2,756 matches
-
tratare a personalităților incluse în sumar suferă totuși de lipsă de măsură, de spirit partizan și de inegalități de abordare. Așa se explică de ce articolul consacrat sieși se dezvoltă pe un număr de coloane în exces, luând un aspect pronunțat autobiografic și de răfuială cu unii contestatari ai săi, iar altul, de pildă cel despre Gheorghe Grigurcu, conține numai date biografice sumare, nu menționează nici o lucrare, examinarea propriu-zisă a magistraturii critice exercitate de acesta peste trei decenii reducându-se la concluzia
VASILESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290455_a_291784]
-
cărți ale lui V., alcătuite din nuvele și povestiri, se înscriu în tematica „nouă” a momentului. În Schimb de experiență este „oglindită” lumea minerilor, în Moară fără stăpân (1953) lumea de la țară, iar în Subiect de nuvelă (1956), de inspirație autobiografică, printr-o ingenioasă tehnică a povestirii, este înfățișată o anchetă într-un liceu de provincie. În 1959 îi apare prima lucrare de istorie literară, I. Popovici-Bănățeanul, pe care G. Călinescu o găsea „o operă solidă”, „remarcabilă” prin „demonstrarea unei metode
VATAMANIUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290463_a_291792]
-
funcționăresc, în speță din al Ministerului de Externe, și din protipendada provincială munteană; epicul din romanul Domnul Daltaban de Seraschier (1965) include și mediul legațiilor României în diverse capitale, îndeosebi din cea de la Roma, toate scrierile având o bogată sursă autobiografică. Multe proze, dacă nu toate, sunt vădit apropiate de unele producții ale tatălui său, Duiliu Zamfirescu. Astfel, personajele negative intră tipologic în categoria ciocoiului din Subprefectul, desăvârșit portretizat apoi în Tănase Scatiu, și a impostorilor din Lume veche și lume
ZAMFIRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290700_a_292029]
-
cele din urmă, șeful abuziv. Dreptatea învinge, în conformitate cu tendința literaturii promovate în epocă. Pasul de cadril (1980) este povestea unei iubiri chinuite, amânate, între doi tineri ale căror sentimente evoluează între dramatismul grațios și incertitudinea nostalgică. Publicat în 1989, romanul autobiografic Prins în capcană aduce critici acerbe Occidentului și laudă sistemul politic și social din țară. Protagonistul, nu altul decât autorul, se simte atras de mirajul Occidentului, acolo unde inițial crede că ar domni „armonia dintre stăpâni și supuși, conștiința egalității
ZEHAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290731_a_292060]
-
și Schelling, care puneau preț pe „simpla cale a speculației dialectice” (Idei trăite, „Viața românească”, 1958). Stima arătată lui Hegel este enormă: „Nimeni nu coordonase cu mai mult succes decât Hegel întreaga experiență de cultură a naturii și istoriei” (Fragmente autobiografice, II). Apropiat prin atenția arătată spiritului clasic de Mihai Ralea și G. Călinescu, dar având o mai mare afinitate cu esența acestuia, V. îl cultivă zi de zi ca observator al vieții, gânditor și comentator al frumosului, convins de puterea
VIANU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
ZINCĂ, Haralamb (4.VII.1923, Roman - 24.XII.2008, București), prozator. Este fiul Carolinei (n. Sielberman) și al lui Iosif Sielberman, „orator socialist cu lavalieră”. După cum va relata în romanul autobiografic Fiecare om cu clepsidra lui (1988), Z. își petrece copilăria într-un Roman patriarhal și apoi într-un București pitoresc, cu iz balcanic; la unsprezece ani intră ucenic într-o frizerie, iar la paisprezece se angajează la o prăvălie. În
ZINCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290740_a_292069]
-
cu numeroase eseuri), „Bilete de papagal”, „Kalende”, „Strada”, „Vremea”, „Zodiac”, „Ulise”, „Discobolul”, „Abecedar”, „Azi”, „Litere”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Meșterul Manole”, iar mai târziu la „Familia”, „Steaua”, „Tribuna”, „Orizont”, „Cronica”, „Gazeta literară”, „Astra”, „Iașul literar”, „Ateneu”. A lăsat în manuscris romanul autobiografic Madona Angelicata, volumul de versuri franceze La Chanson contre la chanson - géographie sentimentale (elaborat în perioada iulie - septembrie 1938, când a întreprins o călătorie de studii în Franța), mii de pagini de jurnal (editate selectiv de Simion Bărbulescu), eseuri. S.
STOLNICU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289962_a_291291]
-
transpune, cu destul de puțină abilitate literară, experiența biografică a autorului din perioada de „clandestinitate”, volumele subintitulându-se Urmărirea și Ancheta. Aspectele memorialistice (întâlnirea cu Radu Tudoran, bunăoară, sau „intervenția” la Zaharia Stancu - dintre referirile strict scriitoricești) se împletesc cu episoade autobiografice tensionate, ce privesc și relatează supravegherea de către Securitate și rechizitoriul la care S.-S. a fost supus. SCRIERI: Pe urmele revoluției, București, 1991; În zodia exilului, București, 1994; La răscruce. Gânduri spuse la Radio Europa Liberă și în „Jurnalul literar
STROESCU-STANISOARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289985_a_291314]
-
un ciclu inedit, intitulat Antirăzboinice, apoi Nemoarte (1968), Coloane (1970), Înaltă umbră (1970), Păsări incandescente (1971), volumul de povestiri Fata fără lună (1967), alt basm în versuri, Cei din lună (1969), dar și Poeme dramatice: Leru. Împăratul Nix (1970), scrierea autobiografică Zeii prind șoareci (1968). În acești ani colaborează la „Gazeta literară”, „Iașul literar”, „România literară”, „Steaua”, „Tribuna”, „Vatra” ș.a. De-a lungul vremii a mai semnat Dumitru D. Petrescu, D. Petrescu-Orfanul, Anton Olaf. Apariția a trei volume, Cetatea de marmură
STELARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289917_a_291246]
-
spus, un spirit nonconformist), de care se îndrăgostește împărăteasa. Ea își ucide soțul și se mărită cu Manuel, căruia îi dă și coroana imperială. Oripilată, după aceea, de ideile lui pacifiste, îl detronează și îl aruncă în temniță. În fine, autobiograficul alimentează cam toate prozele scurte ale lui S., reunite sub titlul unei narațiuni, Fata fără lună, și evocând anii războiului. Un fragment de nedisimulată autobiografie romanțată, înscrisă în intervalul 1938-1944, dă substanța volumului Zeii prind șoareci. Substantivele din titlu numesc
STELARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289917_a_291246]
-
care se cuvine - vorbesc de la sine. Lipsind distanțarea necesară, portretele morale și critice ale autorului sunt adesea neconvingătoare; ele interesează însă tocmai prin fervoarea evocării și prin ingeniozitatea proiecției ficționale. În schimb, Viața mea la țară (1988) e un document autobiografic veritabil, în care se amestecă notații anodine și revelații livrești, bucurii simple și evenimente dramatice precum cutremurul din ’77. A reabilita lucrurile vechi, demodate ale lumii, a repune în circulație obiectele uzate, rămase de căruța civilizației moderne. Toată poezia lui
STOICA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289952_a_291281]
-
general, publicistica prefigurează proza narativă a lui S. Un articol din „Lumea românească” se intitulează Desculții. Trecând peste romanele Taifunul (1937)și Oameni cu joben (1941), narațiuni comerciale, renegate mai târziu de autor, întreaga proză explicit literară e de caracter autobiografic asumat: „Biografia mea - dezvăluie scriitorul - este uriașa ladă din care am scos pe rând și voi scoate și mai departe materialul de viață pe care l-am transformat și îl voi mai transforma în material literar”. Prin definiție autobiografic e
STANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
caracter autobiografic asumat: „Biografia mea - dezvăluie scriitorul - este uriașa ladă din care am scos pe rând și voi scoate și mai departe materialul de viață pe care l-am transformat și îl voi mai transforma în material literar”. Prin definiție autobiografic e volumul Zile de lagăr (1945), jurnal al detenției din timpul războiului, literatură prin expresivitatea situațiilor și a portretizărilor, prin efuziunile lirice și, înainte de toate, prin stilul inconfundabil. Dar debutul prozastic care îl impune se produce odată cu tipărirea, în 1948
STANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
argotică, eroii „pozitivi”, tineri care își află un drum în viață cu ajutorul comuniștilor, sunt concepuți schematic, conform modelului dogmatic, simplificator al realismului socialist. M-am făcut băiat mare, Astăzi e ziua mea (1959) și Plec la facultate constituie un ciclu autobiografic, amprentă de regăsit în mai toată proza lui T., evocând predilect mediul pestriț al mahalelor, cu șmecheri și mici delincvenți, personaje rudimentare, nu lipsite, altfel, de o anume finețe sufletească. Din păcate, umorul e fără adâncime, autorul își sentimentalizează nu
TANASE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290050_a_291379]
-
păcate, umorul e fără adâncime, autorul își sentimentalizează nu o dată relatările, elimină probleme de existență grave, dă o satiră ușoară. Nu îi pot fi negate însă, mai cu seamă în nuvele, considerate uneori microromane, verva, darul de a înfățișa secvențe autobiografice pe un ton glumeț, ceea ce putea cuceri pe cititorul tânăr, căruia îi sunt destinate majoritatea scrierilor. Încă un exemplu ar fi narațiunile din Fără înger păzitor sau Cum am ajuns scriitor (1977). T. scrie și un roman parodic, alegoric, Fără
TANASE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290050_a_291379]
-
Humulești; d. 31 decembrie 1889, Iași) este unul dintre clasicii literaturii române alături de : Mihai Eminescu, I. Slavici și I.L.Caragiale. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă a intrat în istoria literaturii române, în principal, datorită operei autobiografice Amintiri din copilărie. Fata babei și fata moșneagului Ion Creangă Erau odată un moșneag și-o babă; și moșneagul avea o fată, și baba iar o fată. Fata babei era slută, leneșă, țâfnoasă și rea la inimă; dar, pentru că era
Cartea mea de lectură by Mariana Bordeianu () [Corola-publishinghouse/Science/559_a_873]
-
din Iarba pierdută, asemănătoare cu proza lui Fănuș Neagu prin predilecția pentru personaje pitorești, nonconformiste și pline de viață, pot fi citite și ca un poem de iubire pentru locurile natale. Strigătul ierbii (1978) este un roman în bună parte autobiografic, clarificările adolescentului cunoscând drumul spre lumină prin prețul îndoliat al binelui. Pe coperta a patra Mircea Sântimbreanu salută noua prezență literară, așezată și aici în vecinătatea stilului lui Fănuș Neagu. Alt roman, Iarnă căzută-n genunchi (1979; Premiul revistei „Astra
TANASESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290054_a_291383]
-
și interpretarea politică a curriculumului; b) pedagogia multiculturalității și interpretarea rasială a curriculumului; c) pedagogia educației sexuale și interpretarea feministă a curriculumului; d) pedagogia fenomenologică și interpretarea fenomenologică a curriculumului; e) pedagogia poststructuralistă și interpretarea distructivă a curriculumului; f) pedagogia autobiografică și interpretarea biografică a curriculumului; g) pedagogia estetică și interpretarea artistică a curriculumului; h) pedagogia religioasă și interpretarea teologică a curriculumului; i) pedagogia instituțională și interpretarea hiperraționalizată a curriculumului; j) pedagogia internațională și interpretarea globalistă a curriculumului. 15.2.2
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Jennifer Gore (1989); Nancy Lesko (1988); William E. Doll jr. (1993); Patti Lather (1991); Henry A. Giroux (1992); Joe Kincheloe (1993); Shirley Steinberg (1993); William H. Watkins (1993); Peter McLaren (1992, 1993); Teresa Ebert (1991); Rhonda Hammer (1992) ș.a. Pedagogia autobiografică s-a născut datorită unei interpretări etimologice ingenioase realizate de William Pinar în 1975. Acesta a derivat curriculum de la verbul latin curro, currQre, cucurri, cursum - „a alerga, a străbate rapid”. Într-adevăr, curricólum însemna și „a face o cursă completă
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
și Grumet (1975) au propus o metodă de explorare existențială, fenomenologică și psihanalitică bazată pe studiul biografiilor și autobigrafiilor cu dublu scop: a) sesizarea trăirilor și fenomenelor profunde ale vieții; b) evitarea subiectivismelor de tipul introspecției și al autoreferinței. Pedagogia autobiografică (sau biografică) a atras mulți aderenți, dar și destui critici. S-a impus totuși ca un curent major al gândirii curriculare postmoderne - a rămas însă în această fază, teoretică și narativă; nici un poor curriculum nu poate deveni written curriculum. Aderenții
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Ernesto Sábato, Mario Vargas Llosa. Limbajul simbolic și aluziv, cu expresii sofisticate, caracterul uneori complicat al narațiunii constituie reale dificultăți de transpunere, echivalare lingvistică și stilistica, pe care traducătoarea le-a depășit cu succes. Au interesat-o și unele scrieri autobiografice, cărora le dezvăluie complexitatea în echivalări nuanțate, ca, de pildă, Între scris și sânge. Conversații cu Carlos Cătănia de Ernesto Sábato, mediind cititorului român înțelegerea profilului spiritual al unor personalități. Traduceri: Julio Cortázar, Autostradă din sud, București, 1994, Cât de
VOINA-RAUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290625_a_291954]
-
și e nevoită să se întoarcă în țară, stabilindu-se la Filioara, în apropierea mănăstirii Văratec. Moartea prematură a împiedicat-o să-și vadă versurile adunate într-o carte. În manuscris au rămas un caiet cu poezii, mai multe însemnări autobiografice și o culegere de cântece populare din Basarabia, în parte publicate postum, în anii ’90. În versurile ei V. evoluează de la trăirea romantică și atracția pentru peisajul natural spre o lirică feministă, marcată de un zguduitor mesaj tragic. E o
VRABIE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290647_a_291976]
-
proză poematică, având delicate alunecări în fantastic, frecvente și în trilogie, se află în Poveste cu năluci (1941), istorie a unei iubiri tulburătoare, cu consecințe formative asupra autorului. În mod complementar, proza artistică, în cea mai mare parte cu substrat autobiografic, constituind o bogată mină de date pentru istoricul literar, are alături vastul jurnal publicat sub titlul În spațiu și timp (I-IV, 1970-1987). Lupta artistului cu el însuși, conflictul omului cu societatea, bucuria împlinirilor și mai ales continua îndoială privitoare
VLASIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290610_a_291939]
-
1988, 19; Mircea Zaciu, Fișă biobibliografică, RL, 1988, 19; Băileșteanu, Aorist, 173-176; Tihan, Apropierea, 80-83; Mircea Muthu, Dalta și condeiul, LCF, 1990, 8; Vlad, Lect. prozei, 317-321; Constantin Cubleșan, Memorialistul Ion Vlasiu, ST, 1993, 5; Olga Caba, Cheia personajelor romanului autobiografic „Drumul spre oameni”, JL, 1995, 21-24; Iulian Boldea, Reflecție și confesiune, LCF, 1996, 41; Mircea Muthu, Călcâiul lui Delacroix, București, 1996, 78-81; Nicolae Prelipceanu, Artistul și amintirea, LCF, 1997, 47; Cosma, Romanul, II, 238-241; Dicț. analitic, I, 37-38; Micu, Ist.
VLASIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290610_a_291939]
-
dialectul aromân, însoțite de transpunerea lor în cel dacoromân. Paginile de proză, incluse în culegerea Dragomir. Medgeea. Baba Sanda. La bacalaureat (1895), în Icoane din viață (1903) ori în romanele Almeiuna (Din Orient) („Familia”, 1903) și Armâna (1904), au caracter autobiografic. Alteori V. încearcă să descrie moravuri contemporane, ca în romanele Fecioara (1900) și Liliana (1914) sau în fragmentul de roman Mizerabilii noștri („Ovidiu”, 1910) și într-o puzderie de instantanee publicistice, toate narațiuni amorfe, banale, în care își pierd urma
VULCAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290663_a_291992]