6,661 matches
-
-a; dna Maria Păvăluță, învățător definitiv la clasa a IV-a și dna Elena Pintilescu învățător definitiv instruiește elevii clasei a II-a. Am găsit prezenți la datorie pe toți domnii învățători care țin cursuri de dimineață. în orele de după amiază, predă la clasa I dl Dumitru Arbureanu, învățător gr. II și la clasa a II-a dna Ermina Moisei, învățător definitiv. Sălile în care se țin cursurile sunt împodobite cu frumoase hărți și desene lucrate de elevi, făcând un aspect
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
e și logic, sunt mai numeroși în regiunile unde vremea e bună și, apropo de asta, spun că serviciile meteorologice prevăd ameliorarea vremii spre sfârșitul dimineții, Se poate întâmpla să se înrăutățească și mai mult, amintiți-vă de zicală, la amiază se alege, ori e laie, ori bălaie 1, îi avertiză al doilea membru al comisiei, care, până acum, nu deschisese gura. Se făcu liniște. Atunci, secretarul băgă mâna într-unul dintre buzunarele exterioare ale sacoului, scoase de acolo un telefon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
a murit pradă torturilor. N-a scos un cuvânt. Am simțit că aici conversația noastră a luat sfârșit. XXII M-am instalat la Paris și am început să scriu o piesă. Duceam o viață foarte ordonată, lucrând dimineața, iar după amiaza învârtindu-mă prin grădina Luxembourg sau hoinărind pe străzi. Petreceam ceasuri îndelungate la Luvru, cea mai prietenoasă dintre toate galeriile de pictură și cea mai potrivită pentru meditație; sau pierdeam vremea pe cheiurile Senei răsfoind cărți vechi pe care n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
despre iubire, exclamă el cu obișnuitul său aer zeflemitor. Dante ridică din umeri cu un gest de lehamite. Cunoștea prea bine acea formulă, semnul de recunoaștere al Credincioșilor Iubirii. - Dar ceva bani n-ar strica nici ei! conchise sienezul. La amiază Priorul se despărți de prietenul său. Nu știa ce să facă, dezbinat Între dorința de a aprofunda cercetarea și nevoia de a se Întoarce la San Piero. Canicula cocea pietrele din caldarâm, ridicând volute de praf fierbinte. Simți În ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
noi. Vreau să merg și să văd. - Dar focul a fost stins, nu mai e nici o primejdie... Încercă să obiecteze celălalt. - Nu incendiile mă preocupă, replică Dante sec. Aproape un ceas trebui să treacă până când caii fură gata de drum. Amiaza trecuse deja binișor când Dante și șeful gărzilor, urmați de alți șase oameni Înarmați, o porniră spre răsărit. Dincolo de pajiștile de la Santa Maria Novella se ridica masa roșiatică, din cărămizi, a noului brâu de ziduri pe care Comuna Îl clădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fi toți! - Ce vrei să spui? Întrebă poetul. Dar celălalt părea să-și fi dat seama că vorbise prea mult. - Vei vedea când va fi vremea, Îi răspunse el atunci, Îndepărtându-se sub privirea cercetătoare a priorului. La Priorat, pe la amiază Dante ieși din chilia sa și o apucă prin galeria deschisă. Ușile de la chiliile celorlalți priori erau și ele deschise. Colegii săi se strânseseră laolaltă și discutau cu Însuflețire. Când Îl văzură, tăcură dintr-o dată, fixându-l stânjeniți. Mai cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
după cum vorbesc călugării. În tinerețe, Arrigo a fost novice la franciscani, pe vremea fratelui Elia, urmașul lui Francisc. Și, după cât de mult se iubesc cele două ordine... Cine știe de ce nu s-o fi dus la Santa Croce... - Chiar. De ce? Amiaza Claustrul mânăstirii anexate la biserica Santa Maria Novella era străbătut de numeroși călugări absorbiți de treburile cele mai felurite. Dante ajunse grăbit În colțul dinspre nord, unde se aflau micile aule destinate lecțiilor. Fusese și el pe acolo, În tinerețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
bolnavă. Era o tăcere perfectă, curmată doar de strigătul unui pescăruș ce ajungea până acolo dinspre mare. Dante putea auzi În mod deslușit gâlgâitul finului de apă al Arnului, de-acum aproape secat. Pentru o clipă, avu impresia că demonul amiezii alungase orice formă de viață. Apoi, o ușoară adiere de vânt Îi aduse la ureche sunetul unor glasuri omenești. Era cineva sus pe pod, sub micul portic al tabernacolului. Doi bărbați care vorbeau Între ei, cu voce joasă. Arrigo și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
felul lui. Atunci l-am luat la întrebări pe Marcel Crouche, factorul poștal, care nu reușea niciodată să-și termine drumurile, din cauza opririlor prin localuri, fiindcă nu refuza niciodată un pahar de vin, cafea cu rom, Pernod sau vermut. Către amiază, sfârșea rezemat de peretele toaletei, ținând discursuri politice, apoi adormea sforăind, cu geanta lângă el. Iar Castelul era cam la sfârșitul drumului său, când mergea deja de parcă ar fi pășit pe puntea unui vas zgâlțâit de furtună. — Scrisori, bineînțeles că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
rămânea să ne găsim locul în marele mozaic al hazardului. Apoi, fără să ne dăm seama, cuvintele ne-au dus către copilăria noastră, către miresmele pajiștilor pe care ne jucam de-a baba oarba, temerile comune, cântecele, apa de izvor. Amiaza a bătut clopotul, dar noi nu mai știam dacă era o amiază din copilăria noastră sau una din timpul prezent, cel aspru și deja ruginit. Când a plecat, Josăphine m-a sărutat pe ambii obraji. Nu mai făcuse asta înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
să ne dăm seama, cuvintele ne-au dus către copilăria noastră, către miresmele pajiștilor pe care ne jucam de-a baba oarba, temerile comune, cântecele, apa de izvor. Amiaza a bătut clopotul, dar noi nu mai știam dacă era o amiază din copilăria noastră sau una din timpul prezent, cel aspru și deja ruginit. Când a plecat, Josăphine m-a sărutat pe ambii obraji. Nu mai făcuse asta înainte. Mi-a plăcut mult sărutul ăsta. Era ca o pecete, ceva ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
să trăiască fără excese, permițându-și adesea să cumpere carne și bând în fiecare seară un păhărel de porto. Așadar, în fiecare duminică, Bourrache o trimitea pe fetița lui cea mică în vizită la nașa ei. Ajungea cu trăsura de la amiază și pleca cu cea de la ora șase. Adălaïde Siffert îi gătea friptură de porc și fasole verde, salată și o prăjitură de mere. Meniu invariabil. O știu de la ea. Micuța cerea încă o porție de prăjitură. Și asta știu tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
urmă, și-i liniștea bătându-i cu palma pe cei doi cai care aveau obiceiul să lovească pământul cu copita în timp ce se băligau. Destinat întâlnea lume care îl saluta. Înclina puțin capul, nu schimba niciodată vreun cuvânt cu nimeni. La amiază, intra la RĂbillon, unde era primit de Bourrache. Avea încă masa lui, servea întotdeauna aceleași mâncăruri, bea același vin ca în vremea când trimitea oameni la ghilotină. Diferența e că întârzia după ce-și bea cafeaua. Sala se golea, Destinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
îi cad în jos ca la celebra mască a tristeții, ochii i se strâng într-o dungă subțire, metalică, dă un bobârnac hârtiei care zboară iute spre pământul umed. Apoi, oftează și ridică privirile spre fructele roșii din pom. În amiaza călduroasă de octombrie - erau 30 de grade Celsius și înflorise liliacul a doua oară, iar prin păduri sau pe la margine de drumuri, salcâmii scoteau din muguri flori albe și parfumate - cele două vorbeau de ceva timp, se vedea după cununa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
umple paharele și se îndepărtează discret. Cei doi încep să mănânce, ea înghite cu poftă, mult, îi place să mănânce, sarcina cere mâncare, și el înghite precum haplea, cu pofta unui bărbat care n-a mâncat la prânz. Și, în amiaza călduroasă de septembrie 1973, deodată, soarele începe să ardă mai tare ca de obicei, lumina e strălucitoare, razele sunt materiale, lumina pe care poți pune mâna. De masa lor se apropie o tânără blondă, înaltă, cu gâtul lung, cu ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
epuizantă. Amory le privea fascinat. Acum Își făcea planuri de viață. Avea să fie un locuitor al New York-ului, cunoscut În toate restaurantele și cafenelele, pus la costum elegant de dimineața până seara, dormind doar În ceasurile plicticoase de dinainte de amiază. — Da, domnule! M-aș Însura cu ea chiar astă-seară! EROIC, ÎN TON CU CEILALȚI Luna octombrie a celui de al doilea său an la St. Regis’ - ultimul - a rămas un punct culminant În memoria lui Amory. Meciul cu Groton s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
iar psihologia, pe care o așteptase cu plăcere, s-a dovedit a fi o materie plictisitoare - plină de reacții musculare și de sintagme din biologie, și mai puțin un studiu al personalității și al influențelor interumane. Cursul se ținea la amiază și Amory ațipea În mod regulat. Descoperind că putea răspunde la aproape orice Întrebare cu „obiectiv și subiectiv, domnule profesor“, folosea această Împerechere de cuvinte În orice Împrejurare, iar ea deveni o glumă a grupei, fiindcă atunci când i se adresa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
scriu niciodată altceva decât poezie mediocră. Au intrat cu bicicletele În Princeton când soarele desena hărți colorate pe cerul din spatele clădirii masteranzilor și s-au grăbit să se bucure de Înviorarea unui duș, care trebuia să țină locul somnului. Spre amiază, absolvenții În haine țipătoare au inundat străzile cu orchestrele și corurile lor și În corturi s-au ținut mari reuniuni, sub flamurile negru-oranj ce fluturau și se-nvolburau În vânt. Amory a privit Îndelung o clădire ce purta numărul 69
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
a zăcut așa, extenuat, dându-și seama treptat că În seara precedentă fusese cât se poate de beat și că acum capul i se Învârtea iarăși cumplit. Râzând, s-a ridicat și a mai traversat o dată camera spre Lete... La amiază s-a Întâlnit cu o gașcă la barul Biltmore și dezmățul a reînceput. Ulterior și-a adus aminte vag că discutase despre poezie cu un ofițer britanic, care-i fusese prezentat drept „Căpitanul Bătătură, din Piciorul Majestății sale“ și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
produce nici un cent venit În următorii trei ani, Amory s-a hotârât, cu un ușor sentimentalism, să nu o vândă - cel puțin deocamdată. Ziua În care i-a Împărtășit lui Tom Îngrijorarea lui a fost absolut tipică. Se sculase la amiază, luase prânzul cu doamna Lawrence, după care se Întorsese acasă, dus pe gânduri, pe platforma unuia dintre autobuzele sale Îndrăgite. - Și de ce n-ai fi plictisit, mă rog? l-a Întrebat Tom, căscând. Nu-i asta predispoziția normală a unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Național. Habar n-am dacă a fost bine sau nu. Cu Bopsi am rămas prieten și am petrecut împreună clipe de neuitat, mai ales la Romulus... și la nebunia aia de la Everac, despre care, poate, voi vorbi mai încolo. După amiaza aceea era fermecată pentru că nu se mai termina, nici eu și nici Berechet nu voiam să-i punem capăt. Stăteam de câteva ore și sporovăiam despre câte-n lună și-n stele, vorbeam unul cu celălalt de parcă eram prieteni de când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
și sângerează foarte tare. Imediat ce Anna părăsește closetul urât mirositor al școlii și iese din nou la aer, bineînțeles că Sophie e prima care alunecă albă ca neaua pe lângă ea și o acoperă apoi cu totul. Sophie - avalanșa. Vii după‑amiază pe la mine? O.K. Anna pompează cu putere și perseverență, totuși nu iese nici sânge (ca atunci), nici cerneală, nici sirop de zmeură, nici vomă. Sophie o atinge delicat, în treacăt, și iese afară, la lumină. Unde e atâta lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
tot timpul pe perne moi de piele și să spui unde vrei să mergi și chiar să ajungi acolo fără nici un fel de efort. Cu mult firesc, Sophie intră glisând pe ușă, de data asta îmbrăcată într‑o rochie de după‑amiază, pentru că trebuie să iasă cu mama în oraș. Din spate, pe ușa de la terasă, pătrunde o lumină puternică și, fără să rătăcească în nici un caz aiurea, își caută imediat sălaș în părul blond al Sophiei. Și parchetul se aprinde puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
nasturele de sus fusese descheiat deja la cârciumă, acum urmează și alți nasturi. Trebuie să ai loc de manevră. Tata se apropie cu iuțeala vântului de punctul culminant, iar fiul de lacul de acumulare care stă acolo părăsit, în căldura amiezii. E prea frig ca să faci baie, asta se va putea abia la vară. Tatăl îi aruncă fiului o privire înțelegătoare, ca de la bărbat la bărbat. Fiul nu se uită în spate, ci drept înainte. O lumină se reflectă pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
fel, provenite din acțiuni asemănătoare din trecut, care urâțesc și mai tare peretele și așa destul de scorojit. E straniu, dar ziua mai are și o a doua parte - fiindcă prima a fost așa de bună - iar aceasta se numește după‑amiază. Are loc după masa de prânz, în timpul căreia Rainer îi proorocește tatei, cu multe vorbe, că urmează să‑i distrugă - lui, tăticului - viața. Acum părinții, puși la țol festiv, tata, ca de obicei, ca scos din cutie (își cumpără în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]