12,606 matches
-
unui om... Și... mai ales când la mijloc se află sufletul, Îl mai lași și pe el să spună ce simte și ce crede.... Despina Îl asculta simțind că inima este gata să-i iasă din piept, iar obrajii - până În albul ochilor - ardeau ca para... ― Mă gândesc, Însă, că nu ar fi rău să găsești un mod civilizat de a-l cunoaște și mami. ― Cum, tati? - a reușit să Întrebe Despina, cu glas tremurat. ― Când vă veți cunoaște mai bine, să
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
indivizi... Întrebarea e: sunt de santinelă sau e o patrulă?” - mi-a șoptit Păpădie. Am rămas Încremeniți, cu mâna pe automate... Cum se vedea treaba, rușii nu aveau a face cu echipamentul de camuflaj. Cei doi ruși se desenau pe albul omătului ca tușul negru pe hârtie... noastră. Pășea cu atenție sporită, dar gârla părea fără sfârșit. „Să rămânem pe loc, pentru a vedea ce fac” - am hotărât eu... ― Eu am fiori - a șoptit Despina către Maria. ― Eu tremur de când a
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
un bâzâit ca al unui roi de albine a adiat din stânga noastră... Toader a privit la mine și la Păpădie cu mare atenție... „Am vrut să văd dacă nu vi se vede cumva căciula sau altceva de culoare Închisă. Pe albul omătului, te ia ca din oală” - a șoptit Toader... Într-un minut, am devenit una cu zăpada din preajmă. Când eram mai Încordați, fiindcă zgomotul motoarelor creștea În intensitate, Păpădie șoptește: „Eu m-aș duce colo la baza rambleului șoselei
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
câțiva pași de traseul șoselei, ștergându-și din mers urmele cu una din crengile aduse cu noi. Îndată și-a arătat profilul Întunecos șirul de camioane grele. „Ce-o fi În ele?” - mă Întrebam, urmărind cum miriapodul se târâie pe albul zăpezii. Îl invidiam pe Păpădie. Știindu-l Însă dotat pentru cercetășie, aveam mare Încredere că va fi cu o mie de ochi pe coloana ce defila deja prin fața noastră... De la distanța la care ne aflam, ne-am putut da seama
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
vânt a adus zvon de motor... De motor ușor... „Asta-i ceea ce așteptam, Petrache. Dă semnalul și hai să ne deplasăm spre cărarea patrulei” - a vorbit Toader bucuros... Nu a durat multă vreme și au apărut patru puncte cenușii pe albul omătului. Nu alergau cu viteză mare... În clipa următoare, a apărut și Păpădie. „Ai reușit să faci ce trebuie?” - l-a Întrebat Toader. „Sper să fie de leac descântecul meu” - a glumit el. Aveam Încredere În priceperea lui Păpădie... „Sigur
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
În spatele șirului, urmând „la ham” alți doi cercetași... Toader gemea continuu de durere. Nu-l puteam ajuta cu nimic, decât cu o gură de rom și grabă În deplasare... Când am ajuns la ieșirea din crăpătura gârlei, strălucirea soarelui pe albul zăpezii ne-a orbit... Am Închis ochii, lăcrimând pentru un timp. ― Bietul tata Toader - l-a căinat Maria. ― Așa i, da’ el nu se dădea cu una cu două. „Păpădie și Undiță, mergeți cel puțin cinci sute de pași Înainte
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Abia atunci m-am gândit și eu la această eventualitate... Am ajuns la bordeiul nostru. Pe Toader l-am Întins pe pat, iar căpitanul a plecat să cheme serviciul de prim-ajutor, pentru a-l prelua pe rănit... El era alb la față, tremura și gemea mereu. În scurtă vreme, s-au prezentat doi brancardieri, care l-au așezat pe o sanie și au plecat... Ne-am luat rămas bun de la el, urându-i Însănătoșire grabnică. „Te așteptăm cu mult drag
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
spun eu ție? Cred că și unul cu mai puține clase decât are trenul, dacă are În față cele două documente - unul completat cu datele privind diagnosticul, evoluția și starea pacientului la ieșire, adică foaia de observație - și unul „În alb”, cum se spune, poate Întocmi un bilet de ieșire unui pacient... Lucrurile devin Însă mai complicate dacă este vorba despre un deces produs În spital. Aceste lămuriri nu i-au spus prea multe, ba s-a simțit jignit și drept urmare
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
la nunta ta. Frumoasă ești, bună de măritiș ești, nu rămâne decât să spui „da” - a răspuns profesorul privind amuzat la Gruia. În jur s-au auzit discrete chicote de râs... Fata a lăsat privirea În jos, roșindu-se până În albul ochilor. ― Hai, Stăncuțo, fii cuminte. N-am vrut să te supăr - a vorbit profesorul, mângâind-o pe frunte părintește... Când au ieșit din ultimul salon, profesorul s-a apropiat de doctorul Vatră și i-a spus, cu ton scăzut: ― Vă
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
frumoasă și foarte tânără, ducând un întreg teanc de dosare în brațele-i delicate. Când dădu ochi cu șeful cel mare se fâstâci atât de tare, încât fu cât pe-aici să scape dosarele din mână și se înroși până în albul ochilor. Lasă, Caterino, că nu sunt papa de la Roma! îi vorbi el familiar și îi ordonă santinelei să-i dea fetei o mână de ajutor. Coborâră apoi niște trepte și se opriră în fața unei uși, pe care un alt militar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
încet și în tăcere documentul, iar când sfârși de citit i-l dădu lui Maurer, ca să-l vadă și el. Și ce dorești dumneata, tovarășe? întrebă conducătorul partidului, ținând să audă din gura vizitatorului său ceea ce stătea scris negru pe alb, pe hârtie. Nando Rossi surâse amical și-l privi pe Dej cu speranță. Un lucru simplu și de bun simț, un gest tovărășesc și de omenie, răspunse. Eliberați-l pe Lucrețiu Pătrășcanu... N-are rost să vă încărcați conștiința cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
mare problemă să ajungă la serviciu, dar pentru funcționarii care făceau naveta la oraș era cu totul altceva. În a treia zi de viscol, Tanța Trandafir nu mai veni deloc la serviciu, iar Mihai Viniciuc ajunse abia pe la ora prânzului, alb de zăpadă din cap până-n picioare și pe jumătate înghețat, dar cu un rucsac mare plin cu pâine neagră, pe care, ca un tip de treabă ce era, prevăzând o criză alimentară din cauza iernii grele, se gândise să i-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
lumea liberă în care trăim azi și poate nu o prețuim destul. S. I. P.O.2 Camera în care Dora se găsește culcată într-un pat îngust, cu gratii rabatabile, cămășoiul în care este îmbrăcată, toate sunt albe, de un alb strălucitor. Aerul are o consistență ciudată, explicabilă probabil prin mirosul puternic de dezinfectant. Camera de spital este, în mod paradoxal, animată de imaginile și sonorul prea sonor care se revarsă dintr-un televizor agățat de plafon. Pe al doilea pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
are timp Dora să își spună, că interogatoriul începe. Este un interogatoriu scurt și destul de formal, căci profesorul privește o fișă pe care o ține internul de lângă el și pe care este scris tot, toată anamneza cum numesc oamenii în alb antecedentele stării de sănătate a pacientului. Ce notă ați putea da, pe o scară de la unu la zece, durerii dumneavoastră în momentul acesta ? Ce notă aș putea da durerii-arsură care s-a instalat de amar de vreme în locul greu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
legate de intervenția...", când vocea profesorului rupe deja tăcerea : Sunteți de acord și vă însușiți prin semnătură această declarație ? Sunt de acord, nu am motive să amân, răspunde pe loc Dora, în timp ce mâna tremurândă depune semnătura cerută. Suita oamenilor în alb se îndreaptă spre ieșire, când Dora își amintește de "Informarea că autorizează corpul medical să acționeze în consecință dacă..." Își adună tot curajul pentru a chema imperativ : Domnule profesor ! Ce se întâmplă ? V-ați răzgândit ? Nu, nicidecum, numai că vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
un nume atât de apropiat de al meu : Alindora... În numele ei se întâlnește alintul cu dorul... Ciudat și emoționant..." Dora nu reușește încă să își descleșteze gura sau poate îi este frică să spună ceva. Frică de atitudinea femeii în alb, frică de atitudinea medicului... Experiența prin care abia a trecut o inhibă. " Dacă și ea își va schimba vocea imitând-o pe cea a profesorului care, desigur, este șeful ei ?" Dar vocea continuă la fel de blândă, la fel de liniștitoare de parcă doamna Alindora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
perfectă, iar cunoștințele și experiența în domeniu sunt fără egal. Vă voi ajuta să dormiți cât mai bine, somnul, este foarte important pentru organism. O înțepătură ușoara lasă în brațul Dorei o senzație de fâlfâit de aripi pe când doamna în alb rostește cu ton cântat de mezosoprană : Vă rog să fiți cât mai liniștită, să nu vă lăsați rațiunea invadată de teamă. Da, somnul rațiunii naște, naște... se bâlbâie Dora neîndrăznind să spună nici că naște "monștri" nici "pui vii" cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
probabil o vindecare temeinică și cu siguranță o stopare a progresiunii răului care vă chinuie. Promiteți-mi că veți colabora, că organismul dumneavoastră va colabora cu mine și totul va fi foarte bine. Vocea fermă, dar mângâioasă a femeii în alb are cu adevărat miraculosul dar al unei terapii de suflet. Dora răspunde cu convingere deși vocea îi devine din ce în ce mai moale, mai ștearsă, mai pierdută: Desigur, voi colabora ! O voi face atât cât conștientul și poate și inconștientul mă vor ajuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
cu convingere deși vocea îi devine din ce în ce mai moale, mai ștearsă, mai pierdută: Desigur, voi colabora ! O voi face atât cât conștientul și poate și inconștientul mă vor ajuta... Pleoapele Dorei sunt grele ca de plumb, somnul evocat de umbra în alb care se îndepărtează s-a și instalat. * * * În această noapte din ajunul D.V.M.C., visul este mai clar decât în alte nopți, decât în alte somnuri pe care le-a avut Dora până acum. "O melopee cu rezonanțe ciudate dă mister
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Transferul de pe patul cu rotile pe masa de operație este ca o alunecare ușoară dinspre realitate spre vis. Spre un alt fel de vis. Aplecată spre ea, o mască albă deasupra căreia reușește să recunoască ochii verzi ai doamnei în alb, ai doctoriței anesteziste Alindora Bosch. * * * Mâinile spălate îndelung, după proceduri valabile de veacuri : apă-săpun..., apă-săpun, și încă, și încă... În fine, după un jet abundent de betaïdină, mânuși lungi, chirurgicale, îmbracă până la cot brațele care rămân încremenite într-o așteptare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
puteți chema la nevoie la orice oră din zi sau noapte. Alături sunt comenzile pentru poziția patului. Deocamdată nu le atingeți. Vor hotărî doctorii ce aveți sau nu voie să faceți, vizita vine în vreo jumătate de oră. Femeia în alb pleacă la fel de discret cum a venit, iar Dora se grăbește să bea, să bea apa de care este atât de dornică. După câteva încercări reușește să simtă bine între dinți capătul rece și dur al tubului din plastic. Senzația nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
halate albe pe care Dora le ghicește dar nu le vede. Vocea profesorului : Totul este în regulă, stimată colega ? În afară de febrilitatea ușoară : 37,9°, totul este perfect. Să vedem și plaga. Nicolaï iese din grupul compact de oameni îmbrăcați în alb. Dora simte atingeri ușoare pe frunte și pe ceafă. În rest, nici o durere, numai senzația de vid imens care a luat locul capului. Ciudat că vidul acesta știe să gândească. Strânge bine pleoapele parcă din dorința de a ajuta gesturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
să decizi soră, este răspunsul profesorului, care, totuși, mai adaugă după câteva clipe : Nu ar fi rău să o aduci pe tânăra căreia i-am instalat electrozii. Vizita iese din salon. Dora mai poate observa doar spatele câtorva siluete în alb care îl urmează, docile, pe profesor. Ritualurile vieții de spital își urmează cursul obișnuit pentru oamenii în alb : ordine, gesturi profesionale, alergătură, corvezi, grăbita pauză de cafea adeseori întreruptă de sonerie, dialoguri, mici dispute sau înțelegeri tacite, bârfe la adresa șefilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
o aduci pe tânăra căreia i-am instalat electrozii. Vizita iese din salon. Dora mai poate observa doar spatele câtorva siluete în alb care îl urmează, docile, pe profesor. Ritualurile vieții de spital își urmează cursul obișnuit pentru oamenii în alb : ordine, gesturi profesionale, alergătură, corvezi, grăbita pauză de cafea adeseori întreruptă de sonerie, dialoguri, mici dispute sau înțelegeri tacite, bârfe la adresa șefilor, a colegilor și bolnavilor, gărzile, oboseala zilnică... În vremea asta, singurătatea și incertitudinile îi bântuie pe cei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
ca împins de un resort și deschide ochii. Cu stupoare constată că ține în mâna strânsă nu batista lui, ci o fină dantelă roz. O bagă cu grabă în buzunarul bluzonului, ca un hoț prins asupra faptului. Doi bărbați în alb instalează o pacientă în patul disponibil după care ies fără nici o vorbă. Victor, dragul meu ! Dora ! A vorbit Dora cu o vocea mică, ușor răgușită, ce pare a veni din depărtări. Victor se apleacă, îi mângâie și sărută mâinile, simte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]