4,765 matches
-
Ai Înnebunit? Nu i-ai servit Încă prânzul. Se Întoarce dintr-o clipă În alta. — Vorbesc serios. Zău că nu mi-e bine. Nu cred că pot să aștept. Lipsa de somn combinată cu procentul scăzut de glucide Îmi provoca amețeli. Nu eram sigură că sunt În stare să-i car tava cu friptură În birou, chiar dacă avea să se Întoarcă În secunda următoare. — Andrea, fii rațională! Dacă dai nas În nas cu ea În lift sau la recepție? O să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
sări În sus! Nu merită riscul. Stai un pic, mă duc eu să-ți aduc ceva. Și-a Înhățat portofelul și a ieșit din birou. După nici patru secunde am văzut-o pe Miranda venind pe hol. Orice gând la amețeală, sau foame, sau extenuare a dispărut În clipa În care am i-am văzut fața crispată și Încruntată și am zburat de pe scaunul meu să Îi pun tava pe birou Înainte de a mă zări. Am aterizat la loc pe scaunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
-și piardă de tot cumpătul. Ce? După toată nebunia aceea, după toată alergătura, după spaima trasă de Sebastian, după telefoanele furioase, după facturarea a nouăzeci și cinci de dolari, după cântecul lui Tiffany de la ușă și după aranjarea mâncării, și amețeala, și așteptarea Întoarcerii ei ca să pot mânca și eu, aflu că ea mâncase deja? — Ăă, nu, nu ne-a sunat deloc. Păi, ăă, Înseamnă că nu vrei asta? am Întrebat și am arătat spre tavă. M-a privit de parcă i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
din nou pe sunat. Abia când intram, epuizată, În haină privirea mi‑a căzut pe bilețelul lipit de monitorul calculatorului ca să nu uit, ceea ce Însă se Întâmplase: SUNĂ‑L PE A, 3:30 PM ASTĂZI. Am simțit un Început de amețeală, lentilele de contact au devenit aspre ca pergamentul și Îmi zgâriau ochii iar capul a prins să‑mi pulseze. Nu de o durere ascuțită, doar de genul acela de durere nebuloasă și persistentă căreia nu Îi poți găsi cauza, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
3 lanțuri, unul mare și două mai mici. În Iuj îmi plăcea să zbor dacă se putea și câte două ore pe seară...facând pe viteaza, învârtind-o pe vecina mea și pe alte fete din cartier, pâna le apuca amețeala. De acolo de sus, agațată pe scaunul legat cu lanț, vedeam altfel oamenii și mă simțeam atât de liberă... mă simțeam în elementul meu. Când turul se termina și coboram pe pod la Iuju, purtam în suflet o ușoară părere
Proz? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83384_a_84709]
-
bine la lumina artificială dintr-un aeroport. Presupun că asta se datorează succesului. Simpla lui vedere m-a transformat în diabetică, pe cuvânt. Șocul a făcut ca zahărul din sânge să-mi scadă dramatic. Dintr-odată, m-a luat cu amețeală: probabil urma să leșin de jenă. Am întors brusc capul și m-am uitat în altă parte. Mi-am adus aminte că, totuși, putea să fie și mai rău aseară. Vreau să spun, acum nu mai eram îmbrăcată cu rochia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
bine de ce. Capul îmi zvâcnește din ce în ce mai tare. Ne îndreptăm spre parc. Este o zi tare plăcută azi, parcă ar fi un început timid de primăvară, deși suntem de-abia la sfârșit de ianuarie. Inspir adânc, încercând să alung starea de amețeală - nu foarte neplăcută, la urma urmelor - care mă învăluie tot mai mult. E un miros pregnant în aer, ca și cum ar stărui în ju rul nostru o materie invizibilă, dar consistentă și densă. Mă uit în sus, spre chipul lui Eduard
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
cele mai di verse lo curi și clipe ale existenței noastre s-ar transforma în ima gini per fect vizibile, suprapunându-se asemenea unor trepte nevăzute care urcă în aer? Unde se termină realitatea și unde începe ficțiunea? Starea de amețeală nu mai e atât de puternică, însă capul îmi bubuie la fel de tare. Nu, e limpede, nu e acum momentul să încep o discuție despre realitate și ficțiune. Am să deschid altă dată subiectul. Mă uit cu mâna la frunte către
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
racle, cum a luat-o din loc, cu motorul mormăind și cu sicriele lovindu-se între ele și bodogănind, nemulțumite, a gol Și zăpada era albă și foșnea ca mătasea, sub cerul vioriu, pe care lucea Sfântul Soare, iar de amețeală și de scuturături de friguri, și de înțepeneala neașteptată a maxilarului, și de piciorul spart în piron, pe care de umflat și de negru nu-l mai puteam pune în pământ, pe mine m-au urcat în mașina cu Crucea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
către vigurozitatea lui caracteristică. Îngrijirile atente și constituția robustă se dovedesc de un real folos, ajutându-l să părăsească micile defecțiuni care încep să-l supere din ce în ce mai puțin, chiar dacă încă se mișcă cu greutate, sprijinit într-un baston. Simte uneori amețeli, slăbiciuni, chiar dureri în locuri despre care habar nu avea că există, dar medicul îl asigură optimist că vor trece cât se poate de repede. Odată la 2-3 zile Smaranda apare la ușa rezervei unde este internat cu diferite bunătăți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Înaintând în șir indian și înfruntând vântul puternic, soldații urcă înnodându-și picioarele prin zăpada groasă așternută pe îngusta cărare ce se desfășoară în șerpuiri de reptilă încât au impresia că sunt urcați într-un imens carusel ce induce o amețeală sufocantă. Aerul înghețat rănește nările în timp ce coșul pieptului se irită sub avalanșa necontenită a rafalelor reci și usturătoare. Nimeni nu vorbește și asta nu neapărat din cauza consemnelor primite. Vântul puternic poate descuraja chiar și pe cei mai tentați să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ceea ce l-ar fi liniștit, sau o sinceritate ale cărei resorturi - născute de venirea ei - descoperi deodată că-i sînt tulburi. „Nu se poate!” Își spuse, dar ea, ca niciodată, Îl Îmbrățișă, rîzÎnd, că el nu putu desluși decît o amețeală din care tot ea Îl dezmetici: - Ce vă uitați așa la mine? Am venit și eu În vizită... N-am voie? După aceea intră În camera de la față, deși el o poftise pe fotoliul din hol unde-și avea biroul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
genul acesta de accese lipotimice trecea drept o dovadă a gradului cu care artista își trăia empatic pasajul interpretativ, și nimeni nu se îndoia că prăbușirile ei erau un semn al virtuozității artistice. Astăzi, un ochi avizat ar ghici în spatele amețelilor secerătoare o suită de jucate șarje isterice, chip de manifestare a unui sindrom hipertiroidian pe care pianista îl lăsa să iasă la iveală nu doar sub forma crizelor de leșin, dar și sub forma stării fantasmatice cu care savura, alături de
Pianista princiară by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8671_a_9996]
-
sale în contra Germaniei d. Graetz nu poate solicita o asemenea scuză. "Germanii, acești inventori ai servituții, ai nobilimii feudale și simțului comun de slugărnicie. " - astfel ne descrie d-sa (260). Boerne în tinerețe - zice - era deja atât de germanizat prin "amețeală patriotică, încît predică ascultare oarbă" (372). "Boerne la maturitate însă și Enric Heine deveniră doi îngeri răzbunători, cari biciuiră cu vergi de foc căpățînele strâmbe ale germanilor și descoperiră fără cruțare meschina lor micime" (367). "Străvechiul nostru timp german îl
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
adică nu fac nici o deosebire între o femeie de treizeci și opt de ani și una de șaizeci. La liceu aveam o femeie de serviciu de vreo cincizeci și mă uitam (adică se uitau și alții) cu un fel de amețeală la trupul ei încă tânăr, aplecat asupra coridoarelor pe care le spăla. Și odată când am prins-o singură am încetinit pașii s-o văd mai bine; a întors capul și s-a uitat la mine cu un surâs de
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
înfulecai, atât era de bună. Fata se întoarse cu o nouă tavă cu două cupe de cristal și cu o sticlă de șampanie. Matilda îi spuse să-și ia și ea un pahar, dar fata refuză: "Asta dă la mine amețeală, nu-mi trebe!" Da vinarsul nu te amețește?" zise Matilda. "Nu, doamnă!"' Atunci adu-ți un pahar de vinars!" Destupai sticla. Ana, căci așa o chema pe fată, ne ură să fim fericiți, ridicarăm cupele și băurăm. Ana își bău
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
să fac, acum sânt tată, am și eu griji..." Nu le pune la inimă!" repetă ea iar și această dorință și această temere, că nu-mi feream inima... Matilda veni și își băgă fața între noi (avui o clipă de amețeală, era atât de frumos acest chip pe care îl iubisem atât de tare și care nu mai era al meu, cu toate că vedeam fără să mă înșel că tot ceea ce făcea ea, cel mai mic gest, veselia ei, privirea rece și
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
i-o mai fi rămas nevesti-sii o secvență de milă în suflet pentru mă-sa, zice: dă-i, dragă, o ceașcă de supă, să-i treacă răul care-l simte. Nu, maică, zise bătrâna, că dacă mănânc, iar m-apucă amețelile, și fata: unde nu te-ar apuca!... Și în altă zi trecea pe drum prin fața Liceului Andrei Șaguna un maior în mașină. Și ce i se pare lui că vede el pe treptele liceului, o bătrână, și-i zice șoferului
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Se dă jos, se uită, tu ești, mătușă? zice. Eu sânt maică! Da' ce cauți aici? Păi, maică, zice bătrâna (care era sora mamei acestui maior), m-am dus până la farmacie și am luat un medicament și m-au apucat amețelile și m-am așezat nițel aici să mă odihniesc. Păi bine, tanti, zice maiorul, tocmai din cartierul Fetescului ai venit aici să iei medicamentul și să te odihnești? De ce nu te-ai dus acasă? Vedeți, ea avea istoria ei cu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
nițel aici să mă odihniesc. Păi bine, tanti, zice maiorul, tocmai din cartierul Fetescului ai venit aici să iei medicamentul și să te odihnești? De ce nu te-ai dus acasă? Vedeți, ea avea istoria ei cu medicamentul, care îi da amețeli, da' tot îl lua! Și maiorul a înțeles că bătrâna rătăcea și ea așa pe unde o duceau pașii, că acasă ce-o aștepta? Și o urcă în mașină și o ia cu el... Acolo, bună ziua, tanti, bună ziua, maică, bucuroși
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
și Rousseau, notele mele muzicale de copiat, rău plătite, ca și ale aceluia, dar nu mai puțin decât erau plătiți alți umanoizi. Și aveam orașul meu, cu frumoasele lui dealuri și amețitoarele păduri... Simțeam, realmente, rătăcind pe potecile lor, o amețeală... mirosurile de rășină, de urme de jivine, susurul pâraielor, tăcerea copacilor, înalta lor semeție, foșnetul pașilor mei călcând peste straturi de frunze și crengi moarte, îmi pricinuiau o intensă beție lucidă. Fiorul era de singurătate absolută, fiindcă nu împrumutam pădurii
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
răspunse Suzy cu o bună-dispoziție de zile mari. Te rog frumos să-mi dai o țigare!" Îi întinsei pachetul, care stătea în buzunarul meu zile întregi, nu fumam decât în scurte și rare clipe; îndată ce trăgeam câteva fumuri o aruncam, amețeala pe care o simțeam nu-mi făcea nici o plăcere. Îi aprinsei bricheta, și în timp ce își vâra țigarea în flacără, îmi apucă mâna, simțindu-i strânsoarea ei dulce și fierbinte. Turburat, tăcui. Deși proaspătă, imaginea chipului ei alb ca creta, când
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
de pierdut. Se rostogoli pe burtă și porni să se târască împingând sacoșa cu materialele și consola. Împins-târât, împins-târât: înaintarea era foarte lentă. Umerii abia încăpeau în tubul îngust. Din fericire nu suferea de claustrofobie, așa cum nu știa ce era amețeala și alte stări mentale care bănuiau specia umană. Ar fi atâtea de spus despre avantajele inteligenței artificiale. Înainte, tunelul se strângea la infinit. Cam așa trebuie să simtă un glonte în țeava unei arme, se gândi. Dar proiectilele nu aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
tocul ușii. La ultimul, s-au auzit zdruncinăturile și a început balansul. Nouă secunde. Ne-am apucat de mâini, strângeam rău de tot. Pereții se ondulau, ferestrele scârțâiau în zgomot de lemn și sticlă. Nu mai simțeam podeaua. Douăsprezece secunde. Amețeala, începutul panicii. Mă uitam după crăpături, să văd unde-o să cadă zidul. Balconul ar fi zburat primul, cu jumătate din birou. Mi-am pierdut echilibrul, Maria era deja pe jos. Camera tresărea ca și cum cineva îmi scutura craniul sau cutia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Marii Clasici“ (întotdeauna mă întrebasem care or fi „micii clasici“?), epoca modernă, contemporana. Oriunde întorceai privirea, dădeai de ediții complete, grele, de la „Fundații“ sau „Minerva“. Maică-mea leșinase când intrase prima oară pe ușă și văzuse șantierul. Te lua cu amețeală, ziceai că sar cărțile pe tine. Pe de-o parte, îi înțelegeam obsesia - veneam dintr-o lume în care te-obișnuiai să prețuiești orice, de la dopuri, la coperțile romanelor lui Preda: lumea lui “înainte“. Acolo, scriitorii primeau apartamente, portocale de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]