1,778 matches
-
s-ar fi descărcat cu dragă inimă peste trupul mătăhălos al mutului, Însă zîmbetul larg care Îi lumină fața la vederea ei o dezarmă de orice urmă de agresivitate. - Pierric, ieși de acolo, asta nu e jucărie! Ieși de acolo, băiete, hai! Marie se Încordă din răsputeri ca să-l tragă afară din vehicul, apoi Îl Îndemnă să se ducă acasă. Tot mototolindu-și pachetul de cîrpe, În mod vizibil nepricepînd de ce Îi confisca Marie jucăria, dezamăgit și contrariat, Pierric se Îndepărtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
buzna furios În Încăpere, o văzu pe Yvonne alături de Marie, cu perna În mînă. - Nu mișca! ȚÎșni asupra ei, Îi Înșfăcă Încheieturile mîinilor și Îi puse cătușele. Yvonne se uită la el cu uluire. - Ce te-a apucat? Ești nebun, băiete! Lucas nu-i dădu atenție și le făcu semn celor doi polițiști care-l Însoțeau să se ocupe de ea. Se aplecă peste Marie și desfăcu chingile, vorbindu-i blînd. - Gata, s-a terminat, sînt aici... Încă rătăcită, Marie se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Îi loviseră pe Milic și pe ea, măcar ca să fi Împărtășit cu ei durerea. Dar mama Mariei nu venise ca să stea să-și plîngă de milă alături de el. - Îmi vine greu să ți-o spun după tot ce-ai trăit, băiete, dar trebuie să părăsești Lands’en, declară ea fără ocolișuri. Iar eu... - SÎnt În stare să-mi port de grijă, dacă la asta te gîndești. - Iar eu vreau s-o iei cu tine pe Marie, continuă ea, fără să dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de crudă ar fi fost alegerea, Arus hotărî. Și, într-o după-amiază de primăvară timpurie, înțeleapta căpetenie i se alătură lui Lupino, într-una dintre lungile expediții ale acestuia prin pădure. Am observat că-ți place mult să colinzi pădurea, băiete, l-a abordat, cu infinită blîndețe, șeful pe Lupino. Așa este, Mare Arus, îmi place. Mă ajută să-mi limpezesc gîndurile. Și, mai mult decît atît, sînt mereu uimit de frumusețea locurilor. Descopăr, de fiecare dată, ceva nou, chiar dacă am
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
Căprioarele dispăruseră fără urmă și putea să jure că acum erau deja departe. Înălță pieptul și scoase un urlet prelung, de ciudă și de deznădejde, care-l ajută să se calmeze. "Lupino, pleci iarăși de la zero. Mai ai de învățat, băiete, mai ai multe de învățat!" Singur în fața propriei conștiințe, puiandrul oftă dezamăgit. Un scîncet subțirel îl repuse în gardă. Venea de undeva, de-aproape, căci se auzea cu claritatea propriilor gînduri. Era un plînset fără lacrimi, un semnal, o chemare
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
mai prudent decît am fost vreodată pînă acum. Să pornim atunci, Lupino. Spune-mi încotro, și te conduc. Înspre cîmpie, încolo, dincolo de liziera pădurii. Cîmpie zici? Cum arată cîmpia asta, tată? Ai s-o recunoști de îndată ce ai s-o vezi, băiete. Este exact pustiul din visul tău. Și o recunoscu. Era o priveliște dezolantă. N-ar fi putut trăi în pustietatea aceea lipsită de umbră. Umblară destulă vreme, adîncindu-se în miezul cîmpiei, dar încercînd să păstreze pădurea la orizont. Era singurul
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
care era la el numai de un an. Lângă ferăstrăul mecanic, la câțiva pași de Yvars, potrivea un fund la o balercă, și patronul se opri, privindu-l cum lucrează. Dar Valéry își vedea de treabă fără un cuvânt. - Merge, băiete, merge? spuse domnul Lassalle. Mișcările tânărului deveniră dintr-o dată neîndemânatice. Aruncă o privire către Esposito care, alături, își încărca brațele uriașe cu un maldăr de doage, spre a i le duce lui yvars. Esposito îl privea și el, fără a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și m-am simțit ridicat de jos. Duane Fisk și Jimmy Lennon au răsărit lângă mine și m-au luat de brațe. Am scuipat sânge și am îngăimat: — „Am învins.“ La care Lennon mi-a răspuns: — Nu în seara asta, băiete! Ai pierdut prin K.O. în runda a opta. Când mi-a picat fisa cum stau lucrurile, am izbucnit în râs și am dat să-mi eliberez brațele. Ultimul lucru care mi-a trecut prin minte înainte de-a leșina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
dreapta de-l dădu peste cap cu scaun cu tot. Scuipând sânge și dinți sfărâmați, filfizonul îmbătrânit gemu și râse în același timp. Fritzie îngenunche lângă el și-i presă artera carotidă, tăindu-i astfel fluxul sanguin către creier. — Bobby, băiete, nu mă prea omor eu după sergentul Blanchard, dar e colegul meu și n-o să las un gunoi sifilitic ca tine să-l defăimeze. Ei bine, ai încălcat condițiile eliberării condiționate și ai riscat o călătorie înapoi la Q pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
îi omorâsem eu cât m fost inconștient, că îi executasem fără judecată menită să-i protejeze pe singurii doi oameni pe care-i iubeam. Fritzie trebuie să-mi fi citit gândurile, deoarece râse și-mi spuse: — N-ai fost tu, băiete. Mexicanul e Felix Chasco, un cunoscut traficant de droguri. Poate că a fost un alt nenorocit de traficant, poate a fost Lee, poate Dumnezeu. Eu zic să-i lăsăm pe colegii noștri mexicani să-și vadă de rufele lor murdare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
direcția de unde venea vocea. În spatele lui Fritzie se aprinse o lumină. Am încuiat duba și m-am îndreptat spre intrare. Fritzie așteptă să intre și ultimul deținut și mă salută din pragul ușii: — Ce ți-e și cu relațiile astea, băiete! Patronul de aici îi e dator șerifului Biscailuz, iar ăsta are un locotenent în civil care are un frate doctor care mi-e dator mie. O să vezi imediat despre ce-i vorba. Am închis ușa și am pus zăvorul. Fritzie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
simțit cuprins de un val de ură împotriva lor. Era un sentiment greu de definit, de parcă m-aș fi pregătit să lupt în ring împotriva unui boxer pe care nu eram sigur că-l pot învinge. Un cvartet încântător, nu, băiete? spuse Fritzie. — Niște adevărați îngerași. Fritzie îmi făcu semn cu degetul să mă apropii. M-am dus lângă el și m-am așezat cu fața la cei patru suspecți. Ura mea nu s-a diminuat cât le-a vorbit el. — Voi toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
apucat cârligul, ca să-l țin nemișcat. — Povestește-mi despre Betty Short, tataie. De ce-ai omorât-o? Privirile bătrânului implorau milă și am evitat să mă uit la el. Fritzie, care examina cazierele de pe perete, rupse tăcerea: — Nu fi timid, băiete. Păsăroiul ăsta îi obliga pe băieței să-i sugă pixul. Am zgâlțâit și am smucit de cârlig. Hai, tataie, spune adevărul! De ce i-ai făcut felul? Bidwell răspunse cu voce stinsă, bătrânească: — N-am omorât-o eu, domnule. Voiam doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
și trase un șut scaunului de sub Issler. Proxenetul țipă și începu să se zbată ca un pește pe uscat. În momentul în care întreaga lui greutate rămase suspendată în cătușe, se auzi un trosnet de oase. Fii atent la mine, băiete! exclamă el, apoi urlă: Găinarule! Cioroiule! Pedofilule! Și trânti pe jos și celelalte scaune. Cei patru rămaseră atârnați unul lângă altul, țipând și încolăcindu-și picioarele unul în jurul celuilalt, asemeni unei caracatițe în zeghe. Zbieretele lor păreau o singură voce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
ușa camerei mele, de pe care lipseau firele de păr lipite cu scuipat. Mi-am scos revolverul și am lovit ușa cu piciorul. Un alb așezat pe scaunul de lângă pat avea deja mâinile ridicate și o propunere pe vârful limbii. — Ușurel, băiete! Sunt prieten. Nu-s înarmat și dacă nu mă crezi, poți să mă percheziționezi pe loc. I-am făcut semn cu arma spre perete. Individul s-a ridicat și și-a pus palmele pe el, cu mâinile întinse deasupra capului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
mă pun bine cu el. În cele din urmă mi-am dat seama cum stă treaba cu Blanchard. Dacă ți-a fost prieten, țin-te tare. Când l-am auzit spunând „a fost“, m-am trezit sfărâmând spătarul scaunului. — Ușurel, băiete! exclamă Dolphine. — Continuă, am icnit. Detectivul particular vorbi rar și calm, de parcă s-ar fi adresat unei grenade: — E mort. Ciopârțit cu toporul. L-au găsit niște derbedei. Au spart casa în care stătea și unul din ei a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
care m-a văzut primul. Madeleine scânci când dezmierdările încetară și scoase un țipăt în clipa când umbra mea atinse patul. Emmett o reduse la tăcere, astupându-i gura cu degetele lui încărcate de inele sclipitoare. — Ăsta nu-i incest, băiete, spuse el. E pură afecțiune și avem și dispensă pentru asta. Reflexele și tonul pe care-mi vorbea erau extrem de stilate. I-am copiat calmul: — Georgie Tilden a omorât-o pe Elizabeth Short. Ea a sunat aici pe 12 ianuarie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
ospitalitate și niște futaiuri or să vă rezolve problemele? Credeați că... — Tati, fă-l să se oprească ! Mâna lui Emmett despică din nou aerul. Madeleine își îngropă fața în ea. Scoțianul făcu următoarea mișcare logică: — Să trecem la lucruri serioase, băiete. Cât vrei ca să uiți de istoria familiei Sprague? Am studiat dormitorul, alegând din priviri obiecte - și etichetele cu prețuri despre care Madeleine îmi povestise cu atâta mândrie. Picasso-ul de pe peretele din fund - o sută douăzeci de miare. Două vase din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
care jelea atât. Așa s-a născut Madeleine, iar eu am crezut că-i rezultatul nopții aceleia. Am iubit-o - era fetița mea. Peste doi ani m-am gândit să mai facem un copil și așa s-a născut Martha. Băiete, știu c-ai omorât doi oameni, chestie cu care eu nu mă pot lăuda. Așa că știi ce-nseamnă să te doară. Maddy avea unsprezece ani când mi-am dat seama că-i leită Georgie. L-am căutat și i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
din Primul Război Mondial, iar acum doi ani, la cină, Ramona spusese ceva despre „episoade din trecutul domnului Sprague de care el ar fi preferat să uite“. Am avut brusc o intuiție: — Cum ai putut să suporți un asemenea nebun? — Băiete, ai fost și tu idolatrizat la un moment dat. Știi cum e când trebuie să ai grijă de un om slab. E o legătură specială. Ca și când ai avea un frate mai mic și neghiob. — Eu am avut un frate mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
zise Getta 2. E scos din priză. — Așa e, da, că eu îl scosei. Fii bună, te rog, și introdu-l matale. Getta 2 luă cablul și îl conectă la priză. Se auzi un uruit și Stejeran 1 clipi. — Mă băiete, ia calculează tu cât e ceasul, spuse Felix S 23. În ce sistem, tovarășe comandant? zise Stejeran 1. — Băbește, mă, lasă sistemele! Dacă-ar fi să fim acum pe Pământ, ce oră ar fi? — De unde vreți să știu eu, tovarășe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
știți că vând cam scump. Am aparatură ultrafină, trebuie s-o întrețin cu ceva, zise marțianul. — Bine, omule, spune ce și cât vrei! se enervă Felix. — Vreau patru lăzi cu „Gerovital”, spuse marțianul. — I-auzi! făcu comandantul. Păi ce crezi, băiete, că la noi „Gerovitalul” crește pe garduri? Sub patru lăzi nu scad, răspunse marțianul. Am familie grea, o mamă bătrână, reformată, o soție în vârstă, n-am ce face. Ori patru lăzi, ori nimic. — E, ce zici, Dromiket - se întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
micul Benga. Adică n-au ajuns toți. A ajuns numai tata. Pământenii se uitară unii ia alții. — Păi taică-tu e de pe Terra? zise Felix S 23. — Da, răspunse Benga. — Și când a ajuns el în Alpha? — În 1943. — Măi băiete - zise comandantul Felix S 23 -, eu nu știu cine te-a învățat, dar văd că minți de îngheață carburatorul. Nu mint, răspunse copilul. Tata era marinar pe un vas cu care șefii lui făceau atunci niște experiențe. Poate ați auzit... Experimentul „Philadelphia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
mici, boss, răspunse Pavka. De când am intrat în grădina aia de lângă Andromeda. —Așa e, își aminti bărbosul. Ce vremuri! Nu era galaxie fără prune. — Nu vă supărați - zise robotul Felix S 23 -, dumneavoastră nu v-ați născut pe Terra? — Nu, băiete, răspunse bărbosul. Suntem copii din spori. N-avem mamă, n-avem tată. Nu-l avem decât pe ăsta, și-și mângâie „Lauserul” automat. Îmi pare rău, zise Felix S 23. Asta este, ce să-i faci, oftă bărbosul și scoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
celebritate, și al cărui nume, prin forța lucrurilor și grația destinului, îl purtam, deci trebuia să știu ce purtam, să respect acest nume, „nu să-l terfelești prin toate maidanele, cu toate haimanalele de la care ai învățat să... ai înțeles, băiete?” „Nu, n-am înțeles”, i-am replicat obraznic. „Cum n-ai înțeles?” s-a enervat tata. Și a început să-mi explice din nou: „Numele pe care-l porți tu nu e un nume oarecare. Trebuie să fii demn de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]