1,419 matches
-
altă zonă austeră de recepție. O femeie de vreo treizeci și cinci de ani s‑a apropiat, dând să urce, dar s‑a oprit la jumătate de metru de ușă când a văzut‑o pe Miranda Înăuntru. — O, eu, ăă... s‑a bâlbâit ea cu glas tare și s‑a uitat disperată În jur, În căutarea unui pretext ca să nu se urce În iadul nostru personal. Și, cu toate că pentru mine ar fi fost plăcut dacă ar fi urcat și ea, am nădăjduit În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
ăă - nu‑mi aminteam În ruptul capului cum se numea consiliul sau președintele lui - tuturor celor prezenți pentru, ăă, această mare onoare. Știu că vorbesc În numele tuturor celor de la revistă atunci când spun că suntem cu toții onorați. Tâmpită ce eram! Mă bâlbâiam, trăgeam Întruna la „ăă...“‑uri și tremuram din toate Încheieturile și Începusem să devin deja conștientă că mulțimea Începuse să se agite. Fără un alt cuvânt, am coborât de o manieră cât mai demnă de pe podium și abia după ce am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
mai devreme și spune‑le celor de la Ungaro că nu pot să vin diseară acolo. O să merg la un mic cocktail și vreau să vii cu mine. Fii gata de plecare peste o oră. — Ăă, da, ăă, sigur, m‑am bâlbâit și am Încercat să prelucrez În creier faptul că trebuia să plec undeva cu ea. Un flashback din ziua precedentă - când mi se spusese În ultima clipă că trebuie să merg undeva cu ea - mi‑a inundat creierul și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
spre nord? Dar nu a fost nevoie să Întreb, Alex, ca Întotdeauna, știa exact ce gândesc. — Andy, concentrația de alcool din sângele ei era aproape dublă față de limita legală. A rostit cuvintele astea cu simplitate, având grijă să nu se bâlbâie ca să nu Îi cer să le repete. — O, Doamne. Dacă - vreau să spun când - Își revine, o să aibă mai multe griji decât sănătatea: o să aibă probleme serioase. Din fericire, taximetristul n‑a pățit nimic, doar câteva contuzii, iar Benjamin are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
acestui spațiu secret al formării mele. Era foarte atentă, Îmi pândea orice gest, mă privea cu tandră ironie, astfel că mă simțeam ca și personajul de roman, care știe că este personaj de roman; aveam trac, mă comportam nefiresc; mă bâlbâiam, Îmi era frică să nu fiu prins cu o boroboață ca În timpul școlii, când, fără să vreau, am tras cu praștia și am lovit-o În ochi pe fiica milițianului. Poate că o făcusem intenționat: Îi „dădusem atenție“ pentru că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
doar la mine, surâzându-mi fin, Îndoind colțul gurii foarte puțin, cu ironie sau cu timiditate; Își masca fără a reuși deplin emoția bruscă, ce-i colora ca două pete obrajii albi; vinișoarele albastre de la tâmple Îi tremurau vizibil, se bâlbâia ușor; a inventat o privire a ei când voia să mă cheme aproape (atunci, privea altfel spre mine; eu simțeam această nouă nuanță, fiindcă nu făceam altceva decât să pândesc acest semnal), mă căuta cu ochii din fundul clasei sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
astea. Cine umblă cu scrupuluri feciorelnice e osândit mai dinainte să fie strivit de cei ce nu cunosc nici măcar din nume astfel de sentimentalisme romantice! Gata de plecare și luîndu-și servieta, adăugă cu alt glas: ― Ai luat masa? ― Încă nu, bâlbâi, surprins, Titu. ― Dacă-ți face plăcere, să mergem să mâncăm împreună! Deși foarte măgulit, tânărul răspunse că el ia masa la o familie ardeleană și, fiindcă n-a anunțat, oamenii I-ar aștepta nemâncați cine știe până când, încît n-ar
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
strada Academiei. La opt!.. Așa! 3 Titu Herdelea alerga pe trotuar cu pălăria puțin pe ureche și cu fața atât de strălucitoare de bucurie, că oamenii întorceau capul după el, parc-ar fi fost beat. Îi bătea strașnic inima. Și bâlbâia întruna: ― În sfârșit, mulțumesc lui Dumnezeu!... Ce om de treabă! Se cunoaște îndată că e boier... În sfârșit mi se pare că mi-a ajutat Dumnezeu... Prin strada Romană ieșise în calea Victoriei. Coti acuma spre strada Verde, ca să ajungă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
datorie mai are de dat, și... ― Apoi acu mai ai răbdare și dumneata, că-ți vine acasă băiatul cel mare de la oaste și are să ia el cârma, făcu Dragoș, căutând s-o liniștească. ― Of, măcar de I-ar aduce Dumnezeu! bâlbâi femeia cu glas mai plângător. Dar văd că alții au venit și lui Petrică nu-i dă drumul și nu vine și, Doamne, mult mă mai chinuiesc singură, și multe lacrimi vărs, și nu știu ce am păcătuit de m-a bătut
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ochi: ― Apoi, până n-om pune mâna pe topoare, nici noi n-om... Se opri brusc, parcă vorbele i-ar fi scăpat din suflet fără voia lui. Oamenii îl auziseră, dar nimeni nu întoarse capul spre el. Numai Lupu Chirițoiu bâlbâi cu glas moale: ― Ia taci, măi Petrică, ia mai taci! Se făcu iar tăcere. Roțile de oțel bocăneau surd ca ecoul unui dangăt de clopot depărtat. În întunericul ferestrelor se răsuceau mereu fâșii de fum cu mii de scântei sclipitoare
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
-mi faci mie morală! Nici acuma, și niciodată! Să fim înțeleși! Așa că ar fi mai bine să-ți vezi de... Lenuța ta și să ne lași pe noi în pace! Calmul și energia ei deconcertară pe Jenică. Își pierdu cumpătul. Bâlbâi ceva, puse chibriturile pe noptieră și în sfârșit, cu un ton fals de superioritate și poruncă: ― Lasă că vom mai vorbi noi împreună... Acuma însă aide, imediat să te îmbraci și să o ștergi acasă! Imediat! Nu mă mișc de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cărui față aspră părea mai frământată de înfrigurare. Petre se zăpăci. El iubea pe Grigore ca pe un arhanghel, mai ales de când cu plata boilor și ștergerea datoriei, și ar fi fost în stare să sară în foc pentru el. Bâlbâi încurcat: ― De, coane Grigoriță, ne-am luat și noi după alții, că învoielile vechi au fost prea grele și nu putem trăi... Moș Lupule, ia spune matale conașului, că ești mai bun de gură și mai bătrîn! ― Spune, moș Lupule
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
apoi se dumeri, fu cuprinsă de o groază atât de violentă, că rămase împietrită în pat, cu plapuma până sub bărbie, uitîndu-se la Ileana cu niște ochi măriți, în care tremura o lucire sticloasă. Numai într-un târziu începu să bâlbâie cu un glas străin, frânt și neputincios: ― Ce fac eu acuma, Ilenuțo?... Acuma o să mă omoare și pe mine, acuma... Fata o iubea și-i era milă de frica ei. Prinse curaj și-i explică cu însuflețire și cu vorbe
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
afară de figura ei îngrozită și cu atât mai ispititoare, și de haina albă, ușoară, sub care îi zărise carnea. Întinse instinctiv brațele cu mâini mari, noduroase, ca și când ar fi vrut să oprească o pornire ce nu se mai poate înăbuși, bâlbâind neputincios: ― Apoi... de ce... să nu... te... Nadina dădu să fugă spre cealaltă fereastră. O mânecă a halatului atinse o mână întinsă a lui Petre. Degetele o înșfăcară singure. ― Lasă-mă, lasă-mă!... Ajutor!... Nu! striga Nadina, zbătîndu-se să-și smulgă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
obiecte de toaletă, și ceasornicul și câteva mărunțișuri, le înfundă în poșeta de piele roșie cu monograma de aur. Trecând pe lângă oglindă, își aruncă ochii fără să vrea și se înfioră văzând o figură străină, parcă. ― O, săraca de mine! bâlbâi pierdută. Și toate astea numai pentru că... A, să plec repede, să... Petre trecuse din vestibul în cerdac și coborâse în curte unde, între timp, se mai adunaseră alți lespezeni. Toader Strîmbu se hărțuia cu muierea lui Dumitru Ciulici din pricina Ilenei
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Trifonică!... Nu te lăsa!... De ce să-l asuprească și să-l batjocorească?... Trebuia să-i pui mîna-n beregată și... Un glas subțire strigă, mai departe, stârnind veselie împrejur: ― S-a încins moșul, fraților, nu-i fie de deochi! Ignat Cercel bâlbâi îngrijorat: ― Ia vezi, Trifoane, să nu te pomenești cu boierul că te... Când reapăru Miron Iuga cu pușca în mână și cu ochii umflați și roșii ca cepele, fu întîmpinat cu un murmur de mirare și de nemulțumire. Bătrânul se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de rău. Petre nu-i dădu răgaz să isprăvească: ― Ia mai tacă-ți clanța, hodorogule! Că destul ne-ai bătut capul și ne-ai ținut în loc cu brașoavele și cu miorlăielile tale! ― Ai nebunit și tu, băiete, vai de tine! bâlbâi bătrânul, crucin-du-se. Numai să nu-ți pară rău pe urmă! ― Ce să-mi pară rău, că doar o singură moarte are tot omul! strigă Petre depărtîndu-se, grăbit, fără să știe unde. În câteva ferestre ale castelului se iviră fuioare de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
plecăciune umilă. ― Dă-te la o parte, banditule! sâsâi maiorul, înlăturîndu-1 cu cotul din ușă. Lângă altar, pe un catafalc improvizat, acoperit cu un giulgiu, zăcea cadavrul Nadinei. Maiorul ridică un colț, dezvăluind figura învinețită și scofâlcită. Baloleanu întoarse privirea, bîlbîind: ― O, bestiile, bestiile!... Sărmana femeie! Ieși repede afară. În nări îi stăruia un miros necăcios și atât de răscolitor, de parcă-i întorcea stomacul pe dos. Își umplu plămânii de câteva ori cu aer proaspăt, gâfâind cuvinte de revoltă, până ce dădu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
dar tăcu văzând că Baloleanu și Grecescu, cei chemați să vorbească, primesc fără obiecție rodomontadele ofițerului. ― Pavel Tunsu!... Care ești?... Vino-ncoace! strigă pe urmă procurorul. Pavel se ridică de jos. Dârdâia de spaimă că va fi și el împușcat. Bâlbâi în neștire, fără să mai aștepte vreo întrebare: ― Eu n-am omorât pe nimeni... Eu am stricat mașina și i-am pus foc, că mi-au schilodit copilul, dar n-am vărsat sânge, că am copii... Se socoti cel mai
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
n-o să-ți faci probleme din cauza unei chestii atât de ridicole... mai ales când ai aer condiționat la prețul ăsta!“ Și, din moment ce să fii agresat de oamenii pe care-i plăteai pentru un serviciu părea un fenomen specific newyorkez, am bâlbâit imediat niște scuze și am semnat pe linia punctată. Astăzi, din fericire, cutia mea poștală conținea ultimul număr din In Touch, care avea să-mi ocupe cel puțin o oră. După ce l-am recuperat, am descuiat ușa, am cercetat podeaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
dar n-au avut așa de mult succes la tineri. O să facem tot posibilul să schimbăm asta. Și mă bucur să te anunț că te fac responsabilă de toată logistica și-mi dai raportul doar pentru aprobare. —Responsabilă? m-am bâlbâit eu. —Managerul lor ne-a spus că i-ar plăcea foarte mult să te ocupi tu de organizare, iar Philip să fie gazda evenimentului, așa că s-a potrivit de minune! cântă ea, fără să-și dea seama câtuși de puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
când el Își dregea glasul. Hei, am spus. —Hei, Îmi răspunse el. Își freca inconștient ceea ce părea o pată de făină pe pantalonii lui negri, dar se opri când observă că-l priveam. —Ăă, vrei să stai jos? m-am bâlbâit, Întrebându-mă de ce Îmi era atât de imposibil să fac măcar o afirmație inteligibilă sau coerentă. —Sigur. Eu, ăă, m-am gândit că ar fi mai ușor să fac chestia asta față În față din moment ce eram, ăă, chiar vizavi, Înțelegi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
și nu voiam ca asta să ne afecteze pe amândoi când ne facem meseria. —Ăă, mda. Meseria. Desigur. Da, da, absolut nici o problemă. Am Încercat să-mi ascund dezamăgirea și, În mod evident, n-am reușit, pentru că Începu să se bâlbâie la mine: —Ăă, mda, meseria și desigur... ăăă... prietenia noastră. Știi? Aproape că am simțit cum se Înroșise și nu-mi doream altceva decât să-i mângâi fața cu palma și apoi să-mi Încolăcesc tot corpul În jurul lui. — Sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
ar fi avut o expresie mai surprinsă nici dacă aș fi bătut-o și am dedus În acele câteva secunde că părinții mei nu citiseră, din fericire, ultimele urzeli ale lui Abby. —Ăă... nu știam că ai un iubit, se bâlbâi ea, simțindu-se fără Îndoială trădată de două ori - nu numai că fiica ei omisese o informație crucială, dar această scăpare a relației mamă-fiică era acum etalată În fața colegei ei. Voiam s-o strâng În brațe pe mama, s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
bine să afle despre... ăă... despre asta. Ea... ăă... a trebuit să se adapteze cu mutarea și toate astea și cred că am fi foarte... ei... foarte delicați față de ea dacă n-am supăra-o și mai tare, știi? Se bâlbâia aproape la fiecare cuvânt. Abby alese momentul ăsta ca să se aplece și să Înceapă să-i lingă lobul urechii, Închizând ochii cu pasiune prefăcută, după ce se uitase direct spre mine. Avery o dădu la o parte ca pe un țânțar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]