3,081 matches
-
noi Înșine. Μ Nu iubește cu adevărat acela pe care iubirea nu reușește să-l transforme cât de cât. Μ Cel care este dispus să facă toate confidențele este În criză morală față de sine. Μ Timidul Își spune adesea, cu amărăciune, dar și drept consolare: cel mai bine mă pricep să fac ceea ce nu sunt, de fapt! Μ Cine realizează, cu o anumită frecvență, sentimentul tristeții are, de fapt, luciditatea Înțelegerii vieții ca un complex de Întrebări la care răspunsul trebuie
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
sufletească spre compasiune și ajutor, să avem cel puțin bunul-simț de a Învăța această conduită a bunătății, chiar dacă acest proces de Învățare va fi pentru unii foarte lung și va cuprinde, adesea, numeroase Înfrângeri parțiale (cum ar fi, de exemplu, amărăciunea constatării faptului că n-am putut fi buni decât dintr-un interes sau altul; sau că alteori am fost buni doar prin imitație sau ca expresie a unui sentiment de rușine că n-am putut fi și noi buni Într-
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
și pe alții, de a-și dedica viața Întreținerii unei spiritualități superioare, caracterizată de bunătate, virtute, cucernicie, sinceritate. Altfel, deșertăciunea, bogățiile, onorurile sociale vor umple sufletul de vanități și iluzii, care, mai de vreme sau mai târziu, vor da naștere amărăciunilor, dezamăgirilor, Înfrângerilor, căderilor În păcat. Μ În adevărata dragoste nu există o competiție de sentimente și, implicit, un Învingător sau un Învins, deși unii știu În sinea lor că Își caută prin iubire compensații la complexele pe care le au
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
opoziție și și-a însușit-o: cu o abilitate diabolică, a făcut cu răbdare din ea o modă care, dacă nu poate fi numită chiar fascistă în sensul clasic al cuvântului, este însă de o reală „extremă dreaptă”. Închei cu amărăciune. Măștile dezgustătoare pe care tinerii și le pun pe chip, urâțindu-se aidoma prostituatelor bătrâne dintr-o nedreaptă iconografie, recreează obiectiv pe fizionomiile lor ceea ce ei numai verbal au condamnat pentru totdeauna. Au apărut vechile fețe de preoți, de judecători
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
crezi că „neadaptații” - inclusiv în cazurile cele mai grave - sunt recuperabili, pentru a-i recupera. Să-i recuperezi apoi pentru ce? Tinerii burghezi filantropi (care, desigur, niciodată n-ar vrea să se audă definiți astfel) vor fi gustat cu siguranță amărăciunea cumplită a deziluziei și a ceea ce o consolează. „Neadaptații” își vor fi urmat calea în continuare, iar acum or fi încă acolo, ducându-și viața amărâtă în straturile culturale inferioare, în nopțile unui oraș devenit iremediabil urât, gol și feroce
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
vînt plăcut de primăvară. M-am plimbat aproape trei ceasuri. Eram atît de obosită cînd m-am Întors, ca și copiii cei mici pe care-i scoți la soare. Îmi venea să zburd, să sar și totuși cîtă durere și amărăciune mi-a adus ziua de ieri. D-rul Tanner Leopold a devenit medicul raionului Șargorod și a venit ieri În inspecție. CÎmpulungean cum e, ne-a adus vești de la cîmpulungenii noștri din Șargorod. Nu pot concepe, nu pot Înțelege cum pot
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
de nedreptate și cruzime, se conturează destinul neobișnuit al unui rob țigan eliberat, ajuns, în pofida ascendenței umile, domn al țării. Răzvan, „un paria îmbrăcat în hainele efemere ale puterii” (G. Călinescu), își înfăptuiește visul de mărire, trăiește exaltarea înălțării și amărăciunea prăbușirii. Drum care s-ar motiva nu atât prin caracterul eroului, „om de voință și de putere” (G. Călinescu), hotărât să iasă din limita la care îl constrângea condiția inițială și înfrânt ulterior dintr-un lapsus al lucidității, cât printr-
HASDEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287418_a_288747]
-
înfruntat represiunea brutală a autorităților comuniste în zilele lui decembrie ’89 la Timișoara, s-a regăsit „singur între români”, România pierdută (1995) reia tradiția eseistică interbelică a grupului de scriitori și filosofi de la revista „Criterion” printr-o constatare a cărei amărăciune lasă în urmă până și cele mai dureroase afirmații ale lui Emil Cioran: România nu se mai poate „schimba la față”, nu se mai poate salva, pentru că este deja pierdută, naufragiată în neantul propriei neputințe de a accede la „marea
IORDACHE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287599_a_288928]
-
sîntem homeleși. — Aruncați În stradă! zic detașată. Dar nu contează. Bănuiesc că sperai să te măriți cu cineva care să fie În stare să-ți asigure un acoperiș deasupra capului, nu? Glumește - dar În glasul lui e o undă de amărăciune. — Mă rog, ridic din umeri, cu ochii la mînuța bebelușului, care se deschide precum o stea de mare. Poate o să am mai mult noroc data viitoare. Se lasă tăcerea și ridic privirea. Luke pare sincer șocat de vorbele mele. — Luke
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
Timpul”. Printre colaboratori se întâlnesc H. G. Lecca și Cincinat Pavelescu, aflați la începutul carierei literare. Primul articol al lui Caragiale apare la 7 noiembrie 1895. Este vorba de Grămătici și măscărici, în care autorul discută cu luciditate, ironie și subînțeleasă amărăciune condiția socială a gazetarului mercenar, aflat în slujba unor patroni politici. Articolul a provocat un răspuns al lui Anton Bacalbașa, prim-redactor atunci la oficiosul conservator „Epoca”. Dramaturgul își începuse însă colaborarea la G.p. mai înainte, scriind note, știri și
GAZETA POPORULUI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287204_a_288533]
-
1860). Fire delicată, ar putea să pară ciudată preferință lui F. pentru satiră. El este în stihurile lui un ironist nepătimaș și elegant care, șfichiuind subțire, are aerul că se amuză. Dar sunt și clipe când nu-și poate reprimă amărăciunea și nici dezgustul. Scrisă sub impulsul ideilor propagate în Societatea Filarmonica, piesa Comodia vremei (interpretată în 1835 de elevii Școlii de declamație din sânul Societății) ia în derâdere franțuzomania - motiv pentru care I. Heliade-Rădulescu îi va schimba denumirea în Franțuzitele
FACA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286928_a_288257]
-
de M. - un semn obligatoriu al patriotismului. Două jurnale, din 1931 și din 1940-1944, conturează figura unui „erou” epic angajat într-o questa a mărturiilor românești (istorice, religioase, literare), exultând la finele fiecărei „aventuri” încununate de succes ori suferind cu amărăciune în urma eșecurilor cauzate de pacturi și dictate, dar și de nepăsarea, obtuzitatea, reaua-voință sau invidia conaționalilor, însă niciodată dezarmând. Jurnalul din 1931, prin excelență unul de călătorie culturală și de studii, se constituie într-o fidelă diagramă afectivă și intelectuală
MIHAIL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288121_a_289450]
-
lui Isidor chiar de către contemporanii săi. A fost un om măcinat de instanțe contradictorii: liberalism cultural și reprimare a ereticilor și a iudeilor, optimism naționalist și dureroasă pocăință în fața experienței păcatului și a slăbiciunilor omenești. De aici, neliniștea amestecată cu amărăciune, proprie unui om frământat și nefericit, pe care o putem surprinde în mod clar în două din epistolele sale adresate discipolului Braulion. Pe plan literar, calitățile și limitele lui Isidor sunt evidente. Limitele, în esență, sunt cele ale epocii sale
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
orizontul lor vast și polimorf este sondat prin tipologie, intrigă, varietatea de epoci, popoare, medii sociale, fantezie, forța pasiunilor, concentrarea caracterelor, dinamica acțiunii, armonia construcțiilor dramatice și prezentarea realistă. G. B. Shaw, definit prin câteva ipoteze comparatiste, interferează universalitatea și amărăciunea lui Swift, paradoxul lui Sterne, sentimentalismul lui Goldsmith, hazul lui Sheridan, haoticul lui Joyce și îndârjirea lui O’Casey. Personalitățile teatrului occidental european, ca și ale celui american sunt cercetate din unghiul raportării lor filosofice față de problemele existențiale. În compartimentul
GHEORGHIU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287236_a_288565]
-
demarează, de regulă, dintr-un fel de răscruce, de unde autorul își propulsează personajele, silindu-le să facă naveta între text și viață, să etaloneze distanțe și să traseze perimetre. Dincolo de orice nuanțe, este ceea ce se petrece în istorisiri precum Marea amărăciune, O dimineață minunată pentru proza scurtă sau Caravana cinematografică, bucata eponimă a volumului. O poziție privilegiată ocupă povestirea Insula, al cărei narator acoperă funcțional întreaga zonă a conștiinței auctoriale. De aceea, tocmai lui i se rezervă misiunea strategică de a
GROSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287369_a_288698]
-
aprilie 1919 mama sa moare la Brăila. Prăbușit, I. se redresează citind ce i se recomandase: „Opera lui Romain Rolland a fost pentru mine o revenire la viață, când eram mai deznădăjduit. Am sorbit din ea forțe de rezistență împotriva amărăciunilor pe care le aduce viața, oricare ar fi omul.” Aflând din „La Tribune de Genève” că „celebrul scriitor Romain Rolland a descins la Hotelul «Victoria» din Interlaken”, I. îi scrie de îndată o lungă scrisoare-confesiune, datată 20 august 1919, cu
ISTRATI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287636_a_288965]
-
simpla enumerare a unor titluri fiind elocventă: Fluturi și claunul, Claun vorbind muzelor, Claun către adolescenți, Lamentația claunului etc. Cartea Pasărea medievală (1973) nu face decât să potențeze laitmotivele anterioare: presentimentul morții iminente ( Acest turnir), nostalgia după anii copilăriei și amărăciunea în fața unei realități decepționante: „Astăzi castelul / năpădit de bălării / și de ierburi otrăvitoare / coboară spre somnul ruinelor./ Eu însumi nu sunt decât / firul de praf / de la capătul gloriei / neamului meu” (În ce pământuri a coborât). O ediție selectivă postumă, Despre
SABIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289417_a_290746]
-
ochi toți bulgării de lut,/ Ce i-am arat atâția ani de-a rândul”. Unele poeme au ceva din „priveliștile” lui B. Fundoianu sau din tablourile lui Adrian Maniu, fără să închege totuși viziunea expresionistă de acolo, altele anticipează întrucâtva amărăciunea „îngerului vagabond” Dimitrie Stelaru („Cu florile de lut ale tristeții mele,/ Pe care țărm de zgură voi adormi în veac?/ Când sunt atât de singur și-atâta de sărac.../ Cine să-mi ardă gândul în amforă de stele?...”), în fine
SALCIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289445_a_290774]
-
și rupturii dintre două culturi, oscilează între sentimentalism și cinismul unui decepționat care reia motivele poeziei sociale și se angajează în direcția esteticii urâtului. În lirica erotică îl imită pe Heinrich Heine, dar poanta ironică nu reușește să disimuleze întotdeauna amărăciunea ori melancolia. Influența lui Mihai Eminescu este și ea vizibilă. Mai interesantă este culegerea de „sonete postume” Frontul roșu (1920), unde notația nudă și lucidă a senzațiilor încercate în așteptarea morții și demistificarea războiului într-o poezie aspră, document al
STEUERMAN-RODION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289929_a_291258]
-
București) criticul regrupează paginile publicate timp de doi ani la „Ziarul de duminică”, în cadrul unei insolite campanii purtate împotriva diletantismului literar, în speranța de a contribui la asanarea nonvalorilor din viața artistică autohtonă. Cu amuzament, dar și cu o secretă amărăciune, criticul parcurge cărți submediocre ale unor pseudoscriitori și le scoate în evidență defectele prin succinte, dar savuroase comentarii, susținute de ample extrase din lucrările incriminate. În subsidiar se realizează și o tipologie a celor mai uzuale păcate întâlnite în textele
STEFANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289910_a_291239]
-
triumfaliste aplicate lui Isidor de către contemporanii săi. A fost un om măcinat de instanțe contradictorii: liberalismul cultural și reprimarea ereticilor și a iudeilor, optimismul naționalist și dureroasa pocăință în fața experienței păcatului și a slăbiciunilor omenești. De aici, neliniștea amestecată cu amărăciune, proprie unui om frămîntat și nefericit, pe care o putem surprinde în mod clar în două dintre epistolele sale adresate discipolului Braulion. Pe plan literar, calitățile și limitele lui Isidor sînt evidente. Limitele, în esență, sînt cele ale epocii sale
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
mi-au produs neapărat o revelație, dar ele mi-au explicat dintr-odată foarte simplu motivul pentru care Tolstoi, Nabokov și o lungă tradiție înaintea lor stipulează corect nefericirea drept resort al individualizării: suferința, neîmplinirea sînt motoare excelente pentru narațiune. Amărăciunea se cere conținută, și astfel vindecată sau poate doar domolită prin actul povestirii. O știm prea bine încă de la Hanu Ancuței, ai cărei eroi își varsă focul în istorisiri. Însă această individualizare produsă prin povestire accede foarte rapid la o
O cronică identitară by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17132_a_18457]
-
dar care nu produce nici o soluție practică. Dacă lucrurile vor mai merge în felul acesta, dacă purtătorii speranțelor democratice se compromit iremediabil de îndată ce ajung la Cotroceni, probabil că ar trebui să alegem niște oameni gata compromiși, pentru a nu suferi amărăciunea dezamăgirii! Dacă punem în balanță speranțele și deziluziile, ajungem la incredibila concluzie că între adepții stângii și ai dreptei nu există absolut nici o diferență. între îmbrobodelile ortodoxiste ale președintelui și icnetele național-stângiste ale lui Vadim Tudor nu sunt de semnalat
O propunere: desființarea președinției! by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17171_a_18496]
-
vorba să-mi irosesc timpul." Sau: "Din toate părțile mi se reproșează că nu produc nimic, cînd la mine sterilitatea e postulată; ba e chiar modul meu de "realizare"". I-o reproșau și prietenii. Odată s-a destăinuit caietului de amărăciunea provocată de o convorbire cu Mircea Eliade: "Toată dimineața am rumegat reproșurile pe care mi le-a făcut ieri M.E.: Ce se întîmplă? De ce nu mai scrii? Etc. etc. Ar fi trebuit să-i răspund că Wittgenstein n-a scris
Un jurnal al lui Cioran? by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17162_a_18487]
-
varsă ploaie, iar pământul nu mai dă roade (1Rg. 17). Cum, dar, vreți voi să vă dau de mâncare?”. La auzul cuvintelor Amăgitorului, acei nefericiți vor înțelege, în sfârșit, că acesta este diavolul cel viclean; își vor lovi pieptul cu amărăciune și vor scoate mari strigăte de durere; își vor lovi fața și își vor smulge perii capului; își vor sfâșia obrajii cu unghiile și vor spune: „Ce nenorocire și ce tristețe! Ce legământ mincinos am făcut? Ce dezamăgire uriașă! Cum
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]