KorAP: Find »[drukola/base=apusean & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...55 56 57 ...189 >

4,707 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

în spațiul românesc, care au impus locuitorilor de la Dunăre și Carpați o serie de obligații tributare și care, prin dominația lor, au întârziat apariția statului medieval. Invazia mongolă a șocat lumea creștină, atât în răsărit cât și în apus. Pentru apuseni, după invadarea teritoriilor ungare și poloneze, problema mongolă se punea în mod acut. Organizarea unei riposte generale față de primejdia mongolă a venit din partea papalității, decisă să recupereze terenul pierdut în răsăritul Europei în urma marii invazii și să exploreze extinderea influenței

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în anii următori, cnezatul Haliciului a încheiat o alianță cu Hoarda de Aur. Papalitatea, în paralel cu organizarea apărării antimongole, a inițiat o acțiune diplomatică în lumea mongolă, aflată în plină ofensivă după 1241. După ce-am urmărit reacția lumii apusene față de marea invazie, să vedem ce se întâmpla, după 1241, în inima puterii mongole. Moartea marelui han Ogodai, în decembrie 1241, lăsa un gol de putere în centrul imensului imperiu mongol ce se întindea de la Pacific la Dunăre. Succesiunea lui

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
turce cucerite (horezmieni, uzi, bulgari), în decurs de un secol, mongolii aparținând Hoardei de Aur s-au turcizat.7 Misionarul franciscan Giovanni Carpini, trimisul papei la curtea marelui han, și-a început călătoria în 1245, venind din Polonia și Rusia apuseană și mărturisește că prima așezare aflată sub stăpânirea mongolă se situa pe Nipru, la sud de Kiev. Pe același râu s-a amenajat "hotarul" apusean al Hoardei de Aur, prima linie de apărare împotriva unui atac dinspre vest, unde era

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
la curtea marelui han, și-a început călătoria în 1245, venind din Polonia și Rusia apuseană și mărturisește că prima așezare aflată sub stăpânirea mongolă se situa pe Nipru, la sud de Kiev. Pe același râu s-a amenajat "hotarul" apusean al Hoardei de Aur, prima linie de apărare împotriva unui atac dinspre vest, unde era concentrat un corp mongol însemnat. Astfel, deducem că, între Nipru și Nistru, nu exista un control politic și militar efectiv, o stăpânire mongolă propriu-zisă. Din

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
hanului (baskaci) urmăreau direct perceperea tributului și, în acest scop, au fost organizate recensăminte supravegheate de puterea mongolă. Novgorodul, cruțat de marea invazie, a fost ulterior supus și impus la tribut cu ajutorul militar al marelui cneaz Aleksandr Nevski. Cnezatele ruse apusene Halici și Vladimir au fost silite să se supună și ele mongolilor, în ciuda vecinătății și a relațiilor cu Apusul. În 1245, cneazul Daniil se afla la curtea lui Batu și prin închinarea lui, întreaga lume rusă intra sub obediența Hoardei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
românești. Astfel, s-a presupus că ducele Olaha, întâlnit pe drumul de întoarcere de la curtea hanului mongol de misionarul latin Giovanni Carpini, era român, un reprezentant al populației locale față de noii dominatori. Ca ipoteză, susținerea nu este imposibilă, deși misionarul apusean îl considera pe Olaha între ducii ruteni supuși tătarilor. Pe de altă parte, Rubruck, în descrierea sa, amintește trecerea spre curtea hanului a "rutenilor, blacilor, bulgarilor, a locuitorilor din Soldaia (Crimeea), a circazienilor și alanilor". Acei numiți "blacorum" sunt, în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
supremă a Hoardei de Aur. Stăpânirea lui Qurumsi (Corenza) se întindea de la Nipru până la Dunăre și Carpații răsăriteni, El dispunea de o armată apreciată la 6000 de oameni, suficientă în acele condiții pentru supravegherea populației și teritoriilor situate la granițele apusene ale Hoardei. Qurumsi a purtat lupte cu forțele din Rusia sud-vestică. Acțiunile militare inițiate de mongoli au fost frecvente în preajma și pe teritoriile est-carpatice, în Moldova. Pentru a pătrunde în Transilvania și Ungaria sau în sudul Dunării, era inevitabil ca

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
hulaguizii din Persia. Dar neliniștea în spațiul Europei centrale persista și, la fel de îngrijorat, papa Clement IV lansa, în 1265, apelul pentru organizarea unei cruciade împotriva mongolilor. Însă, în a doua jumătate a secolului al XIII-lea (1266-1299), la conducerea teritoriilor apusene ale Hoardei de Aur a ajuns Nogai, unul dintre cei mai capabili și energici generali mongoli. Încă din vremea hanului Berke, succesorul lui Batu, el s-a impus drept conducător al armatei mongole în luptele purtate, iar sub hanii următori

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
apropiere de Nipru. Ulterior, după moartea lui Nogai, cf. cronicarilor arabi și persani, principalul teatru de lupte al războaielor interne din cadrul Hoardei de Aur s-a mutat la nordul Dunării de Jos. Fiii săi s-au refugiat în părțile mongole apusene controlate de tatăl lor, unde își păstrau încă autoritatea.13 Luând în calcul această situație, hanul Toqtai nu s-a încumetat să continue imediat ostilitățile împotriva fiilor lui Nogai. Dar în perioada următoare, neînțelegerile între fiii săi și susținătorii lor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Dunării, ci a dus la întărirea taberei mongole devotate hanului. Un fiu al hanului, Tukal Buga, și-a stabilit reședința în importantul punct strategic de la Saqdja (Isaccea), în nordul Dobrogei, unde înainte își avea sediul Nogai. Fiul hanului controla teritoriile apusene ale Hoardei de Aur. După izvoarele egiptene, puterea sa se întindea pe toată linia Dunării de Jos până la Porțile de Fier, Tukal Buga și succesorii săi n-au fost la înălțimea lui Nogai, de aceea mongolii n-au mai intervenit

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
țărmul vest-pontic îi stimulau să mențină sub control politic aceste teritorii. La sud de Dunăre, în secolul al XIV-lea, continua dominația politică a Hoardei de Aur asupra Dobrogei (o mare parte a ei). Mai multe izvoare cartografice fixează hotarele apusene ale Hoardei în vecinătatea Bulgariei sau la Vicina. Aceeași era situația și în vremea urmașului lui Özbäg, hanul Jäni Bäg (1342-1357). Menționarea Vicinei ca reper al frontierei apusene a Hoardei se datora faptului că se afla la marginea teritoriilor mongole

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Dobrogei (o mare parte a ei). Mai multe izvoare cartografice fixează hotarele apusene ale Hoardei în vecinătatea Bulgariei sau la Vicina. Aceeași era situația și în vremea urmașului lui Özbäg, hanul Jäni Bäg (1342-1357). Menționarea Vicinei ca reper al frontierei apusene a Hoardei se datora faptului că se afla la marginea teritoriilor mongole și era cel mai important oraș din regiune, o capitală a regatului-Vicina era controlată de mongoli. În 1331, aflat pe drumul de la Sarai la Constantinopol, călătorul arab Ibn

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Amlașului-1366, Țara Hațegului-1360, Deva-1371, Strei-1377. În Țara Zarandului existau opt districte românești, apoi Hălmagiu-1360, alte două districte în Țara Crișurilor (Crișana), în Banat, erau alte districte: Bârzavei-1341, Mehadiei-1387, Sebeș și Lugoj-1381, Caransebeș-1457, iar în Bihor, districtele Beiuș-1444, Chioarului-1378, în Munții Apuseni (Țara Moților), districtele Abrud-1342, Rodna-144o, în Maramureș, alte districte, nu mai insistăm. S-a menținut pătura cnezilor și voievozilor nenobili, puternică ca număr și însemnătate. Districtele românești din Transilvania erau străvechi organizări teritoriale, unele pe fondul vechilor uniuni de obști

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
instrument de permanentă cruciată pentru a-l acorda Ordinului teutonic. Ulterior, regele va reveni la misiunea cruciatei, uzurpată un timp de Ordin.26 În timpul acesta, prima jumătate a secolului al XIII-lea, românii de la sud de Carpați, unde pătrunderea cavalerilor apuseni "stârnise" (Iorga) o nouă viață în jurul fortificației (cloașterului) de la Câmpulung, rămași de-sine-stătători, începuseră opera de asimilare asupra oaspeților aduși de teutoni. De-aici intervenția (amestecul) papei cerând ajutorul regelui față de "acești oameni ce se zic vlahi" și, mai ales, față de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
prin centrele fortificate preluate de la teutoni și altele construite ulterior, nuclee transalpine suficient de puternice pentru a controla formațiunile politice din această regiune. Acțiunile militare și eforturile spirituale ale călugărilor dominicani (predicatori), continuate apoi de ierarhia bisericească instituită în Cumania apuseană, odată cu înființarea episcopiei în teritoriile extra-carpatice, a intensificat considerabil procesul convertirii, sedentarizării și asimilării cumanilor în masa autohtonilor. Sedentarizarea cumanilor în aceste teritorii a fixat unele căpetenii aici, sub numele de "nobiles" și "reges", de fapt, foști conducători de ginți

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sfârșitul secolului al XII-lea, după revolta vlahilor, fiind înlocuită cu penetrația ungurească, după 1200. Dar infiltrarea arpadiană la sud de Carpați (în părțile Olteniei) este mai veche decât instalarea cavalerilor teutoni; la 1210, după revolta dela Vidin, în Bulgaria apuseană, țarul Asan Borilă cere ajutor regatului ungar, iar în sprijinul său este trimis comitele Ioachim de Sibiu cu o oaste alcătiută din sași, români, secui și pecenegi. Diploma regală ce menționează această expediție precizează: " Când a ajuns la râul Ogost

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
1278, încerca să reactiveze această episcopie misionară (Milcovia), într-un cadru politic favorabil. Din anii 1276-1277, datează și prima documentare sigură referitoare la românii de la est de Carpați:o cronică contemporană îi menționează ca fiind în conflict puternic cu rușii apuseni (cei din Halici). Astfel, cronicarul Thomas Tuscus notează: "...rutenii aflându-se în conflict cu românii (blaci)...", referirea este la românii din Maramureș sau la cei din nordul Moldovei, teritorii ce se aflau încă în aria de hegemonie a cnezatului Haliciului

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
la consecințele cruciatelor asupra istoriei noastre medievale. El remarcă faptul că istoriografia românească nu a pus, până acum, problema legăturilor între români și cruciate, considerând că ei (românii) s-au aflat în afara acestui mare curent istoric ce a cuprins Europa apuseană. Cu toate acestea, românii au participat la evenimentele prilejuite de ele, iar urmările cruciatelor au fost adânci în istoria lor. În primul rând, ei au luat parte la cruciate: în oștile împăratului german Frederic Barbarossa din timpul cruciatei III (1189-1192

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Moldova și Câmpia munteană s-a făcut efectiv simțită. Hanul Nogai era nepot de frate a lui Batu-han, iar puterea lui începe să crească după moartea hanului Berke (1266). Curând, Nogai se desparte cu hoarda lui, alcătuită din cetele tătarilor apuseni, și întemeiază o stăpânire, un stat aparte (ulus), desprinsă de restul Hoardei de Aur, care se întindea de la vest de Nipru până la Dunăre (inclusiv Bulgaria). Puterea lui Nogai consta în bunele relații cu genovezii, care fondaseră colonia Caffa și cumpărau

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Țelul principal al lui Basarab era acum asigurarea existenței de-sine-stătătoare a Țării Românești. Și Iorga decelează o tendință nouă în acest an și face referire la rapoprturile anterioare dintre cele două părți. În ceea ce privește raporturile cu Ungaria, Angevinii aduceau aici feudalitatea apuseană, cu legăturile dintre suzerani și vasali. Astfel, a recunoaște un stat, odată cu conducerea acestuia, a depune omagiu, nu este o problemă pentru noua dinastie a Ungariei. Pretențiile regalității ungare puteau proveni, la începutul secolului al XIV-lea, "dintr-un trecut

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
prin recunoașterea existenței statului, îi fixează rangul prin sfințirea mitropolitului, recunoscut de acesta. Aceasta era situația externă a noului stat, a relațiilor dintre Ungaria și Țara Românească, în anul 1330. În acest timp, s-au produs schimbări în conducerea tătarilor apuseni, ceea ce a dus la o apropiere a domnului român de ei, fără știrbirea statutului țării. Iorga subliniază că întâiul act politic al statului, acum definitiv închegat, ni-l dezvăluie un izvor bizantin, care vorbește de "masageții", "alanii" formați la școala

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
din sudul Dunării. Războiul a fost precedat de o stare conflictuală cvasipermanentă. O puternică sursă de conflict între cei doi era Banatul Severinului-se pare că părțile estice ale acestuia aparțineau statului muntean încă din vremea lui Tihomir (Thocomer). Dar partea apuseană a ținutului, cu cetatea Mehadiei, aparținea Ungariei. În 1324, regele Carol Robert impunea aici pe omul său de încredere, Dionisie Szecsi (vezi mai sus). În documentul din 27 martie 1329, se precizează: "când l-am pus pe acest magistru Dionisie

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
orbita lumii bizantine.23 Întemeierea Moldovei"a doua libertate românească" La est de Carpați avea loc, în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, un proces asemănător de unificare politică și teritorială. Retragerea mongolilor, în 1242, și stabilirea hotarelor apusene ale hanatului Hoardei de Aur pe Dunăre au dus la divizarea teritoriului extracarpatic românesc în zone distincte, în ceea ce privește raporturile cu mongolii. La sud de Carpați, dominația mongolă se exercita într-o formă mult atenuată, dar pe teritoriul Moldovei viitoare, această

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
est-carpatic: din Maramureșul, populat de o românime numeroasă și dârză, se produce "mișcarea de populare" spre răsărit din care va rezulta a doua țară românească liberă, Moldova. Cea dintâi încercare de a face să pătrundă în părțile est-carpatice o inițiativă apuseană este legătura din 1317 cu misionariatul franciscan din Caffa. S-a vorbit și despre o influență a episcopiei din Crimeea, înființată în 1322, asupra catolicismului din Moldova. De acolo vor veni, dând viață unor târguri, Siret și Suceava, localități care

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
zonă, ei stăpâneau mai departe teritorii întinse. Menținerea lor până la sfârșitul secolului al XIV-lea, în sud-estul Moldovei (Bugeac), impieta asupra stabilității și unității teritoriale a statului est-carpatic, iar, pe de altă parte, Ungaria angevină era interesată în controlul teritoriilor apusene ale Moldovei, în aspirația ei de a ajunge la Dunăre și Mare. Cât despre instalarea Poloniei la hotarele nordice ale noului stat, aceasta nu aducea Moldovei un aliat în lupta împotriva Hoardei și a Ungariei, ci, dimpotrivă, un vecin incomod

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]