4,072 matches
-
pașii și gândurile. Soarele se înălțase deja și decorul începea să se schimbe. Câteva șure de fân, o moară de vânt cu aripile înțepenite și câțiva flăcăi cu nădragii suflecați, pândind printre pietrele lucioase, în apa puțină a râului, pești argintii cu trupuri șerpești. Urbea nu putea fi prea departe. Cărarea se lățise și era brăzdată de riduri adânci, lăsate de roți de căruță. Gușteri cu solzi verzi-albăstrui își lipeau pântecele reci de pietrele încinse, pândind din ochi zborul suspendat al
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
unii, ca vecinul lor Nifet, au orbit... Nifet era cizmar și, la sfârșitul fiecărei săptămâni, se Îmbăta cumplit. Atunci Își dezgolea pieptul, arătându-și groaznicele cicatrice ce-i brăzdau În lung și În lat pieptul acoperit de smocuri de păr argintiu. Cicatricele le dobândise pe front, În luptă corp la corp, la baionetă. Consoarta și copiii se ascundeau pe la vecini. Nifet umbla răcnind și Înfigând furca În căpițele de fân Înșirate În livadă, timp În care nevastă-sa tremura de frică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Fură stăpânite, convertite În tonuri. Erau prezente În voce, În culoarea pielii, În luminile ochilor. — Trebuie să plec, Elya. Îl iau pe Wallace cu mine. Mă Întorc mâine. V Emil În Rolls Royce avea poate o viață de invidiat. Limuzina argintie era ventilul lui. Putea elibera toată acea putere la discreție. În plus, Îl situa În afara rivalităților nefericite, Îndârjite, În afara pizmei, a urii și a ostilităților dintre șoferii obișnuiți ai mașinilor mai puțin prestigioase. Dacă parca pe două locuri, nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
mai dă-i Încă un miliard. Iar Dumnezeu? În continuare ascuns, chiar și de această puternică frăție a minților, În continuare inaccesibil? Dar acum Rolls-ul intrase pe alei. Auzeai frunzele noi de primăvară cum foșneau și tremurau la trecerea mașinii argintii. După mulți ani, Sammler tot nu știa cum să ajungă la casa lui Elya din pădurile din suburbie, atâta se Întortocheau micile drumuri. Dar iată casa, În stil Tudor, jumătate lemn, unde respectabilul chirurg și soția lui casnică crescuseră doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
o insectă aprigă, o gâză care se propulsa peste acri de Întindere albastră. Sammler Își lăsă scaunul pe spate la umbră. Ceea ce la soare fusese o masă compactă de pini se lămuri acum În ace și copaci separați. Apoi, Rolls-ul argintiu dădu colțul, răsărind de după tufișurile Înalte ale gardului viu. Radiatorul geometric, distins, monogramat sclipea printre gratii. Emil coborî, uitându-se În sus. Un avion galben zbură pe deasupra casei. — Ăsta sigur este Wallace. A spus că o să zboare cu un Cessna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
de obicei bani. Dar Emil reveni Însoțit doar de femeia croată și după ce Îi arătă paguba provocată de apă, Își puse chipiul și, purtându-se ca un șofer cu Sammler, nu tratându-l ca pe ruda săracă, Îi deschise ușa argintie. — Vreți să dau drumul la aerul condiționat, domnule Sammler? — Mulțumesc, Emil. Scrutând cerul, Emil spuse: Pare că Wallace are acum toate pozele. Probabil că e pe drum spre Newark. — Da, a plecat, slavă Domnului. — Știu că doctorul vrea să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
casa ca IBM-ul - pe grădinar, pe spălătoreasă, pe bucătar, pe mine. Doctorul Îi era recunoscător, fiind un puști dintr-un cartier rău-famat. Îl făcea să pară demn de Ivy League. Un adevărat gentleman. Emil dădu cu spatele mașina lentă, argintie, Înaltă, aparținând sărmanului Elya, și ieși de pe alee. Îi dădu corect lui Sammler posibilitatea de a alege conversația sau solitudinea. Sammler alese solitudinea și Închise geamul despărțitor. Sentimentul adânc Înrădăcinat al domnului Sammler (o prejudecată, dacă vreți s-o numiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
aceea n-a mai fost nici bărbat, dar nici pește nu era. Lângă coaste i-au apărut branhii, inima lui caldă a început să pompeze un sânge nefiresc de rece, iar vârfurile degetelor au prins să-i sclipească din cauza solzilor argintii. Omul-pește a început să bântuie malurile râului, icnind în căutarea apei și ajungând să cunoască mai bine somonii decât oamenii. Când, în sfârșit, soția s-a întors la el, trupul femeii n-a mai izbutit să-l încălzească. Brațele alunecoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
a trebuit să-l lase să plece de lângă ea. Bărbatul s-a întors la râu cu inima frântă, iar râul l-a întâmpinat cu tristețe. Și inima lui Lorelei era frântă. Se spune că bărbatul e încă acolo, un licăriș argintiu plutind pe sub ochiurile de apă, o fantomă alungată printre copaci. Râul i-a lăsat însă vocea ca să vă poată spune: aveți grijă pe cine și ce iubiți. legendă spusă în tabără de ghizii de pe râul Salmon, după câteva pahare 1
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
York-ezi. Pe paharul cu șampanie pe care-l ținea în mână era imprimat Viețile Secrete din Clubul Sushi. Părul șaten, lung până la umăr, îi fusese vopsit într-un blond auriu și coafat în valuri lucioase. Era îmbrăcată cu o rochie argintie, care-i punea în evidență silueta înaltă și subțire. La urechi avea niște cercei rotunzi, iar pe deget îi strălucea un inel nou și gras. Când le-a văzut, Alice a tresărit, iar paharul i-a tremurat în mână, cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
dus pe malul râului și-a testat apa cu vârfurile degetelor. A sărit înapoi, nu din cauză că apa ar fi fost rece, ci pentru că era vie. A îngenuncheat ca să ia un pumn de apă și-a ridicat, în palme, câțiva puieți argintii de doi ani. Mii de somoni înotau contra curentului, cu ochii lipiți de muntele de-acasă, ca și când i-ar fi durut sufletul că-l părăseau. Mary le-a mângâiat pielea lucioasă și și-a închipuit argintul viu scurgându-i-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
pe lângă ei. Mary spera sincer c-așa avea să se întâmple. Un om-pește, s-a gândit ea și inima a început să-i bată mai tare. Imaginația i-o luase din nou la trap. Branhii în loc de plămâni, pielea cu luciri argintii, forța de-a înota kilometri întregi - de fapt, de-a înota fără oprire. Femeia a îndrăznit s-arunce o privire către Drew și-a constat că bărbatul o privea și el. Nu-i de mirare că adolescenții se vatămă. Corpurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
ca un erou în fiecare noapte când se întorcea acasă. Niciodată nu luase în considerare posibilitatea că, de fapt, el era cel care avea nevoie să fie salvat. Era aproape întuneric când a ajuns la vâltorile de la Rainier. O sclipire argintie iscată dintre copaci i-a atras atenția. Și-a dat seama că era vorba de un bărbat, dar, noaptea, cutele de pe gât unei creaturi par a fi branhii. Plurile pielii iau formă de solzi. Drew a clipit; și lui îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
ani. Sau poate că știai deja. Jina crezuse că ochii nu se pot schimba, dar ochii lui Zach se schimbaseră. În locul acelui albastru deschis al cerului din Idaho, ochii soțului ei căpătaseră o nunță verde, mâloasă. Mustățile i se făcuseră argintii. Respirația îi mirosea urât. N-am știut, i-a răspuns Zach cu vocea răgușită. Ellis a devenit ... a pus stăpânire pe toate secretele. El putea să le îndure și exact asta a și făcut. Nu s-a amestecat în nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
țintit, n-a avut nici o ezitare. Nu mai trăsese niciodată cu o armă și reculul a făcut-o să zboare în spate. Jina a realizat că auzise mai multe împușcături. Mike a înșfăcat-o, iar Jina a văzut o străfulgerare argintie înainte ca bărbatul să-și pună propriul pistol înapoi în toc. Pearl era pe verandă, cu o pușcă în mâini. Ar fi putut să fie oricare dintre ei; poate că, în zilele care aveau să urmeze, gândul ăsta avea s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
au furișat spre apus, dar ninge - taina sfârșitului spre început. S-au despletit stelele de atâta tristețe în fâșii de dor, am lăcrimat pe ziua de mâine, steaua-mi colindă sufletul rezemat de-o creangă de brad împodobită cu beteală argintie. Niciun cuvânt. Dincolo de mine e liniștea zăpezii, pașii se pierd spre toamnă, voi lăsa urme doar pe hârtia vieții, și va ninge iar în Ajun de Crăciun, pe crenguța de brad voi atârna bucăți de stele. Timpul îmi bate în
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
împrejur. Eram singuri în parc... doar urmele noastre și-un chef nebun de distracții. Îmi țineam respirația și-am deschis brațele să pun o linie între cer și pământ. Devenisem o cruce, o cruce născută de nicăieri, izbită de tăceri argintii și înfiptă-n zăpadă doar pentru o secundă, apoi m-am răsturnat cu spatele drept și cu bărbia puțin adusă spre piept. Până să ating pământul, n-am scos niciun sunet. Cineva alerga către mine.Eu târâiam mâinile în sus
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
palton, Își dădu la o parte fularul alb de lînă și-și Întoarse reverul hainei. Mi-a arătat o insignă groasă, cam de mărimea unghiei de la degetul mare. Avea forma unui triunghi echilateral, cu colțurile rotunjite, fundal albastru cu margine argintie. În mijloc ieșea În relief un S, tot din argint. Litera era formată din linii drepte și dacă te uitai bine la ea, puteai s-o iei și drept fulger. Sau poate nici n-a fost un S inițial, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Pe măsură ce Înaintam, În cîmpul meu vizual mi se Înfățișară: rafturi din oțel, perdele albe la ferestre, care scoteau și mai mult În evidență dezolarea din jur, flori artificiale de o varietate nedefinită, un televizor, o masă rotundă acoperită cu vinilin argintiu și pe ea binecunoscuta scrumieră cu cele patru pisici atașate și apoi, pe fundalul acesta, un individ cu bărbia rezemată În mîini, al cărui chip nu-mi era deloc străin. Ah! El era! El... nu exista nici o Îndoială, era el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
pistol! Mi-am dat seama imediat că nu trebuie să las amprente. L-am apucat de țeavă cu un colț de ziar și l-am tras, prudent, spre mine. Împreună cu pistolul fusese Înfășurat și un obiect mic, ca un nasture argintiu. Insigna! — Aaa! Deci așa! Ea rămase imperturbabilă, iar eu mă dădeam de ceasul morții. Pentru numele lui Dumnezeu, ce fel de femeie e asta? Pe ce lume trăiește? — Știai? E un revolver Browning cu șase gloanțe. — E doar o jucărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
a izbit auzul... o voce răgușită, consternată, cuprinsă de panică... Am pus receptorul În furcă. Deci era adevărat! Liniștea din jurul meu o confirma. Iarași strada Întunecată... Întunecată. Femeile plecate la cumpărături pentru masa de seară... Bineînțeles, și căruciorul și bicicleta argintie au pălit În Întuneric; navetiștii erau și ei la locul lor, În fișete... Genune pe jumătate abandonată, În care era prea devreme pentru cei ce făceau pe dispăruții să se Întoarcă acasă... M-am oprit... exact În locul În care EL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
gleznei era foarte provocatoare. Mi-am plecat privirile. Ei bine, o să mai fac o Încercare cu aceste două obiecte-cheie. Insigna, cu centrul ei puțin ridicat În formă de triunghi echilateral, cu colțurile ușor rotunjite și o margine dintr-un strat argintiu pe un fundal albastru. Un S, și el din argint, ieșea În relief În mijloc. Era o literă puțin deformată, făcută din linii drepte și la prima vedere părea un fulger. Sau poate nici nu era un S, fusese un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
ne-a dus duminică la lucrul acela neadevărat: Manhattanul. Am trecut podul peste Hudson, am intrat prin Harlem și, în sfârșit, am parcat mașina pe o stradă lăturalnică și pustie. Când am coborât din mașină, în jur am văzut clădiri argintii până la cer în care se scăldau fețele altor clădiri argintii până la cer. Totul era pustiu. Am luat-o aproape instinctiv în dreapta. M-am lipit de vitrina unde spărgea monocromia o carpetă colorată în roșu, galben, mov și verde, o carpetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
trecut podul peste Hudson, am intrat prin Harlem și, în sfârșit, am parcat mașina pe o stradă lăturalnică și pustie. Când am coborât din mașină, în jur am văzut clădiri argintii până la cer în care se scăldau fețele altor clădiri argintii până la cer. Totul era pustiu. Am luat-o aproape instinctiv în dreapta. M-am lipit de vitrina unde spărgea monocromia o carpetă colorată în roșu, galben, mov și verde, o carpetă kitsch. În spatele meu, vocea Doinei a fost singurul semn al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
sfârșit, toate achizițiile celor zece zile de orgasm comercial au trebuit să devină publice. Lângă canapelele îngropate din hol, alături de mesele transparente și în lumina strălucitoare a cristalelor geometrice, râdeau, ca să zic așa, printre șeici și Șeherazade, zeci de canistre argintii. De 5 sau de 20 de litri, după câte perechi de adidași avusese întreprinzătorul român. În afară de gândul rușinii copleșitoare, și el pe acolo prin capul meu, chiar mă întrebam ce rețea de pile la Peco le-o trebui viitorilor cumpărători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]