1,435 matches
-
toate părțile cu o forță parcă inumană. Inevitabil, arterele uterine suferă compresiuni severe, care jugulează primejdios fluxul de oxigen, hrană și căldură către fetus. Este un coșmar claustrofob în care suferința, anxietatea, disperarea și neputința ating paroxismul. Apariția unor monștri arhetipali, devoratori potențează aceste trăiri agonizante. Traversând un asemenea calvar, individul respectiv se poate identifica și empatiza cu martirii din istoria umană. Decodificând simbolic, matricea perinatală II, ea înseamnă experimentarea plenară a infernului, când, așa cum scria Grof (1998, p. 141), omul
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
de îndată ce copilul este proiectat într-o lume nouă, scăldată de o lumină diafană, somptuoasă, cu irizații parcă celeste și străjuită de curcubee magnifice și de arabescuri minunate, asemenea cozilor imperiale de păun. Scena devine și mai fascinantă datorită unor apariții arhetipale benefice și proiectarea unor tărâmuri feerice. E o suită de emoții elixirante, care alungă toate tenebrele celui care își retrăiește nașterea, pentru că această trăire înaltă să se dilate imens, învăluind restul ființelor, lumea, întregul univers. Descrierea rezumativă a celor patru
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
veacuri, sub sceptrul paradigmei galileo-newtoniano carteziene. Neîndoielnic, restructurările în plan teoretic produc și importante dislocări atitudinale, ori, în problema morții, asemenea metamorfoze sunt imperative. Spunem acest lucru întrucât sentimentul cel mai comun este cel de frică terifiantă, cu adânci rădăcini arhetipale, care în momentele de cumpănă existențială, cu pericol vital, se poate calibra sub forma unei adevărate experiențe traumatice. Sentimentul este explicabil, dat fiind că moartea constituie pentru om cea mai radicală mutație de care are parte, o mutație lăcătuită încă
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
circumscriu experiența filogenetică a umanității; cu alte cuvinte, acestea sunt elemente semnificative constituite prin repetiții ale unor experiențe de viață cruciale în istoria omenirii ce s-au întipărit în psihicul uman. Ele reprezintă zestrea culturală înnăscută a omenirii. Întreaga moștenire arhetipală a unui individ alcătuiește inconștientul colectiv. Pentru a înțelege mai ușor semnificația conceptului, putem să îl asimilăm la nivel teoretic (speculativ) cu noțiunea de reprezentări colective. 24 Deși unele teorii psihanalitice ale vremii fac distincție între inconștient și subconștient, Blaga
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
medieval. Numele proprii ce vin din tradiție, spre exemplu, sunt trecute din imaginarul activ cotidian înspre legendă (orală sau scrisă), sunt deformate sau chiar adaptate la limbile locale; ele devin jaloane în traseul istoric al comunității, fiind susținute de memoria arhetipală. Se impune aici a fi discutată diferența dintre miturile moștenite și cele inventate de literatură, ele solicitând de altfel tipuri de analiză particulare - în diacronie, respectiv în sincronia apariției și asimilării lor. Studiul sincroniilor nu este însă niciodată suficient pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
și ea) sistematizatoare a medievistului elvețian, analiza imaginarului se poate desfășura pe trei planuri: primul, al imaginii, conceptuale sau figurative, care operează așadar cu limbajul sau cu artele mimetice; al doilea, al schemelor, modelelor și tipurilor; al treilea, al formelor arhetipale (urme de memorie, izolate, vide), preluate în mituri (înțelese drept povești fondatoare), prin intermediul schemelor și al imaginilor. Zumthor ia astfel distanță de definiția dată arhetipului de către Gilbert Durand (53). Pe această linie de interpretare se va înscrie și propria mea
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
absolute ale lumii greco-romane și ale celei iudeo-creștine sunt cumulate într-un unic arhetip, al divinității, ca voință fondatoare a lumii. Arhetipul tinde însă aici către o reprezentare - o imagine mentală, în primul rând − a forței generatoare a universului. Principiul arhetipal, pe baza unei scheme emergente, se fixează mai întâi într-o formă vagă, abstractă, cu un conținut determinat pe bază lingvistică; ulterior, el poate deveni figurativ, dar aceasta este ipostaza cea mai îndepărtată, de fapt, de principiul său generator. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Constanțiu II, fiul său, sau a lui Ștefan cel Mare, încă de la sfârșitul perioadei sale de domnie) și retroproiective (de tipul mitizării în perioada pașoptistă a lui Mihai Viteazul). În funcție însă de categoria temporalității, pot fi interpretate ca: mituri arhetipale (atunci când arhetipurile se individualizează în narațiunile civilizării lumii) și inaugurale (cele strict referitoare la geneza cosmosului), continue (ontologice: aventura inițiatică a eroului), periodice (un exemplu: tema originii latine a românilor în discursul prozelit catolic), contemporane obiectului (mitul naturii divine a
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
care românii le avuseseră cu el în trecut și care a continuat să-și exercite autoritatea asupra lor. Respectarea tradiției bizantine ca formă ideală de guvernare a devenit un mit, un model politic. (Pippidi 22) Țările Române, deși au preluat, arhetipal și mitic, religios și ideologic, în principal dinspre vechea civilizație imperială, imagini, simboluri, forme instituționale, coduri și structuri ritualice, au avut totuși libertatea să-și mențină dreptul cutumiar 25, iar domnitorii lor să adopte mode occidentale sau să modernizeze, cât
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
și laic, fiecare sub-împărțit în două alte sub-categorii, aflate dihotomic sub semnul valorii acreditate sau negate); relația este prolifică atât în zona reprezentărilor "artistice", cât și pentru mentalități. Bipolaritatea pozitiv-negativ generează și consacră diverse modalități de transmitere a informației codificate arhetipal, fie prin ceea ce putem numi lumea cotidianului (mama, ca Vestală a focului, dar și vrăjitoarea sau descântătoarea; fiul, ca moștenitor care ia în stăpânire castelul sau casa, dar și slujitorul care trădează sau fură), fie în cel ritualic, sacralizat. Unitatea
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
și pe apartenență (motivul tradiției) la un grup etnic sudat religios și cu o moștenire nobilă. Dat fiind că au creat o mitologie medievală cu valențe istorice și au menținut-o (mai mult în formele oralității) pe structurile precreștine ale arhetipalului, dar cu motivații religioase, românii transformă imaginarul într-o formulă a rezistenței ortodoxe, culturale și identitare. Celebra și funcționala dihotomie occidentală natură-cultură (altfel spus, sat-oraș, propusă de Le Goff) la noi mult timp nu este relevantă, pentru că în condițiile istorice
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Ne aflăm mai aproape de cultura paleolitică și de reprezentările cultice animaliere, de credințele și de "profesiunile" care transformă în timp "ideologia" vânătorii într-una predominant pastorală. Această mărturie din cronica lui Ureche - ritualul întemeierii statale) - include și ea narațiunea vânătorii arhetipale și descrie înființarea unei vetre de civilizație într-un nou teritoriu: ... că umblându păstorii de la Ardeal, ce să chiiamă Maramoroș, în munți cu dobitoacele, au dat de o hiară ce să chiiamă bour și după multă goană au gonit-o
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
sa amintirea adevăratului ziditor de la Tismana. Imaginarul puterii a absorbit în final atât modelele populare, cât și realitatea istoriei, căreia i-a conferit dimensiuni mitice (fondatoare pentru vechea cultură "națională"). Încadrarea obligatorie a fenomenelor vieții în câmpurile semantice ale simbolurilor arhetipale coincide cu procesul semnificării acestora, iar la nivelul ontologic, cu luarea în posesie a tuturor circumstanțelor realului, prin logos-ul culturii. Unui astfel de tratament mental i s-a inserat ... întreaga și arborescenta problematică a întemeierii. (Vasile Tudor Crețu 68
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
târziu și păstrat la Mănăstirea Putna, precum și figura lui Eustatie Plachida pot fi privite ca două reacții complementare la același fenomen: contaminarea dintre istorie și imaginar, într-un schimb fecund de semnificații ce înscriu personajele în paradigma puterii sacre. Proiecția arhetipală întâlnește din nou ipostazele culturale ale epocii, în hagiografii. Imaginarul oferă codului eroic structura de basm a inițierii - proba și depășirea acesteia -, atât în povestirile cronicărești (mai ales în letopisețele moldovenești, mai atente la traseul meritoriu al personajelor), cât și
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
de a se dovedi (doar) apărător demn al dreptei credințe, apologet și zelos practicant ortodox. Toate aceste momente selectate de Neagoe în programul său inițiatic circumscriu topoï specifici, ce ordonează istoria vieții la Curte, pe care o transferă prin reprezentări arhetipale în imaginarul medieval. Masa, cu simbolistica ei mitică, a circularității, a valorilor fraternității și ale întâlnirii familiale, își află modelul creștin absolut în Cina cea de Taină [anti-modelul local, sancționat în istoriografie mai târziu, dar și în imaginarul colectiv, este
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
De fapt, ceremonialul investirii sau al căsătoriei recuperează semnificațiile originare ale ritualului întemeierii, cu implicații specifice, de trecere de la un statut social la altul superior. Procedeul amintește de soluția pars pro toto, prin includerea în secvența ritualică a unor gesturi arhetipale. În paradigma întemeierii, relația stabilită între domn și supus actualizează tot un jurământ inaugural, făcut cu acordul și în prezența grupului comunitar (în cadrul unui ritual sau ceremonial public), în baza valorilor tradiționale. Investirea are ca scop intrarea într-o casă
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
sau nuclee narative care au circulat în timp și în diverse culturi, texte cu funcții magice sporite de emergența miraculosului creștin, cărțile populare au fost adaptate și pe alocuri reformulate în spiritul tradiției locului, dar tot pe schemele unei gândiri arhetipale. O primă sursă a acestei literaturi poate fi identificată în forma magiei populare "teoretico-practicistă" (Ciobanu 97) din cărțile de prevestire și de ghicit (Astrologhie, Gromovnic, Obrociri de zile, Cărți de visuri, Oglinda norocului etc). Eliade identifica în ele, stabilindu-i
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
ce se află în orizontul discursivității, pe temeiul cărora sunt formulate problemele "logice" semnificative, apar structurate dihotomic, adică pe structura diferenței speciilor contradictorii, dar ele conțin un sens predeterminat care devine evidență pentru gândire, rostire, făptuire; iată astfel de structuri "arhetipale": a) raționament corect sofism; b) cunoaștere veritabilă cunoaștere părelnică; c) formă logică obiect real; d) real aparent; este admis însă un "prim principiu": noncontradicția. Toate aceste opoziții contradictorii vor fi ilustrate în partea următoare, de aplicații, a lucrării; 4) corespondența
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
principal de control social, reglementând durata, ordinea, ritmul și tempo-ul vieții și coordonând și sincronizând activitățile comune de grup ale unei culturi. Calendarul este orientat spre trecut. Legitimitatea sa se bazează pe comemorare. Culturile bazate pe calendar comemorează miturile arhetipale, legendele antice, evenimentele istorice, faptele eroice ale zeilor, viețile figurilor istorice și fluctuațiile ciclice ale fenomenelor astronomice și terestre. În culturile calendaristice, viitorul Își obține semnificația din trecut. Omenirea organizează viitorul omagiind și reînviind În mod continuu experiențele din trecut
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
lucrată în trăsături mai convenționale, e Bunica, depozitară a valorilor tradiționale pozitive. Ca să-i scutească pe ceilalți de încă o rușine, bătrîna, înăbușindu-și plînsul, se chinuie să fredoneze un cîntec, după cum au chef "musafirii". Vădind intenția de a construi arhetipal, personajul ne convinge totodată că autorul nu se teme nici de melodramă. Și, dintr-o dată, terorizanții Vecini dispar. În fundul scenei se mai întrezăresc, parcă, vreo două perechi de fantoșe. Ambiguitatea învăluie totul (dramaturgul își plimbă îndemînatic degetele pe această claviatură
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
mundana (corespunde armoniei dintre părțile cosmosului, mișcarea astrelor, succesiunea anotimpurilor, etc.), muzica humana (corespunde armoniei dintre membrele corpului și legăturii dintre suflet și trup) și muzica instrumentalis (cea produsă artificial de instrumentele muzicale). Cele trei muzici sunt expresia unicei armonii arhetipale (vis musica). Această tripartiție a constituit baza cadrului epistemologic disciplinar al muzicii până la sfârșitul Evului Mediu, alături de distincția, tot boeziană, dintre cele trei competențe în disciplina muzicală: cea de musicus, care studiază rațional ars musica, cea de compozitor, care creează
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
dar reducând totul la esențe, drumul către sunetul pur, evocator al unei „necesare Lipse”: hieratica ordine spirituală. El poate fi considerat, în fapt, autorul unei singure cărți, Arca lui Noe, un volum concentrat și original prin aliajul de intelectualizare și arhetipal, tendințe mai dificil convergente. Aici o reală „putere de ideație” și imaginea rară coexistă cu legenda și mitul. Poetul, el însuși un singuratic - chiar dacă, în 1923, în cadrul grupării Poesis, vorbea despre F. M. Dostoievski, chiar dacă a fost prezent la conferințele și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289877_a_291206]
-
descărnat - pe măsura esențelor ultime -, e o incantație a luminii, a Soarelui. Dar și speculația sinuoasă, și rigoarea, împinsă la extrem, a formelor fixe rămân străine de fervoarea căutărilor de altădată (din Arca lui Noe), care, susținute de substanțialul fond arhetipal al miturilor „salvării”, dobândeau o amplitudine a resemantizării lirice în acord cu eternul omenesc, cu șanse reale de a-l reprezenta pe autor și dincolo de îndreptățita mențiune istorico-literară cuvenită numelui său. SCRIERI: Îngerii pământului (în colaborare cu Nicolae Mihăescu), București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289877_a_291206]
-
persoanei spre totalitate. Cu geometria ei, atotprezentă în civilizația europeană, crucea este imaginea alegerii care eliberează de dualitatea disjunctivă. Cu pregnanța celor două dimensiuni ale sale, ea ne pune în față, potrivit lui Andrei Pleșu 2 : schema inefabilă a totalității, imaginea arhetipală a contrariilor conciliate A-ți purta crucea e a mobiliza în jurul fiecărui episod de viață, în jurul fiecărei experiențe, oglindirea întregului : întregul ființei tale particulare, întregul lumii reale și întreaga încărcătură de posibil pe care realul o presupune. Or, o altă
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
exterior, gîndirea greacă, cea creștină, cea ebraică au tematizat, într-un fel sau altul, creația pornind de la o mișcare de retragere a divinului către abisul lui insondabil. în chiar interiorul lui, absolutul lasă astfel spațiu pentru un altceva, dă suport arhetipal pentru realitatea relativă a alterității, a creației, a lumii. în dialogul platonician care îi poartă numele, Parmenide începe prin a considera în mod absolut Unul absolut Unul care este Unu , realitate compactă, infinită, precedînd orice determinație, inclusiv cea a ființei
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]