1,715 matches
-
fost pusă de către boierul Beiul și fii lui, care au tras o brazdă adâncă, de hotar, între moșia lor și cea a satului Chiperceni. Pe moșia satului sunt două movile funerare rămase de la triburile nomazilor veniți din stepele asiatice peste băștinașii sedentari, cu scopuri de jefuire. În ele au fost înmormântați migratorii răpuși în lupte de către băștinași. Movilele ne vorbesc despre faptul că localitatea este mult mai veche, acest fapt este atestat documentar, document în care se vorbește despre aceste locuri
Biești, Orhei () [Corola-website/Science/305193_a_306522]
-
între moșia lor și cea a satului Chiperceni. Pe moșia satului sunt două movile funerare rămase de la triburile nomazilor veniți din stepele asiatice peste băștinașii sedentari, cu scopuri de jefuire. În ele au fost înmormântați migratorii răpuși în lupte de către băștinași. Movilele ne vorbesc despre faptul că localitatea este mult mai veche, acest fapt este atestat documentar, document în care se vorbește despre aceste locuri și despre un neam de boieri cu nume Beiu. În prezent mai mulți locuitori ai satului
Biești, Orhei () [Corola-website/Science/305193_a_306522]
-
fondatorului. Locuitorii satului, secole la rând, și-au stăpânit moșia răzeșească respectând cu strictețe legile nescrise ale răzeșilor: de a nu-și vinde partea de moșie decât celorlalți răzeși din sat. Străinii nu erau acceptați. Ca un document convențional despre băștinașii acestor locuri și preocupările lor poate servi și comoara monetară găsită lângă Biești încă în 1907 de locuitorii acestui sat, Macrinici, Călugar și Mascovici. S-au păstrat din acea comoară numai 11 monede de argint emise în Polonia, cea mai
Biești, Orhei () [Corola-website/Science/305193_a_306522]
-
un muzeu etnografic. În memoria eroilor căzuți în al II-a război mondial, a fost înălțat un monument. La memorialul gloriei militare, străjuit de brazi aidoma unor lumânări, stau aliniate pe plăci de granit, numele a 132 ostași, 111 fiind băștinași din Bilicenii Vechi și 21 - din satul vecin Coada Iazului. Eu au rămas pentru vecie împreună, stând la straja păcii pentru locuitorii acestui sat. Câțiva veterani au făcut serviciul militar în armata română - Ion Tofan, Vasile Volentiru, Dumitru Gh. Și
Bilicenii Vechi, Sîngerei () [Corola-website/Science/305202_a_306531]
-
mai 1665 Climăuții pe Nistru sînt pomeniți ca punct de hotar, cînd s-a hotărnicit moșia boierului Grigore Hăbășescu din Sănătăuca.Recensămîntul din 1774 fixa la Climăuții de Jos 26 de ogrăzi drept proprietate a Mănăstirii Golia din Iași; printre băștinași apar și 4 băjenari (refugiați) din Polonia. Mănăstirea Golia stăpînea la 1861 în localitățile Climăuți, Vadul-Rașcov și Socola - 4.579 desetine de pămînt, care mai apoi au fost donate Mănăstirii Vatoped de pe Sfîntul Munte Athos. În 1880 Mănăstirea Vatoped poseda
Climăuții de Jos, Șoldănești () [Corola-website/Science/305213_a_306542]
-
bir pe cei doi mazili și pe patru preoți din localitate. Dar convoaiele în drum spre front, ajungând la podul stricat de peste Răut, dădeau busna în sat. Țăranii erau siliți să adăpostească, să hrănească nesfârșitele torente de cavaleriști și pedestrași. Băștinașii neputând suporta această grea povară, părăseau casele, se refugiau în codrii de peste lunca mlăștinoasă, acoperită de hățișuri imense și stufării. La începutul veacului al XIX-lea în sat rămaseră numai 88 de familii. O parte din populație își găsi azil
Sărătenii Vechi, Telenești () [Corola-website/Science/305219_a_306548]
-
împrejurimile Grozniței, de exemplu, atenția lor a fost atrasă de movilele mari, înalte de 8-10 m, de pămînt - peste 20 la număr, ridicate cu mult înainte de apariția satului, cu multe veacuri în urmă. S-au dat lupte pe aici între băștinași și nohaici, care le prădau avutul. Războinicii răpuși erau înmormîntați sub acești tumuli. După prima mențiune următoarea intervine abia la 24 apr. 1902. Din ea aflăm că preotului Arefa Batițchi de aici i se conferă Crucea cu diamante a Sinodului
Groznița, Briceni () [Corola-website/Science/305224_a_306553]
-
procurat mai multe obiecte bisericești de care avea nevoie Sfântul Lăcaș: Sfintele Vase, policandru, cristelniță, sfeșnice, cădelnițe, aghiasmatar, semisfeșnic, veșminte preoțești, cărți de slujbă și alte obiecte necesare pentru slujbele bisericești. La aceste acte de binefacere au contribuit foarte mult băștinașii satului Pohoarna care se află la muncă peste hotare. Toți creștinii care contribuie la amenajarea și înfrumusețarea Sfintei Biserici sunt trecuți în jurnalul bisericii care a fost început din anul 2006 pentru a păstra amintirea evenimentelor și a persoanelor de
Pohoarna, Șoldănești () [Corola-website/Science/305215_a_306544]
-
total 343 suflete. Actual satul Lucăceni este o localitate înconjurată de păduri, dealuri, stinci, de rezervația naturală "Lucăceni", ceea ce face un obiect important de odihă, de atragere a turiștilor. Venind în această fermecată localitate d-ră întotdeauna veți fi întîmpinați de băștinași, oameni gospodari, ospitalieri, care vă vor ghida spre locuri de neuitat, inclusiv și spre Lunca Prutului, de unde se deschide o priveliște de neuitat, pe de o parte spre rezervația naturală din Romînia, pe cealaltă stînci, dealuri, păduri și desigur multă
Lucăceni, Fălești () [Corola-website/Science/305230_a_306559]
-
dorința d-ră în perioada de vară veți putea să savurați plăcerea scăldatului în rîul Prut, iar anul împrejur să vă stingeți setea cu apa izvoarelor naturale existente în aceste păduri, și desigur cu vinurile de calitate pe care le prepară băștinașii.
Lucăceni, Fălești () [Corola-website/Science/305230_a_306559]
-
rus confis¬ca în folosul haznalei împărătești moșiile satelor mai mici din nordul și sudul Basarabiei, declarând că le-a cucerit de la tătari. Dar statul recurgea și la alt vicleșug: confisca și moșiile satelor mari, dacă se constata că printre băștinași au trăit cândva măcar câțiva tătari. Academicianul Iachim Grosul, cercetând arhivele, a scris că din moșia răzășească a satului Buzdugeni 5 fa¬milii de băștinași stăpâneau prin moștenire din tată în fiu câte 11-15 des. de pământ arabil, alte 11
Buzdugeni, Edineț () [Corola-website/Science/305229_a_306558]
-
recurgea și la alt vicleșug: confisca și moșiile satelor mari, dacă se constata că printre băștinași au trăit cândva măcar câțiva tătari. Academicianul Iachim Grosul, cercetând arhivele, a scris că din moșia răzășească a satului Buzdugeni 5 fa¬milii de băștinași stăpâneau prin moștenire din tată în fiu câte 11-15 des. de pământ arabil, alte 11 familii stăpâneau prin moștenire câte 26-50 des, 4 familii aveau prin moștenire câte 100 des. și chiar mai mult. Cele expuse de autor în lucrarea
Buzdugeni, Edineț () [Corola-website/Science/305229_a_306558]
-
triburi sînt numite Ulici. Nedorind să se supună cnejilor din Kiev, Ulicii și-au părăsit baștina mutîndu-se în bazinele rîurilor Bug și Nistru. Cei care s-au mutat pe malul drept al Nistrului, au luat cu forța un sat al băștinașilor, instalîndu-se cu traiul pe vatra acestuia. Negăsind limbă comună cu băștinașii, ulicii au făcut această cetățuie de refugiu, unde se ascundeau în caz de atac al băștinașilor sau a migratorilor. Ulicii au locuit în așezarea de la Alcedar pînă în secolul
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
Ulicii și-au părăsit baștina mutîndu-se în bazinele rîurilor Bug și Nistru. Cei care s-au mutat pe malul drept al Nistrului, au luat cu forța un sat al băștinașilor, instalîndu-se cu traiul pe vatra acestuia. Negăsind limbă comună cu băștinașii, ulicii au făcut această cetățuie de refugiu, unde se ascundeau în caz de atac al băștinașilor sau a migratorilor. Ulicii au locuit în așezarea de la Alcedar pînă în secolul XII, cînd au fost nevoiți să părăsească localitatea definitiv. Lîngă Alcedar
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
mutat pe malul drept al Nistrului, au luat cu forța un sat al băștinașilor, instalîndu-se cu traiul pe vatra acestuia. Negăsind limbă comună cu băștinașii, ulicii au făcut această cetățuie de refugiu, unde se ascundeau în caz de atac al băștinașilor sau a migratorilor. Ulicii au locuit în așezarea de la Alcedar pînă în secolul XII, cînd au fost nevoiți să părăsească localitatea definitiv. Lîngă Alcedar s-au mai descoperit urme a două așezări din sec. XV - XVIII. Satul e menționat la
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
li s-a zis de atunci încoace, după un cuvânt gotic ("Walh"). Cuvântul "Βλάχοι" (Vlahi) este notat prima oară în anul 976 în cronica autorului bizantin Kedrenos ; mai înainte nu este menționat deoarece cronicarii bizantini denumeau indistinct "Ῥωμαῖοι" (Romei) toți băștinașii peninsulei balcanice supuși ai împărăției bizantine, indiferent de limbile lor greacă, proto-albaneză sau protoromână. În secolul al XI-lea, războiul crunt dintre Primul imperiu bulgar și împăratul bizantin Vasile al II-lea Bulgaroctonul adică „ucigașul de bulgari” provoacă deplasări de
Istoria aromânilor () [Corola-website/Science/305991_a_307320]
-
de Imperiul Rus în 1812 după Tratatul de la București. A urmat o scurtă perioadă de autonomie desființată în 1828, după care presa și toate instituțiile și școlile moldovenești au fost treptat închise și înlocuite cu altele, rusești: în 1829 limba băștinașă este interzisă în administrație; în 1833 în liturghia bisericească; în 1842 în școlile secundare, iar în 1860 în toate școlile. Românismul, deși se manifesta aici mai slab ca în alte teritorii locuite de vorbitorii limbii române (deoarece nivelul de școlarizare
Antiromânism () [Corola-website/Science/306099_a_307428]
-
și 1959 (sovietic), ținând cont de cei 280.000 de evrei deportați și uciși în perioada iulie 1941-martie 1944 și de intensa colonizare sovietică de după august 1944, arată că deficitul demografic a fost compensat prin colonizare și, totodată, că populația băștinașă românească/moldovenească s-a menținut la fața locului în proporție de 59% (pentru tot teritoriul anexat, fără Transnistria) în contrast cu 74% de dinainte de război. Procentajul de 15% dintr-o medie de trei milioane de locuitori reprezintă aproximativ 450.000. Mulți locuitori
Antiromânism () [Corola-website/Science/306099_a_307428]
-
și marginală, prin reinterpretarea "a posteriori" a identității locale medievale și tradiționale a voievodatului Moldovei, care, în realitate, nu a fost niciodată potrivnică identității românești, ci parte a acesteia. După destrămarea Uniunii Sovietice, mai multe reforme legislative au consolidat poziția băștinașilor basarabeni din Republica Moldova prin stabilirea limbii române ca limbă oficială. Relațiile dintre guvernele Republicii Moldova și României au fost la început foarte cordiale, România fiind primul stat din lume care a recunoscut independența Republicii Moldova. Când parlamentarii moldoveni au ales calea independenței
Antiromânism () [Corola-website/Science/306099_a_307428]
-
Ruse, nu și limba de stat a țării. Rezultatul acestor evoluții este că în prezent (2013) singura etnie conlocuitoare din Republica Moldova care nu își poate afirma nestingherit indentitatea și istoria în relație cu semenii săi de peste hotarele statului, este cea băștinașă și majoritară, devreme ce Bulgarii, Găgăuzii, Rușii sau Ucrainenii se pot în mod liber afirma ca membri ai națiunilor respective, în timp ce Basarabenii care îndrăznesc să se afirme Români sunt socotiți ca o minoritate în propria lor țară, iar dacă predau
Antiromânism () [Corola-website/Science/306099_a_307428]
-
veniți îi gonea pe amerindieni din zonele lor tradiționale de vânat, pescuit și adunat hrana. Pentru a-și proteja casele și mijloacele de trai, amerindienii au răspuns atacându-i pe mineri. Aceasta a provocat contraatacuri ale minerilor îndreptate împotriva satelor băștinașilor. Amerindienii, depășiți ca armament, au fost adesea măcelăriți. Cei care au scăpat de masacre nu puteau de multe ori să supraviețuiască fără a avea acces la zonele lor de adunat hrana, și au murit de foame. Romancierul și poetul Joaquin
Goana după aur din California () [Corola-website/Science/306155_a_307484]
-
Japonia. Acești câini sunt devotați stăpânilor și precauți cu străinii. Deseori pot fi, însă, și foarte încăpățânați. Numele alternative pentru această rasă sunt: Hokkaido-ken, Hokkaido-inu, Hokkaido, Ainu-ken. Se intuiește astfel țara de origine, Japonia. Ainu a fost crescut de populația băștinașă din Hokkaido, denumită „Ainu”, pentru vânătoarea de urși și căprioare. Majoritatea acestor câini sunt astăzi doar animale de companie. În 1937, rasa a fost declarată de către japonezi, monument natural. Acesta este un câine rar. Ainu (sau „Hokkaido”) este cea mai
Ainu (rasă canină) () [Corola-website/Science/306229_a_307558]
-
la nord și Marea Japoniei la est. Orașele principale sînt Vladivostok (659,000 locuitori), Nahodka (192,000 locuitori), Usurisk (162,000 locuitori). Primii locuitori au apărut acum 50-60,000 de ani, în paleolitic. Erau popoare paleoasiatice și tunguse. Descendenții acestor băștinași încă locuiesc în această regiune, anume poporațiile de nanai, evenci și udegi. Între 698 și 936, regiunea a aparținut regatului feudat Balhea, care includea și nordul Coreii și părți din Manciuria. Între 1115 și 1234 zona a fost stăpînită de
Ținutul Primorie () [Corola-website/Science/304768_a_306097]
-
al patrulea, Cecenia a fost unită cu Ingușetia pentru a forma republica autonomă Ceceno-Ingușetia. Cecenii s-au mai ridicat la luptă împotriva sovietelor în perioada celui de-al doilea război mondial, ceea ce a dus la deportarea în masă a populației băștinașe în RSS Kazahă (actualul Kazahstan) și în Siberia. Stalin și colaboratorii lui au argumentat că era strict necesar să deporteze cecenii pentru a-i împiedica să acorde ajutor germanilor în timpul războiului. Deși frontul german nu a ajuns niciodată în preajma granițelor
Istoria Ceceniei () [Corola-website/Science/304854_a_306183]
-
reglementărilor de dezvoltare relativ limitate. Nivelurile de educație terțiară sunt mai mari, iar populația este tânără. Despre cuvântul „Canberra” se crede că derivă de la "Kambera" sau "Canberry" care se pretinde a însemna „loc de întâlnire” în vechea limbă ngunnawal a băștinașilor ngabri. În conformitate cu liderul ngunnawal, Don Bell, traducerea corectă este „sânii femeii”, reprezentând numele indigen pentru doi munți, Muntele Negru și Muntele Ainslie, care se află aproape opuși unul față de celălalt. În anii 1860 John Gale, proprietarul unui ziar din Queanbeyan
Canberra () [Corola-website/Science/304891_a_306220]