2,305 matches
-
fost sincer revoltat că nici după ce-am plâns țârcovnicul nu s-a îndurat să mă ierte. Din pricina asta, de câte ori îl vedeam mă luam după el și spuneam porcării numai ca să-l înfurii; își făcea cruce și sfârșea prin a azvârli cu pietre după mine, în timp ce femeile bătrâne și cuvioase care mă auzeau se speriau de mine: „Pe copilul ăsta o să-l bată Dumnezeu”, vorbe care, în loc să mă intimideze, m-au făcut să mi-l închipui pe Dumnezeu tiranic, pornit împotriva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
prin ușa rămasă deschisă, am zărit o femeie căutând înfrigurată ceva. „Ce vrei? Ce cauți aici?” mi se adresă ea pe un ton înfricoșat și răstit. Am înțeles imediat ce căuta: un obiect cu care să se apere. Asta m-a azvârlit brusc în realitate. Nimerisem ca un nătărău într-o situație penibilă luându-mă după poveștile lui Aristide. Furios, am trântit o înjurătură. Apoi am bâlbâit ceva care putea să semene cu o scuză, că am greșit casa, și am ieșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
izbucnit cu o veselie forțată: — În fond, dragă Dinule, o vânătoare ca asta e o imagine destul de exactă a vieții, nu crezi? Unii, norocoși, stau pe marginea mlaștinei cu pușca la ochi sau privind. Alții, cei fără noroc, se trezesc azvârliți în mlaștină și acolo așteaptă îngroziți să le intre noroiul în gură ori să pice glontele care să-i scape de asta. Și de ce să ne mințim? Cine e aiuritul care să se dorească vânat, nu vânător? Dinu tăcea. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o atitudine sfidătoare, încredințat că până la urmă trebuiau să mă lase în pace și chiar să-și ceară scuze pentru că îndrăzniseră să mă bănuiască. Pe mărturia mincinoasă a unui chelner gelos, care mai era și cartofor pe deasupra, nu poți să azvârli un om la pușcărie, îmi ziceam eu. Uitasem că dreptatea este împărțită de oameni și că oamenii au slăbiciunile, vanitățile lor. Dacă-i înfrunți, dacă-i jignești, dacă-i silești să-ți poarte pică, te pot face să regreți. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mine, de aceea vă întreb. „Pișorcea” îi zice, domnule scluptor. Chiar așa. Du-te dracului, îl mai certăm noi, măcar șterge porcăria aia de la picioarele tale, dacă nu te poți ține. Nu sta așa, că ne omoară mirosul. Și îi azvârlim câte o cârpă murdară, că de-astea se găsesc, nu ducem lipsă. Dar el, săracul, din pricina ismenelor ude tot întârzie să se aplece. Și-mi zice: Filipe, Filipe, nu strâmba din nas. Mai bine roagă-te să nu te lovească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a valurilor. Dar cum te apropiai de zona stâncilor de marmură, totul se schimba. Am avut un adevărat șoc când am dat cu ochii de ele. Stâncile erau veritabile dune de marmură între care creșteau scaieți cu flori violete. Valurile azvârleau pe ele stropi de apă care scânteiau, umezeau petele de licheni, ce semănau unor caracatițe verzi ieșite la soare, și spălau piatra făcând-o să lucească, să ardă ca o flacără curată, pe sute de metri. Dacă Dumnezeu s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
capul în jos de pe un pod într-o noapte. Încât mi s-a făcut frică. Dacă mă prind ăștia? mi-am zis. Fără să mă pretind prea deștept, nu eram chiar de-al lor. Ca să nu mă trezesc și eu azvârlit de pe un pod, m-am gândit că era mai bine s-o șterg. Mi-am luat tălpășița și m-am făcut vânzător de limonadă... (Aici intervenea o pauză. Era momentul critic, când Călugărul se pregătea să se întoarcă din poveste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
acestui refugiu mi s-a părut copilăros de logică. Toți își lăsaseră cândva trecutul la arhivă, după care, cu timpul, profitând de faptul că nimeni, cu excepția Arhivarului, nu cunoștea adevărul, căutaseră să uite unele lucruri din viața lor, să le azvârle din memorie și să mobileze altfel încăperile goale. Să spun, deși n-ar mai fi nevoie, că nu mă scandaliza minciuna. Ar fi fost, dealtfel, caraghios și n-am dus niciodată ipocrizia atât de departe. Minciuna mă ajutase de multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
capul, cu ochii aburiți de somn, rece, absent, poate nici nu mă vedea, și se culca la loc. În ziua următoare umblam amețit pe coridoare ori pe țărm, cu cearcăne la ochi, istovit de nesomn. Când mă întâlnea, Moașa îmi azvârlea câte o remarcă sarcastică: „Pari extenuat, domnule sculptor. N-ar trebui să-ți pierzi nopțile, în curând vei avea nevoie de energie ca să cioplești piatra”. Îmi venea s-o omor. Ce vroia de la mine? Să-i cer iertare că o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a dat rezultate catastrofale. E revelator cum am ajuns să-l sfidez nu numai pe tata, ci și pe Dumnezeu, ca să ies eu în evidență. Nu mai țin minte în ce împrejurare, în copilărie, într-o seară, tata mi-a azvârlit un cuvânt pe care nu-l mai auzisem: „eretic”. Am bănuit că trebuia să fie ceva rău, o amenințare, o batjocură și, cum s-a culcat tata, am șterpelit dicționarul din bibliotecă și am căutat la litera „e”. Cum nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Trebuia să mă îmbrac cu una purtată. Acest amănunt m-a indispus oarecum. Uitându-mă în jur, am observat pentru prima oară că dezordinea din cameră semăna izbitor cu dezordinea din viața mea. Câteva cărți și reviste luate de la Dinu, azvârlite lângă pat în neorânduială, haine aruncate pe scaun, singurul scaun din cameră, lampa cu spirt, cutii de țigări desfăcute, o pereche de ghete cu urme de noroi de la mlaștină, dalta prăfuită sub pat, aparatul de radio stricat, pe care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Mie să nu-mi îndrugi basmele pe care le îndrugi altora. Clar, domnule sculptor? Am rămas aproape fără aer. După zile întregi de glorie, în care tot azilul se întrecea să-mi demonstreze că devenisem un personaj important, Laura mă azvârlea într-o realitate de gheață. M-am simțit gol și ridicol. Într-un fel, aceea a fost ultima răspântie unde destinul a ezitat înainte de a o apuca definitiv pe drumul care duce aici. Am fost gata să-i întorc spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am mai căpătat curaj. Băiețandrul m-a ajutat aruncându-mi o vorbă urâtă care m-a silit să-mi iau un aer revoltat. Eram cam caraghios, bănuiesc, în mândria mea și probabil asta l-a decis pe Profet să-mi azvârle disprețuitor halatul Laurei și să-mi întoarcă spatele. Băiețandrul a repetat vorba urâtă, însoțind-o și de un gest, a mai aruncat o privire pofticioasă spre Laura care plângea, ghemuită, de spaimă și a luat-o și el pe urmele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ating eu de o femeie pe care o atinsese El? Era de la sine înțeles că refuzasem. Și am încheiat patetic și idiot: „Niciodată nu voi proceda altminteri”. Bătrânul mă ascultase fără să-i tresară un mușchi. Când am terminat a azvârlit cărțile. 29 De câte fleacuri a depins viața mea! Uneori, mă întreb dacă destinul nu se exprimă prin fleacuri. E forma lui de perversiune. Nu apare ca în măștile înalte așezate pe fundalul scenei în tragediile grecești. Apare, de pildă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ratarea. Prefera o dragoste meschină și lucidă. Când puteam să stăm amândoi în sala cu oglinzi, ea pe un fotoliu, eu pe altul, bând limonada sălcie care intra în ritual și visând fiecare în voie... nu, ea prefera să mă azvârle în pulbere de pe treapta pe care mă suisem. Nu înțelegeam cum se întâmplase că într-un azil unde și doctorii erau bolnavi Laura continua să fie sănătoasă, dar eram încredințat că-mi cerea prea mult cerându-mi să fiu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și el scena la care fusese martor. Era ceva absolut dezgustător în acel viol ratat (până și violurile trebuiau să fie ratate acolo!) și poate că Laura, scârbită de propriul ei trup după asta, într-o criză de disperare, se azvârlise în mare cu gândul să se spele și să nu se mai întoarcă. Cum nu țin să fac mea culpa pe pieptul altora, sunt gata să înfrunt și zvonul lansat de Mopsul, că vina o purtam totuși eu. Fiindcă mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cu țeava puștii i-am arătat nasturii de la pantaloni, după care m-am întors spre poartă. O cioară dormea în vârful gutuiului. Am ochit-o, am tras, cioara căzu între urzici, însângerată. Am apucat-o de o aripă și am azvârlit-o spre Marta: „E cadoul meu pentru voi”. Soarele se ridica, în spate, deasupra cătunului când am ajuns la mlaștină. Nu vroiam să vânez. Pentru Dinu mă dusesem acolo; să pun o floare în noroi pentru el. În aer plutea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de fapt, căzuse pușca pe care o sprijinisem lângă mine de ciotul unei sălcii. Poate ar fi trebuit atunci să izbucnesc în râs. Vânătorul eram tot eu! Tot eu vânătorul și tot eu vânatul. N-am râs. În schimb, am azvârlit pușca în mlaștină. Degeaba mă înverșunasem. 38 (Din caietul de vise) Lumea aparține celor care au insomnii, așa credeam în adolescență. Pe atunci îi invidiam pe cei care nu pot dormi; îmi ziceam că în vreme ce alții dorm și visează, ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mă aflam nu mai puteam rămâne în cameră. Am ieșit pe țărm. Ceața dispăruse, iar marea ardea orbitoare în lumină. Cred că intenția mea a fost doar să-mi descarc nervii când am luat de jos o piatră și am azvârlit-o spre azil. Piatra a nimerit însă într-un geam, făcându-l țăndări și imediat la ferestre au apărut câteva capete. Arhivarul, portarul și Mopsul, întâmplarea a vrut ca ei să fie cei mai curioși și să dea cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
În al său Examen Philosophiae Fluddanae, zice că Rosencreutz nu vine de la rosa, ci de la ros, rouă. Într-un manuscris al său vorbește de un secret ce trebuie păstrat până ce vor veni timpurile și zice: „Pentru ca mărgăritarele să nu fie azvârlite la porci“. Și știți unde apare acest citat evanghelic? Pe frontispiciul Nupțiilor Chimice. Și părintele Marin Mersenne, denunțându-l pe rozacruceanul Fludd, zice că-i de aceeași teapă cu acel atheus magnus care e Postel. Pe de altă parte, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
de zi cu zi, de ani și ani de zile, de a fi cultivat doar propriile-i fantasme, găsea ușurare Întrezărind niște fantasme ce Începeau să devină obiective, cunoscute și altuia, fie el chiar Dușmanul. S-a dus să se azvârle În gura lupului? Desigur, pentru că lupul acela prindea formă, era mai adevărat decât Jim Cânepă, poate chiar decât Cecilia, poate chiar decât Însăși Lorenza Pellegrini. Belbo, bolnav de atâtea Întâlniri eșuate, simțea că acum i se dă o Întâlnire reală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
pe dinăuntru și le transmitea tuturor menhirelor din lume. Rizom de articulații bătute-n piroane, artroză cervicală, proteză a unei proteze - ce oroare, din locul unde mă găseam, pentru ca ei să mă zdrobească În abisuri, ar fi trebuit să mă azvârle spre vârf. Acum veneam, desigur, dintr-o călătorie spre centrul pământului, mă aflam În vârtejul antigravitațional al antipozilor. Noi nu născocisem fantasmagorii, el Îmi apărea acum drept proba iminentă a Planului, dar peste puțin avea să-și dea seama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
vrea să strigi când pornești la atac, asta nu Însemna că erau neapărat monarhiști și știau și ei că regele avea culpe mari. Garibaldinii rânjeau, poți să strigi Savoia doar dacă dai atac la baionetă În câmp deschis, dar nu azvârlindu-te după un colț cu pistolul-mitralieră. Și ziceau că erau vânduți englezilor. Se ajunsese totuși la un modus vivendi, era necesară o comandă unică pentru atacarea orașului, și alegerea căzuse asupra lui Terzi, care comanda brigada cel mai bine echipată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
reproiectat trenurile, avioanele și navele pentru a permite transportul eficient al soldaților, armelor și prizonierilor. Eficiența a devenit cuvîntul cheie În design și creșterea profitului - scopul atotcuprinzător al vremurilor de pace. Wakefield are sentimentul neplăcut că Încăperea aceasta, care se azvîrle În văzduh la zece mii de metri altitudine se Îndreaptă către o realitate care va arunca În derizoriu cîrcotelile lui de acum. Viitorul, apropiat, cum e Întotdeauna, nu poate fi cunoscut, dar Wakefield, ascultînd cu urechea ciulită În așteptarea de start
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
răsturna găleata de gunoi, stârnind furia lui Mă-chan. Gaston se ridică și deschise fereastra. Câinele tușea afară. Se pare că și câinii bătrâni se îmbolnăvesc de astm, ca și oamenii. Gaston luă mâncare de la el din farfurie și i-o azvârli câinelui. Tomoe și Mă-chan l-au privit disprețuitor și apoi au întors capul. — De azi încolo, cîine-san prietenul vostru. Ca mine, prietenul vostru, declară Gaston, privind de la unul la altul, cu un zâmbet fericit. În seara aceea, după ce Gaston s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]