KorAP: Find »[drukola/base=bibliografia & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...55 56 57 ...142 >

3,550 matches

Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404

asceți. Această asceză „civilă” se potrivește foarte bine cu motivul lealității față de societatea laică a vremii, motiv ce transformase Patimile martirilor din Acaunia într-o pătimire sui generis, așa cum am văzut mai sus (cf. vol. II, t. 1, p. 382). Bibliografie. Ediții: CSEL 31, 1894 (C. Wotke); De laude heremi, ed. S. Pricoco, Centro di Studi sull’Antico Cristianesimo, Catania, 1964; Il rifinto del mondo, ed. coordonată de S. Pricoco, BPat 16, 1990 (ibidem și bibliografia ulterioară). 4. Ilarie de Arles

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
discurs funebru rostit în 430. Pare să fi scris și omilii pentru sărbătorile de peste an, o explicație a simbolului creștin, multe scrisori și chiar poeme; toate s-au pierdut. Biografia lui Ilarie a fost scrisă de Honorat, episcop de Marsilia. Bibliografie. Ediții: SChr 235, 1977 (M.-D. Valentin); 404, 1995 (Vita Hilarii: P.-A. Jacob). în schimb, nu e sigur că a fost călugăr la Lerin Valerian, episcopul de Cimiez (Cemenelum), lîngă Marsilia, mort în jurul anului 460; Valerian a fost confundat

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
Epistolă către călugări privitoare la virtuțile și întocmirea doctrinei apostolice. Și el pare să fi fost adeptul unor doctrine semipelagiene, pe care le-a expus cu limpezime și simplitate, într-un stil foarte îngrijit, deprins la școala literară din Lerin. Bibliografie. Ediții: PL 52. Studii: C. Tibiletti, Valeriano di Cimiez e la teologia dei Maestri Provenzali, Aug. 22 (1982), pp. 513-532. 5. Salvian din Marsilia Personalitatea lui Salvian din Marsilia exprimă foarte bine teribilele încercări prin care trece creștinătatea occidentală, amenințată

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
exprimau într-un stil limpede sau elegant; această violență se transformă însă adesea în prolixitate și emfază. Educația sa retorică, cu siguranță foarte îngrijită, a evoluat așadar într-o direcție diferită de cea agreată de mediul cultural al vremii sale. Bibliografie. Ediții: CSEL 8, 1883 (F. Pauly); SChr 176, 1971; 220, 1975 (G. Lagarrigue). Traduceri: CTP 10, 1977 (E. Marotta). Studii: M. Pellegrino, Salviano di Marsiglia, Roma, 1940; S. Pricoco, „Un lerinese illustre: Salviano di Marsiglia”, în Siculorum Gymnasium, 29 (1976

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
a pildelor lui Solomon și a Ecclesiastului (Expositio mystica in Parabolas Salomonis et in Ecclesiastem), sub formă de „întrebări și răspunsuri” schimbate între autor și fratele său; opera a fost rezumată în secolul al XII-lea de Honorius din Autun. Bibliografie. Text: PL 53. 7. Vincențiu Vincențiu a fost preot la mănăstirea din Lerin pînă la sfîrșitul vieții sale, adică pînă prin 435. în 434 el a scris, sub pseudonimul Peregrinus, două Memoriale (Commonitoria); primul conținea probabil particularitățile esențiale prin care

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
Prosper să se ridice împotriva lui (cf. p. 000). Totuși, recent au fost descoperite unele Excerpta ale lui Vincențiu, adică un florilegiu de fragmente din Augustin cu subiecte trinitare și cristologice care trebuia să-i servească la combaterea lui Nestorie. Bibliografie. Texte: CChr.Lat 64, 1985 (R. Demeulenaere). 8. Faustus de Riez Originar din Britannia, născut probabil în primii ani ai secolului al V-lea, Faustus a ajuns la Lerin, la școala lui Honorat, în jurul anului 433, și a fost multă

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
retoric: una dintre caracteristicile acestuia constă în repetarea frecventă a unor fraze și sentințe proprii pe care autorul le consideră potrivite cu contextul; uneori, acest lucru face exprimarea greoaie și dăunează clarității raționamentului, mai ales în operele cu conținut teologic. Bibliografie. Ediții: CSEL 21, 1891 (A. Engelbrecht). Studii: lipsește un studiu global recent al operei lui Faustus; pentru un punct de vedere general: P. Courcelle, Les lettres grecques..., cit.; E.L. Fortin, Christianisme et culture philosophique au cinquième siècle. La querelle de

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
vedea. La sfatul lui Faustus, soția lui Ruricius, după zece ani de căsătorie, a decis să treacă la o viață castă, iar Ruricius s-a dedicat episcopatului de Limoges, unde a rămas din 485 pînă prin 507, anul morții sale. Bibliografie. Texte: CSEL 21, 1891 (A. Engelbrecht); CChr.Lat 64, 1985 (R. Demeulenaere). 9. Claudian Mamertus în chestiunea materialității sufletului, așa cum am văzut mai sus, Claudian Mamertus a polemizat cu Faustus de Riez. Născut probabil la Lyon, a fost multă vreme

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
care se accentua în mod inexorabil în acea epocă; în corespondența cu Sidonius Apollinaris se găsește și o altă scrisoare a lui Claudian, care i se adresează ca unui episcop în exercițiu; scriitorul a murit probabil în 473 sau 474. Bibliografie. CSEL 11, 1885 (A. Engelbrecht); P. Courcelle, Les lettres grecques..., cit.; E. Fortin, Christianisme et philosophie..., cit. 10. Alți literați din Gallia: Evagrie, Ghenadie, Iulian Pomerius O operă a lui Evagrie foarte răspîndită în Gallia este o scriere cu caracter

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
controverse cu mult anterioare, Dialogul dintre Iason și Papiscus, scris de Ariston de Pella, care a trăit în secolul al II-lea (cf. vol. I, p. 224). Evagrie nu se adresează atît evreilor, cît mai degrabă creștinilor atrași de iudaism. Bibliografie. Ediții: CChr.Lat 64, 1985 (R. Demeulenaere). Studii: F. Parente, La controversia tra Ebrei e Cristiani in Francia e in Spagna dal VI al XI secolo, Actele Congresului, Spoleto, 1980. La sfîrșitul secolului este activ Ghenadie din Marsilia, biograful care

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
dovezi luate din Apocalipsa Sfîntului Ioan care, potrivit unora, ar putea fi pseudoaugustiniana Expunere despre Apocalipsa Sfîntului Ioan, formată din optsprezece sau nouăsprezece omilii. în sfîrșit, merită amintită o Epistolă despre propria credință, trimisă Preafericitului Gelasie, episcop al orașului Roma. Bibliografie. Texte: De viris illustribus, TU 14, 1, Leipzig, 1896; PL 58 (De ecclesiasticis dogmatibus). Studii: S. Pricoco, Storia letteraria e storia ecclesiastica dal De viris illustribus di Girolamo a Gennadio, Facoltà di Lettere e Filosofia, Catania, 1979; Idem, „Storia ecclesiastica

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
în ansamblu, pare să respecte în mod mai riguros regulile parafrazei biblice, care e mult mai puțin liberă decît la Iuvencus. Acest lucru e în contrast și cu parafrazele biblice ale poeților următori, cum sînt Sedulius, Draconțiu, Avitus și Arator. Bibliografie. Ediție: CSEL 23, 1, 1891 (R. Peiper). Studii: J. Fontaine, Naissaince de la poésie..., cit. 2. Endelehius Severus Sanctus Endelehius, probabil prieten cu Paulinus de Nola și născut în Aquitania, nu e, cu siguranță, un mare poet. Compoziția numelui pare stranie

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
nu foarte lung, e constituit din treizeci și trei de stofe scrise în asclepiadic minor care se încheie cu un gliconic, adică un metru horațian. Cultura clasică, prezentă în imitațiile lui Vergiliu, Horațiu și Apuleius, e foarte vie în opera acestui poet. Bibliografie. Ediții: Anthologia Latina, I, 2, Teubner, Leipzig, 1906 (Fr. Bücheler, A. Riese). 3. Paulinus Nu știm prea multe despre un anume Paulinus care, într-o Epigramma în o sută zece hexametri, scrisă imediat după invazia vandalilor și a alanilor din

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
Vergiliu, poetul atinge un anumit nivel de precizie a exprimării. Se pare că acest Paulinus a trăit în Gallia Narbonensis - după unii, lîngă Pirinei, după alții, ar fi vorba de un epicop de Biterrae (Béziers), despre care ne vorbește Hidațiu. Bibliografie. Ediții: CSEL 16, 1, 1888 (C. Schenkl). Studii: J. Fontaine, Naissance de la poésie..., cit. 4. Claudius Marius Victorius De cu totul altă valoare, chiar dacă la fel de necunoscut, a fost Claudius Marius Victorius; după unii, numele este „Victor”, iar poetul ar fi

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
Și Fontaine crede că acest poem, opera unui retor care nu are încă deprinderea de a scrie versuri, este adesea greoi și obscur; structura operei nu e omogenă, ci e constituită din episoade diverse, cu caracter diferit, unite între ele. Bibliografie. Ediții: CChr.Lat 128, 1960 (P.F. Hovinger). Studii: J. Fontaine, Naissance de la poésie..., cit. 5. Orientius S-a născut în Aquitania și știm că era înaintat în vîrstă în jurul anului 440. Ghenadie nu vorbește despre el; ar putea fi identificat

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
e aproape. Folosirea modelelor clasice e foarte limitată; par cîteva reminiscențe din Prudentius. întîlnim și violări ale legilor metrice; rima este folosită frecvent. Lui Orientius i-au fost atribuite și alte scrieri minore, a căror autenticitate nu e totuși sigură. Bibliografie. Ediții: CSEL 16, 1, 1888 (C. Schenkl); C.A. Rapisarda, Centro di Studi sull’Antico Cristianesimo, Catania, 1958. Studii: J. Fontaine, Naissance de la poésie..., op. cit. 6. Paulinus din Pella Motive spirituale analoage conține și poemul scris de un autor din

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
lui Ausonius. Ruptura cu trecutul n-ar putea fi mai netă și mai evidentă. Prozodia și versificația sînt adesea defectuoase, deși el declară că îi imită, în afară de Vergiliu, și pe Ausonius, pe Paulinus de Nola și pe Claudius Marius Victorius. Bibliografie. Ediții: SChr 209, 1974 (C. Moussy); BPat 26, 1995 (A. Marcone). Studii: P. Courcelle, Histoire littéraire des grandes invasions germaniques..., cit.; F. Della Corte, „L’ordinamento degli opuscula di Ausonio”, în Rivista di cultura classica e medioevale, 2 (1960), pp.

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
al lui Vergiliu și Ovidiu, al lui Iuvencus și Sedulius, el scrie o poezie prolixă și emfatică, repetitivă; Fontaine observă că insuccesul său se datorează faptului că a rescris în versuri un text în proză de o valoare mult superioară. Bibliografie. Ediții: CSEL 16, 1, 1888 (M. Petschenig). Studii: J. Fontaine, Naissance de la poésie..., cit. 8. Sidonius Apollinaris Figura lui Gaius Sollius Modestus Apollinaris Sidonius ne este mai bine cunoscută în comparație cu a poeților galici precedenți, iar producția sa poetică, mai vastă

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
să înnoiască expresivitatea limbii, dar totul se consumă în acest joc al artificiilor. Potrivit unei informații a cărei interpretare este incertă, Sidonius ar fi revăzut și o traducere latină, deja existentă, a Vieții lui Apollonios din Tyana, scrisă de Filostrat. Bibliografie. Ediții: MGH, Auct. Antiquiss. 8, Berolini, 1887 (Chr. Luetjohann, Fr. Leo, Th. Mommsen); Teubner, Leipzig, 1895 (P. Mohr); CUF, Les Belles Lettres, I, 1960 (Poèmes: A. Loyen); II-III, 1970 (A. Loyen); Carmen 22. Einleitung Text u. Kommentar von N. Delhey

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
ereziile, demonstrează că nu cunoaște controversele cristologice, foarte vii în secolul al V-lea, cel puțin cu cîțiva ani înainte de Conciliul de la Efes din 431. Aponius făcea probabil parte din cercurile papale, deoarece subliniază în repetate rînduri primatul lui Petru. Bibliografie. Texte: CChr.Lat 19, 1986 (B. de Vregille et L. Neyrand) 2. Arnobiu cel Tînăr Din același mediu cultural provine probabil o altă personalitate, poate cel mai important scriitor creștin din Italia secolului al V-lea, Arnobiu, numit „cel Tînăr

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
Cartea către Gregoria (Liber ad Gregoriam), o doamnă de la curtea imperială care, fiind în conflict cu soțul său, îi solicitase lui Arnobiu o consolare spirituală: acesta, amintindu-i de femeile sfinte de odinioară, îi recomandă să fie răbdătoare și generoasă. Bibliografie. Texte: CChr.Lat 25-25A, 1990-1992 (K.D. Daur); Arnobio il Giovane, Disputa tra Arnobio e Serapion, Corona Patrum 14, SEI, Torino, 1993 (F. Gori); pentru Predestinatul: PL 53. 3. Leon cel Mare Mediul cultural roman a fost dominat de marea personalitate

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
Din acest motiv, Batiffol a subliniat substanțiala lipsă de noutate a gîndirii sale; de altfel, după cum am spus, Leon voia mai ales să impună linia ortodoxă și tradițională a Bisericii, și nu s-o aprofundeze sau să elaboreze una nouă. Bibliografie. Ediții: CChr.Lat 138-138A, 1973 (A. Chauvasse); SChr 22 bis, 19642 (intr. D.J. Leclercq; traduction et notes D.R. Dolle); 49 bis, 19692 (D.R. Dolle); 200, 1973 (A. Dolle); Omilie. Lettere di San Leone Magno, ediție îngrijită de T. Mariucci, UTET

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
a unei retorici insistente, rod al unei educații îngrijite. în mod straniu, însă, Ghenadie, care e atît de bine informat în privința contemporanilor săi, chiar și a celor mai puțin valoroși, ignoră complet existența și producția literară a lui Petru Hrisologul. Bibliografie. Ediții: CChr.Lat 24, 1975; 24A, 1981; 24B, 1982 (A. Olivar). Traduceri: CTP 12, 19902 (M. Spinelli). Alături de cei mai importanți scriitori din cercurile de la Roma - mai precis, din preajma papei - în Italia secolului al V-lea activează și personaje evident

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
după exemplul imnurilor ambroziene; e un acrostih format din douăzeci și trei de strofe, ale căror prime litere sînt în ordine alfabetică. Acest imn, denumit adesea prin citarea primului vers (A solis ortus cardine), s-a bucurat de mare succes. Bibliografie. Ediții: CSEL 10, 1885 (J. Huemer). Studii: J. Fontaine, Naissance de la poésie..., cit.; C.P.E. Springer, The Gospel as Epic in Late Antiquity. The Paschale Carmen of Sedulius, Brill, Leiden, 1988. 6. Merobaude Merită să fie amintit pe scurt și poetul

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
lui Cristos (Laus Christi), compus din treizeci de hexametri. Merobaude apare ca un imitator al lui Claudianus, care a scris un poem Despre Mîntuitor (De salvatore) și a fost, la rîndul său, imitat de Draconțiu în Laudele Domnului (p. 000). Bibliografie. Ediții: MGH, Auctores Antiquiss. 14, 1905 (Fr. Vollmer). Studii: M. Mazza, „Merobaude. Poesia e politica nella tarda antichità”, în ***, La poesia tardoantica..., cit., pp. 379-430. Capitolul XV Literatura din regatele romano-barbare din Occident Indicăm prin acest titlu global și generic

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]