KorAP: Find »[drukola/base=bulgar & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...55 56 57 ...286 >

7,134 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

se afla flota de război sub comanda marelui drongar Leon. După victoria de la Arcadiopolis și după ce Tzimiskes și-a consolidat puterea la Constantinopol, trupele bizantine au trecut Munții Haemus, apoi au asediat și cucerit Preslavul (14 aprilie 971), capitala țaratului bulgar, iar familia țarului și aristocrația din jurul său au fost capturate de învingători. O parte a populației bulgare, nemulțumită de oștile lui Sviatoslav și atrasă de politica lui Tzimiskes, a trecut de partea sa, inclusiv locuitorii din spațiul Dobrogei și de pe

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și-a consolidat puterea la Constantinopol, trupele bizantine au trecut Munții Haemus, apoi au asediat și cucerit Preslavul (14 aprilie 971), capitala țaratului bulgar, iar familia țarului și aristocrația din jurul său au fost capturate de învingători. O parte a populației bulgare, nemulțumită de oștile lui Sviatoslav și atrasă de politica lui Tzimiskes, a trecut de partea sa, inclusiv locuitorii din spațiul Dobrogei și de pe malurile Dunării.5 După ocuparea Preslavului, armata bizantină a atins linia Dunării pe o porțiune întinsă. O

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
că ideologia imperială considera regiunea respectivă (Moesia), aflată între Dunăre și Haemus, ca aparținând de drept Imperiului. Campania pentru restaurarea dominației bizantine la Dunărea de Jos odată încheiată, după victorie, Ioan Tzimiskes a organizat un triumf la Constantinopol, unde țarul bulgar Boris, luat captiv, a fost deposedat de însemnele puterii, depuse spre păstrare în tezaurul statului. Restaurarea puterii imperiale la Dunăre și în Dobrogea avea să dăinuie peste două secole, între 971-1185. 6 În timpul asediului Dorostolonului, bizantinii au cooperat cu elementele

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Mare.7 După victorie, o parte însemnată a spațiului dintre Haemus și Dunăre a fost anexată themei Thracia sau celei de Ioannopolis, noua denumire a Preslavului. Prin cucerirea Bulgariei nord-estice a fost înlăturat amestecul Rusiei kievene la Dunăre, dar statul bulgar a supraviețuit în partea sa apuseană (Macedomia). Aici acționau așa-numiții "comitopoli", David, Aron, Moise și Samuel, unul din ei a pierit, fiind ucis la "Stejarii frumoși", lângă Prespa, într-o luptă cu "vlahii chervanari", în 976. Această dată marchează

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și Dunăre, fiind un pericol pentru hegemonia bizantină în sud-estul Europei. Compoziția etnică a statului condus de Samuel era pestriță: bulgari, sârbi, albanezi, greci, aromâni și o parte a românilor apuseni. Împăratul Vasile II urmărea cu neliniște creșterea puterii statului bulgar apusean și viza anihilarea și distrugerea lui. Sursele narative arată că țaratul lui Samuel și-a extins autoritatea și la nord de Haemus până la Dunăre, în zona Vidinului, iar spre răsărit îngloba o parte a țărmului pontic, precum și vechea capitală

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
anihilarea și distrugerea lui. Sursele narative arată că țaratul lui Samuel și-a extins autoritatea și la nord de Haemus până la Dunăre, în zona Vidinului, iar spre răsărit îngloba o parte a țărmului pontic, precum și vechea capitală Preslav, practic, statul bulgar își refăcuse hotarele. Se presupune că Dorostolon, principala fortificație de pe malul drept al Dunării, ocupat de bizantini în 971, a rămas în mâinile lor, ceea ce a asigurat controlul nestingherit al fluviului prin intermediul flotei imperiale. O însemnată parte a Dobrogei, cuprinsă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
esențiale în plan politic, cultural și bisericesc. Sursele istorice nu indică schimbări de natură etno-demografică, astfel, teritoriile de la Dunărea de Jos au făcut parte din arealul etnogenezei românești. Continuitatea elementului românesc în aceste teritorii s-a manifestat sub autoritatea statului bulgar și a continuat sub stăpânirea bizantină. Nu poate fi negată nici stabilirea altor elemente etnice-în spațiul danubiano-pontic, bizantinii au trebuit să-și aducă proprii lor oameni, greci se așează alături de autohtoni, elemente cu preocupări militare, administrative și comerciale. Elementele împlantate

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cap. VIII), dar și prin expedițiile militare întreprinse aici. Această nouă etapă a relațiilor cu Imperiul avea loc sub semnul feudalismului, predominant acum în estul și sud-estul Europei. Chiar din momentul revenirii în zonă, împărăția bizantină înlătura ierarhia religioasă slavă (bulgară), fiind înlocuită cu una greacă și, în același timp, sublinia Iorga, se recunoștea existența unei populații românești numeroase și întinse, vlahii, în sudul Dunării. După Kekaumenos și însemnările rabinului spaniol, Veniamin din Tudela, consemnau: "vlahii se cațără ca niște capre

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Dunării" (Iorga), ca o strajă împotriva pecenegilor, ce includea ambele maluri ale fluviului. Or această inițiativă bizantină (Paristrion) va conduce inevitabil la "ispita" (Iorga) pentru localnici (autohtoni) de a întemeia un stat propriu, care nu putea fi nici peceneg, nici bulgar, nici rus. Din cele relatate de Attaliates rezultă că la Dunărea de Jos erau trei categorii de populații: 1. "sciții de la Istru", care sunt aceiași cu populația pe jumătate barbară aflată lângă Dunăre și cu "localnicii" din regiunea Dristrei; 2

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
prin prezența fiscului. La impozitele nesăbuite, rechizițiile administrației locale, abuzurile funcționarilor bizantini, se adăugau, mai ales în vremea Comnenilor, daunele provocate de trecerea cruciaților în regiunile din sudul Dunării.23 În aceste condiții, era inevitabil ca populația locală, română și bulgară, să încerce înlăturarea stăpânirii bizantine. Iorga aprecia că mișcarea românilor de dincolo de Dunăre nu este un fenomen "balcanic", ci este în legătură cu o "mai expansivă vitalitate a neamului", din Thesalia până la Dunăre. Astfel, pe la 1200, mănăstirea Hilandar primește 170 de familii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Zenta și la Pristina, în sudul Serbiei. Momentul prielnic s-a ivit după moartea împăratului Manuel Comnenul (1180), în urma luptelor pentru succesiunea la tronul Bizanțului, care a adus la putere dinastia Anghelilor. La această revoltă au particupat, deopotrivă, români și bulgari. În istoriografia modernă s-au purtat dezbateri despre etnia celor implicați în revoltă și a conducătorilor ei. Iorga afirmă că, la sfârșitul secolului al XII-lea, elementul românesc din Balcani se punea în mișcare prin răscoala fraților Asănești: Petru, cu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
la împărăție, iar unul din ei a fost pălmuit de un dregător bizantin, gest nesăbuit care a amplificat nemulțumirea. Întorși acasă, în munții lor, cei doi frați Asănești au declanșat revolta, la care au participat "cele două popoare", români și bulgari. Încă de la începutul revoltei, ei au trecut la sud de Haemus, "lățindu-se spre târgurile și așezările mai îndepărtate " (Choniates). La început, acțiunea lor era privită la Constantinopol ca o simplă tulburare (răzmeriță) și neluată în seamă, fiind considerată unul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
însemne ale puterii imperiale. Gestul lui Petru, consemnat de Choniates, marchează data, întemeierea puterii Asăneștilor, ca stat româno-bulgar, în toamna anului 1185. Apoi răsculații s-au îndreptat spre răsăritul Bulgariei și au ajuns în regiunea Preslavului, fosta reședință a statului bulgar, au distrus așezări, au obținut prăzi bogate și au luat prizonieri bizantini. Împotriva celor revoltați a pornit "sevastocratorul" Vasile, unchiul împăratului (deși Choniates susține altceva), învestit cu comanda supremă a armatei bizantine, dar curând acesta a fost înlocuit cu Ioan

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
va isprăvi sub zidurile Thesalonicului, apărut în fața grecilor ca un pedepsitor, dar și ca o atitudine de revoltă religioasă-referire la maniheism (bogomilism). În 1187, împăratul Isaac Anghelos, regretând că nu a acționat eficace, a pornit din nou împotriva românilor și bulgarilor. Însoțit de trupe puține, el și-a instalat tabăra în apropierea Adrianopolului, apoi a așteptat sosirea restului armatei, și a cerut și ajutorul cumnatului său, Conrad de Montferat, comandant cruciat aflat în drum spre Țara Sfântă. Aflat încă în tabără

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
apoi a așteptat sosirea restului armatei, și a cerut și ajutorul cumnatului său, Conrad de Montferat, comandant cruciat aflat în drum spre Țara Sfântă. Aflat încă în tabără, împăratul s-a îndreptat apoi spre Stara Zagora, iar răsculații români și bulgari, împreună cu aliații lor cumani, i-au atacat pe bizantini. După o luptă sângeroasă, bizantinii au obținut o victorie scump plătită și, fără a-i urmări pe răsculați în retragerea lor, împăratul a revenit la Adrianopol. Luptele au continuat prin hărțuielile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ales drept capitală a noului stat (țarat), Târnovo, o localitate aflată pe stâncile abrupte ale râului Iantra. Faptul că noua capitală a statului, întemeiat în 1185 de Asănești, n-a fost stabilită la Preslavul Mare, vechea reședință a primului țarat bulgar, aflată în răsăritul Bulgariei, ci mult spre apus, se explică prin dispunerea teritorială a bazei sociale și militare a puterii Asăneștilor, dar și prin conținutul planului politic urmărit de frații Petru și Asan. Astfel, ei ar fi dorit ca în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și militare a puterii Asăneștilor, dar și prin conținutul planului politic urmărit de frații Petru și Asan. Astfel, ei ar fi dorit ca în granițele noului stat, pe care căutau să-l legitimeze ca pe o continuare a primului țarat bulgar, să intre toate ținuturile care aparținuseră acestuia. Pentru moment, forța lor militară nu le permitea să-și îndrepte atenția și spre răsărit și spre apus, o tentativă a răsculaților de a-și extinde autoritatea și asupra Dobrogei putea eșua. Teritoriul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Bizanțul a abandonat încercările de a zdrobi statul Asăneștilor, iar regiunea dintre Dunăre și Haemus era definitiv pierdută.26 Noul stat (țarat) româno-bulgar își arătase vitalitatea încă din primii ani ai existenței sale, el grefându-se pe osatura primului țarat bulgar din secolele VII-X. Statul Asăneștilor, cum era numit, își exercita autoritatea asupra unui teritoriu întins și avea deja o administrație bine închegată. Armata statului de la Târnovo era puternică și țarul Petru putea oferi împăratului cruciat Friedrich Barbarossa un ajutor de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
iar Friedrich să-i recunoască titlul de împărat. Pe de altă parte, noul stat a fost confruntat, încă de la începuturile sale, cu conflicte interne generate de neînțelegerile de la curtea Asăneștilor. Astfel, în 1196, Asan a fost ucis de un boier bulgar, Ivanco. Petru, care la început a condus singur statul (1185-1191), în 1191, l-a asociat la putere pe Asan, iar după uciderea acestuia, rămas singur, l-a asociat la domnie pe Ioniță (Kaloian), fratele său mai mic, fost ostatic la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a trimis coroana imperială solicitată de Ioniță și a acceptat formula Asăneștilor menită să legitimeze constituirea noului stat, fiind de acord cu pretenția lor ce le dădea dreptul la conducere, că s-ar fi înrudit cu vechea dinastie a țarilor bulgari dinainte de 1018. Acest act de "legitimare" era o poziție câștigată de noul stat, iar Ioniță a știut să se folosească de el pentru a lega recunoașterea papei de tradiția militară și politică a primului țarat bulgar, pentru a-și justifica

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
vechea dinastie a țarilor bulgari dinainte de 1018. Acest act de "legitimare" era o poziție câștigată de noul stat, iar Ioniță a știut să se folosească de el pentru a lega recunoașterea papei de tradiția militară și politică a primului țarat bulgar, pentru a-și justifica acțiunile întreprinse dar și planurile viitoare. Însă după constituirea Imperiului Latin de Răsărit, în 1204, prin cucerirea Constantinopolului, interesul papalității pentru statul Asăneștilor s-a micșorat. Dar noul țarat condus de Kaloian era acum destul de puternic

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
1207-1218), nepotul său, statul de la Târnovo a continuat să fie sprijinit de cumanii din nordul Dunării, dar a cunoscut un regres. Urmașii n-aveau personalitatea lui Kaloian. În acești ani, după 1207, s-au accentuat tendințele particulariste ale marilor feudali bulgari și români, susținuți de forțe politice externe. La slăbirea statului Asăneștilor au contribuit și măsurile de persecuție ale lui Borilă împotriva bogomililor. În același timp, după moartea lui Ioniță, se constată o reducere a rolului elementului valah (românesc) în organizarea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
la regele ungar Andrei II (vezi expediția comitelui Ioachim de Sibiu). Ulterior, în 1213, prin căsătoria fiicei sale Maria cu împăratul latin Henric de Flandra, el s-a bucurat de sprijinul său. În 1216, după moartea împăratului latin, situația țarului bulgar s-a agravat, Ioan, fiul lui Asan, întors în țară după ani de pribegie, a revendicat tronul, a ocupat Târnovo, în 1218, și a luat domnia, iar Borilă, încercând să fugă, a fost prins și orbit, după obiceiul de la Bizanț

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ortodox de la Niceea. Indignat, papa a propus organizarea unei cruciade împotriva lui și, la îndemnul său, regele Ungariei Bela IV se pregătea să organizeze o expediție împotriva lui Ioan Asan, în 1238, dar năvălirea tătarilor a pus capăt ostilităților. Țarul bulgar a înțeles că pentru a-și atinge scopul, cucerirea Constantinopolului, era necesară consolidarea stăpânirii în nordul țării, el temându-se de o năvălire a regelui Ungariei în Bulgaria. În acest scop, el a strâns relațiile cu cumanii și românii din

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
tocmai când era mai mult nevoie de capacitatea sa militară și politică, invazia mongolă din 1241.29 După moartea lui Ioan Asan II, au început luptele între diferitele partide boierești, ceea ce a dus la creșterea anarhiei și slăbirea statului (țaratului) bulgar. Urmașul său, fiul său minor, Căliman Asan I (1241-1246), a fost ucis într-o conspirație, iar fratele său, Mihai Asan II (1246-1256) a avut aceeași soartă. În acești ani grei, statul Asăneștilor a suferit pierderi teritoriale, Tracia, regiunea Munților Rodopi

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]