2,247 matches
-
păcatului -, atunci cum ar fi calificat tata viața mea sexuală? Erotoman, dar la fel de bine ministrant la biserică. M-ar fi tratat drept un pervers care nu merita altceva decît o castrare chirurgicală. Parcă Îl văd vorbind despre Bergman cu dispreț, bietul Bergman În drum spre iad pe calea erotomaniei. Se Întorcea de la o reuniune la care niște critici de cinema trebuiau să aleagă cel mai bun film al anului: „Înțelegi, cînd am văzut că Bergman beneficia de multe voturi, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
evoca licoarea seminală a lui Iisus mă face să tremur. Să nu confundăm inimă și testicule. Lancea centurionului de pe Golgota străpunge ventriculele lui Hristos pe cruce, pe cînd limba Barbarei mele nu linge la hotel Crillon decît testiculele pe care bietul de mine le duce! Va fi tata sensibil la această trudă asupra asonanțelor și aliterațiilor? Va aprecia el cum se cuvine variațiile mele vocalice subliniate printr-un paralelism consonantic? Va Înțelege el oare că eu mențineam tradiția acelor poeți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
colivie, papagali, canari, sticleți, mierle, și bineînțeles pești de acvariu, mai ales dacă sunt tropicali, din cei care au exces de aripioare, dar nu pisici, câini cu atât mai puțin, asta ar mai lipsi, să-l lăsăm din nou pe bietul Găsit în părăsire, o dată i-a ajuns, în clipa aceea în gândurile lui Cipriano Algor reuși să se introducă imaginea Isaurei Estudiosa lângă zidul cimitirului, apoi cu urciorul în brațe, dar, așa cum a apărut, a trebuit să dispară, în față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
a nepotrivirilor, va spune că sigur mai sunt și alții care ar vrea să primească animalul, dar știm și că cealaltă jumătate va dori cu toată puterea să nu câștige prima, Cum le merge cu amorul, întrebă Marçal, Biata Isaura, bietul tata, De ce spui biata Isaura, bietul tata, Pentru că e clar că ea l-ar vrea, dar nu reușește să treacă peste bariera pe care el a ridicat-o, Și el, El, e din nou povestea cu cele două jumătăți, una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
mai sunt și alții care ar vrea să primească animalul, dar știm și că cealaltă jumătate va dori cu toată puterea să nu câștige prima, Cum le merge cu amorul, întrebă Marçal, Biata Isaura, bietul tata, De ce spui biata Isaura, bietul tata, Pentru că e clar că ea l-ar vrea, dar nu reușește să treacă peste bariera pe care el a ridicat-o, Și el, El, e din nou povestea cu cele două jumătăți, una probabil nu se gândește decât la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ar fi trebuit s-o ia de braț, s-o aducă la olărie, să intre acolo unde lucra tatăl, să spună, A venit, și apoi să închidă ușa și să-i lase înăuntru până când ar fi putut vorbi, de vreme ce tăcerile, bieții de ei, nu sunt altceva decât tăcere, nimeni nu ignoră că, de multe ori, chiar și cele care au părut elocvente au dat prilejul, cu consecințe dintre cele mai serioase și uneori fatale, unor interpretări greșite. Suntem prea temători, prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
reușit să scap de ea. Îmi ascundeam orice calitate și îmi plângeam în gura mare defectele. Și ce simplu au mers apoi toate! Doctorii se emoționau și roșeau de plăcere de câte ori le arătam profundul meu respect și marea mea admirație. Bieții de ei. Cât erau ei de psihiatri n-au rezistat lingușirilor unui băiețandru. În scurtă vreme i-am cucerit și nu mai conteneau să se minuneze: „Și ce bine desenează, altul în jocul lui și-ar fi luat nasul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de ani și chiar în ziua respectivă, curat ghinion! sau semn al destinului! i-a căzut sub ochi o frază fatală. Fraza suna astfel: „Dacă n-ai reușit să devii celebru până la douăzeci și opt de ani trebuie să renunți la glorie”. Bietul Dodo s-a consolat să rămână cu femeile. Le-a iubit mai departe și a cântat cu degetele pe carnea lor muzica dulce a dragostei, înăbușindu-și în această plăcere decepțiile pentru gloria pierdută. Până când femeile au luat-o, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
lor muzica dulce a dragostei, înăbușindu-și în această plăcere decepțiile pentru gloria pierdută. Până când femeile au luat-o, ca și în cazul meu, pe urma gloriei. L-au părăsit și ele. Atunci Dodo s-a angajat la un restaurant. Bietul Dodo. Ca un papagal...” De ce ca un papagal, n-am înțeles. Anton fusese judecător. Cum auzea de o ceartă se și înființa. Punea întrebări, cerea lămuriri, vroia să-și formeze o părere. Îi plăcea să-și aducă aminte câte fleacuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
te temi de moartea lui, cum te temeai înainte de viața lui. Și zici la fel: cum, tocmai acum când...? În cazul ăsta mereu suntem inoportuni, trăim într-o continuă inoportunitate, toată viața noastră nu e decât un șir de inoportunități... Bietul Dinu. Aproape paralizat de frică, a încercat o ultimă ieșire din această discuție. — Așa ai fost tu totdeauna. Ai bravat. Psihiatrul uitase că astfel mă ațâța. Am sărit ca ars. — Am bravat? Dimpotrivă, am fost mai modest decât trebuia. Le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
rămâne, domesticit de guzgani... De cum ies din ascunzătorile lor, guzganii îmi pândesc răsuflarea, mă caută, ar vrea să mă atingă. Mă întreb chiar ce vor face fără mine. Nopțile lor vor rămâne pustii. Fără un scop. Nu vor mai ști, bieții, încotro să se îndrepte. Le va lipsi trupul meu, farul lor. Cred că vor sfârși prin a se devora între ei. Dar nu pot să rămân aici o veșnicie. Nu vreau o moarte de guzgan. Asta mă ajută să aștept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de altă parte, dacă le luai literal, cele două manifeste erau o acumulare de absurdități, de enigme, de contradicții. Deci nu puteau spune ceea ce spuneau În aparență, și apoi nu erau nici un apel la vreo reformă spirituală profundă, nici istoria bietului Christian Rosencreutz. Erau un mesaj cu cheie ce trebuia citit prin suprapunerea unei grile, iar o grilă lasă libere anumite spații și acoperă altele. Ca și mesajul cifrat din Provins, unde contau numai inițialele. Eu nu aveam o grilă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Casablanca, neotemplierismul iezuit considera de nimic invenția lor, iar Luchet era trimis pe post de killer ca să expulzeze toate grupurile care nu erau de orientare baconiană. Însă În felul ăsta trebuia să ținem cont de un alt fapt, pe care bietul Agliè nu și-l putea lua În sarcină. De ce oare de Maistre, care era omul iezuiților, chiar cu șapte ani mai Înainte ca marchizul de Luchet să apară, se dusese la Wilhelmsbad să semene zâzanie printre neo-templieri? „Neotemplierismul mergea bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
capul să-și cifreze fleacurile lui, s-a mai distrat Încă o dată dând dracului, cifrat, ceea ce făcea. Dar cum nu era lipsit de istețime, te rog să observi că fiecare dintre cele trei mesaje are treizeci și șase de litere. Bietul meu Pim, Ingolf se juca, și el, ca și voi, iar imbecilul ăla de colonel l-a luat În serios. „Și atunci de ce Ingolf a dispărut?“ „Cine-ți spune că l-au asasinat? Ingolf era sătul să mai stea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Belbo, se duse cât colo, În timp ce, În virtutea aceleiași Împingeri, Pendulul Începea o oscilare rapidă și violentă, smulgându-și și victima odată cu sine. Funia se Întinsese sub greutatea sferei și se Înfășurase, de data aceasta strânsă ca un laț, În jurul gâtului bietului meu prieten, proiectat În aer, atârnând de-a lungul firului Pendulului și, zburând deodată către extremitatea de răsărit a corului, acum se Întorcea Îndărăt, lipsit de viață (sper), În direcția mea. Mulțimea, călcându-se În picioare, se retrăsese din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
față destinele pământești 54. Prințul tenebrelor 55. Numesc teatru 56. Prinse să sune din trâmbița strălucitoare 57. De fiecare al treilea arbore era atârnat un felinar 58. E alchimia o târfă castă 59. Și iau naștere astfel de monștri 60. Bietul prost! 61. Această Lână de Aur 62. Considerăm drept societăți druidice 63. La ce te face să te gândești peștele acela? 8. TIFERET 64. A visa un oraș necunoscut 65. O structură de șase metri lățime 66. Dacă ipoteza noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
tata? Fran putea să-și închipuie starea de deznădejde și confuzie prin care trecuse tatăl ei. — O să se obișnuiască cu timpul. Tonul defensiv al maică-sii fu un răspuns suficient. — Nu i-a plăcut deloc, nu-i așa? Oh, Doamne, bietul tata, nici nu pot să mă gândesc la asta. Cum rămâne cu Biata de Mine? Eu sunt cea care trebuie să aibă grija lui. De ce nu te gândești și la biata de mine? Fran nu-i putu spune maică-sii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
răsări în minte chipul lui Ralph Tyler, tatăl Francescăi. Era trist că se îmbolnăvise atât de brusc. Fusese întotdeauna un bărbat foarte atrăgător, chiar dacă dificil, dar, ea avea o slăbiciune pentru persoanele dedicate, care aveau un scop în viață. Spre deosebire de bietul Harry, soțul pe care-l iubise, dar pe care-l ținuse cu totul sub papuc. Îi trecu prin minte un gând înfiorător. Dacă ar fi fost bolnavă, oare Laurence ar fi internat-o și pe ea în graba mare într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
tata. Sigur, draga mea, Camilla scuturându-și părul alb, îngrijit, tuns cu atâta dichis încât îi crea complexe lui Fran, deși de fiecare dată când o sun pare să fie plecată la o partidă de bridge. Apropo, ce mai face bietul taică-tău? Nota ușoară de dezgust din glasul ei dădea impresia că taică-său suferea de o formă mai blândă de lepră. — Ei bine, de fapt, trebuie să discut cu Laurence despre asta. Tawny Beeches nu e o alegere bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
niște soldați; Scris-cititul ne învață, Voi un nume să le dați. Fără seama să ne dăm (La compuneri mai ales), Chiar de foamea nu dă ghes, Câte una mai mâncăm. Vreau să-mi spuneți, așadar, Ce e un...? Numai Ionică, bietul, N-a-nvățat nici... Ce nume-ar putea să poarte Cel care nu știe...? Se învață, bunăoară, Chiar în clasa-ntâi... De la A până la Z, Știe-ntregul... Cine știe alfabetul Poate descifra... Secretul Alfabetul nici nu-l știe, Dar el
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
pp. 41-48), Nicolae Manolescu demontează sagace prejudecata clasicizantă: „Cînd spunînd cuiva te iubesc! ni se răspunde șapte, am înțeles că universul a început să se desfacă”, scrie G. Călinescu într-o „cronică a optimistului”, consacrată „Abstracționismului muzical”. Vasăzică, pentru autorul Bietului Ioanide, abstracționismul — în muzică, în pictură, în teatru — este o încălcare a legilor realului, spre deosebire de realism, care ar consta în respectarea lor”. În numele acestei concepții, G. Călinescu admite, în principiu, „absurdul” literaturii lui Urmuz și Eugène Ionesco, dar le respinge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
străin, o să ne fie mai ușor, răspunse Endō în timp ce vâra gloanțe în încărcătorul pistolului pe care-l ținea în mână. Magazinele de pe stradă, văzute din mașină, păreau doar niște pete de lumină. Nimeni nu și-ar fi putut imagina că bietul Gaston era în mașină și tremura de frică. Intenționase să bea doar un pahar dar, ca de obicei, nu a fost în stare să se mai oprească. Împreună cu colegul său, Iijima, Takamori a luat la rând Otafuku, Hiroshichan, Hotta și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
te-ar încânta mai mult acum decât să faci pe eroul și să pleci tu însuți în căutarea lui Gaston și a lui Endō. Takamori nu răspunse. — Ăsta nu-i un roman polițist, frate. Ești prost dacă-ți închipui că bietul Gaston o să fie în stare să schimbe gândurile unui ucigaș și să-l facă să se îndrepte. Luat tare de sora lui, Takamori și-a umezit buzele cu limba. Se simțea stânjenit. — În loc să faci aici pe eroul, mai bine roagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și privea în gol în direcția lor. Casca lui albă strălucea în lumina soarelui. Gaston n-avea decât să deschidă geamul și să strige, dar i-a zburat pe dinaintea ochilor imaginea jalnică a lui Endō, chinuit de accesele de tuse. „Bietul Endō“, gândi el. „Nu pot să-l părăsesc.“ Polițistul a călcat pe accelerație și a dispărut. Endō apăru în cele din urmă, clipind din ochi din cauza soarelui puternic. — Cum a mers? — Mi-am schimbat vocea la telefon și a căzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
-i facă o surpriză plăcută lui Higurashitei, dar acum ascultau ca trăsniți ce le spunea bătrânul. Gaston, care auzise totul, a ieșit din ascunzătoare. Îi venea să plângă. Ceilalți nu îl puteau privi în ochi. — Napoleon-san, câine-san! strigă îndurerat Gaston. Bietul Napoleon. — Să nu ne pierdem speranțele, Gas. De obicei țin câinii cel puțin trei zile. Poate îl mai putem salva. — Unde? Unde? Când i-a spus Higurashitei unde se țin câinii, Gaston a și sărit: — Mă duc acolo. Acum. I-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]