1,583 matches
-
nou. Șerban își îndeasă perna pe cap și aruncă cartea de geografie spre telefon și începe să (țipe din răsputeri). Vulpea! Vulpea! Vulpea! Știu! Vulpea... fir-ar să fie de vulpe! PĂSĂRILE CĂLĂTOARE -scenetă Personajele: prezentatorul, Radu, Alma, rândunica, cucu, barza Prezentatorul: Dragi spectatori,vă întreb pe dat Anotimpurile le-ați învățat? Ei bine nu vă fie cu supărare, asta-i o problemă mare ce-n spectacolul nostru are căutare. Alina: Oare anul când începe? Să vedem cine se pricepe? Radu
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
gingașul ghiocel care anunță negreșit: Primăvara a sosit!” Alina: Oare vine singurel? Prezentator: Nicidecum, el aduce după sine, flori și gâze și albine Și aduce o scrisoare de la păsări călătoare. Care-anunță, că în zare vor să vie, rândunele, pițigoi, sturzi berze și cintezoi. Rândunica: Bun găsit! lată-ne, noi am sosit din alte zări de soare pline dar și pe-aici e cald și bine. Ș-apoi aici e casa noastră, și nu în zarea cea albastră. Cucu: Cu-cu, cu-
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
pe-aici e cald și bine. Ș-apoi aici e casa noastră, și nu în zarea cea albastră. Cucu: Cu-cu, cu-cu așa mă cheamă, Am căsuța în poiană. Îți cânt toată primavara Ba chiar cânt vesel și vara! Barza: Dar pe mine nu mă vezi? Îmi fac cuibul sus în zare Și-i învăț pe pui să zboare. Prezentator: 0 ce multă veselie, E-n poiană și-n câmpie! Zumzăit și ciripit Primăvară, bun venit! Trece iute primăvara și
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
pițigăiat, imnul austriac... Tatiana umbla orbecăind prin casă. Se fâțâia de ici-colo, mergând de la cuptor până la ușă, de la ușă până la masă, de la masă până la pat și Înapoi. Își făcea de lucru prin ogradă, hârșâindu-și pașii prin praf. Orbecăind, amenința berzele cu bastonul. Le lua drept ciori. „Crrr, le striga, duceți-vă la vărsătoare... Acolo veți găsi tot ce poftiți...“ Începea să confunde lucrurile. La Început, confundă masa cu scaunul, lingurile cu furculițele. Cuțitele cu pâinea. Sarea cu oțetul. Smântâna cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
insectele, ne metamorfozăm În insecte și adoptăm și modul lor de viață. Pe loc ne acoperim de cruste și elitre. Dacă ne interesează, de pildă, cum se comportă un cocostârc În vremea rutului (vizitatorul aruncă o privire spre cuibul de berze ce Încununa ca un turban stâlpul de telegraf din fața casei, unde se stătea o barză picior peste picior, clămpănind din ciocu-i lung, muiat parcă Într-o vopsea roșie ca sângele), ne metamorfozăm Într-un cocostârc și-l ajutăm să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
acoperim de cruste și elitre. Dacă ne interesează, de pildă, cum se comportă un cocostârc În vremea rutului (vizitatorul aruncă o privire spre cuibul de berze ce Încununa ca un turban stâlpul de telegraf din fața casei, unde se stătea o barză picior peste picior, clămpănind din ciocu-i lung, muiat parcă Într-o vopsea roșie ca sângele), ne metamorfozăm Într-un cocostârc și-l ajutăm să se Împerecheze... Și asta, cum să-ți spun, Într-o fracțiune de secundă. Cât ai clipi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
lume, care Încotro. Ce rost mai avea să păzești acum fâșia de pământ ce despărțea o țară de alta, dacă până și granița dintre viață și moarte fusese desființată!? Copiii nu se mai nășteau, În schimb se Înmulțiseră peste măsură berzele. Pe fiecare stâlp de telegraf era un cuib, pe fiecare horn, pe fiecare copac mai răsărit sau cumpănă rămasă În picioare. Clămpăneau din ciocurile lor lungi și roșii, acompaniind toaca și bătăile clopotelor ce vesteau sosirea vecerniei. În zori Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
lighioane, pe care le lepădau prin curți sau Își hrăneau pe acoperișuri progeniturile tot mai nesătule, ce creșteau văzând cu ochii. Puiau de trei ori pe vară, iar puii, la rândul lor, aduceau alți pui, astfel că satul colcăia de berze. Rămâneau până toamna târziu și abia viscolul le Îndemna să plece spre țări calde. Nu plecau Însă toate, unele rămâneau să ierneze În sat, stând cocârjate, cu ciocul Înfundat sub pene, pe acoperișurile ninse ale caselor, hrănindu-se cu fumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
chiar se Înarmaseră cu prăjini lungi, pe care le agitau pe ulițele satului, fălindu-se că vor dărâma rând pe rând toate cuiburile. Dar teama de incendii Îi făcea să dea Îndărăt. Din moși-strămoși se știa că de cuibul de barză nu ai voie să te atingi, altfel Îți ia casa foc. Berzele erau creaturi pașnice, dar răzbunătoare. Dacă le stricai cuibul, aduceau tăciuni aprinși În cioc și le aruncau pe acoperiș. Așa că oamenii preferară să suporte lighioanele pe care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
satului, fălindu-se că vor dărâma rând pe rând toate cuiburile. Dar teama de incendii Îi făcea să dea Îndărăt. Din moși-strămoși se știa că de cuibul de barză nu ai voie să te atingi, altfel Îți ia casa foc. Berzele erau creaturi pașnice, dar răzbunătoare. Dacă le stricai cuibul, aduceau tăciuni aprinși În cioc și le aruncau pe acoperiș. Așa că oamenii preferară să suporte lighioanele pe care le lepădau păsările prin curți și Închideau ochii la clămpăniturile pe care mulțimea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
un fel de preludiu la vreme de seară, privind cu teamă cuiburile mari cât niște anvelope de tractor ce acopereau În lung și În lat satul. Mulți Își aduceau aminte că, Înainte de colectivizare, satul fusese invadat de ciori. Acum veniseră berzele. Oare era acesta un semn de bun augur!? Nu cumva le punea din nou bunul Dumnezeu credința la Încercare!? Străinul venit din nu știu ce Îndepărtată galaxie Îi Îndrugase Mașei verzi și uscate despre trup și suflet și despre tot felul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Mașa nu știa cum și cât se Înmulțise lumea Înainte de potop, pe semne, Își zicea, că trebuia să se fi Înmulțit cum se Înmulțiseră ciorile Înainte de colectivizare, că nu mai Încăpeai În sat de ele, sau cum se Înmulțeau acum berzele, că a trebuit să trimită puhoi de apă ca să-i mai stârpească. Acum Însă nu mai era nevoie de nici un potop, În satul ei omenirea pierea de la sine. Se stingea ca un foc spuzit. Prin urmare, nu mai era nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
În fiecare an. În jurul ei oamenii se răreau Încetul cu Încetul. Dintre cei pe care-i cunoscuse În copilărie mai trăiau câțiva. Vremurile se schimbaseră și ele. Mai Întâi veniseră invazia de ciori și colectivizarea, apoi locul ciorilor Îl luară berzele. Pământul le-a fost confiscat și din nou restituit. Dar cine mai avea acum nevoie de pământ!? Satul Îmbătrânise. Livezile se acoperiseră de omizi, curțile de bălării. Bisericile căzuseră și ele În ruină. În locul ciorilor, pe câmp umblau acum fâlfâind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
și din nou restituit. Dar cine mai avea acum nevoie de pământ!? Satul Îmbătrânise. Livezile se acoperiseră de omizi, curțile de bălării. Bisericile căzuseră și ele În ruină. În locul ciorilor, pe câmp umblau acum fâlfâind din aripi și din poale berzele și notarii. Babulea Tatiana se ținea În urma lor, amenințându-i cu bastonul. Oare ce-o apucase pe Mașa să-și aducă aminte de toate aceste lucruri? Nu cumva bătrânețea sau moartea Îi dădeau și ei târcoale!? Mașa aruncă o privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
la orizont prinse contur, devenind roșie ca focul. Dinăuntrul grajdului răzbăteau behăiturile Evlampiei, urmate de lovituri de copite În podea. Găinile cârâiră, ascunzându-se printre mărăcini, iar rațele și gâștele stăteau cu gâturile Întinse În așteptare, sâsâind și măcăind ușor. Berzele Își mișcau În tăcere ciocurile roșii ce sclipeau În Întuneric ca niște cărbuni aprinși. O liniște nefirească se lăsase odată cu crepusculul peste Brodina și-mprejurimi. În casa Mașei se-ntunecă de-a binelea. - Ce lună-ngrozitoare, exclamă deodată gazda. - A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
alte galaxii, Mașa nu-și dădu seama că soarele trecuse de amiază. Norul roșu persista pe cer, astfel că lumina zilei se apropia de crepuscul, Învăluind Într-o ceață purpurie acoperișurile caselor și siluetele copacilor ce se profilau În zare. Berzele Își Întinseră gâturile privind cu Îngrijorare mulțimea de fulgere tăcute ce brăzdau Înălțimile. Clămpănitul lor straniu spărgea din când În când liniștea ce se Întinsese ca o umbră peste ulițele satului. - A sosit ora, spuse oaspetele cu privirea sa Întunecată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
coacăze ce mărgineau grădina. Celelalte păsări scoaseră și ele tot felul de sunete, căutându-și adăpost În șură. Mișcate de rafale puternice de vânt, clopotele bisericii Uspenia se tânguiră jalnic. Dangătele lor se sparseră-n ecouri, rostogoindu-se peste acoperișurile caselor. Berzele clămpăniră din ciocurile lungi, defăcându-și aripile largi, pregătite pentru zbor. Un stol imens de corbi se scurse dinspre apus, plutind În vârtejuri Întunecate peste ulițele satului, Învăluite Într-o liniște ciudată. O apăsare grea plutea În aer. O așteptare. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ai făcut, Îi spuse Ippolit, desfășurând cărțile de joc ca pe un evantai multicolor și aruncându-le În sus. În contact cu aerul, cărțile de joc luară foc. Amestecate cu bancnotele, zburau Învârtindu-se În aer. Purtându-le În cioc, berzele le duceau de pe un acoperiș pe altul, așezându-se pe hornuri, pe cupole. În curând, tot satul era Învâluit În vâlvătăi. Extraterestrul, urmat de șleahta lui ciudată, cântând din fluier, Înainta pe mijlocul uliței. Din fiecare casă ieșeau sosiile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
unde masterandul fu supus unui tratament destul de drastic - sedări cu neuroleptice și injecții cu hormoni... Aici, Oliver descoperi și alte adevăruri, căutând să pătrundă În intimitatea lor. Stând ore În șir Într-un picior, descoperi că adevărul cocostârc și adevărul barză, deși au ciocuri diferite și se hrănesc cu șerpi și broaște și clămpănesc la fel, constituie unul și același adevăr, care poate Îmbrăca, indiferent de anotimp sau oră, două forme: una masculină, alta feminină. Întinzându-se pe jos masterandul descoperi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
mulțime. Curând larma Începu să se mai potolească. Glasurile ce cântau la unison pierdură din avânt. Fiecare cânta acum În legea lui. Unii măcăiau ca rațele, alții sâsîiau, alții clămpăneau din limbă, scoțând sunete asemenătoare cele pe care le scot berzele În perioada lor de rut, unii behăiau, alții mugeau sau nechezau, părea ca Însăși Întreaga arcă a lui Noe, În care se adunaseră toate lighioanele pămîntului imediat după potop, să se fi vărsat la Corso. Glasul lui Bikinski trâmbiță de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
în șir, iar Zenobia mă acompania bătând numai cu două degete într-o mică tobă făcută dintr-o bucată de piele găsită pe apă, uscată la vânt și întinsă peste un ciot de lemn scobit; ciudatele ei ritmuri aminteau clămpănitul berzelor care se pregăteau să plece spre sud. Despre ceilalți nu mai știam nimic, poate că Petru rătăcea prin mlaștini (ultima trestie dinspre nord spunea că îl zărise trecând în direcția orașului); cât despre Iason, jignit de comportarea lui din timpul
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
a putut, intrarea scorburii; pentru asta i-am dat, ca răsplată, căciula; după care am pornit toți trei, eu cu Zenobia umăr la umăr, Dragoș în urma noastră, spre nord, în direcția orașului. În ziua aceea, în mlaștini, se întorceau ultimele berze. II Orașul 1. Când am ajuns la porțile orașului, ploua ca acum, adică turna cu găleata, rochia lungă a Zenobiei se târa greoaie prin noroi, încălțămintea ei de papură împroșca în dreapta și în stânga deși ea călca atât de ușor, abia
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
dedau la ciordeală. Nu, erau din soiul ălalalt, dintre țigăncile care răvășesc pădurile, comițând furtișaguri, însă numai de la sânul Mamei Natura: vindeau buchete de clopoței albi, adunați din pădure. Măi, Nae, ghioceii arată că începe să se desprimăvăreze. Vin, acuși, berzele, Năică... Se încălzește și drumul nostru spre Pământul Sfânt, fiindcă, pricepi și tu, măi bombălăule, că o să ne îndreptăm către sud, către miazăzi! De cald ce o să ne fie, o să ne aruncăm paltoanele de pe noi... Sau, mai bine, nu! Le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
pe altul, parcă le cădeau brațele ca un sul de hârtie, fâlfâiau, și mie mi-a trecut prin minte sau chiar am zis „uite, bărzoii!”, ca pe la patru-cinci ani, chiar dacă eram eu, cel de-acum, și-a apărut maică-mea, „berze, tolomacule...”. A crescut prețul mondial al petrolului. Avem un rating de țară nasol. Un urs coboară de-o săptămână lângă Brașov, își ia masa și dispare pe sub nasul sătenilor și vânătorilor. Localnicii spun că nu-i lucru curat. Paznicul unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
libertatea, de se rupeau norii ignorând anotimpurile; păduri de gratii creșteau până la cer. O grădină vară se învecina cu o grădină iarnă, fără ca florile să înghețe, fără ca țurțurii să pălească. O grădină toamna se învecina cu o grădină primăvara și barza își făcea cuib într-un morman de frunze uscate. La balamuc se întâmplă să fie toamnă în toate intențiile lui Dumnezeu. În grădina lui Petru, gratiile pocneau muguri; Petru culegea florile, cu grijă, fără să tulbure parfumul ferului forjat; Petru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]