1,523 matches
-
fie adev]rate într-o altă. Michel de Montaigne, eseistul secolului al XVI-lea, susține acest argument („Despre obicei și dificultatea modific]rii unei legi acceptate”, în Montaigne, 1595), dar el a fost îmbr]țișat mai ales de c]tre antropologii secolului XX, care subliniaz] importantă studierii societ]ților că întreguri organice ale c]ror p]rți sunt interdependențe funcțional (vezi capitolul 2, „Etică în societ]țile de mici dimensiuni”). Problemă argumentului funcțional este aceea c] aceste credințe morale nu sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
gândim c] alte versiuni mai moderate nu ar fi mai usor de justificat. Motivul este acela c] relativismul normativ nu este doar o doctrin] filosofic], ci o atitudine adoptat] fâț] de situațiile care pun probleme din punct de vedere moral. Antropologii se identific] uneori cu aceast] atitudine și este instructiv s] înțelegem cum a ap]rut aceast] identificare dintr-un context istoric și sociologic. Apariția antropologiei culturale în a doua jum]țațe a secolului al XIX-lea a fost parțial subvenționat
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
natura și statutul oamenilor „primitivi”. Influențate de teoria lui Darwin, primele teorii antropologice tindeau s] ordoneze oamenii și instituțiile sociale ale lumii într-o serie evolutiv], de la omul primordial la ființă uman] civilizat] din Europa secolului al XIX-lea. Mulți antropologi au reacționat în cele din urm] împotriva imperialismului guvernelor lor și al acestui mod de a vedea lucrurile. Mai important a fost faptul c] ei au ajuns s]-i văd] că femei și b]rbați inteligenți pe oamenii pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
primul r]zboi mondial (vezi, de exemplu, Ruth Benedict, Patterns of Culture [Paradigme culturale] 1934, si mai recentă oper] a lui Melville Herskovits, Cultural Relativism: Perspectives în Cultural Pluralism [Relativismul cltural: pepective asupra cluralismului cultural], 1972). Relativismul normativ al unor antropologi din acea perioad] era deci un r]spuns la problemele morale reale care afectau justificarea coloniz]rii și care afectau în mod mai general intervenția într-o alt] societate pentru a determina schimb]ri majore în valorile acceptate anterior sau
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
însă cu adevărat uimitoare capacitatea unei societăți moderne, spre exemplu, de a răspunde eficient comandamentelor politice care privesc integritatea granițelor sale, în condițiile în care ea este măcinată de o criză identitară și de discursul ideologic antinațional? Cercetările etnologilor, ale antropologilor și ale istoricilor au arătat cu prisosință că gândirea colectivă a menținut timp îndelungat ritualuri și structuri simbolice, mentalități generale, precum și narațiuni fundamentale, mitice sau istorice, înscrise în patrimoniul material și în cel imaterial. Imaginarul colectiv, fie antic, fie medieval
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
ca un sistem limitat În interiorul statului-națiune. Diasporele culturale deschid ușa către posibilitatea unei sfere publice cu adevărat globale, alcătuită din comunități culturale diverse, care există atât În interiorul, cât și În afara granițelor naționale și care nu mai sunt determinate de teritorii. Antropologul Arjun Appadurai, de la universitatea Yale, argumentează că marea parte a violenței dintre comunitățile culturale este rezultatul incapacității de a depăși vechea logică politică ce leagă națiunea de un teritoriu și un stat. Incapacitatea multor grupuri neteritoriale de a gândi În afara
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
de eficiență care sugerează stadiul încă primitiv al acestora, dar și direcțiile probabile de dezvoltare. Allan Johnson (1978) încearcă o analiză de eficiență cu privire la diferitele activități productive ale unei colectivități de indieni din Amazonul peruvian. Criteriul de eficiență ales de antropologul american este raportul dintre beneficiul energetic al fiecărei activități de producție (caloriile produse) și numărul de calorii consumate în procesul de producție (costul). Eficiența energetică a diferitelor strategii de producere a hranei adoptate de colectivitatea respectivă este foarte variată: culesul
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
a hranei. Interesant este însă și faptul că, deși activitatea de culegere după criterii strict energetice pare a fi ineficientă, ea continua să reprezinte aproximativ 15% din totalul activităților de producție. Cum se poate explica persistența unei asemenea activități ineficiente? Antropologul american consideră că acesta este un caz evident de necesitate de lărgire a analizei eficienței în sensul considerării unei eficiențe sociale mai generale. Astfel, activitatea de cules oferă pe lângă aportul strict energetic o serie de alte beneficii colectivității: oferă o
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
spre configurațiile stabile, care sunt următoarele: Structura relațiilor de rudenie. Una dintre analizele structurale clasice este aceea a lui Claude Lévi-Strauss (1978) asupra relațiilor de rudenie - celebra problemă a relației dintre fratele mamei/fiul sorei. Pentru a explica această relație, antropologul francez consideră necesar a se lua în considerare totalitatea relațiilor din atomul familial (sistemul): tată/fiu, frate/soră, soț/soție, unchi/ nepot, adică ceea ce constituie în teoria sa „unitatea de rudenie”. Toate aceste relații formează o structură în sensul definiției
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
anumită valoare, celelalte relații vor trebuie să ia valori determinate. Pentru a simplifica analiza, Lévi-Strauss grupează varietatea mare a relațiilor dintre rude în două mari tipuri: relații libere, familiare, afective, notate cu „+” și relații ostile, antagonice sau rezervate, notate cu „-”. Antropologul francez presupune că există o lege structurală care limitează posibilitățile de combinare a valorilor celor patru tipuri de relații: „Relația dintre unchiul din partea mamei și nepot este față de relația dintre frate și soră la fel ca relația dintre tată și
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
pe care a moștenit-o sociologia de la gândirea filosofico-etică: de ce normele pe care le formulează o colectivitate nu sunt respectate decât parțial în comportamentul membrilor acesteia? (Johnson, 1978). Ei au selectat pentru analiză normele care guvernează alegerea partenerului pentru căsătorie. Antropologii au constatat că regulile de căsătorie din comunitățile arhaice, de obicei foarte complicate, antrenând restricții și preferințe foarte specifice, de multe ori nu sunt respectate. Săpresupunem că într-o asemenea comunitate doar 20% dintre căsătorii se conformează normelor în vigoare
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
concepție asupra cauzalității face din evoluție un proces determinabil, dar nu și predictibil. Caracterul emergent al efectului face ca fiecare linie de evoluție să aibă unicitatea sa. O teorie generală a evoluției este, astfel, principial imposibilă. Aceasta este și opinia antropologului cultural american Julian H. Steward. În mod explicit, el afirmă un principiu general: „Nu există nimic în procesul evolutiv care să preordoneze dezvoltările particulare ce sau petrecut pe planeta noastră” (Steward, 1955). Un observator care ar fi vizitat pământul cu
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
lor; celelalte, interiorizând devenirea istorică, fac din ea motorul dezvoltării lor (Lévi-Strauss, 1970). Să le analizăm pe rând. Perspectiva temporală a societăților stabile. Nu discutăm aici cum sunt posibile asemenea societăți. Existența lor este un fapt. Multe societăți pe care antropologii le numesc „arhaice” sau „fără scriere” au această caracteristică de a fi sisteme stabile. Timp de generații, formele de organizare se mențineau reproducându-se și, ceea ce este mai interesant, dezvoltând mecanisme de automenținere. Aceste mecanisme le ajută să înfrunte multiplele
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
este reprezentată de teoreticieni ca Pike, Goodenough, Frake, Gladwin și Sturetevant. Cercetarea unei culturi, consideră ei, trebuie să aibă loc „dinăuntru”. În mod esențial,trebuie sesizate modelele de gândire ale actorilor în cauză, modul lor de a defini situația. Sarcina antropologului este să determine modul propriu de categorizare (de gândire) al membrilor fiecărei colectivități studiate și să înțeleagă în acești termeni specifici toate aspectele vieții lor sociale și culturale, și nu să elaboreze un cadru „universal” în care să forțeze analiza
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
nu a venit și în capul unui gânditor cu câteva secole mai înainte. Comprehensiv, istoricul are acces în mod special la suprafața conștiinței actorului. Prin aceasta, el poate împărtăși iluziile actorului însuși. În acest sens, Lévi-Strauss îl avertiza justificat pe antropologul cultural să nu se lase mistificat de ideologul băștinaș. Înregistrând un anumit obicei într-o comunicare oarecare, antropologul va înregistra și explicația pe care membrii respectivei comunități o asociază cu obiceiul respectiv. Nu este deloc necesar însă ca această explicație
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
mod special la suprafața conștiinței actorului. Prin aceasta, el poate împărtăși iluziile actorului însuși. În acest sens, Lévi-Strauss îl avertiza justificat pe antropologul cultural să nu se lase mistificat de ideologul băștinaș. Înregistrând un anumit obicei într-o comunicare oarecare, antropologul va înregistra și explicația pe care membrii respectivei comunități o asociază cu obiceiul respectiv. Nu este deloc necesar însă ca această explicație să fie adecvată, adică să reflecte modul real de gândire (colectivă, practică, spontană) care a dus la elaborarea
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
al științei este cunoașterea cât mai amănunțită a diferitelor societăți. Antropologia și-a rafinat rapid mijloacele de descriere a societăților „așa cum erau ele”. Ipotezele asupra istoriei lor, cât și asupra unor presupuse stadii comune au fost respinse ca pură speculație. Antropologul s-a abținut în mod auster de la orice tentație de a face paralele, comparații, de a stabili tipuri generale. Orientarea strcturalist-funcționalistă a fost opusă evoluționismului. Structuralism-funcționalismul pornea de la ideea că orice cultură reprezintă un sistem în care fiecare element are
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
exprimă experiența, așa cum este ea determinată de tehnologie și refractată de către sistemul social. Comentatorii lui White au subliniat faptul că teoria sa este inspirată, chiar dacă în mod nemărturisit, din teoria lui Marx. Pe o linie similară merg și alți doi antropologi culturali: Sahlins și Service. După opinia lor, cantitatea de energie poate constitui o măsură adecvată a evoluției sociale. Evoluția, în această viziune, reprezintă tendința ca unele sisteme adaptate să fie înlocuite de alte sisteme adaptate, ultimele fiind însă din punct
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
altfel de deschideri: apariția Școlii de la Chicago În sociologia europeană 3. În 1979, Yves Grafmeyer și Isaac Joseph editează În limba francează The City, colecția de eseuri semnate de Park, Burgess și McKenzie, Împreună cu texte ale lui Simmel și Wirth. Antropologul suedez Ulf Hannerz, În Exploring the City (1980), Însumează aspecte caracteristice studiilor urbane chicagoene, trasând noi perspective În investigațiile antropologiei urbane (de exemplu, studiul etnografic al orașului - Abbott, 1999, 13-14). O altă deschidere este cea reprezentată de valul revizionist (waves
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
s-a redus la cel german, deși acolo a avut, o dată cu regimul hitlerist și În condițiile socioeconomice știute, deplina sa izbucnire. O cercetare extinsă asupra eventualei cauzalități directe Între vechiul antisemitism european și un fenomen precum Holocaustul rămâne În sarcina antropologilor. Interesantă este abordarea din capitolul dedicat „mecanismelor terorii”. Etapizarea de către naziști a Holocaustului este Înfățișată În strânsă legătură cu evoluția politicii externe a Reichului, dar și cu un pervers mecanism psihologic prin care victimele ajung să ia parte impasibile la
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
Uniiversità degli Studi di Perugia, Edizioni Scientifiche Italiane, 2003 (314 p.) Rod al unui seminar găzduit de Universitatea din Perugia În martie 2000, această carte reunește contribuțiile Misiunii etnologice italiene În România (constituită În 1995) și ale altor câțiva etnologi/antropologi români și străini, Într-o aducere la zi privind problematica disciplinei la nivelul realităților etnografice din țara noastră. ,,Aducere la zi”, În acest caz, evocă de o manieră explicită mai vechile ,,prospecțiuni” ale unor antropologi străini În România, din anii
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
și ale altor câțiva etnologi/antropologi români și străini, Într-o aducere la zi privind problematica disciplinei la nivelul realităților etnografice din țara noastră. ,,Aducere la zi”, În acest caz, evocă de o manieră explicită mai vechile ,,prospecțiuni” ale unor antropologi străini În România, din anii ’60-’80, dintre care Marianne Mesnil, John Cole și David Kideckel semnează În volumul de față. Aportul mai multor generații de cercetători străini În studiul antropologic al societății românești așteaptă Încă recoltarea de către antropologii românii
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
al Occidentului, amenințând cu o ,,mortifiere” a societății vest-europene. Departe de a fi barbară”, scrie Mesnil, ,,cealaltă Europă este moștenitoare a 2 000 de ani de istorie”, cu un ,,model de societate născut din coabitare multietnică, multilingvistică și multireligioasă”. Pentru antropologi (sau și pentru ei), se impune astăzi o ,,regândire a noțunii de arie culturală” din perspectiva relațiilor interculturale În Europa contemporană. Michael Herzfeld relevă o ,,Încărcătură socială și politică enormă” a etnonimelor În raporturile interetnice. Cu referire la ,,marele nume
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
de Mircea Eliade (1970) și tarantismul din Puglia studiat de Ernesto de Martino (1961), pe linia definirii unui ,,spirit feminin vrăjitoresc”, urmată și de Marianne Mesnil (1987). Tema vrăjitoriei avea să prilejuiască În anii ’90 un dialog Între istorici și antropologi (colaborarea dintre Carlo Ginsburg și Daniel Fabre este un exemplu În acest sens). Cum o atare temă de studiu intersectează și cu religia, și cu medicina, G. Pizza evocă apoi pe Ion Aurel Candrea, cu al său Folclor medical român
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
la Universitatea din Miskolc a luat ființă un program de ,,antropologie culturală și vizuală” (cf. L. Kürti). Universitatea din Plovdiv dezvoltă programele ,,Etnologia urbană” și ,,Etnologia montană” (cf. M. Elchinova), În vreme ce Universitatea din Praga găzduiește (1992) Conferința Asociației Europene a Antropologilor Sociali (cf. P. Skalník). În Bulgaria, se editează revista Studies in Anthropology (M. Elchinova), iar În Cehia periodicul Cargo. A Journal of Cultural/Social Anthropology (P. Skalník). Antropologii ajung chiar să-și reprezinte țara ca ambasadori (cazul cehilor Peter Skalník
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]