9,571 matches
-
când oamenii îi termină cutia personală de margarină, cu numele lui scris pe etichetă. —în toiul unei petreceri nebune, cineva care a băut puțin mai mult se strecoară afară să ia o gură de aer, se împiedică de una dintre cărămizile grătarului ăluia blestemat și-și sparge capul de o altă cărămidă. E un miracol că așa ceva nu s-a întâmplat mai înainte. Știi la fel de bine ca și mine cât de interesată va fi poliția de acest caz. Am schimbat abordarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
scris pe etichetă. —în toiul unei petreceri nebune, cineva care a băut puțin mai mult se strecoară afară să ia o gură de aer, se împiedică de una dintre cărămizile grătarului ăluia blestemat și-și sparge capul de o altă cărămidă. E un miracol că așa ceva nu s-a întâmplat mai înainte. Știi la fel de bine ca și mine cât de interesată va fi poliția de acest caz. Am schimbat abordarea. Da, în principiu sunt de-acord cu tine. Dar e vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
rezemată de perete, oferind timp lichidului să pătrundă în tot corpul ca să nu facă bulbuci prea tare când voi începe să merg. Ușa dinspre grădină era în fața mea și panoul de sticlă prezenta o priveliște atrăgătoare a unui zid de cărămidă împânzit de frunze. înapoi la natură, alături de păsările dimineții. Aș fi ieșit afară să comunic cu răsăritul, să-mi reîmprospătez spiritul pe dinăuntru... Dar visul mi-a fost în curând fost ruinat. în grădină fusese făcut un grătar. Din considerente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
a o convinge să nu le spună lui Shelley și Judith despre tablourile furate. Poate că ea a refuzat și el a făcut un gest amenințător; Lee s-a dat înapoi să-l evite, probabil s-a împiedicat de o cărămidă, a căzut și s-a lovit de alta. Așa voiam să-mi imaginez evenimentele care au dus la moartea ei. Voiam să cred că a fost un accident fatal. Nu de dragul lui Paul, ci pentru Lee. Nu voiam să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
cred că a fost un accident fatal. Nu de dragul lui Paul, ci pentru Lee. Nu voiam să-mi imaginez că cineva a momit-o în spatele curții, acolo unde erau rămășițele de la grătar, că s-a aplecat la pământ, găsind o cărămidă prin iarbă și apoi a așteptat momentul să o lovească în cap cu ea, tare și rapid. Nu voiam să-mi imaginez aceeași persoană aplecându-se peste cadavrul ei sau peste corpul ei gata să moară, verificând dacă lovitura a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
într-un cerc vicios și nu mă alegeam cu nimic, în afară de o durere de cap. Highgate Tea Room era la parterul unei case private și era ca și cum ai fi stat la o masă în livingul unui restaurant excentric; biblioteci și cărămidă, peste tot. Aveam o Agatha Christie în mână. La hotelul Bertram, o mică parte din opera ei, dar un model bine-venit. Mi-am aruncat ochii peste ea. Nu aveam de gând să plec până nu o terminam. Poate reușeam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
nu am vrut să o omor. Chiar nu am vrut. Părea OK. Și îl enerva pe Clifford, ultima persoană care trebuia să moară. Ironia dracului. Era prietena ta, nu? Am încuviințat din cap. S-a lovit cu capul de o cărămidă când a căzut, a spus Nat. I-am verificat pulsul. Era moartă. Dintr-odată, pur și simplu. Am stat acolo o vreme. Nu-mi venea să cred. După care l-am sunat pe Clifford de la un telefon public și mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
s-a auzit nimic, nimic. Nu trebuia să mă duc jos. Puteam să ies prin fereastra din tavan, să îl las să zacă acolo - să fac măcar o dată ce e mai sigur pentru mine. Vizavi de peretele cu platforma erau niște cărămizi, așezate la întâmplare. M-am balansat pe margine și am coborât repede pe ele. Aveam cuțitul în buzunarul blugilor. Am sărit și l-am scos afară, ținându-l în mână în timp ce mă îndreptam spre locul unde zăcea. Dar înainte să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
putere împietrită. Dar, cu toate proporțiile gigantice, arhitectura Evului Mediu și a Renașterii avea o legeritate de dantelă. Beppo însuși e convins că visul lui Gian Galeazzo Visconti mai trăiește încă. Fusese un mare „signore di Milano“ care pusese prima cărămidă când se construise domul. De aceea spera să fie iertat și eliberat de multe păcate care-i îngreunau conștiința. În fiecare dimineață, Beppo urca scările tipografiei, acordând acestui „signore“ un gând pios. În acest fel se întărea în spirit, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
era în stare să se roage ca de obicei. Beppo surâdea. Invidia în formă femeiească, se gândea el, boala lumii întregi, boala naturii omenești. Acum se gândea din nou la Gian Galezzo Visconti, și el întâlnise invidia când pusese prima cărămidă la domul din Milano. Beppo a adormit până la urmă cu gândurile astea care izvorau din capul lui ca niște râuri repezi. După câteva zile, Beppo și Jacopo părăsiseră casa, îndreptându-se spre aeroport. În urma lor ieșise Edith, care-i strigase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
ochi sidefii ce nu pot fi cuprinși, scalpuri și bucăți de față netede, scandinave, fracțiune de geniu necuprinsă, izbucnită, înțeleasă și întrevăzută în clipa unui orgasm, dragoste perenă neuitată și dureros cuprinsă în sertarele și miile de evidențe ale unei cărămizi, pietre ponce și absconse încastrate de o mână pricepută în albele și alambicatele sipete ale unei împărătese de la începutul lumii, albastru de turquoise și malachit, craniu de jad din care bem purtați de o istorie care se tot repetă, cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
dai seama ce izolată e camera în care te afli. În funcție de dispoziția sufletească, această izolare îți dă senzația de confort sau de însingurare. De la fereastra cămăruței mele, văd drept în față peretele casei vecine cu șuvițe de ciment încremenite pe cărămizi; dacă privesc în jos, pot admira locul străjuit de un mic turn pe care portarul nostru Matei îl numește pompos grădina stăpânilor. E, însă, suficient să privești această grădină și pe acești stăpâni ca să înțelegi că respectul special cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
-i pe oamenii pe care-i slujește. În ultimele luni, m-am simțit tot mai des cotropit de tristețe. Uneori rămân îndelung în fața geamului, trăgând dintr-o țigară din care se ridică molcom un fum albastru-albastru și încercând să număr cărămizile din zidul casei vecine. Dacă e seară, sting lumina. Împreună cu lumina dispare și imaginea camerei reflectate în geam; după asta, mă apropii de fereastră și, cu capul lăsat pe spate, privesc atât de intens zăpada care cade în fulgi deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
în spatele acesteia. Odată ajuns acolo se opri preț de câteva clipe descumpănit. Atât cât putea vedea în lumina slabă a unicului bec de iluminat, locul era pustiu. Doar un câine de pripas amușina tomberonul de gunoi lipit de zidul de cărămidă. Zgomotul muzicii și al clienților abia ajungea până la el. Își ținu puțin respirația și ciuli urechile. I se păru că aude pași pe străduța ce se desprindea perpendicular din cea pe care se afla el. Fără să ezite se repezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
morților suma tuturor destinelor umane, totalitatea Întîmplărilor efemere. De aceea se Înregistrează orice activitate, gînd sau faptă generoasă, orice cotă trecută Într-un registru, fiece firicel de pămînt rămas pe o lopată sau undă care ar mișca din loc o cărămidă dintre dărîmături. Activitatea pe care tata o desfășura după război În cadrul Cadastrelor statului, unde se făceau noi măsurători de teren, care ulterior se Înregistrau În alte cadastre, normal, ca după orice perioadă de vicisitudini ale istoriei, era divizată conform următoarelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
a fost trecut ca aparținând la satul Mărăști. Numele i-ar veni de la niște budăie pentru colectat apa, scobite în trunchiuri de copac și folosite la adăpatul vitelor. Pe locul unde a fost cătunul Buduioasa s-au găsit resturi ceramice, cărămizi, vetre de foc, dovezi certe a unei locuiri vechi. Nu știm nimic de soarta acestor oameni, ce soartă au avut după spargerea satului, unde s-au stabilit, dacă au rămas sau nu pe moșia Filipeni. Tot pe moșia Dobreana au
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
în cătunul Filipeni spune despre Eufrosina Rosetti că a murit înainte de războiul din 1916 (este vorba despre Primul război mondial - 1914-1918) la care România a participat doi ani (1916+1918 - n.a) și că a fost înmormântată la biserica din cărămidă (La Mănăstire) din deal, nu departe de conacul lui Vasile Rosetti. Vasile Vasilaș știe că a fost biserică din lemn în satul Filipeni (Slobozia), prefăcută în zid. [Biserica de lemn a fost dată satului Lunca]. Slobozia - Filipeni a rămas fără
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
anumită adâncime din lutul galben, folosit și la „uns” prispa caselor, pereții (se aplică apoi varul) și camerele erau unse tot cu lut galben, amestecat cu balegă de vacă sau de cal ca să nu crape. Din același material se confecționau cărămizi, date prin nisip și apoi uscate la soare, așezate în formă de cuptor și arse, cum se mai văd și astăzi în Lunca. Asemenea lutării erau (mai sunt?) în fiecare sat: în Slobozia, chiar lâng drum,în Lunca lutăria („La
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Bisericii parohiale „Cuvioasa Paraschiva” din parohia Fruntești, comuna Filipeni, raionul Bacău, regiunea Bacău”, prefață la dosarul „Parohia Fruntești”, 1874-1944, aflat la Arhivele Naționale Bacău. Actuala biserică în care se mai slujește pânăă când va fi terminată noua biserică zidită din cărămidă și beton, a fost construită din lemn în 1854 de locuitori, reînnoită (de fapt reconstruită, cu plan modificat) o sută de ani mai târziu, între 1954-1960, când preot paroh era Gheorghe Antohi. Conform devizului aprobat în 1957, vechii biserici din
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Rosetti a făcut, sau mai bine zisă a adusă și a făcut biserica din lemn din satul Lunca prin anii 1863-1864; pe atunci satul Lunca era mic, de 60-70 de familii. De altfel, el începuse la Filipeni o biserică din cărămidă pe care a ridicat-o pânăă la acoperiș și, murind, nu a mai terminat-o. Zidurile au fost (au rămas) pânăă la 1954, când aceste ziduri s-au distrusă definitiv.” Să spunem că însemnările lui Toader Boca au fost făcute
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
lăcașului de cult. Înainte de al doilea război mondial, consiliul eparhial, preotul de atunci, Ion Păvăluță, împreună cu enoriașii, au gândit să construiască o biserică nouă, din zid și s-a luat hotărârea ca banii contribuabililor să fie folosiți pentru a face cărămida pe loc. S-au lucrat aproximativ 25 mii de cărămizi, așezate în două cuptoare pentru arsă și, după ardere, erau gata de întrebuințat, însă în timpul războiului toată cărămida a dispărut și nici banii nu s-au găsit, dacă a fost
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
preotul de atunci, Ion Păvăluță, împreună cu enoriașii, au gândit să construiască o biserică nouă, din zid și s-a luat hotărârea ca banii contribuabililor să fie folosiți pentru a face cărămida pe loc. S-au lucrat aproximativ 25 mii de cărămizi, așezate în două cuptoare pentru arsă și, după ardere, erau gata de întrebuințat, însă în timpul războiului toată cărămida a dispărut și nici banii nu s-au găsit, dacă a fost vândută. Luncașii, dar și locuitorii din Slobozia - Filipeni și Valea
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
a luat hotărârea ca banii contribuabililor să fie folosiți pentru a face cărămida pe loc. S-au lucrat aproximativ 25 mii de cărămizi, așezate în două cuptoare pentru arsă și, după ardere, erau gata de întrebuințat, însă în timpul războiului toată cărămida a dispărut și nici banii nu s-au găsit, dacă a fost vândută. Luncașii, dar și locuitorii din Slobozia - Filipeni și Valea Boțului au rămasă cu biserica veche, care a continuat să se deterioreze. În anul 1955 a fost adusă
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
putea face, s-a trecut la repararea capitală și refacerea bisericii prin prelungirea navei printr-un pronaos. Scândurile de la exterior au fost îndepărtate, părțile putrede au fost îndepărtate, pereții au fost șipcuiți și tencuiți, iar prelungirea s-a realizat din cărămida scoasă din capela lui Sterian. De asemenea, deasupra pridvorului a fost înălțată o turlă, probabil cea luată tot de la fosta capelă. Din această cauză, o parte dintre credincioși au fost nemulțumiți pe motiv că biserica s-a abătut de la canon
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
în cătunul Filipeni spune despre Eufrosina Rosetti că a murit înainte de războiul din 1916 (este vorba despre Primul război mondial - 1914-1918) la care România a participat doi ani (1916+1918 - n.a) și că a fost înmormântată la biserica din cărămidă (La Mănăstire) din deal, nu departe de conacul lui Vasile Rosetti. Vasile Vasilaș știe că a fost biserică din lemn în satul Filipeni (Slobozia), prefăcută în zid. [Biserica de lemn a fost dată satului Lunca]. Slobozia - Filipeni a rămasă fără
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]