2,455 matches
-
dintre noi, cel cu o figură de înger zâmbindu-ne din fotografia alb-negru, cel care își îmbrățișează părinții în imagini filmate cu încetinitorul, cel care sădește pomi și spune în interviuri lucruri despre Dumnezeu. În lupta tuturor cu moartea, primul căzut e Hector, și dacă până atunci nu-l suportai și-i ziceai cară-te, acum că a murit îți dai seama că ai scuipat un arhanghel, și-ți pare rău, dar ce să-i faci? Între un șarpe adult și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
hohotul pițigăiat al negrului. Cârmaciul opri motorul, lăsă ca avântul să ducă prova ambarcațiunii până pe mal și îi strigă scurt tipului cu pușca să sară pe pământ. Negrul îi dădu ascultare, legă barca cu o parâmă groasă de un trunchi căzut și, fără să lase arma, se întoarse. — Bună ziua! salută el. — Bună ziua... Însoțitorii lui o priviră cu atenție pe indigenă, care gemea întruna: — Ce se întâmplă cu ea? vru să știe cârmaciul. N-a mai văzut niciodată un motor. — Sălbatică! întinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
răzbunare! — Când?, vru să știe Xudura. — Mâine... În zori! Era absurd să se lase omorât în felul acela, și o știa. De cum ar pune piciorul departe de desișurile ocrotitoare, mitralierele ar începe să scuipe moarte și ar fi dintre primii căzuți. Nu mai avea agilitatea de odinioară, nici capacitatea yubani-lor de a se face una cu pământul, de a sări sau de a se camufla. Cât despre Inti... Și el era dispus să sfârșească în mod stupid când încă îl mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
este doar iarna. Natura nu are o frumusețe trecătoare are doar haine pe care le îmbracă și cu ajutorul cărora se schimbă total. Acum câtva timp, livada era acoperită cu o pătură albă de nea care s-a așternut peste frunzele căzute toamna trecută. În urmă cu câteva săptămâni puteam observa de la fereastră dansul balerinelor cu rochițe în mii de forme sau minusculele furnicuțe, ce erau de fapt copiii distrându-se la săniuș. Și, iată, am ajuns astfel la concluzia că, toate
Primăvara în haine de sărbătoare. In: ANTOLOGIE:poezie by Estera Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_680]
-
dus să vadă orașul; nu a fost impresionat nici măcar de Manhattanul văzut de pe feribotul din Staten Island. —Frumos? a repetat el. Alice, eu nu văd frumusețe. Eu văd un dezastru ecologic. Văd consum și bani aruncați în vânt. Văzând chipul căzut al lui Alice, Jake a zâmbit. —Dar apoi, a adăugat el strângând-o ușor de talie, o văd pe mama primului meu copil și totul e din nou minunat. În timp ce se plimbau prin Greenwich Village, Jake devenise mult mai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Dacă o apuci pe drumul Ăsta, ești sortit pierzaniei și eșuezi cu o mașină În rate În parcarea din fața blocului. Desigur, mai erau și artiștii. Eu n-aș fi vrut să fac parte dintre ei, Îmi păreau toți niște Îngeri căzuți. Trebuia să mai existe un nivel, nu voiam să rămân prinsă În lumea aceea. observam totul, lucram la fișele mele. Fișă de observație nr. 2 SĂ zicem, de pildă, Marele Boss. Un grăsan precipitat și imprevizibil, căruia Îi râd mereu
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
Dacă o apuci pe drumul ăsta, ești sortit pierzaniei și eșuezi cu o mașină în rate în parcarea din fața blocului. Desigur, mai erau și artiștii. Eu n-aș fi vrut să fac parte dintre ei, îmi păreau toți niște îngeri căzuți. Trebuia să mai existe un nivel, nu voiam să rămân prinsă în lumea aceea. Observam totul, lucram la fișele mele. Fișă de observație nr. 2 Să zicem, de pildă, Marele Boss. Un grăsan precipitat și imprevizibil, căruia îi râd mereu
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
om, face, după ce-și lasă pantalonii ceva mai jos de genunghi. Bătrânul prinde momentul și-i aruncă prostovolul În cap. Ghemuit cum era, l-a prins, ca Într-un clește, În punga mărginită de plumbi mari și grei, care, căzuți, În apă, au plescăit, iar, cei de prin iarbă, au făcut un fel de zgomot fâșâit, ca un lin mers de șarpe. A zmucit brusc funia din mâinile sale țepene. Prinsul În plasă n-a prea apucat să Înțeleagă ce
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
că, dincolo de exteriorul urâtului, În interiorul și În afara lumii, În mijlocul căreia Își ducea viața, era ceva ce numai Lozia a fost În stare să deslușească; o frumusețe nebănuită. Bogățiile lui Își aveau, drept izvor, o mare moștenire funciară. O imensă moșie. Căzută, pe el, ca un soare, drept din cer. Văzându-se latifundiar fără pereche pe acele locuri, și-a introdus, Întreaga mare suprafață de pământ, În circuitul financiar-bancar, punând În mișcare o adevărată fabrică de bani. Păunița natură a mai adus
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
amplifică nejustificat de mult. Surprins, se opri și încercă să se uite în valea adâncă. Nu ajunse cu privirea până departe. Îl cuprinse o amețeală puternică și simți o durere ascuțită în zona parietală. Închise ochii și ascultă zgomotul pietrelor căzute ca într-o puternică avalanșă. Curând, zgomotul se transformă, prinzând alte nuanțe. Auzi voci. Din ce în ce mai clare, până începu să înțeleagă cuvintele. Se simțea obosit, foarte obosit și durerea era ascuțită, dar încercă să se concentreze pentru a înțelege ce se
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
mult, mult timp. Iată de ce nu li se întâmplă des celor ce se sparg ușor sau au extremitățile ascuțite sau au nevoie să fie tratați cu grijă... În general, când devii real, cea mai mare parte a blănii este deja căzută: din cauza prea intensei iubiri... Mai apoi, ochii îți cad din orbite, încheieturile slăbesc și te simți cu totul uzat și stricat. Dar, ce mai contează? Odată ce ai devenit real, nu mai poți fi urât decât doar în ochii celui ce
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
se dezbrăcă numaidecât. În pat își aduse aminte din nou de Georgeta, fiindcă venea din alt pat, dintr-al fetei. Imaginea sănătoasă, lucioasă, cu dinți de porțelan a Georgetei râse de toate planurile lui austere. Ședea cu panglica cămășii puțin căzută și cu o mână albă pe umărul său și-i spunea: "Vezi ce ingrat ești?! Ți-am oferit ceea ce mulți ar dori, călcând o avere G. Călinescu în picioare sau stricîndu-mi viitorul. Am făcut din tine, studențaș timid, un bărbat
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Îl supăra însă că, fiind mai redusă intelectualicește decât Otilia, nu căzuse în capătul de jos al valorilor feminine. Ar fi dorit o Georgetă frumoasă ca și aceasta, dar de un cinism mai accentuat, mai inconștient. Ar fi voit-o căzută, rătăcită, ca prostituatele din romanele lui Dostoievski, care în abjecțiune mai au o licărire de conștiință morală. Atunci i s-ar fi sacrificat invers decât Otiliei, salvînd-o, ridicînd-o până la el, vindecînd-o trupește și sufletește. Așa, Georgeta îl irita puțin. Era
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
hotărât, se întoarse. Pascalopol tocmai ieșea pe poartă și se îndrepta spre trăsura care-l aștepta cu mult mai departe, fiindcă vizitiul adormise și caii înaintaseră treptat, duși de câteva smocuri de iarbă tăiată de prin vreo grădină oarecare, și căzută, peste zi, din cotiuga gunoierului. Moșierul, văzîndu-l pe Felix, înaintă spre el cu mâna întinsă și rămase puțin surprins de gravitatea acestuia. - Domnule Pascalopol, începuse solemn tânărul, am spusmai adineauri, de altfel fără intenție, niște vorbe de care erați îndreptățit
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Blestemu-te pre tine, începătorul răutăților și al hulei, începătorul împotrivirii, și izvoditorul vicleniei; blestemu-te pre tine, cel lepădat din puterea luminii cei de sus și surpat jos întru întunericul adâncului pentru înălțare; blestemu-te pre tine și pre toată puterea cea căzută următoare voii tale; blestemu-te pre tine, duh necurat cu Dumnezeu Savaot, și cu toată oastea îngerilor lui Dumnezeu, cu Adonai, cu Eloi, Dumnezeu cel atotputernic; ieși și te depărtează de la robul lui Dumnezeu, carele prin cuvânt toate le-a zidit
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cu Georgeta, foarte radios. Într-o noapte, Stănică veni acasă târziu de tot și, cam ațâțat de băutură, intră în dormitor cu o idee fixă, de mult nutrită, și cu dorințe conjugale. Olimpia dormea, horcăind ușor, cu plapuma pe jumătate căzută. Stănică se așeză pe marginea patului și o bătu posesiv cu palma pe umărul gras. Olimpia sări în sus. - Ce-nseamnă asta, de mă sperii în toiul nopții? - Femeie scumpă! declamă Stănică. Olimpia se întoarsepe partea cealaltă și căută să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Mareș, Mușina, Bucur, băieți ale căror versuri și le imprimaseră pe tricouri și pe ale căror chiștoace de țigări, după încheierea lecturilor, se încăierau. În rândul doi de fotolii, scriitori consacrați - Dan Deșliu, Ana Blandiana și Toma George Maiorescu - indivizi căzuți de mult timp în cazanul cu ciorbă al manualelor comuniste și dezrădăcinându- se de acolo doar pentru a reprezenta aici - la această ședință de final de "stagiune" - Asociația Scriitorilor București. Optzeciștii se urniseră să citească. Primul și-a plecat puterea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
tremurătoare, neajutorate. Deși nelipsite de o anumită eleganță. O pală de vânt, de la o singură elice, le ridica părul cărunt, le înfoia veșmintele de dantelă și dădea vorbelor lor o importanță exagerată. Da, nu le menajă Pinky. Și cu fuselajul căzut. - Domnule Floyd, se foi Cocondy, iertați-mă că vă întreb. Poate aveți alte gusturi. În Orient așa se obișnuia. Pentru început, în cinstea vizitei dumneavoastră, n-ați dori să închinați, alături de noi, un păhărel de lichior? Bem aldămașul. Se ridică
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de dimineața până seara, a literaturii române. Sub comanda doamnei Nicolici. Aproape toți tipii pe care îi cunoscuse Sinistratul ar fi acceptat continuarea studiilor, cu un surâs vulgar pe fețele radioase. Însă pe Doru abundența de muieri perfecte, civilizate, pătimașe, căzute, fără ca el să miște un deget, în așternutul lui, de la o vreme îl cam teroriza. De aceea, când și când, după ce terminau cu partea cu poetizatul, o mai înșfăca pe vreuna de cîte-o ureche. O cârpea, dacă era s-o
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
sudoare plutea între zidurile vechi. Zgomotul macaralelor care ridicau resturile și al scripeților ce scânteiau în viteză creștea. Toată această larmă de fier frecat și de voci groase și sparte se amesteca cu guitatul porcilor.Un parlagiu deșirat, cu fălcile căzute, îi împingea printr-o poartă de gratii, câte douăzeci într-un țarc închis. Trei-patru oameni se învîrteau printre ei, lovindu-i cu niște ciocane de lemn, pe rând, tot mai înverșunat, pe măsură ce țipetele de moarte ale animalelor creșteau îngrozite. O dată
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
bani pe el. Era un ăla neajutorat și slut, că de-aia i se zicea și Jumate. Numa inimă-n el. Nu mânca, nu dormea. Semăna cu un gândac de gunoi, așa cum Q știau oamenii, verzui la față, cu dinții căzuți, tot căutîndu-se prin buzunarele pline de polițe și chitanțe. Împrumuta bani. Îți dădea cinci, îi înapoiai șapte. Nimeni nu știa de unde picase. N-ar fi iertat nici pe tat-său pentru un leu. Bun în socoteli, știa țifrele și jocurile
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
era mort. Sângele zbucni afară prin cămașa tăiată. Paraschiv mai avu timp 306 I să se dea într-o parte și să-l arunce pe staroste la pământ. În mână ținea încă suriul. Ura îl copleșea. Se repezi la cel căzut, dar nu mai avu putere să lovească. Mâna îi era moale și simți cum i se scurge toată puterea din el și înțelese că dacă nu fuge e pierdut. Se aruncă spre ușă, îl lovi pe Mînă-mică și-l răsturnă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
asculți! Hai la ghicitoare, să se uite ea-n cărți, să vadă ce-i și să ți-l dezlege... Coana Marița ședea într-o casă de lut, spre ulița zidarilor. N-avea nici gard, nici poartă, numai niște uluci putrede, căzute. Încă spunea Spiridon: "Așa pățesc curvele astea de-au petrecut la tinerețe cu hăndrălăii! Le pedepsește Dumnezeu pentru câte case au stricat și câte muieri au lăsat pe drumuri!" Și asta cam așa era. În tinerețe, coana Marița fusese femeie
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Dumitre, le spuse Anghel. Dați-vă aproape și cântați mai departe. Nu se poate să nu scăpăm de aici... - Să nu ostenești! îi striga starostele din zăpadă, înghețat. Lupii se întoarseră, încercară de câteva ori să se apropie de cei căzuți, dar cântecul contrabasului îi speria. 341 Anghel albise și el, și în jurul gurii făcuse o spumă care îngheța, învîrtea înverșunat arcușul, aplecat peste instrument, nemaiștiind nimic... Dumitru privea coaja verzuie a zăpezii și umbrele nemișcate din jur. Mitică Ciolan zăcea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în casa coanei Marghioala a lui Mială. Lipa-lipa, câte una, numai în papuci, cu barișul pus pe ureche, să nu le umfle curentul și să strănute, până la gardul văduvei. - A, coană Marghioalo, acasă ești? În geamurile crăpate, murdare, cu chitul căzut, pline de frunze de mușcate, verzi-coclite, soarele, cât polul, făcea cercuri de lumină. Bătea vântul lui martie, subțire. Pe coana Chirița o înfiora toată, umplîndu-i fustele. - A, coană Marghioalo! Din casă se auzea un bufnet și o vorbă: "s-acasă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]