănțuirea/ Și alungă-i rătăcirea!”. Este ca și când poeta, asemenea unei zâne cu bagheta sa fermecată, însuflețește tot ce atinge. Este acel ceva care mă îndreptățește să afirm că pastelul este cheia de boltă a liricii poetei. Vera Crăciun adulmecă, simte plurisenzorial și rezultatul acestor senzații se transpune în percepții și reprezentări transfigurate metaforic, aș cum vă puteți convinge lecturând poezii ca: „Zi toridă”, „Urări de primăvară”, „Început de toamnă”, „Zi de vară” și nu numai. De asemenea, nu pot
Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_544]
-
e greu de explicat în cuvinte omenești. Credința Legionară se cucerește pas cu pas, treaptă cu treaptă, căderi și înălțări, mormânt lângă mormânt. Legionarul chinuit de toate frământările și greutățile omenești, lovit de toate mișeliile dușmanului, în anevoiosul său drum adulmecă înălțimile și azurul cerului și urcă către Dumnezeu, Golgota dată lui. Mișcarea Legionară e armonie de suflete. Tot legionarul se împlinește numai în cadrul acestei armonii. El merge pe linia onoarei, a trăirii aspre și severe. El este omul măsurii, bunului
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
sunt? întreabă Hilary. — Tu poți să fii Laika, cățeaua rusă spațială. — Dar a murit. A murit în rachetă. Mi-a spus unchiul Henry. — ei, prefă-te și tu un pic. Așa că Hilary începe să țopăie în patru labe, lătrând vehement, adulmecând stâncile marțiene și scurmând în praf. Face chestia asta vreo două minute. — E tare plicticos. — Gura! Maiorul Gagarin către centrul de control. Am aterizat în siguranță pe Marte și acum caut semne de viață inteligentă. Deocamdată nu văd decât câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
i se transformă din nou în șoaptă), am auzit pe căi neștiute că membrii unei familii de vază se pregătesc să înfrunte o pierdere tragică. Mortimer Winshaw se stinge repede. — Păcat. E singurul care s-a purtat frumos cu mine. — Adulmec revolte. Adulmec frământări. Cunoști la fel de bine ca mine natura sentimentelor lui Mortimer față de familia lui. Dacă lasă un testament, s-ar putea să conțină câteva surprize urâte pentru ei; și, desigur, dacă va exista o înmormantare, va veni și Tabitha
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
transformă din nou în șoaptă), am auzit pe căi neștiute că membrii unei familii de vază se pregătesc să înfrunte o pierdere tragică. Mortimer Winshaw se stinge repede. — Păcat. E singurul care s-a purtat frumos cu mine. — Adulmec revolte. Adulmec frământări. Cunoști la fel de bine ca mine natura sentimentelor lui Mortimer față de familia lui. Dacă lasă un testament, s-ar putea să conțină câteva surprize urâte pentru ei; și, desigur, dacă va exista o înmormantare, va veni și Tabitha și va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
noastre, Rebecca și cu mine n-am trăit cumpătat. Banii pe care i-am avut, i-am cheltuit. Fără îndoială că ar fi trebuit să-i adunăm, să-i investim, să-i punem la muncă sau să ne dedicăm energiile adulmecându-i și înșfăcând tot mai mulți. Dar nu asta a fost concepția noastră de viață. Am preferat să ne distrăm și urmarea a fost că am făcut datorii: datorii care au rămas neachitate până azi. Datorii atât de mari, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
la câțiva câini în grădină, aduceți puștile și armele de foc pe care le aveți prin casă și asigurați-vă că aveți lumina aprinsă în fiecare cameră. Dar orice ați face, nu intrați în panică. Făpturile astea simt frica. O adulmecă. După ce îi încurajă, își puse chipiul ferm pe cap și se îndreptă spre ușă. Acum plec, dacă nu aveți nimic împotrivă. Mă așteaptă colegul în mașină; și mai avem câteva case de vizitat în noaptea asta. După ce îl conduseră, lăsând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
trebuie să vă mai spun că arheologia e pentru mine mai mult decât o pasiune. Când am auzit de Ozymandias, regele din poemul lui Shelley, pe care îmi voi permite pentru început să vi-l recit, am și început să adulmec vânatul. Dar ascultați mai întâi poezia. Ozymandias I met a traveller from an antique land Who said: Two vast and trunkless legs of stone Stand in the desert... Near them, on the sand, Half sunk, a shattered visage lies, whose
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
mea) pe un ecran plin de culori vesele, luminoase, înfrumusețând un instinct care, la drept vorbind, îl face solidar cu toate bestiile? Simplu! crede scriitorul. Printr-un joc erotic complex, dirijat parțial de rațiune, deci prin conștientizare și control. Animalul adulmecă, omul admiră. Desigur, ajunge și să se îmbete cu parfumul celuilalt, dar, în același timp, își percepe beția, plasînd-o într-o rețea de trăiri, de sentimente și gânduri, astfel creând fondul, care poate contura un complex numit de poeți „arta
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
o fetiță și un băiețel, amândoi de vârstă preșcolară. După ce, în fine, obosiți, adorm, își permite să răspundă, mai mult în șoaptă, la obișnuitele întrebări puse de un tovarăș de călătorie ceva mai curios. Ziaristul din el era gata „să adulmece” un posibil „subiect” de foileton. Îl încântă faptul că, după mai multe schimburi de replici, ea pare interesată de preocupările lui. Încercă să-i ghicească „problemele”, îl cercetează cu blândețe, pe un ton aproape matern (deși atât de tânără față de
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
și-o reconstruise se apropia de termenul final pentru că el nu-și dăduse cu iod acum două săptămâni, când și-a zgâriat genunchiul Într-un ghimpe În timp ce Încercau să fotografieze o cireadă de antilope care stăteau atente, cu capetele Înălțate, adulmecând cu nările deschise larg și ciulindu-și urechile ca să prindă orice zgomot care le-ar fi alungat În tufișuri. Nici măcar fotografia nu i-a ieșit, pentru că ele au fugit. Și uite-o că se apropia. Și-a Întors capul spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
vede un răzlog arzând - a vorbit Toaibă, pornind înainte. După câțiva pași, s-a oprit cu nasul în vânt. Parcă adie a miros de carne arsă - a scâncit Toaibă. 107 Maranda, care îl urma îndeaproape, s-a oprit și ea, adulmecând aerul... Poate ai dreptate, Toadere. Și mie mi se pare... Au pornit mai departe înotând prin cenușa încă caldă. Cu ultimele puteri, au ajuns la răzlogul care încă mai ardea. Au privit în jur cu înfrigurare. Toaibă s-a apucat
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
luă o mână de zăpadă și își frecă fața. Intră în umbra pădurii și străbătu câteva mile la pas, pe o cărare ce abia se zărea printre copaci, aplecându-și adesea capul ferindu-se de crengi. Lurr mergea în fața lui, adulmecând pământul de parcă ar fi luat urma cuiva. Valerius zâmbi, trăgând în piept aerul rece, în care se simțeau mirosul pătrunzător al pinilor și acela, mai dens, al rășinii. Observă în zăpadă urme de vulpe și de cerb, iar mai departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
piele al sabiei de gladiator. Dădu pinteni calului și își reluă drumul prin pădurea aceea unde avea să-i întâlnească pe Julius Civilis și pe Velunda. Când ajunse la o ridicătură, se opri, fiindcă Lurr stătea nemișcat, cu părul zbârlit, adulmecând. Valerius coborî de pe cal, afundându-se în zăpadă până la pulpe. Ascultă. Un strigăt îndepărtat, înăbușit imediat, sfâșie preț de o clipă liniștea care acum se lăsase din nou peste peisajul scăldat în lumină. Un alt strigăt. Din nou liniște. Valerius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
e bine să-ți clăteși gura cu asta, îi spuse, oferindu-i o cupă. Vitellius își scosese tunica de lână și, pe jumătate gol, se întinsese pe tricliniu în încăperea unde focul continua să ardă. Guvernatorul se ridică puțin și adulmecă. Nu-i vin! — E o băutură din mărar - alungă toate gusturile. — Pe Listarius l-am descoperit într-o tavernă, îi spuse Vitellius lui Flavius Valens, care era așezat în fața lui. Prăjea măruntaie de mistreț... N-am mâncat așa ceva în viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
prăjită plutea în aer. Apăru hangiul, care făcu mai multe plecăciuni - îl recunoscuse imediat pe guvernator în omul care înainta șchiopătând, lacom de mâncare și de informații. Vitellius îl îndepărtă cu mâna pe hangiu și se duse să inspecteze cratițele, adulmecând, gustând sau înfulecând cu gura plină când o mâncare îi plăcea mai mult decât celelalte. Era neliniștit și privea lacom mâncărurile. Cuvintele lui Flavius Valens îi răsunau în minte, mai ales acela care părea înconjurat de o aură: imperator. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]