1,877 matches
-
alunge. — Ar fi mai bine să plecăm, spuse Tomoe în cele din urmă, punându-i mâna pe umăr. Gaston s-a ridicat, dar arăta ca și când toată vlaga s-ar fi scurs din el. Soarele de după-amiază începuse să coboare spre asfințit când Gaston și Tomoe au plecat de la ecarisaj. Amândoi au avut impresia că drumul de la intrare și până în strada principală devenise extrem de lung. Vânzătorul de înghețată care trecuse pe lângă ei mai devreme se întorcea acum. Îi cercetă cu privirea. — Gaston
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
între zodii și țară un brad. Sărutate de fulger - crengile ard. Dar, iată, se scutură numai de scrum, și flamura-i nouă și fără de-ajun! Mistrețul poveștilor iară și iar încearcă de scoarță prăsele de var. Și făr' de-asfințit în imperiul meu tânărul brad străjuiește mereu. [1937] * 1917 Focul tăcu. E zi de odihnă. Privim din tranșee rețeaua, livada cu flori, și zdrențele-n sârmă. Simți Paștile-n liniști. Încă o dată cei zece tovarăși stăm într-o groapă, asemenea
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
peste țară. Vâslesc prin înalturi, trași parcă-n țeapă pe-o rază lunară. Mîne-or ajunge la vaduri. Peste tenebre trei zile pluti-vor dormind, să nu cadă. Fulger monosilabic i-arată în noapte sus peste mări biruind în baladă. [I938] * ASFINȚIT MARIN Piere în jocul luminilor saltul de-amurg al delfinilor. Valul acopere numele scrise-n nisipuri, și urmele. Soarele, lacrima Domnului, cade în mările somnului. Ziua se curmă, și veștile. Umbra mărește poveștile. Steaua te-atinge cu genele. Mult tălmăcești
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
întîiul? - Când fiecare pe cealaltă frunte ar vrea să citească un semn. Eu singur le zic: Fiți liniștiți! Odată cu zorile cădea-vor întîi nu oameni, ci florile! Dedițeii aceștia cu bluze albastre, păpădii cu coifuri de aur ca ale noastre! ASFINȚIT MARIN Piere în jocul luminilor saltul de-amurg al delfinilor. Valul acoperă numele scrise-n nisipuri, și urmele. Soarele, lacrima Domnului, cade în marile somnului. Ziua se curmă, și veștile. Umbra mărește poveștile. Steaua te-atinge cu genele. Mut tălmăcești
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
taină a puterii. Dar nu găseam răspunsul, și acele porți, odată deschise, dădeau la iveală numai pustiul sufletesc. Astfel, din eșec în eșec, din blasfemie în blasfemie, m-am stricat la suflet. Ziua continuam să fac pe evlaviosul, dar la asfințitul soarelui tenebrele puneau stăpânire și pe sufletul meu. Pentru a mă simți puternic, aveam mai întâi nevoie să beau câteva căni de vin și să-mi răcoresc mintea cu secrețiile unei femei. După care izbuteam să mă strecor în ungherele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
negustori să ni se alăture pe parcurs și să formeze un convoi. Când au ajuns în dreptul unui transport de grâu cu destinația Oderzo, un oraș bizantin pe pământ longobard, au dat bice animalelor în sfârșit și am mărit pasul. Către asfințitul soarelui am ajuns într-un sat la aproape o milă de vadul peste apa numită Tagliamento. Povestisem că sunt fiu de negustor și că tatăl meu venise din Siria la Concordia datorită afacerilor avute cu venețienii. M-au întâmpinat ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Mi-am pus un brâu de in, încălțările cele bune, singura tunică de mătase ce-mi mai rămăsese, puțin tocită, și centura cu margini și găici de aramă pe care niciun cămătar nu voise s-o ia. Soarele coborând în asfințit atingea zăpezile eterne de pe muntele Cavallo, ce se înălța pe neașteptate din câmpie. Cât cuprindeai cu privirea ți se înfățișa lanțul de munți, unii atât de departe, că aveau culoarea azurului, alții atât de aproape, că puteai distinge verdele copacilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Începeam apoi lecțiile de citit și de scris cu Rotari, și, imediat după asta, el mă instruia pentru luptă sub comanda lui Gundo, despicând pari și străpungând împletituri de trestie. O alergare până la marginea așezării, apoi o nouă baie spre asfințit și cina la căderea întunericului. Așa că, seara, mă prăbușeam în pat de oboseală. Uneori adormeam fără să mă mai dezbrac și mă trezeam dimineața cu mari dureri în tot corpul, încât de-abia mă mai mișcam. Dar, puțin câte puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cu răbdare, ascultându-l atent. Rotari l-a întrebat dacă și la Brescia erau evrei care se pricepeau la astfel de lucruri și, auzind răspunsul pozitiv al lui Yehudah, a părut încântat. Am plecat de-acolo cu două ceasuri înainte de asfințit, ca să ajungem și la episcopul Severo. La episcopat am fost întâmpinați de doi tineri diaconi, chemați de gărzile longobarde care păzeau poarta. Le-am spus cum mă numesc și dacă e cu putință să-l salutăm pe Severo. Am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a luat sub ocrotirea sa, în timp ce regele a uitat de mine. Doar Pietro, sfătuitorul său roman, îmi adresa când și când, gânditor, ocheade sfredelitoare, ca și cum n-ar fi reușit să mă citească până la capăt. Pavia ni s-a arătat odată cu asfințitul, măreață, puternică, inexpugnabilă. Dar bucuria de a mă minuna de capitală așa cum aș fi dorit îmi era alungată de gânduri negre. Din care m-am trezit odată ajunși la destinație. Numai ce am descălecat în fața casei lui Gisulf, când un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
conservare a apeductului, a străzilor și a canalelor de scurgere, frumusețea palatului regal și a multor case. Seara, trecând pe lângă cerșetorul de pe treptele paraclisului, am susurat un simplu: „Nimic“. A treia zi, în fine, am fost convocați la curte. În asfințitul melancolic al orașului, căldura umedă de august făcea aerul mohorât și respirația anevoioasă. La intrare, un majordom ne-a despărțit. Gisulf a fost însoțit în sala tronului, iar eu am fost luat deoparte de un arhidiacon. Acesta m-a condus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mi-a explicat: - Pe drumul acesta e mare lucru dacă ajungem încă pe lumină la mănăstirea Pomposa. Adică la jumătatea drumului. Până acum ne-am descurcat. N-am avut parte de incidente nici cu oameni, nici cu animale, și, către asfințitul soarelui, am ieșit din pădure, iar după o scurtă bucată din drumul care ducea la Ravenna, iată-ne ajunși în apropiere de mănăstire. Era, de fapt, o minusculă chinovie. Călugării ne-au primit în numelui lui Benedetto și ne-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
îmbrăcat în negru și cu o față care te-ngrozea. - Andras! am izbucnit eu. - Trădătorii! mi-a ținut isonul Gundo. VI Primejdia ne-a ocolit și pe bucata de drum spre Spina. Doar picioarele continuau să ne facă probleme. Pe la asfințit, am ajuns. Adăpostul ce ne-a fost rezervat semăna cu un grajd. Spre norocul nostru, mai aveam încă de-ale gurii, drept care ne-am potolit foamea într-un ungher întunecos. Pentru o para și jumătate, ni s-a permis să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
miros la orice mișcare. Durando era și singurul care vorbea cu noi, și nu s-a arătat mirat de cererea mea. Între două leorpăituri de ciorbă, m-a întrebat: - Câți, când, unde și ce? I-am răspuns: - Opt, mâine spre asfințit, pe drumul prin pădure care leagă Classe de Muta, la o jumătate de milă de mănăstire. E nevoie de patru burdufuri de vin bun și un loc sigur ca să ne-ascundem câteva zile. A rumegat răspunsul până ce a dat gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
m-a informat că Romilde era și ea pe un bastion pe post de spectatoare la făloasele parăzi ale regelui avar, îmbrăcată în veșminte de in negru fluturătoare ce nu-i lăsau descoperită decât fața palidă. A treia zi spre asfințit haganul s-a oprit chiar sub ea și, într-o foarte bună limbă greacă, i-a strigat: - Femeie, eu te-am iubit, îți amintești? Vino să stăm de vorbă, și s-ar putea ca acest oraș să fie cruțat. Doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a face ceva, să nu acționeze nesăbuit primejduind viața, a lor și a celorlalți. Rotari era cel mai agitat. Pentru a doua oară era ostatic și în imposibilitatea de a reacționa. Ne opream doar o singură dată pe zi, în asfințit, pentru mâncare și nevoile fizice. Avarii, dacă n-ar fi fost la mijloc caii, nu ne-ar fi îngăduit nici măcar acel popas, obișnuiți cum erau să facă toate cele de-a călare. Ne aruncau pui de găină vii, care uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
uzau repede și că pentru ei o alergare nebună era atât de zăpăcitoare, încât mulți mureau ori se închideau în mănăstiri după aceea. Pe drum, o căruță de ciumați se îndrepta spre Câmpul lui Dudescu. A ajuns la Cotroceni aproape de asfințit. Zoe nu lăsase vorbă la poartă, dar l-a primit, amintindu-și că e trimis de Alecu și, pentru că nu putea s-o convingă, s-a strecurat în sângele ei. Când cobora soarele, Zoe deja se afla în trăsura echipată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
deschis, aici jos, porumbelul a unit tangent lumea mea cu lumea Lui... Priveam cerul, mare nesecată de suflete și eram uimită de faptul că pot să Îl văd... să Îl ating... Sunt Creația Lui. Cupola zenitului era pictată în culorile asfințitului și nourii formau dreptatea existenței de copil... Dreptul meu, al tău, al nostru... Sunt un copil al cerului Și am drepturi de când m-am născut într-o coajă de divinitate. Pe lângă mine ... rămân în încercarea continuă de a fi pe lângă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
mândră mai aleasă; Și mai are înalți munții, Și har îndărătul frunții, Are Dunărea și Marea Asta-i toată supărarea! Câinii noștri-i otrăviră, Caii noștri îi goniră, Și ca fiarele turbate, Îi săriră lui în spate. Se-nroși tot asfințitul, Când loviră cu cuțitul. Dar și mândrul nostru, dragul, Îi trăsnise cu baltagul Și-i lăsă în bălți de sânge, Dar el rabdă și se plânge, Că nu-i mândra lângă dânsul Să-i mai potolească plânsul, Și de turmă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
și curat, Ușoară adiere, E-un vis purtat Pe aripi de timp Firavă și sublimă tăcere Aceasta este toamna mea. Toamna mea. Totul din albastru Plouă cu albastru de toamnă Peste cerul infinit. Plouă cu norii albaștri Întinși undeva în asfințit Lungi sunt mările albastre Cu soarele oglindit în ele Lungi sunt privirile sfioase Sentimentale și pline de uimire. În visele mele albastre, Pe un albastru câmp alerg Și picături de ploaie albastre Cad dintr-un albastru pur Peste mine. Chip
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
orice... Simt și acum adierea vântului. Închid ochii. E vântul ce se strecura printre copacii din grădina bunicii, nu-l poți vedea, dar îl poți simți, e ca sunetul produs de razele de soare desprinse din divinitatea cerească întru-un asfințit de vară, nu-l poți vedea, dar îl poți auzi cu inima. Aduce cu el mireasma de nectar, parfum de păpădie și iarbă crudă, chiot de copil și praful de pe ulițe. Mirosul pitei coaptă în vatră amestecat cu mirosul busuiocului
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
pescărușul, soarele de foc și ,,Steaua Albastră” vor deveni personajele povestirilor mele. Aventura aceasta, dulce floare, va înflori pentru mine în toate anotimpurile! Rozsa Codruța, clasa a VI-a, Liceul Tehnologic „Samus” Cluj-Napoca. - Cluj Profesor coordonator Mihaela Moldovan Tărâmuri ascunse Asfințitul. Momentul când granița dintre realitate și fantezie dispare, când magia cuprinde întreaga lume și orice se poate întâmpla. Absolut orice. Sidney se plimba de-a lungul malului. Ultimele raze ale soarelui îi luminau fața plictisită. Stătea la bunici de vreo
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
întors la vechea casă a bunicilor. De întâmplările hazlii, poveștile spuse seara de bunica, ultimul amurg mi-am adus aminte când am pășit în casă, întâmpinat de bunicii mei, poate mai bătrâni cu aceeași dragoste. Se apropria momentul magic al asfințitului, clipă în care mi-am luat rămas bun de la locurile copilăriei mele. Am rămas singur lângă băncuța de lemn care se odihnește la umbra unui nuc falnic, cocoțat de încercările mele de a ajunge în vârf. M-am așezat ghemuit
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
vâslele se mișcau în armonie. Nu-i scăpa nimic, arăta înspre orizont și înspre copaci, înspre păsări în zbor, înspre oamenii care arau pământul, flori sălbatice, o bucată de papirus care arăta ca un câmp de cupru în soarele la asfințit. Când am văzut o turmă de hipopotami, bucuria lui a fost egalată doar de cea a copiilor lui Iosif, care s-au bulucit lângă el ca să vadă împreună cum copiii zeiței Taweret stropeau și mugeau în trestii. În a treia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Închise iarăși ochii, epuizată. În timp ce Lucas Îi transmitea informația mai departe lui Morineau, pentru ca el să ceară ajutorul scafandrilor militari de la CPEOM spre a căuta corpul scriitorului, Superfrelonul se ridica, vira la 180° și zbura spre Lands’en În lumina asfințitului, la acea oră nedefinită cînd soarele se scufundă În ocean. Chiar dacă aruncaseră anatema asupra ei, pînă și cei mai duri dintre insulari se bucuraseră că fata lui Milic fusese găsită teafără și nevătămată, iar acum serbau vestea bună la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]