1,717 matches
-
Ioan Asan I a fost ucis de către Ivanko, unul dintre comandanții săi, pe care îl pedepsise anterior pentru a fi avut o aventură cu sora soției lui Asan. Asasinul a încercat să preia controlul asupra Tărnovo și să negocieze cu bizantinii, însă nereușind, a găsit scăpare la Constantinopol. După asasinarea lui Ioan Asan I, tronul a fost preluat de fratele său, Petru, pentru un an de zile. Ioan Asan I s-a căsătorit prima dată cu o oarecare Maria, înmormântată la
Ioan Asan I () [Corola-website/Science/324401_a_325730]
-
Argyrus sau "Argyros" (n. cca. 1000, Bari-d. 1068) a fost un nobil logobard, fiul lui Melus din Bari, din sudul Italiei, devenit ulterior general bizantin și catepan de Italia. După înfrângerea tatălui său, care se răsculase împotriva dominației bizantine în sudul Italiei, în bătălia de la Cannae din 1018, Argyrus și mama sa au fost capturați de trupele bizantine și duși la Constantinopol ca prizonieri. După ce
Argyrus (catepan) () [Corola-website/Science/324475_a_325804]
-
George Maniakes, la recuperarea Siciliei de sub stăpânirea sarazinilor. Participanții normanzi și varegi la această expediție s-au îndepărtat de George Maniakes, iar longobarzii li s-au raliat și ei în 1039. În 1040, longobarzii s-au răsculat din nou împotriva bizantinilor, bucurându-se de sprijinul mercenarilor normanzi și l-au asasinat pe catepanul de Italia, Nikefor Doukeianos. Evenimentele s-au succedat cu repeziciune. În martie al aceluiași an, răsculații au înregistrat o primă victorie, în bătălia de lângă Olivento, asupra noului catepan
Argyrus (catepan) () [Corola-website/Science/324475_a_325804]
-
conduși de Arduin. În februarie 1042, conducătorul nominal al răscoalei, principele Atenulf al IV-lea de Benevento, a defectat, fiind mituit de către greci, și înlocuit la comandă cu Argyrus. După câteva succese, Argyrus a trecut la rândul său de partea bizantinilor. Se presupune că el ar fi primit, ca și Atenulf, o sumă de bani din partea împăratului Constantin al IX-lea Monomahul, existând scrisori prin care basileul îi propunea aceasta, alături de titlul de catepan al Italiei. Argyrus s-a deplasat la
Argyrus (catepan) () [Corola-website/Science/324475_a_325804]
-
existând scrisori prin care basileul îi propunea aceasta, alături de titlul de catepan al Italiei. Argyrus s-a deplasat la Constantinopol, unde a primit titlul de "duce de Italia, Calabria, Sicilia și Paflagonia". Atunci când răscoala antibizantină din Apulia a fost suprimată, bizantinii au urmat sfatul său de a încheia o alianță cu papalitatea, pentru a contrabalansa crescânda amenințare a normanzilor în regiune. Tot Argyrus a fost comandantul armatei bizantine, care a refuzat să se ralieze trupelor papale în momentul în care acestea
Argyrus (catepan) () [Corola-website/Science/324475_a_325804]
-
principelui longobard Pandulf al III-lea de Benevento. În anul 1040, principatul longobard de Benevento se bucura încă de prestigiul de a fi fost prima formațiune statală independentă a longobarzilor din Italia de sud. Atunci când longobardul Arduin, numit chiar de către bizantini în funcția de "topoterites" de Melfi, iar mercenarii normanzi ai acestuia s-au răsculat împotriva autorității bizantine, liderul întregii răscoale a devenit chiar principele de Benevento, Atenulf. După asasinarea catepanului bizantin Nikefor Doukeianos, normanzii plănuiau alegerea unui conducător din rândul
Atenulf al IV-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324471_a_325800]
-
Italia de sud. Atunci când longobardul Arduin, numit chiar de către bizantini în funcția de "topoterites" de Melfi, iar mercenarii normanzi ai acestuia s-au răsculat împotriva autorității bizantine, liderul întregii răscoale a devenit chiar principele de Benevento, Atenulf. După asasinarea catepanului bizantin Nikefor Doukeianos, normanzii plănuiau alegerea unui conducător din rândul lor, însă, după cum consemnază cronicarul Guglielmo de Apulia, Atenulf le-ar fi acordat normanzilor aur și argint, astfel încât aceștia au căzut de acord să treacă sub comanda sa. În data de
Atenulf al IV-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324471_a_325800]
-
început să îi atragă pe normanzi de partea sa. În februarie 1042, simțindu-se abandonat și probabil mituit de către greci, Atenulf a negociat răscumpărarea lui Exaugustus Boioannes, după care a fugit cu banii pentru răscumpărare în teritoriul aflat sub stăpânirea bizantinilor, unde a murit în uitare. Conducerea răscoalei antibizantine a fost preluată de către Argyrus.
Atenulf al IV-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324471_a_325800]
-
cunoscută nevoia de luptători pentru sudul Italiei. Ca element al conducerii longobarde independente a sudului Italiei, Guaimar a sprijinit răscoala condusă de Melus din Bari împotriva autorității bizantine. După înfrângerea lui Melus din anul 1011, Guaimar a primit vizita catepanului bizantin Vasile Mesardonites, in October, după care însă i-a acordat adăpost lui Melus. Guaimar era nominal vasal al împăratului romano-german Henric al II-lea, însă după bătălia de la Cannae din 1018, soldată cu o categorică victorie bizantină, și-a manifestat
Guaimar al III-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324495_a_325824]
-
II-lea. În 1018, catepanul bizantin de Italia Vasile Boioannes a distrus armata longobardă, răsculată sub conducerea lui Melus din Bari și aliată cu normanzii aventurieri din sudul Italiei în bătălia de la Cannae. This Această izbândă a condus la recunoașterea bizantinilor ca stăpânitori ai regiunii de către toți principii din Italia de sud, care anterior juraseră supunere împăraților occidentali. Dintre principi, Pandulf era cel mai convins suporter al grecilor. El l-a sprijinit pe Boioannes să captureze în anul 1020 turnul din
Pandulf al IV-lea de Capua () [Corola-website/Science/324492_a_325821]
-
Amato de Montecassino ca un "fortissime lupe", "lupul din Abruzzi" sau "un om al faptelor îndrăznețe". În același timp, noul conte de Salerno Guaimar al IV-lea, s-a hotărît să solicite atât pe împăratul occidental, cât și pe cel bizantin, să găsească o soluție pentru rezolvarea tuturor disputelor și neînțelegerilor din Italia de sud. Dintre cei doi monarhi, doar Conrad al II-lea a dat curs invitației. Sosind la Troia (în regiunea Foggia) în 1038, el a ordonat lui Pandulf
Pandulf al IV-lea de Capua () [Corola-website/Science/324492_a_325821]
-
a recunoscut dependența Aversei de comitatul de Salerno. Între timp, Pandulf s-a deplasat la Constantinopol, căutând protecția aliaților săi greci. Cu toate acestea, în condițiile modificărilor rapide de alianțe și al jocurilor politice, el a fost închis și de către bizantini. În continuare, Guaimar a intrat în conflict cu împăratul bizantin Mihail al IV-lea, care, chiar înainte de a muri, l-a eliberat pe Pandulf din captivitate. Pandulf a revenit în Italia în anul 1042. În următorii cinci ani, el și
Pandulf al IV-lea de Capua () [Corola-website/Science/324492_a_325821]
-
coroana imperială. Prestigiul lui Alberic de Spoleto i-a asigurat rolul princiupal în istoria ulterioară a Italiei centrale și de sud. Ioan I de Gaeta și-a extins limitele ducatului său până la Garigliano și a primit titlul de "patrikios" din partea bizantinilor, ceea ce a permis membrilor familiei sale să primească ulterior titlul ducal.
Bătălia de la Garigliano () [Corola-website/Science/324496_a_325825]
-
anul 615, sub Giovanni de Conza, Napoli s-a răsculat pentru prima dată împotriva exarhului de Ravenna, reprezentantul împăratului bizantin în Italia. Ca răspuns, în anul 638 exarhul Eleutherius a numit primul duce de Neapole, care răspundea în fața "strategos"-ului bizantin de Sicilia. La acea vreme, "Ducatus Neapolitanus" controla o arie care corespundea aproximativ actuali provincii Napoli, cuprinzând zona Vezuviului, Campi Flegrei, peninsula Sorrento, Giugliano, Aversa, Afragola, Nola precum și insulele Ischia și Procida. În schimb, Capri făcea parte din Ducatul de
Ducatul de Neapole () [Corola-website/Science/324514_a_325843]
-
special în perioada târzie a ducatului de Neapole. În anul 763, ducele Ștefan al II-lea a renunțat la supunerea față de Constantinopol, punând Neapole sub suzeranitatea papală. De fapt, încă din vremea ducelui Ioan I (711 - cca. 719), pus de către bizantini, papalitatea venise în sprijinul ducatului pentru a lupta împotriva longobarzilor, în vreme ce ajutorul bizantin părea prea îndepărtat. Guvernarea lui Ștefan al II-lea este considerată ca fiind o perioadă de tranziție în istoria Neapolelui: ea a îndepărtat Orientul iconoclast și s-
Ducatul de Neapole () [Corola-website/Science/324514_a_325843]
-
IV-lea î.e.n., precum și toporișcele de piatră șlefuită, ceramica și oasele de mamut arată o continuitate de populare încă din preistorie. Cetatea Herakleia, ruinată de Avari și de Slavi în secolul VI, a fost reconstruită în sec. XII întâi de bizantini, apoi de genovezi, pentru a aparține o vreme despotatului Dobrogean, și după acesta, voievodului muntean Mircea cel Bătrân, înainte de a cădea în 1421 în mâinile Turcilor. Aceștia au întreținut-o aproximativ două veacuri, ultima căpetenie otomană a cetății fiind Evli
Limanele dobrogene () [Corola-website/Science/327426_a_328755]
-
kırım tumanilor cuprindeau 6-7,000 oșteni, sub comanda beiului tribului șirin, Iminek Bek. În schimb tribul din Dașt i Kıpcak îi era ostil. Mai târziu, Sahib Ghirai I va muta capitala la Bahcisarai. În vara anului 1433 aliatul hanului, principele bizantin Alexios de Mangop al „principatului crimeean al lui Theodor”, a pus stăpânire pe portul Cembalo sau Balaklava. Drept reacție, Senatul Genovei și Banca San Giorgio au trimis în zonă o flotă de 20 de galere sub conducerea amiralului Carlo Lomellino
Hadji Ghirai I () [Corola-website/Science/326895_a_328224]
-
de Godefroy de Bouillon. Tancred a luat parte la cucerirea Niceei, turcii selgiucizi din oraș predându-se însă doar armatei trimise de Alexios, la 26 iunie 1097. Din acest motiv, conducătorul normand, ca și alți cruciați, au căpătat neîncredere față de bizantini. Tancred a devenit ulterior unul din liderii cruciadei care s-a împotrivit activ întoarcerii orașului în posesia Bizanțului, dar, sub presiunea majorității, a fost nevoit să se supună. După capturea Niceeii, Tancred s-a remarcat în bătălia de la Dorylaeum împotriva
Tancred de Taranto () [Corola-website/Science/326937_a_328266]
-
regent în Principatul de Antiohia ca urmare a faptului că principele titular, unchiul său Bohemund I căzuse prizonier, fiind capturat de danișmenizi în bătălia de la Melitene. Pe parcursul ocupării acestei poziții, Tancred a extins teritoriul principatului prin cucerirea de teritorii de la bizantini, în pofida tentativelor lui Alexios I din următorul deceniu de a le readuce sub controlul Bizanțului. În 1104, el a preluat controlul și asupra Comitatului de Edessa, după ce viitorul Balduin al II-lea (pe atunci comite) căzuse captiv după bătălia de la
Tancred de Taranto () [Corola-website/Science/326937_a_328266]
-
respins atacul cruciaților asupra orașului. Mai târziu, el a însoțit armata cruciată ca reprezentant al împăratului bizantin, având sub comanda sa două mii de soldați. Tatikios a luat parte la asediul Niceeii și la negocierile cu garnizoana cruciată, ca urmare cărora bizantinii au reușit să facă rost de oraș, înșelând cruciații. După capturarea Niceeii, a însoțit cruciați în timpul trecerii acestora prin Anatolia, având grijă ca pământurile cucerite să fie transferate în temeiul contractului. Potrivit Gesta Francorum el a dat în mod repetat
Tatikios () [Corola-website/Science/326947_a_328276]
-
cruciaților, spunându-le informații importante. Probabil, el și oamenii lui au luat parte și la Bătălia de la Dorylaeum. Tatikios a participat și la asediul Antiohiei, însă prezența lui nu era dorită de Boemund de Taranto, care nu voia să întoarcă bizantinilor Antiohia. Prin urmare, Boemund la convins pe Tatikos că unii conducători ai cruciadei au inițiat un complot împotriva lui. Speriat Tatikios a plecat imediat din armată și sa întors în Cipru, cu promisiunea de a trimite mai târziu întăriri armatei
Tatikios () [Corola-website/Science/326947_a_328276]
-
Tatikos, Boemund a izbucnit cu acuzații și blesteme la adresa lui, în final conducătorii cruciadei au decis că Tatikios i-a trădat și a părăsit armata pe propriai lașitate. Ulterior, acest incident a aut un impact negativ asupra relațiilor dintre europeni și bizantini. Ultima mențiune despre Tatikios datează din 1099, când acesta a condus cu succes flota bizantină, împotriva piraților-cruciați din Pisa.
Tatikios () [Corola-website/Science/326947_a_328276]
-
de Mare Logofăt. După ce a primit de la împăratul bizantin Ioan al VIII-lea Paleologul (1425-1448) titlul de despot și coroană crăiască, domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) a stabilit dregătoriile din Principatul Moldovei, după obiceiurile curții împărătești. Printre dregătoriile preluate de la bizantini a fost și cea de mare logofăt. În capitolul al VI-lea ("Despre boierii din Moldova și stările lor") din lucrarea sa monografică ""Descriptio Moldaviae"" (scrisă în perioada 1714-1716), cărturarul Dimitrie Cantemir, fost domnitor al Moldovei (1693, 1710-1711), a realizat
Mare logofăt () [Corola-website/Science/323770_a_325099]
-
zone ale Anatoliei. Principalul lor rol era acela de apărare a regiunilor de frontieră binzantino-selgiucidă. Acest rol a fost întărit odată cu migrarea a mai multor triburi nomade turcice în Asia Mică. Totuși, în 1073, după victoria Sultanatului de Rom împotriva bizantinilor în bătălia de la Manzikert, beilicurile au încercat să găsească o soluție pentru evitarea autorității selgiucizilor și și-au proclamat în mod deschis independența. În timp ce Imperiul Bizantin a continuat să lupte pentru supraviețuire încă aproape patru decenii, iar cruciați au luptat
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
1337 și și-a stabilit capitala la Bursa. De-a lungul domniei lui Orhan, imperiul a fost organizat pe principii noi, a fost bătută o nouă monedă, iar armata a fost modernizată. Orhan s-a căsătorit cu Theodora, fiica principelui bizantin Ioan al VI-lea Cantacuzino. În 1346, Orhan l-a sprijinit pe socrul său pentru detronarea împăratului Ioan al V-lea Paleologul. Când Ioan al VI-lea Cantacuzino a devenit co-împărat (1347-1354), el i-a permis lui Orhan să atace
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]