5,781 matches
-
un glob galben aprins. Vaporul a pornit în larg. Ajunseră să locuiască într-un bungalow, numit cămin, printre costrucții joase din beton. Se aflau între mare și zona mlaștinilor. Muncitorii de la fabrica de armament dormeau acolo și mai erau o cantină, un cinematograf și un spital, și un gard din sîrmă cu porți care stăteau încuiate noaptea. în fiecare dimineață, Ruth și Thaw erau duși de o mașină de-a lungul coastei, la școala sătească. Aceasta avea două săli de clasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
prea amuzant, dar poate că e cazul să învățăm să mergem înainte de a alerga. Avea un limbaj nesărat, de student care-și plătește cursurile, iar Thaw îl detestă pe loc. La mijlocul dimineții, sună clopoțelul și se înghesuiră prin galerie, spre cantină, o încăpere largă, cu tavan scund, plin de studenți care păreau să se simtă ca acasă acolo. Thaw stătu zece minute la capătul unei cozi dezordonate. Oamenii din față plecau cu o cafea și biscuiți, iar cei de la mijlocul cozii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Doi studenți beau ceai dintr-un termos și discutau despre proprietărese într-un dialect aspru, de graniță, ale cărui cuvinte păreau cioplite în granit. Cînd Thaw se apropie, tăcură. El dădu din cap aprobator spre termosuri: — E o idee bună. Cantina-i prea aglomerată ca să te simți bine. Mda, și prea scumpă. Cu o bursă ca a noastră, tre’ să facem economii. — După ce mutră faci, nu prea apreciezi lecția, zise celălalt acuzator. — Nu, e nasoală, așa-i? — Așa crezi? Nu trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
sfîșiau pielea sănătoasă. Dimineața, cearșafurile erau pătate de sînge, iar trupul îi era atît de greu, că abia putu să se dea jos din pat. La școală și-a urmat ca un somnambul rutina zilnică. La prînz, se duse la cantină și bău o ceașcă de cafea neagră la o masă aglomerată. O fată din apropiere îl strigă: — Salut, Thaw! El abia dacă putu schița un zîmbet. — Te distrezi, Thaw? — Suficient. — îți place viața de-aici, Thaw? — Suficient. Un băiat se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și gravitate. Am nasul verde sau ce? rînji el și se așeză lîngă studentul cu mustață blondă pe care îl urîse instictiv cîndva. — Nu, dar arătai ca Cezar care meditează cu capul lui Pompei în mînă. După curs, merseră la cantină împreună. Pe studentul mustăcios îl chema Kenneth McAlpin. — E ciudat să-ți bei cafeaua în locul ăsta, zise Thaw. — Am observat că nu prea vii pe-aici. Nu știu niciodată unde să mă așez. Lumea pare uneori o tablă de șah
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
face plăcere, zise Thaw. Se cufundase în canapea atît de adînc încît simți cum picioarele îi stăteau întinse pe toată lungimea. Poate că pe vremea cînd era copil, propria lui casă îi păruse la fel de spațioasă și protectoare. La masa de la cantină îi auzea adesea cum pun la cale petreceri și excursii. McAlpin participa prea puțin la planificări, pentru că în acel grup detaliile practice erau lăsate pe seama fetelor, dar Judy îl îndemna să-și spună părerea: „Ce zici, Kenneth?“ sau „Ai vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
azi. Luminile se aprinseră și studenții se înghesuiră spre ieșiri. Thaw îi observă în fața lui pe McAlpin și Judy; fugeau ținîndu-se de mînă și apoi traversară strada spre anexă, iar el se duse după ei la pas. Nu erau în cantină. Se așeză la masă alături de Drummond și Macbeth. — Nu înțeleg de ce m-au invitat, spunea Drummond. Nici măcar nu-l cunosc pe Kenneth. Cînd are loc? întrebă Macbeth. — Mîine seară. Mergem la el acasă, mîncăm și bem ceva, apoi ne ducem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
veneau de la mașini și de la tictic-tictic-ul ceasului din turn. Uneori ajungeau pînă la el sunete de la un furnicar de încăperi, bucătării și coridoare din spatele clădirii, iar în jurul prînzului, în timpul săptămînii, se auzea un zăngănit înăbușit dinspre o sală folosită drept cantină de una dintre școli din zonă. Unicul vizitator regulat era bătrînul pastor, care venea seara, după ce primea oamenii în sala de adunare a enoriașilor. Stătea nemișcat în fața stranei, uitîndu-se atît de liniștit și cu gura deschisă la tavan, că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
argintii. Purta un șorț alb. Se uită lung la el, își mută privirea la pictura murală și se uită din nou la el. El se duse în grabă de la ea, zicînd: — Doamna Coulter! — Ei, Duncan? — Ce faceți aici? Lucrați la cantina școlii? — Mai scot și eu un ban. — Ce mai faceți? Ce mai face Robert? — N-o duce rău, cred. Bineînțeles că e cam supărat pe tine. Puteai să vii cel puțin la nunta lui. — Robert s-a însurat? N-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
șef de secție, cererea îi fu satisfăcută. Două ore mai târziu, își aduse personal raportul în biroul directorului. Un secretar al acestuia îi dădu o adeverință de primire. Încredințat că făcuse tot ce-i stătea în putință, Grosvenor merse la cantină, pentru a-și lua masa de prânz, măcar la ora asta târzie. Îl întrebă pe ospătar unde era felina. Ospătarul nu știa precis, dar socotea că aceasta se află undeva, în sala cea mare a bibliotecii. Grosvenor intră în bibliotecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
își dorise de mică să fie doctoriță, dar era născută în Teheranul de sud, într-o casă fără covoare sau dușumele. Deși acum cartierul Abdel Azim era plin de blocuri muncitorești și de moschei lângă care era și câte o cantină a săracilor, vecinii din curțile de pe strada ei nu mâncau prea des carne și dormeau câte cinci într-o încăpere. Mama ei fusese o femeie deșteaptă și nesupusă. În 1935, după decretul primului Pahlavi, care interzicea purtarea chador-ului, taică-său
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
păsat că, unora, aceste virtuți li s-au părut mai degrabă vicii. Încât destul de repede povestea a început să-mi placă. Devenisem în azil "cineva", am înțeles asta din o mie de amănunte. Mi s-a rezervat o masă la cantină, iar portarul mă saluta cu și mai mult respect. Când m-a prins singur, mi-a mărturisit, roșindu-se, că ar fi vrut să-i vorbesc Bătrânului despre el. Nu cerea să fie avansat, i-ar fi făcut însă plăcere
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și înspăimântător, așa cum spuneam mai înainte) de mult aș fi dat năvală în birou și aș fi cerut un salariu decent. Aici trebuie să fac o digresiune. Pe când urmam în mod nesistematic cursurile post-universitare, am întâlnit într-o zi la cantină o domnișoară numită Myrna Minkoff, o tânără studentă, o fată guralivă și agresivă din Bronx. Această expertă din universul acelui Grand Concourse a fost atrasă la masa la care eram sărbătorit datorită singularității și magnetismului persoanei mele. Când măreția și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Mouse cu brațe înmănușate indica orele, constată că prânzise doar cu o oră în urmă. Totuși, ciudatele arome îi lăsau gura apă. Intră în garaj și privi împrejur. Într-un colț, un bătrân fierbea crenvurști într-o oală mare, de cantină, ale cărei dimensiuni făceau să pară neînsemnat arzătorul cu gaze pe care era așezată. — Scuzați-mă, domnule, i se adresă Ignatius, vindeți aici și la bucată? Ochii apoși ai bătrânului se întoarseră spre muntele de om care îi vorbea. — Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
din greu ca să susțină căsătoria aia? Din când În când, lui Rose Îi plăcea să-și Închipuie cea mai bună variantă a ei Încă mergând la facultate, Încă virgină și, o, da, Încă slabă. De curând găsise o slujbă la cantina facultății care ar fi putut-o ajuta să-și Împlinească primul vis, deși nu și pe celelalte două. Pe când intra În raionul următor, chipul lui Rose se schimonosi. Mâncare Internațională. A aruncat o privire nervoasă la borcanele cu vinete În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
din exterior femeii care are răbdarea constantă de a avea darul tăcerii“. CÎnd eram la școală - mulțumesc lui Dumnezeu, oricare au fost orașele În care locuiam și școlile pe care le frecventam, părinții mei nu m-au Înscris niciodată la cantină - de două ori pe zi, cînd mă Întorceam de la școală, Îmi trînteam ghiozdanul pe unde se nimerea și dădeam buzna În biroul tatei. Trebuia să-i povestesc ce Învățasem În ziua respectivă, să discut cu el și, Împreună, să despărțim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
păsat că, unora, aceste virtuți li s-au părut mai degrabă vicii. Încât destul de repede povestea a început să-mi placă. Devenisem în azil „cineva”, am înțeles asta din o mie de amănunte. Mi s-a rezervat o masă la cantină, iar portarul mă saluta cu și mai mult respect. Când m-a prins singur, mi-a mărturisit, roșindu-se, că ar fi vrut să-i vorbesc Bătrânului despre el. Nu cerea să fie avansat, i-ar fi făcut însă plăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
adică filantropia, este tot atît de americănească precum... ce exemplu să vă dau, french fries. Un american nefilantrop este un cetățean nereușit, o aberație pe care identitatea noastră națională nu o va tolera. Chiar și Al Capone a organizat niște cantine pentru săraci. Aici se auziră ceva aplauze, dar majoritatea celor rămași În sală sînt atît de amărîți de buzunarele lor goale Încît nu reușesc să se ridice la un plan mai Înalt. Numai Farkas, În incapacitatea de a vorbi, suferă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
-l dădea editarea unui ziar. Deschise calculatorul și încercă să se cufunde în alegerea formatului pentru titlu, dar în zadar. Dincolo, în redacția de știri, era neobișnuit de liniște. Majoritatea reporterilor erau pe teren sau ieșiseră să mănânce ceva la cantină sau la cârciuma de-alături. Jack se învârti de colo-colo un timp, apoi se dădu bătut. Era limpede că n-avea să reușească să lucreze. Multiubitul lui Saab albastru îi făcea cu ochiul din spațiul de parcare rezervat redactorului-șef
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
frumoasă, ce n-a văzut hoțul de mult. Amărâte, la una-două de fumat. Foarfecă, ac e interzise. Vrei să coși, vine ofițerul, tai, coși, te razi, le scoți afară. Mierea e mai cumpărată, e sătul hoțul de atâta gem de la cantină. Un butoi din ăla de un kil e scump. Orice normalitate merge până la capăt. Viețașii pe caleașcă și pușcăriașii cu două-trei luni sau doi-trei ani dându-le țeapă. Le cer „bunele“, nu le dau pe caleașcă nimic. Cum să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
după cel puțin douăzeci de pași, am reușit să zăresc două gratii deasupra solului. Glasul veteranului m-a făcut să-ncremenesc: - Unde te duci? M-am prefăcut mirat și am bolborosit: - Ah, da, pe-acolo trebuia s-o iau. În cantină erau trei soldați. Am socotit într-o clipă. Doi la turnuri, unul sub peron, patru aici și cu alți doi care probabil că dormeau, deoarece asiguraseră garda de noapte. În total, nouă. Am îndrăznit să constat: - Nu sunteți prea mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
lumea lor. Cei care treceau pe lângă mine mă insultau și mă criticau. Aflasem că era un liceu de prestigiu, însă nu înțelegeam ce anume face diferența între mine și ei. Mă tot gândeam la lucrul acesta pe drumul meu spre cantină, dar ajunsesem la concluzia că e mai bine să mă axez doar pe lucrurile importante pe care le aveam de făcut. M-am așezat la masă și am început să mănânc. În acel moment, pe scaunul de lângă mine s-a
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
vinovat. Noaptea, Michel visa spații abstracte, acoperite de zăpadă; trupul lui Înfășurat În bandaje rătăcea sub un cer jos, printre uzine siderurgice. Ziua, Întâlnea uneori un african, un malian mărunțel cu pielea cenușie; se salutau cu o Înclinare a capului. Cantina universitară nu era Încă deschisă; Michel cumpăra conserve de ton de la Continent, În Courcelles-sur-Yvette, apoi se Întorcea În campus. Se Însera. Michel pășea pe coridoarele goale. Pe la jumătatea lui octombrie, Annabelle Îi scrise o a doua scrisoare, mai scurtă decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
folosită În Franța, care poate fi considerată - mutatis mutandis - una dintre rețelele precursoare ale World Wide Web-ului. Minitel-ul roz oferea servicii erotice. (n.red.) Cataloage de vânzare prin corespondență, adresate În special profesorilor. (n.tr.) Les Restos du cœur, cantine pentru săraci, inițiativă filantropică a lui Coluche, comic celebru În epocă. (n.tr.) Charles Baudelaire, Recueillement, traducere de Barbu Nemțeanu, În Les Fleurs du mal / Florile răului, Editura pentru Literatură, București, 1968, p. 481. (n.tr.) Spital de psihiatrie din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
un gâjâit, de ceapă sfârâind în tigaia încinsă. Sorbi câteva înghițituri din pahar. Reuși, în sfârșit, să îngaime, în exclamațiile satisfăcute ale sălii. - Propun să ne oprim aici. Ne așteaptă cu masa, că e sâmbătă și are o nuntă la cantină după noi. Continuăm mâine. Și cu concluzii. Cu fir roșu Stătea la un colț al mesei, cel dinspre calorifer, al lungii mese cu fel de fel de hârtii, cutiuțe, pixuri, petice de ziare. Într-o sticlă de plastic, ciudatele peturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]