KorAP: Find »[drukola/base=bizantin & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...55 56 57 ...325 >

8,109 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

a întrerupt cu totul-flota bizantină a menținut puncte de sprijin și control la gurile Dunării. Aceasta înseamnă că legăturile dintre populația romanică (românească) din nord și Imperiu n-au încetat, efectiv, niciodată. Pe de altă parte, criza gravă din istoria bizantină, social-politică și religioasă, din secolele VII-IX (602-867), a avut ecou în Europa de sud-est și la Dunărea de Jos. Populația autohtonă (romanică) de la Dunăre și Carpați era antrenată cu produsele sale în relațiile de schimb-grânele, animalele, pieile, mierea și ceara

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pătrundea în nordul Dunării o serie de produse (mărfuri) bizantine: ceramică superioară (amfore), podoabe de aur și argint, țesături fine, arme, obiecte bisericești. În secolul al X-lea, pe artera economică a Dunării de Jos circulau mărfuri renumite. Circulația monedei bizantine acoperea o arie largă, Dobrogea, linia Dunării, Banat, sudul Moldovei, Transilvania. S-a descoperit un singur tezaur ce cuprindea o monedă de argint și 33 piese de bronz, din secolul X (945), în localitatea Cleja (jud. Bacău). În Banat, la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
descoperirile monetare duc la concluzia că viața societății locale, carpato-dunăreano-pontice, s-a desfășurat, în secolele VII-X, în cadrul unei economii de tip rural, bazată pe schimbul în natură. Între anii 700-741, monedele lipsesc, însă, după 741, ele reapar, mai ales monede bizantine de bronz, expresie a legăturilor economice cu Imperiul și a unei circulații monetare adaptate la nevoile unui comerț mărunt al populației autohtone. Dar, în secolul al X-lea, o dată cu revenirea Imperiului, comerțul se amplifică iar circulația monetară este mai vie

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
al populației autohtone. Dar, în secolul al X-lea, o dată cu revenirea Imperiului, comerțul se amplifică iar circulația monetară este mai vie. În a doua jumătate a secolului al VII-lea și prima jumătate a secolului al VIII-lea, circulația monetară bizantină s-a întrerupt aproape cu totul, ca urmare a instalării slavilor și a constituirii statului bulgar, în sudul Dunării, dar și a dificultăților interne ale Bizanțului.8 Structurile sociale. Obștea sătească teritorială În spațiul locuit de români-Carpați, Dunăre și Mare-este

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de piatră fasonate și cărămizi-precum cetatea de la Slon (jud. Prahova) și cetăți cu ziduri din blocuri de piatră legate între ele cu scoabe de fier, precum cetatea de la Moldovenești (jud. Cluj)-aceasta fiind identică ca formă și dimensiuni cu cetatea bizantină de la Păcuiul lui Soare. Aceste tipuri de fortificații, care devin tot mai puternice și mai vaste, ca suprafață, presupun o stratificare socială și putere economică, militară și politică mare. Primele formațiuni statale, menționate în secolul al X-lea, în arealul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
o idee de stat, care a acoperit în Balcani orice perpetuare romanică și orice urmă românească" (Iorga).1 Migrația slavilor Informațiile izvoarelor scrise despre slavi, din secolele VI-VII, sunt numeroase dar incomplete. Astfel de informații ne-au dat istoricii bizantini Procopius din Caesarea, Iordanes, Mauricius, Teophilact Simocata, Theophanes, Ioan din Efes, aceștia fiind multă vreme singurele surse pentru reconstituirea istoriei migrațiilor slave. Pe de altă parte, cercetările arheologice din ultima jumătate de secol au adus date noi cu privire la pătrunderea și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
perioada menționată, grupuri de slavi încep să se infiltreze în regiunile de la răsărit de Carpați sau în estul Câmpiei Munteniei, împreună cu alte grupuri nomade.2 Alianța slavilor cu unele popoare nomade din zonele de silvostepă a făcut ca unii istorici bizantini să-i confunde cu nomazii-de pildă, Procopius din Caesarea. Dar slavii nu erau nomazi, ci o populație sedentară ce se ocupa cu creșterea vitelor mari. Din a doua jumătate a secolului al VI-lea, izvoarele scrise bizantine vorbesc despre atacuri

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ca unii istorici bizantini să-i confunde cu nomazii-de pildă, Procopius din Caesarea. Dar slavii nu erau nomazi, ci o populație sedentară ce se ocupa cu creșterea vitelor mari. Din a doua jumătate a secolului al VI-lea, izvoarele scrise bizantine vorbesc despre atacuri frecvente ale slavilor, singuri sau împreună cu alte populații. De la scriitorii antici deținem informații importante despre slavi. Pentru apărarea limesului Dunării s-au construit fortificații noi, s-au adus trupe numeroase, iar armata bizantină a trecut în nordul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
VI-lea, izvoarele scrise bizantine vorbesc despre atacuri frecvente ale slavilor, singuri sau împreună cu alte populații. De la scriitorii antici deținem informații importante despre slavi. Pentru apărarea limesului Dunării s-au construit fortificații noi, s-au adus trupe numeroase, iar armata bizantină a trecut în nordul Dunării. La începutul domniei lui Justinian (527-565), generalii Baudarius și Iustinus poartă lupte cu slavii și "hunii" (avarii) care se așezaseră nu demult în nordul Dunării, "nu departe de țărm". Astfel, în anul 530, generalul bizantin

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
se stabili în sudul Dunării a silit Bizanțul să ia noi măsuri de apărare. În anul 592, generalul Priscus trecea Dunărea în nord, unde angaja mai multe lupte cu sclavinii, conduși de Ardagast și Musokios. În 594, o nouă expediție bizantină în nordul Dunării, condusă de Priscus, unde sunt angajate lupte cu slavii, fiind silit să ierneze în nord (conform Theophanes).3 În 596, sclavinii pătrund din nou în sudul Dunării, dar sunt învinși de generalul Petrus, care trece Dunărea și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
al VII-lea, în comparație cu cele din perioada anterioară. Izvoarele scrise referitoare la slavi ne oferă și date despre modul lor de trai, felul de a lupta, credințele lor. Cu privire la prezența slavilor în regiunile carpato-dunărene, trebuie precizat că deși izvoarele scrise bizantine îi menționează aici, încă de la începutul secolului al VI-lea (Pseudo-Caesarius), cercetările arheologice nu au dus la descoperirea unor vestigii slave certe înainte de mijlocul secolului al VI-lea. O explicație posibilă ar fi că, în prima jumătate a acestui secol

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de Nistru, unde reveneau după atac, ei, practic, nu erau instalați în nordul Dunării. Nici prezența unor grupuri de slavi neînarmați, pașnici, din prima jumătate a secolului al VI-lea, nu este atestată arheologic. Numai în jurul lui 550, izvoarele scrise bizantine vorbesc despre o așezare reală a slavilor în nordul Dunării de Jos. Astfel, Procopius specifică că "sclavinii își au sălașurile dincolo de Dunăre, nu departe de țărm".4 Dar precizări importante în legătură cu prezența reală a slavilor în regiunile carpato-dunărene au adus

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Coroteni (jud. Vrancea), în Moldova, și la Sărata-Monteoru (jud. Buzău), București-Militari, Dulceanca și Radovanu (jud. Teleorman), Șirna (jud. Prahova) și Băleni (jud. Dâmbovița), în Muntenia.5 Urmele slave sunt reduse numeric și asociate cu cele autohtone, majoritare, și cu importuri bizantine. Cele mai caracteristice materiale arheologioce slave sunt cele ceramice. Civilizația slavă a secolelor VI-VII este destul de eterogenă în regiunile extra-carpatice, în unele obiective predomină elementele autohtone, în altele cele slave. În ciuda cercetărilor efectuate în spațiul carpato-danubiano-pontic, până acum nu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a secolelor VI-VII este destul de eterogenă în regiunile extra-carpatice, în unele obiective predomină elementele autohtone, în altele cele slave. În ciuda cercetărilor efectuate în spațiul carpato-danubiano-pontic, până acum nu s-au descoperit obiective slave pure, necontaminate de elemente romanice sau bizantine. Concluzia este că nu se poate vorbi despre existența unor așezări slave de sine-stătătoare, în secolele VI-VII. Slavii rămași definitiv la nordul Dunării, după 602, influențați puternic de civilizația și structurile social-economice ale romanicilor autohtoni, mai numeroși, s-au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sau mici, conduse de un șef militar (Ardagast). Temelia structurii sociale a obștilor sătești slave o reprezenta familia patriarhală slavii trăiau încă în faza relațiilor gentilice. Ca urmare a contactelor (legăturilor) cu populația romanică din regiunea carpato-dunăreană și cu civilizația bizantină, slavii au primit numeroase influențe. Slavii, atât cei din nordul Dunării cât și cei din sud, după 602, în cursul secolului al VII-lea, au cunoscut un proces amplu de asimilare etnolingvistică, ca participanți la constituirea unei noi sinteze culturale

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Însă pe slavii mai noi (cei din secolul al V-lea), îi întâlnim mai ales la vaduri, de-a lungul drumurilor care duc la Bizanț-dar ei nu intenționau încă să se așeze în Imperiu, necerând statutul de "foederati". Un izvor bizantin scrie: "sclavii (slavii), cărora li se zice și avari". La Suidas, definiția slavilor este încă " poporul de dincolo de Istru", în nordul Dunării, iar Iordanes așează pe sclavini la nord de Dunăre și pe anți îi situează la răsărit, dincolo de Nistru

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
slavilor. Mai concret, slavii sudici sunt cei care au venit în contact cu daco-romanii și au lăsat urme în istoria și limba noastră. Cea mai veche știre despre prezența slavilor la Dunărea de Jos este din anul 525, când scriitorul bizantin Pseudo-Caesarius vorbește despre "sclavenii danubieni și răutățile lor". În aceeași vreme, în prima jumătate a secolului al VI-lea, Iordanes scrie: "neamul nenumărat al venezilor (slavi) locuiește pe un teritoriu nemăsurat, ce se întinde de la Noviodunum (Isaccea) și Lacul Mursia

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
stâng al Dunării" (Iorga). Astfel, elementele romanice erau acolo unde mai târziu "potopul slav" a înecat totul, adică a acoperit cu deprinderea unei limbi noi pe locuitorii care nu mai arătau interes pentru administrația imperială și istoria romană. Un izvor bizantin, Pseudo-Caesarius prezintă față în față pe "sclavini" și physoniți, numiți și "danubiți", aceștia fiind acei "fossatensi"-"oameni din sate", adică vechii localnici romanici. În acest fel, după o vreme, cercetarea mai atentă a incidentului "torna, torna fratre", din 579, face

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
oșteni, numite voievozi. Colonizările slave se făceau de către comunitate (obște), o așezare întemeiată de o mare familie care folosea pământul în comun, încât obștea gentilică se transformă acum în obște teritorială (sătească), ca la români. În acest sens, și istoricul bizantin Procopius (secolul VI) spune despre slavi că erau oameni care nu se supun nimănui-ei alcătuiau o "democrație militară", adică comunități de arme cu căpetenii alese de adunarea oștenilor (voievozi).12 Slavii de la începuturi (secolele V-VI), cei dinainte de creștinarea lor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
au găsit aici un substrat de populație romanică-numele traco-latine de orașe și râuri păstrate în limba bulgară până azi o dovedește o dată în plus. Dovezi directe de limbă romanică între Haemus și Dunăre, în vremea năvălirii slavilor, avem în cronicile bizantine, la Theofilact Simocattes și Theophanes, precum episodul "torna, torna fratre", amintit și de Iorga (vezi mai sus). În armata romană a împăratului Mauriciu, comenzile se dădeau în limba latină deoarece armata de la Dunăre era recrutată dintre locuitorii de limbă latină

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în sudul Dunării, apoi mutați în Italia. Așadar, la începutul secolului al VII-lea, se părea că o nouă ordine, definitivă, s-a constituit, cu redobândirea malului stâng (nordic) al Dunării și cu puternica organizare a Dalmației romane-avem o dominație bizantină permanentă peste râu, pe ambele maluri. Se pare că Imperiul, mai ales după cedarea provinciei către bulgari (vezi mai jos), a operat o adevărată strămutare pe malul stâng a așezărilor sale, pentru a fi și mai departe stăpân peste Dunăre

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
până când slavii au dispărut în mijlocul lor. Acest tablou, zugrăvit de unii istorici, este atrăgător, aproape idilic, dar nu corespunde adevărului. Slavii n-au fost, ca popor păgân, cuceritor, mai blânzi decât alte neamuri barbare ce au năvălit în Dacia. Istoricii bizantini ne înfățișează, realist, grozăvia prădăciunilor slave în sudul Dunării: orașe întregi măcelărite, robi, cei care nu puteau fi luați erau uciși, ofițeri și soldați bizantini, căzuți prizonieri, erau torturați. Așadar, slavii n-au venit în Dacia cu intenții pașnice, ca

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
popor păgân, cuceritor, mai blânzi decât alte neamuri barbare ce au năvălit în Dacia. Istoricii bizantini ne înfățișează, realist, grozăvia prădăciunilor slave în sudul Dunării: orașe întregi măcelărite, robi, cei care nu puteau fi luați erau uciși, ofițeri și soldați bizantini, căzuți prizonieri, erau torturați. Așadar, slavii n-au venit în Dacia cu intenții pașnice, ca o populație liniștită, dimpotrivă, ei s-au manifestat ca niște cuceritori semeți, mândri față de alte neamuri. Ei răspund avarilor care le-au cerut să se

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
numită "Onglu", în Bugeac, sudul Basarabiei. Așezarea grupului "bulgar" al masei hune în Basarabia de sud a găsit acolo amintiri romanice. Ei locuiau acolo în corturi, în acel Bugeac, de unde "ies și spurcă regiunile vecine Dunării", cum se exprimă cronicarii bizantini. S-au ivit neînțelegeri cu bizantinii-flota imperială i-a atacat deasupra Deltei și de pe uscat, prin Sciția Mică. Însă bulgarii, deși asediați de bizantini, au reușit să treacă Dunărea pe la Noviodunum (Isaccea) și au înaintat prădând până în sudul Dobrogei, în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
arab Edrisi. Pe aceste locuri, se vor dezvolta centrele stăpânirii bulgare din Sciția (Dobrogea), Pliska, apoi Preslav.4 În momentul așezării lor, în 679, bulgarii își subordonează "Uniunea celor șapte triburi slave" cărora le-au impus o înțelegere, după sistemul bizantin. Silit de împrejurări, Imperiul încheie cu bulgarii un "pact" (tratat) în anul 681, considerându-i utili pentru consolidarea unei regiuni de viitoare restaurare. Dar cronicarii bizantini din secolul al VIII-lea, sub impresia prădăciunilor dese ale acestor "păgâni" (bulgari), au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]