16,324 matches
-
Lățești (în sudul județului), încărcat 4200 kg de cereale (grâu și porumb), dar mai întâi pus totul în saci și transportat la mașină cu o căruță cu un cal; am „tratat” muncitorii cu întăritorul local (vin), o scurtă discuție cu bătrâna soacră (proprietara mărfii) și plecat înapoi la Vaslui, descărcat și cântărit cereale cu oamenii de serviciu ai Liceului, semnat acte și încasat („cu chitanță în regulă”) „enorma” sumă de 10400000 lei (vechi), după care am plecat din nou la gară
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
dată!” Fac mea culpa...) Citesc pentru a-mi completa imaginea (mereu deficitară, recunosc) pe care o am asupra „fenomenului uman”. Îmi este util chiar și efortul unui scriitor pe care istoria îl trece, de obicei, la capitolul „și alții”. Acestei „bătrâne doamne” (Istoria) încă nu îi sunt cunoscute filele de caiet pe care tocmai le parcurg. Voi încerca să-i fac un serviciu! Aș putea spune că și cărțile marilor scriitori sunt tot niște „caiete” personale. În paginile lor, viața autorului
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
de dragul de a povesti un film care m-a impresionat? Răspunsul este simplu: se pare că în substanța poveștii din pelicula inspirată de romanul lui Graham Greene se află unele date ce ar putea să mi lumineze aspecte peste care bătrânul scriitor basarabean a trecut mai repede. Astfel, amintește o singură dată de faptul că Teodora frecventa biserica. Menționează și discreția ei cvasi totală în ce privește viața de familie, ca și hotărârea Profesorului R. de a nu-i pune întrebări indiscrete. Și
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
unei lumi noi, aceea creștină, prin întruparea lui Dumnezeu în Fiul, trimis pe pământ, „să parcurgă” un „traseu” pilduitor, oferind astfel omenirii șansa perpetuă a îndumnezeirii. Îl va fi îmbiat Eva pe Adam cu mărul oprit, însă pe el, „holtei bătrân” cu atâtea inerții și păcate, Teodora l-a făcut să afle că, prin nașterea copiilor, oamenii participă la misterul plămădirii unei lumi noi, „mai drepte și mai bune”, ce ar putea să guste mai mult decât până acum din hrana
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
străduiește să se facă prezent, e „ca și mort”. „Profesorul dramatizează un pic!” scrie P.H.L., meditând în continuare la povestea celor doi „eroi” ai săi. Să fi murit cu totul dragostea Teodorei pentru el? Să-l vadă oare deja prea bătrân și inutil? Ori se teme de o altă sarcină, ceea ce ar putea fi o slabă consolare pentru bărbatul care se simte părăsit ca un pom uscat, umbrit tot mai mult de plantele viguroase care cresc alături. Teodora nu l-a
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
au mai știut pe unde s-o ia. Întrucît era seară, s-au hotărît să înnopteze în păduricea din vîrf. Pe domnița Oleana, ca să nu fugă, au legat-o de un copac și au dat-o în seama unui turc bătrîn. Dimineața, bătrînul a dezlegat-o ca să se poată spăla și ospăta. Domnița atîta a așteptat. De cum s-a văzut fără legături, a luat-o la fugă spre marginea prăpăstiei. Turcii, după ea. Tocmai atunci răsărea soarele. Și soarele s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
și Ilinca tăcură o vreme, de parcă s-ar fi aflat în fața unui mort, apoi tot Ilinca fu cea care sparse gheața spunînd cu destulă îndoială: Mda, îs drăguțe... Uite, asta seamănă puțin cu mătușa Lisaveta. Numai că aici pare mai bătrînă... Iar asta, zise Nuțu arătînd spre alt portret, s-s-seamănă cu bunica. Numai că n-are o-o-ochelari. Bietul Bărzăun!... Mai bine se dărîma casa pe el decît să audă asemenea remarci!... Și cît sperase tot timpul că Ilinca se va recunoaște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
tânărului Werther, și după ani lungi de fericire cu numeroase nume de inspiratoare, trecând prin perioada clasică, a Elegiilor romane și cea persană, din Divanul Apusean-Răsăritean, periplul bogat al inimii se încheie cu neliniștea din Elegia de la Marienbad în care bătrânul bard se plânge că zeii dragostei l-au părăsit, după ce la 73 de ani o cere în căsătorie pe Ulrike von Levetzov, având doar 20 de ani, iar aceasta îl refuză. În ce privește pe Faust, după o viață reală trăită în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
sinistru, impasibil, care șoptește neîncetat: "Amintește-ți, abisului îi este mereu sete, clepsidra se golește/ În curând va suna ora când divinul Hazard/ Sau augusta Virtute, soața ta încă virgină / Și până și Remușcarea toți îți vor spune: "Mori, laș bătrân ! E prea târziu!" Poetul se simte asemenea cu "O Idee, o Formă, o Ființă, plecată din azur și căzută/ Într-un Styx mlăștinos / În care nici un ochi al Cerului nu pătrunde; Un înger imprudent călător/ Care a râvnit iubirea diformului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
gândul la vasul acesta al acvariilor cu pisici de mare, raci tran dafirii și păstrăvi uriași, pentru care stăpânul lui a creat mici cascade artificiale și curgeri de apă printre pereții de sticlă, îi dă fiori lui Evgheni. Se vede bătrân și desculț, luând-o de la capăt și obișnuindu-se (oare a câta oară?) cu hachițele unui stăpân mai tânăr decât zănaticul ăsta care-și caută ruina cu lumânarea. — O să avem șervete brodate cu scoici și vase mari, cu nuferi roz
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
nepotul unei bunici portugheze care a fost, la un moment dat, fată n casă la familia De La Mota, detaliu care acum, în zgomotul hoardelor protestatare care s-au strâns în față la Archivo de Indias, nu e important decât pentru bătrâna doamnă Acuña, care va sărbători cu o sticlă de șampanie, în onoarea nepotului. În câteva ore, Alexandre, care a adormit ca în brațele unei ibovnice cu buze de opium sub greutatea olfactivă a portocalilor, se va trezi într-o cameră
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
și casa lor acum o casă pentru toți. Nu umblaseră atîta vreme după adăpost pentru ca odată găsit, să-l părăsească. Și, pentru viitorul lor și al copiilor lor, animalele au ținut piept lupilor. Și au cîștigat. Au supraviețuit doar lupii bătrîni, incapabili să intre în luptă cu animalele furioase, și puii de lup cu mamele lor. Au scăpat nevătămați, căci animalele pădurii nu le doreau răul; căutaseră doar să trăiască cu toții sub același soare. S-au strîns laolaltă lupii rămași, ca să
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
lor, cu celelalte animale... CAPITOLUL 1 Lupino [i haita -L upino, Lupino, unde ești? Of, nu aud nimic de răul vostru... Hei, neastîmpă-raților, l-ați văzut astăzi pe Lupino?... Lupino, băiatule, te lasă flămînzii ăștia nemîncat, dacă mai întîrzii mult! Bătrîna lupoaică se străduia în zadar să se înțeleagă cu puii. Chemarea ei rămase fără răspuns. Ca în atîtea alte dăți, puiandrul rătăcea prin pădure. Plecase dinainte de-a se trezi lupișorii. Dacă i-ar fi așteptat, s-ar fi ales
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
de pădurea lor dar fusese ultimul compromis pe care el, șeful haitei, avea să-l facă. Mai mult, era decis să se asigure: acela dintre urmașii lui care îi va urma la conducerea haitei, atunci cînd el va fi prea bătrîn pentru asta, va fi unul capabil să lupte cu aceeași hotărîre ca și el pentru redobîndirea întregului areal! Nu renunțase nici o clipă să spere. Familia lui merita mai mult. La asta și la multe altele s-a gîndit Arus cînd
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
poți tu de tare! Cheam-o pe mama, să vină să te ia! Nu judecase greșit Lupino. Cît de departe de puiul ei poate să stea o mamă îndurerată? Speriate de apariția lupului, căprioarele alergaseră care încotro. Mai tinere sau mai bătrîne, dar zvelte deopotrivă, ele știau că fuga era singura șansă de scăpare în cazul unui atac. Și mama nou-născutului știa asta, și inima i se frînsese în două cînd trebuise să-l lase în urmă. Puiul ei nu putea încă
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
buni de zile (după o ceartă ale cărei motive nici măcar nu și le mai aminteau), acceptaseră să participe împreună la întrunirea extraordinară a peștilor de pe rîu, alături de lipani, mrene și somni. Tot cu ocazia răscolirii pădurii, unicul triton din zonă, bătrîn și devenit irascibil din pricina singurătății în care-și petrecuse ultimii ani, aflase că undeva, spre miazănoapte, o numeroasă comunitate de șerpi asemenea lui ar fi fost fericită să-l cunoască. Spre munte, vulturii pleșuvi întîlniseră acvilele, la hotarul dintre teritorii
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
de curînd? Care a fost primul lor gest, primul lor gînd, întîiul cuvînt? ... Veți crede, poate, că s-au repezit unul spre celălalt, strigînd de bucurie și vărsînd lacrimile regăsirii?! ... Că s-au așezat sub o coroană deasă de stejar bătrîn, feriți de potop, nemaiprididind să-și povestească unul celuilalt întîmplările vieților despărțite? Așa mi-aș fi imaginat și eu. Și totuși... Nefericit destin care-i separase atît de timpuriu și-i trimisese pe drumuri diferite... Se găseau acum, față în
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
Decebal. Pentru el o ediție princeps valorează mai mult decât un principiu politic. „Ce sfântă inconștiență!”, ar fi exclamat în aceeași zi avocatul Lascăr Dediu, punându-l la stâlpul infamiei pe pașnicul anticar, cu mereu actualul citat: Sancta simplicitas! Dar bătrânul anticar nu-i decât una dintre, se speră, puținele excepții. Acestea nu pot sta în calea fluidului magnetic ce a cuprins în câmpul său întreaga populație a capitalei. Mâine va avea loc prima demonstrație practică a jocului extraordinar pe care
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
era din belșug! Mircea Căpuștean avea un „real talent” în a-l descoperi și pune în valoare. Iată și ceva din „sumarul emisiunilor noastre”: 500 de ani de la prima mențiune documentară privind localitatea; prima școală din raza târgului; cel mai bătrân stejar din oraș (sub care a hodinit un vestit haiduc); casa cea mai veche, ce ar fi aparținut cronicarului Neculce. Chiar dacă pe fronton avea inscripția Gheorghe Ovanez 1905, deci o casă negustorească, cum susținea Fănică Marinoiu, profesorul de istorie cel
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
din oraș (sub care a hodinit un vestit haiduc); casa cea mai veche, ce ar fi aparținut cronicarului Neculce. Chiar dacă pe fronton avea inscripția Gheorghe Ovanez 1905, deci o casă negustorească, cum susținea Fănică Marinoiu, profesorul de istorie cel mai bătrân din oraș, tovarășu’ Căpuștean avea dovezi „de netăgăduit”. Coborând într-o zi în pivnița din spatele casei (nu se știe exact pentru ce), a descoperit resturile unui harnașament și un mâner de sabie destul de ruginit, care semăna perfect cu unul văzut
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
istorice îl obseda de multă vreme. Când, pentru scurt timp fusese șef la I.C.M. (Întreprinderea de colectare a metalelor), făcuse de nenumărate ori apologia vechimii preocupării pentru colectarea ferului vechi la români. „Vocația noastră icemistă, declara el în ședințe, este bătrână cât zicala caută cai morți ca să le ia potcoavele”. Și nu se poate spune că nu era convingător. Ba, în acei ani, zicala căpăta un „coeficient sporit de concretețe”: „invazia” tractoarelor dusese la o adevărată hecatombă în rândul cailor. „ - Este
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
năucit complet! Ba n-ai magneziu, ba ai, ba tu știi ce vrei, că eu nu mai înțeleg nimic. Ai îmbătrânit și te-ai prostit de tot. — N-am îmbătrânit deloc! La douăzeci și șase de ani tu mă consideri bătrân? — Douăzeci și șase?! Bine, douăzeci și șapte neîmpliniți... — Ești nebun de legat! Cum, douăzeci și șapte neîm pliniți? - se maimuțări ea -, când sunt numai treizeci de când suntem căsătoriți? A? Sau nici matematică de-asta de clasa a cincea nu mai
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
de clasa a cincea nu mai știi? — Care treizeci de ani? — Care au trecut. Când au trecut? — Când trec orice treizeci de ani. Știi ceva, dacă ai chef de glume proaste, eu mă duc să mă întind, că eu sunt bătrână, nu ca alții... Femeia dădu din cap spre el, se întoarse pe călcâie și dispăru. Căzu pe gânduri. Ce vorbe mai erau și astea? Treizeci de ani de căsnicie nu sunt tocmai ușor de trecut cu vederea. Cam sinistră gluma
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
mult? Deodată, cuprins de o îndoială înfiorătoare, își lovi obrajii cu palmele. Nu asta își dorise? Nu gândise el de capul lui? Nu asta fusese ce sperase în urma scandalului cu nevastă-sa? Fugi la oglindă și se uită înmărmurit. Era bătrân. Din calea-afară de bătrân. Cum nu crezuse vreodată că ar putea să ajungă. Era ciudat chiar și numai faptul că se recunoștea. Cât timp trecuse? Asta era, acum nu mai avea nici o îndoială. Veriga lipsă! TRENUL SPRE ALTUNDEVA Trenul scrâșni
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
Dumneavoastră doar să mă urmați îndeaproape. Calea vi se va arăta, veți recunoaște totul. Din nefericire, peste restul discuției între conte și Anna timpul a așternut perdeaua opacă a uitării. Fusese văzut trecând prin sat, vorbind Dumnezeu știe cu cine, bătrân și sărac, cu o traistă peticită. Firul se curmă brusc, ca tăiat de o mână aprigă. Scotocind totuși în sertarele vremii, toți cei neîncrezători ori mânați de îndrăzneală au putut să găsească dovada clară a acestei călătorii. Plecase în grabă
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]